„La început a fost cuvântul…”Spiritualitatea românească este definită prin trei cuvinte cu care ţara noastră este înscrisă în patrimoniul UNESCO: dor, doină şi colind. Sentimentul inefabil al cuvântului „dor”, intraductibil în alte limbi – având ca echivalent o sintagmă prin care se poate defini complexitatea conotaţiilor sale – se combină cu muzica tărăgănată a doinei ce cunoaşte uneori forma unui dans specific – hora, dar şi cu o practică ancestrală a colindului în preajma sărbătorilor, realizând caracterul sincretic al creaţiei populare, pentru a surprinde esenţa poporului român, obligat să trăiască în spaţiul carpato-danubiano-pontic, având filozofia de viaţă a ciobănaşului din „Mioriţa”.
Dacă nu cunoşti literatura şi istoria poporului tău, nu vei şti niciodată unde anume te situezi în această lume ce încearcă să uniformizeze popoare, prin globalizare. Păstrarea identităţii naţionale se face şi prin conservarea valorilor culturale ale unui popor, de aceea cunoaşterea lor devine imperativă.
Parafrazându-l pe N. Iorga, care spunea: „Un popor care nu-şi cunoaşte istoria este condamnat la pieire”, am putea afirma astăzi că poporul care nu-şi cunoaşte şi nu-şi preţuieşte valorile literare şi culturale este condamnat să trăiască în umbra altor popoare. „Ubi bene, ibi patria” („Unde e bine, acolo e patria”), ar putea să răspundă românul care a fost obligat să se europenizeze mai rapid decât ar fi dorit-o, dar fără să vrea şi chiar fără să conştientizeze, dorul de cei dragi, de casă, de cântec şi de plaiul „ca o gură de rai”, îi cuprinde sufletul, pentru că astfel este el structurat.
Situat într-un peisaj mirific, un model pentru spaţiul mioritic, cum numea Lucian Blaga acea alternanţă deal-vale ce se găseşte oriunde pe teritoriul ţării noastre, Complexul muzeal „Nicolae Iorga” de la Vălenii de Munte îşi încântă vizitatorii printr-o ofertă generoasă de istorie şi cultură. Poposit pe aceste meleaguri, ai senzaţia că locurile mai păstrează şi astăzi urma paşilor lui Iorga, în plimbările sale zilnice, timp de o oră prin pădurile de la marginea oraşului, pentru a-şi aduna ideile şi a-şi mobiliza forţele spre a scrie monumentala sa operă. Din acest Complex muzeal face parte şi Muzeul de Etnografie al Văii Teleajenului care a fost înfiinţat în anul 1959, prin munca neobosită a Anei Baican, conservator muzeu. Iniţial, Muzeul a funcţionat într-o încăpere a Primăriei Oraşului Vălenii de Munte. După cutremurul din 1977, când clădirea Primăriei a fost distrusă, materialele etnografice au fost depozitate în Casa Tonitza, apoi preluate de Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova.
Maria VISOSCHI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu