Se afișează postările cu eticheta MIHAI APOSTOLACHE. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta MIHAI APOSTOLACHE. Afișați toate postările

duminică, 8 aprilie 2012

ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE LOCALĂ VALEA TELEAJENULUI LA DOI ANI DE LA ÎNFIINŢARE

Pe 29 februarie 2012, la Casa de Cultură din Vălenii de Munte s-au desfăşurat evenimentele prilejuite de împlinirea a doi ani de la înfiinţarea Asociaţiei Pentru Dezvoltare Locală Valea Teleajenului
Cuvântul doamnei Mihaela Mihai:
“Vã mulţumim că aţi răspuns invitaţiei noastre de a participa la aniversarea a doi de la înfiinţarea Asociaţiei Pentru Dezvoltare Locală Valea Teleajenului, organizaţie neguvernamentală având ca scop promovarea de măsuri şi acti-vităţi pentru dezvoltarea şi promovarea Văii Teleajenului. Sediul se aflã la Vălenii de Mun-te, Str. Aleea Alunilor, nr. 1.
Asociaţia s-a înfiinţat în februarie 2010 ca structură asociativă şi a fost înscrisã în Registrul Asociaþiilor şi Fundaţiilor de pe lângã Judecãtoria Vãleii de Munte sub nr. 2/15.02.2010.
La Asociaţia noastrã poate adera orice persoanã care îmbrăţişeazã ideile şi valorile promovate de noi.
În cadrul Asociaţiei au fost organizate diferite evenimente: expoziţii cu imagini din zona Vãii Teleajenului – au fost organizate pânã în prezent trei expoziţii cu imagini din zona Vãii Teleajenului, scopul fiind acela de promovare a atracţiilor cultural-istorice din aceastã zonã. Prima acţiune s-a desfãşurat la Palatul Parlamentului în 2010, iar celelalte douã s-au desfãşurat în 2011, în incinta Magazinulu “Real” din Ploieşti, respectiv, în faţa Halelor Cen-trale din Ploieşti şi au atras mii de vizitatori. Am organizat de asemenea, în premierã pentru judeţul Prahova, trei evenimente intitulate Parteneriat pentru Dezvoltare, Administraţie-mediu de afaceri, aceste evenimente adunând laolaltã personalitãţi atât din sfera administraţiei, cât şi din mediul de afaceri, dar şi reprezentanţi ai producãtorilor din zonã precum şi firme de consultanţă în atragerea de fonduri europene, scopul fiind acela de a stimula dialogul şi a întãri colaborarea dintre reprezentanţii mediului public şi reprezentanţii mediului privat.
În perioada 1-3 iulie 2011, în staţiunea Cheia, din Localitatea Mãneciu, Asociaţia a organizat împreunã cu Primãria Mãneciu şi Biroul Parlamentar al Deputatului Mihai Apostolache, Festivalul Rododendronului, acţiune care a avut menirea de a atrage cât mai mulţi turişti în staţiunea Cheia, prin promovarea produselor specifice zonei, cât şi prin evenimente sportive, culturale, ştiinţifice. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa unor personalităţi precum: Alexandru Mironov, Alex. Stoenescu, Prof. Univ. Dr. Marian Neagu, Academician Alexandru Bogdan, Prof. Univ. Dr. Gheorghe Mãrmureanu, Protoiereu Florin Boţîrcã, General Emil Strãinu, Prof. Univ. Dr. Constantin Teodorescu. Tot cu ocazia Festivalului Rododendronului, Localitatea Mãneciu a fost vizitatã de o delegaţie din Turcia din Localitatea Şarcoy cu care s-a încheiat şi un acord de colaborare.
În scopul promovãrii produselor specifice zonei Vãii Teleajenului, Asociaţia a organizat în luna decembrie a anului 2011, o expoziţie cu produse din zona Vãii Teleajenului, acţiune denumitã Produs de Valea Teleajenului şi care a fost gãzduitã de Palatul Parlamentului.
În semn de preţuire pentru valorile zonei Vãii Teleajenului, Asociaţia a organizat în data de 19 decembrie 2011, la Casa de Cultură din Vãlenii de Munte, Gala Premiilor Valea Teleaje-nului, acţiune prin care s-au premiat acele persoane care au contribuit şi contribuie la dezvoltarea armonioasã a Vãii Teleajenului.
Asociaţia a participat la programul naţional de ecologizare “Let’s do it, Romania!” reuşind sã implice ca voluntari 321 de persoane din zona Vãii Teleajenului, dintre care 50% au fost elevi.
Organizarea unei vizite la Palatul Parlamentului cu participarea locuitorilor din zona Vãii Teleajenului, la evenimentul prilejuit de încheierea proiectului “Expoziţie cu imagini din zona Vãii Teleajenului” la care au participat 24 de persoane (primari, consilieri locali, profesori, întreprinzãtori, preoţi).
În cadrul proiectelor organizate de Asociaţia Pentru Dezvoltarea Localã Valea Teleaje-nului am organizat vizitã la Palatul Parlamentului la care au participat locuitori din zona Vãii Teleajenului, în special tineri, scopul proiectului fiind acela de a-i familiariza pe aceştia cu modul de organizare şi funcţionare al instituţiei Parlamentului României.
În octombrie 2010, membrii Asociaţiei au elaborat un proiect intitulat Atracţii cultural-istorice pe Valea Teleajenului, proiect depus la Ministerul Dezvoltãrii Regionale şi Turis-mului, în vederea finanţãrii prin Programul Operaţional Regional 2007 -2013, însã ulterior a fost retras ca urmare a lipsei fondurilor necesare cofinanţării. Asociaţia şi-a propus sã implementeze acest proiect prin atragerea de fonduri private.
Vreau sã vã informãm cã am editat publicaţia Info Valea Teleajenului. Alte materiale de promovare a zonei realizate de Asociaţie au fost pliante şi cãrţi poştale.
Asociaţia Pentru Dezvoltare Localã Valea Teleajenului are şi parteneri în organizarea acti-vitãţilor pe care le desfãşoarã. Principalul nostru partener este Deputatul Vãii Teleajenului, Domnul Mihai Apostolache cu care încã de la începutul activitãţii noastre, conducerea Asociaţiei a încheiat un parteneriat, scopul acestuia fiind acela de a realiza în comun acţiuni şi proiecte care sã conducã la promovarea şi dezvoltarea zonei Vãii Teleajenului. Iar acest parteneriat s-a dovedit a fi unul de succes. Pentru sprijinul constant acordat Asociaţiei, Consiliul Director al Asociaţiei Pentru Dezvoltarea Localã Valea Teleajenului a hotãrât, în luna februarie a acestui an, sã îi acorde Deputatului Mihai Apostolache statutul de Preşedinte de onoare al acestei structuri asociative.
CUVÂNTUL DOMNULUI DEPUTAT MIHAI CRISTIAN APOSTOLACHE
Bunã seara, stimaţi invitaţi!
Vreau, în primul rând, sã mulţumesc fondatorilor acestei structuri asociative cã s-au gândit la mine. Aceastã idee de constituire a unei Asociaţii neguvernamentale am susţinut-o mai demult şi le mulţumesc iniţiatorilor cã au pus-o în practicã, pentru cã, vã spun sincer, am vrut din momentul în care am venit în aceastã zonã şi am fost ales parlamentar sã încerc pe cât posibil sã sparg barierele şi acele prejudecăţi care existã uneori în mintea fiecãruia sau într-o zonã sau alta a ţării. Ştiţi bine, ideea de asociere, de foarte multe, ori a fost respinsã la noi. În ţările occidentale, aceastã idee de asociere este foarte pregnantã. Este o idee care a dat roade şi acolo unde oamenii s-au strâns laolaltã şi au iniţiat diverse proiecte şi programe, aceste acţiuni au dus într-un final la dezvoltarea respectivelor zone.
Acesta a fost şi motivul pentru care am considerat cã este bine sã pornim o astfel de structurã asociativã. Sigur cã nu este uşor sã strângi laolaltã oameni din diverse medii de activitate şi sã-i faci sã înţeleagã cât de important este sã fii în acelaşi loc la un moment dat şi sã acţionezi de comun acord astfel încât sã atingi un obiectiv bine definit.
Mã bucur foarte mult cã aţi rãspuns invitaţiei de astãzi şi daţi-mi voie sã vã mulţumesc pentru tot ceea ce faceţi pentru aceastã zonã. Am avut ocazia în toatã aceastã perioadã, de când sunt în aceastã zonã, sã cunosc oameni deosebiţi şi o parte din aceşti oameni se aflã acum în aceastã salã. Am comunicat cu dumneavoastrã în diverse ocazii, v-am consultat cu privire la anumite iniţiative, inclusiv iniţiative legislative, pentru cã aşa înţeleg cã trebuie sã se desfãşoare o activitate. O activitate trebuie sã se desfãşoare pe conlucrare, pe dialog şi pe obiective foarte clar stabilite.
Spuneam cã am spart o barierã şi iatã, astãzi, se împlinesc doi ani de când aceastã structurã asociativã a luat fiinţã, aici la Vãlenii de Munte. Eu am credinţa cã împreunã am pornit pe un drum bun şi astãzi vã lansez provocarea de a ne întâlni mult mai des, de a ne întâlni şi a dezbate tot ceea ce consideraţi cã este bine pentru aceastã zonã şi pentru aceastã ţarã.
Le mulţumesc colegilor pentru statutul pe care mi l-au acordat, acela de Preşedinte de onoare al Asociaţiei Pentru Dezvoltare Localã Valea Teleajenului. Este un fapt care mã obligã şi în acelaşi timp m-a ajutat sã recomand personalitãţi din aceastã zonã, din acest judeţ şi din aceastã ţarã care sã devinã membri de onoare ai acestei stucturi asociative.
S-a vorbit aici despre delegaţia din Turcia. Ei au venit cu diverse materiale de promovare. Noi, sigur, le-am oferit şi noi ceea ce am avut, din zonã. Produse tradiţionale: ţuica specificã zonei, mierea şi fructele pe care le gãsim aici, dar din punctul de vedere al imaginii nu am avut lucruri concrete de oferit. Tocmai de aceea am considerat cã este bine sã facem un efort şi sã realizãm noi, cu puterile noastre o publicaţie care sã ne reprezinte, iar astãzi am ocazia sã v-o prezint. Este o publicaţie care prezintã în mare frumuseţile acestei zone. Cred cã era pãcat sã nu avem şi noi o astfel de prezentare. Ea va ajunge atât la colegii mei parlamentari cât şi la cele mai importante ambasade din România. Cu aceastã ocazie ţin sã le mulţumesc tuturor celor care au înţeles cât de importante sunt proiectele pe care le-am derulat şi cât de mult conteazã sã promovezi diverse produse şi o imagine corespunzãtoare atât la nivelul judeţului cât şi la nivel naţional şi, de ce nu, la nivel internaţional, Asociaţia având şi o pagina de internet: www.valeateleajenului.ro.
Nu este uşor sã treci de la idei la fapte. Au fost momente extrem de complicate când am spus “mai bine renunţãm”, dar nu am renunţat şi iatã cã asãzi suntem în mãsurã sã ne mândrim cu proiectele realizate pânã acum şi cu cele pe care urmeazã sã le punem în practicã.
Desigur ar fi multe de spus. Mã bucur foarte mult cã am reuşit în aceastã searã sã ne îmtâlnim, sã fim împreunã şi aş vrea sã interpretaţi asta ca pe o invitaţie la un dialog permanent despre problemele zonei. Astãzi a fost un început pentru ceea ce credem noi cã ar trebui sã se întâmple din punctul de vedere al imaginii Vãii Teleajenului.
Vã mulţumesc foarte mult pentru prezenţă, pentru ceea ce faceţi şi încã odatã spun cã vreau sã menţinem dialogul, cã vreau sã punem în aplicare împreunã acele idei constructive care sã ajute la dezvolatrea acestei zone, Valea Teleajenului.
Vă mulţumesc!

joi, 5 ianuarie 2012

GALA PREMIILOR VALEA TELEAJENULUI (EDIŢIA I – VĂLENII DE MUNTE)

Luni, 19 decembrie 2011, în sala mare a Casei de Cultură din Vălenii de Munte, începând cu ora 18, a avut loc ediţia I a Galei Premiilor Valea Teleajenului, un proiect iniţiat de Domnul Deputat Mihai Apostolache şi de Asociaţia Pentru Dezvoltare Locală Valea Teleajenului.
Festivitatea decernării premiilor a debutat cu un program de colinde, muzică şi dansuri populare susţinut de Ansamblul Folcloric “Floarea de Garofiţă” din Măneciu.
S-au acordat premii pentru administraţie, pentru societate civilă, pentru profesori şi elevi, pentru oameni de afaceri, toţi din zona Văii Teleajenului.
CUVÂNTUL DOMNULUI DEPUTAT MIHAI
CRISTIAN APOSTOLACHE:
“Cu aceastã activitate am vrut să încercăm să promovăm tot ceea ce este mai bun pe Valea Teleajenului, începând cu produsele tradiţionale şi continuând cu, să-i spun, resursa umană, extrem de valoroasă care există în această zonă. Dumneavoastră, cei prezenţi în această sală, sunteţi oameni care aţi avut rezultate în diverse domenii de activitate şi v-aţi adus o contribuţie importantă la dezvoltarea acestei zone şi pentru acest lucru ţin să vă mulţumesc.
Practic, de aici a pornit ideea acestui proiect, proiect iniţiat de Asociaţia Pentru Dezvoltarea Localã Valea Teleajenului şi Cabinetul meu parlamentar. Am încercat să aduc laolaltă, în această sală şi în această seară oameni deosebiţi, oameni din unităţile de învăţământ, din administraţie, oameni de afaceri, producători, reprezentanţi ai societăţii civile. Sunteţi oameni extraordinari cu care această zonă se mândreşte şi încă o dată vă mulţumesc şi felicitări pentru tot ceea ce faceţi în activitatea dumneavoastră.
Vreau ca astfel de proiecte să fie continuate, deşi depindem foarte mult de resursele pe care le avem la dispoziţie. Dar, iatã, cu resurse puţine am reuşit să iniţiem un eveniment naţional, am reuşit să aducem la expoziţia de la Parlamentul României câţiva miniştri de seamă ai României care s-au angajat că vor sprijini dezvoltarea acestei zone, aşa cum de altfel au făcut-o în ultimul timp, pentru că am avut grijă ca de fiecare dată să le aduc aminte că în Prahova, pe lângă Valea Prahovei, există şi Valea Teleajenului, o zonă extraordinar de frumoasă atât din punctul de vedere al resurselor naturale, dar şi din punctul de vedere al bogăţiei spirituale şi umane de care beneficiază această minunată zonă.
Încercăm în această seară să vă oferim câte un premiu, mai mult simbolic, prin care să vă arătăm că chiar vă respectăm şi că chiar apreciem ceea ce faceţi. Sunt bucuros că am reuşit să aducem aici oameni deosebiţi din diverse medii ale societăţii şi sunt convins că numai în acest mod zona Văii Teleajenului se va dezvolta, prin forţa spirituală şi umană pe care dumneavoastră o reprezentaţi.
Cred că este momentul să ne unim cu toţii eforturile pentru a duce cât mai departe proiectul de modernizare a acestei zone, pentru că bătăliile de natură politică sau de orice altă natură nu fac altceva decât să inducă tensiuni în societate şi nicidecum să unească oameni. Cred că mai mult ca oricând este nevoie de unitate, de a găsi cele mai bune idei constructive şi acele idei, indiferent de unde vin, să fie susţinute de noi toţi.
Vă mulţumesc şi vă doresc LA MULŢI ANI!”
CUVÂNTUL DOMNULUI
PRIMAR MIRCEA NIŢU
“Apreciez pe cei care au organizat această manifestaţie. Apreciez faptul că aţi venit în numãr atât de mare la acest eveniment, apreciez pe cei care au contribuit în anul 2011 la progesul Oraşului Vălenii de Munte şi nu numai… Vă urez LA MULŢI ANI! şi 2012 să fie un an mai bun”.
CUVÂNTUL DOAMNEI GABRIELA DESPAN, DIRECTOR LA GRUPUL
ŞCOLAR MĂNECIU:
“Atât eu cât şi colegii mei, aflaţi astăzi aici, ne simţim onoraţi de faptul că nu am fost uitaţi. Suntem alături de orice acţiune care are darul de a promova Valea Teleajenului. Îi mulţumim Domnului Deputat Mihai Apostolache pentru întregul sprijin acordat Grupului Şcolar Măneciu şi sperăm în continuare într-o colaborare la fel de bună ca şi până acum atât cu şcoala noastră de la Măneciu Ungureni, cât şi cu întreaga comunitate locală. Mulţumim foarte mult şi sărbători fericite!”
CUVÂNTUL DOMNULUI VASILE COMAN, DIRECTOR LA COLEGIUL “NICOLAE IORGA” DIN VĂLENII DE MUNTE
“Mulţumesc foarte mult pentru aprecierea făcută de Domnul Deputat Mihai Apostolache, mulţumesc foarte mult celor prezenţi astăzi, elevi şi profesori şi promitem că vom dezvolta această Vale a Teleajenului şi cu ajutorul celor tineri. Mulţumesc!”

joi, 8 decembrie 2011

ŞEDINŢA PARTIDULUI DEMOCRAT LIBERAL PENTRU ALEGEREA STRUCTURII DE CONDUCERE A ORGANIZAŢIEI DE FEMEI, COLEGIUL 5, VALEA TELEAJENULUI

În acordurile imnului partidului, joi, 10.11.2011, la Casa de Cultură din Vălenii de Munte a debutat Întâlnirea de Alegeri la Organizaţia de femei a Colegiului 5, Prahova, participând 180 de membri.
Invitaţi au fost domnul Mihai Cristian Apostolache, deputat PDL Prahova şi d-na Roxana Crăciun, preşedinte al Organizaţiei de Femei PDL Prahova.
La propunerea d-lui deputat Mihai Apostolache, preşedinte al Organizaţiei de Femei, Colegiul 5, a fost aleasă d-na Cristina Pavel, director executiv la Societatea Comercială “Artizanat Internaţional” SRL din Vălenii de Munte, care a propus o structură de conducere formată din doamne ale celor 10 localităţi din Colegiul 5 – Prahova, după cum urmează: un primvicepreşedinte, un secretar general, doi vicepreşedinţi, trei secretari executivi şi opt membri.
După validarea alegerilor, d-na Cristina Pavel a prezentat pla-nul de acţiuni al Organizaţiei de Femei, Colegiul 5, pentru anul 2011-2012:
“1. Trebuie să sporim forţa internă a OFPDL şi să valorificăm resursele interne feminine. Unite, prietene, atente şi consecvente, vom fi o forţă aici, pe Valea Teleajenului, şi împreună cu domnul deputat Mihai Cristian Apostolache, cu toţi colegii noştri, vom câştiga alegerile de anul viitor;
2. Pentru o femeie, copiii sunt cel mai important lucru în viaţă. Vom organiza o acţiune de colectare de îmbrăcăminte, încălţăminte, alimente sau jucării pentru Asociaţia Provita pentru copii născuţi şi nenăscuţi de la Valea Plopului sau alte persoane în nevoie identificate de organizaţia noastră.
3. Vom organiza o acţiune de informare intitulată: “Planificare familială – un pas spre libertate”
4. Vom organiza o campanie intitulată: “Donează sânge şi vei putea salva pe cineva.”
Pornind de la ideea enunţată de vicepreşedintele PDL, Ioan Oltean la Congresul Organizaţiei de Femei PDL “puterea niciodată nu s-a dat, puterea s-a luat” eu aş afirma: bărbaţii sunt puternici, dar avem şi foarte multe femei puternice, trebuie doar să le găsim şi să le aducem în faţă; fiind unite şi consecvente, vom reuşi să avem o reprezentare corectă în politică.
Eu cred că oamenii sunt trişti pentru că au probleme, dar, mai mult decât atât, sunt trişti pentru că li se transmite prin toate canalele de comunicare doar faptul că situaţia este foarte grea. Trebuie să le spunem oamenilor că există soluţii, iar noi trebuie să ne concentrăm asupra soluţiei, nu asupra problemei. Atunci când gândeşti pozitiv, ai parte de lucruri bune, iar gândurile negative aduc asupra noastră răul.
Organizaţia de femei PDL promovează valorile fundamentale ale doctrinei populare: demnitatea umană, libertatea, responsabilitatea, subsidiaritatea, solidaritatea, egalitatea şi familia. În acest sens, putem spune că libertatea fiecăruia se manifestă în relaţie cu celelalte persoane şi implică, totodată, drepturi şi obligaţii. A avea libertate înseamnă a purta responsabilitatea pentru modul în care ne folosim de libertatea noastră. Persoana este prima responsabilă pentru ceea ce este şi ce face. Oamenii trebuie să devină independenţi, nu dependenţi de stat.
Familia este pilonul valorilor morale ale societăţii noastre. Creşterea şi educarea copiilor nu trebuie să genereze o povară pentru familiile tinere sau să conducă la excluderea lor din rândul populaţiei active. Sprijinul bunicilor aduce un dublu câştig pentru societate, contribuind la menţinerea unui climat moral în familie şi oferind, în acelaşi timp, o modalitate de a evita marginali-zarea persoanelor în vârstă.”
CUVÂNTUL DOMNULUI 
DEPUTAT MIHAI CRISTIAN 
APOSTOLACHE:
“Sunt reprezentantul dumneavoastră în Parlamentul României şi încerc de fiecare dată să fac lucrurile cât mai bine, să-mi fac datoria atât în Parlament, cât şi pe teren, atunci când mă deplasez în teritoriu.
În calitate de parlamentar am reuşit să menţin legătura cu ai noştri colegi din administraţie şi le mulţumesc tuturor primarilor pentru că au înţeles care este sensul dezvoltării în localităţile lor.
Din păcate nu am o foarte bună comunicare cu ceilalţi primari, pentru că nu sunt ai noştri şi de fiecare dată ei pun în discuţie problema politică în loc să pună în discuţie problemele cetăţenilor, pentru că până la urmă, dincolo de politică, vorbim despre reprezentarea intereselor tuturor cetăţenilor. Dar această barieră poate fi eliminată numai dacă şi în acele localităţi
vom avea primari aparţinând PDL. Începând cu Vălenii de Munte şi continuând cu celelalte localităţi unde încă sunt primari de la alte partide. Avem şansa să facem această schimbare şi un exemplu concret este întâlnirea din această seară. Avem energia şi resursele umane necesare pentru a schimba lucrurile în bine şi pentru a ne atinge obiectivele pe care ni le propunem.
În calitate de coordonator al acestui colegiu, la nivel de partid asigur o imagine conturată în ceea ce priveşte fiecare localitate şi problemele din fiecare localitate.
Avem două localităţi unde nu stăm chiar grozav din punctul de vedere al organizării: Teişani şi Drajna. Eu nu cred că la Teişani nu putem să avem un primar PDL. Cum de altfel nu cred că la Drajna nu putem să-l învingem pe faimosul domn Gavrilă (parcă aşa îl cheamă), care a uitat că este primar ocupându-se mai mult de firma proprie şi mai puţin de interesele comunităţii. Iar atunci când se ocupă şi de primărie uită că a avut loc o revoluţie şi că dictatura a dispărut, iar primarul trebuie să fie, în primul rând, un slujitor al cetăţeanului şi nu un dictator sau un om care să încerce de fiecare dată să-şi impună cu forţa punctul de vedere.
De aceea insist pe o organizare riguroasă, pe o implicare a dumneavoastră, doamnele din PDL, pentru că dumneavoastră aveţi şi tactul necesar să schimbaţi opinia despre un lucru sau altul, mult mai repede şi chiar mai eficient decât ar putea s-o facă un bărbat. Vă lansez această provocare şi sunt convins că vom găsi o variantă de succes şi pentru cele două localităţi, Teişani şi Drajna.
De fiecare dată am susţinut orice proiect care este în beneficiul comunităţii şi, o spun şi acum, aveţi tot sprijinul meu pentru proiectele pe care vi le propuneţi, inclusiv observaţii şi propuneri din punctul de vedere al legislaţiei. Am dreptul la iniţiativă legislativă, am dreptul să vin cu orice fel de idee pe care s-o transpun într-o propunere legislativă care poate fi pusă în dezbaterea Parlamentului. Şi dacă ea va avea succes poate deveni şi lege! Am satisfacţia ca şi în acest mandat să am câteva legi la activ…
Suntem partidul care ne-am asumat o sarcină dificilă şi anume aceea de a menţine România într-o zonă care să-i permită o creştere economică în timp şi care să aibă şi rezultate favorabile în planul susţinerii anumior categorii mai puţin favorizate din această ţarã. Important este că filozofia în privinţa cheltuirii banului public s-a modificat fundamental.
Se alocă mult mai multe resurse pe ceea ce înseamnă partea de investiţii şi se duc mai puţine resurse pe partea de consum, pentru că de fiecare dată ne-am plâns cã nu avem infrastructură foarte bine pusă la punct, că majoritatea resurselor se duc pe cheltuieli de personal sau pe alt tip de cheltuieli care nu ajutã la dezvoltarea unei comunităţi sau alteia. Iată că, spuneam, filozofia s-a schimbat şi sumele, e adevãrat mici, sunt îndreptate în mare mãsurã cãtre partea de investiţii care înseamnă: modernizarea de şcoli, de grădiniţe, drumuri comunale, orăşeneşti sau judeţene, autostrăzi etc. Important este cã aceste investiţii se derulează, cã nu au fost stopate sau cã nu au rãmas doar pe hârtie aşa cum s-a întâmplat atunci când Tãriceanu a fost prim-ministru.
Dacã banii erau direcţionaţi şi gestionaţi corect în 2008, când a existat o creştere economicã serioasã în România, cu siguranţă că astăzi nu mai aveam probleme aşa de mari în ceea ce priveşte deficitul bugetar, în ceea ce priveşte capacitatea acestei ţări de a plãti pensii decente şi salarii corespunzătoare pentru angajaţii din sectorul public. Am spus şi cu alte ocazii şi mai spun şi acum: nu cred cã existã în aceastã lume politician care sã aibã la dispoziţie resurse bugetare suficiente şi sã nu doreascã sã le dea diverselor categorii socio-profesionale din aceastã ţară şi din această lume.
Iatã cã evoluţia economicã totuşi, cu aceste modificãri şi cu mãsurile care s-au luat anul trecut, este una favorabilă. Sã sperãm cã anul care urmeazã lucrurile vor reveni la normal, cu condiţia însă ca şi pe plan internaţional lucrurile sã se normalizeze. Eu nu spun cã am gãsit soluţiile miraculoase pentru această ţară, dar am avut curajul sã impunem anumite mãsuri obligatorii pentru reformarea României. Suntem un partid responsabil care a mers pânã la capãt atunci când s-a angajat sã realizeze un lucru sau altul.
În final, vreau sã vã spun cã cele douã mandate pe care le am de deputat le-am câştigat prin muncã şi nu prin altceva, nu mi le-a oferit nimeni pe tavă, aşa că nici acum nu-mi fac probleme în ceea ce priveşte alegerile viitoare şi nu trebuie să vă faceţi nici dumneavoastră.
Până la urmă oamenii vor aprecia consecvenţa, seriozitatea şi angajamentul pentru realizarea unor lucruri serioase şi durabile pentru România şi pentru fiecare zonă din această ţară. Avem şansa, în Colegiul 5, Valea Teleajenului să dãm un exemplu de unitate, de forţă şi de schimbare. Schimbarea trebuie să pornească de la Vălenii de Munte şi să se propage în întreaga zonă acolo unde nu avem reprezentarea corespunzătoare la nivel de administraţie. Avem această capacitate şi avem şi resursele umane necesare pentru a face această schimbare. Important este să ne dorim să câştigăm. Şi sunt convins că împreună vom câştiga şi acest oraş şi această zonă.
Încă o dată vă felicit pentru această organizare, vă doresc multă sănătate şi să ne vedem cu bine.
Mulţumesc!