FRACTURĂ DE SUFLET

Peste oraş lumina zilei se vindea încă o data întunericului ca să fie răscumpărată din nou în zori.

Grupuri, grupuri de adolescenţi, ca o adiere proaspătă de primăvară dădeau un freamăt aparte străzii. Îi priveam când ieşeau de la cursuri. Treceau în pas dezinvolt, cum le şedea bine. Îi urmăream cu privirea îndelung, îndelung până la contemplare. Îi vedeam exuberanţi şi tandri, agreabili şi teribilişti, nimic însă în afara bunului simţ. În preajma colegelor încercau fiecare, în felul lui, sa-şi definească cât mai complet cu putinţă personalitatea. Apropierea lor era amicală, dar condescendentă. Unii se priveau cu discreţie tandră, alţii cu dragoste respectuoasă, şi treceau…treceau…ca o revărsare de ape.

Cam aşa cugetam, într-o seară, când aşteptam autobuzul, pe strada sufletului. Într-adevăr o revărsare, dar ce dezlanţuită revărsare!! În câteva minute aleea nu mai este loc public. Cota noastră de stăpânire asupra ei este anulată de grupuri indecente care fac schimburi de replici, în gura mare, de la un capat la altul al străzii. Hohote de râs rănesc auzul şi un vocabular dincolo de pitoresc sfâşie dureros aerul primăvăratic. Unele fete nu-şi mai strigă colegii pe nume, ci folosesc epitete care de care mai picante… şi la care primesc răspunsuri pe care nu îndrăznim nici măcar a le reproduce.

Şi aceste flori umane, marcate de vulgaritate vor fi viitorii intelectuali ai acestui urgisit pământ?!! Vor fi părinţii de mâine care vor dărui urmaşi acestui mileniu?!!

Flori pistruiate, unde sunt oare grădinarii voştri? Oare ei să nu sesizeze cât de strâmb creşte lujerul vieţii voastre în acest fertil timp al formării? Ei nu simt cum se risipeşte în neant miresma suavă a purităţii voastre? Dacă aţi epuizat modelul uman, priviţi în jur şi învătaţi de la Natură cum să vă păstraţi nealteraţi. “Oare din aceaşi vână a izvorului ţâşneşte şi apa dulce şi apa amară?”

Copilaria este cel mai mare profesor pentru lecţiile de mai târziu ale vieţii. Cine îi pune piedici copilăriei va merge şchiop toată viaţa.

Dacă eşti părinte şi citeşti aceste rânduri, găseşte mai mult timp pentru copilul tău.

Dacă sunteţi copii, adolescenţi sau tineri umpleţi vidul în care aţi căzut cu Absolutul divin în care veţi afla un izvor nesecat de putere pentru suflet. Acum sunteţi mugurii ce dau în floare, dar floarea va face fruct şi fructul va emana arome delicate, nu miasme otrăvitoare. Este un act de nobleţe.

Cugetaţi, mai este înca timp să vindecaţi fracturile din suflet!

Prof. Claudia PISĂU

INFLAŢIA CUVINTELOR

Cuvintele rostite sau cele lăsate nerostite formează atmosfera care ne înconjoară pe fiecare în parte. Puterea noastră asupra altora nu constă atât în ideile pe care le avem, ci mai mult în puterea de a le exprima. În Grecia antică erau nişte oameni numiţi pitagoreni. Cine dorea să intre în tovărăşia lor, trebuia să facă legământ că vreme de trei ani de zile nu va vorbi. Puteţi să vă daţi seama pentru ce era pusă condiţia aceasta? Fiindcă nimic nu este mai greu decât să fii stăpân pe limba ta. Cine n-a învăţat să tacă, n-a învăţat nici să gândească. Tăcerea trebuie să fie o îndrumare spre gândire, ca să judeci înainte de a rosti o vorbă. S-a constatat că un vorbitor pronunţă, în medie, cam 100 de cuvinte pe minut. Lingviştii americani au calculat că francezii au cel mai mare debit verbal: 350 de cuvinte pe minut. Ei sunt urmaţi în acest clasament de englezi, cu 220 de cuvinte pe minut. Cel mai lent vorbesc locuitorii Polineziei şi Microneziei, care pronunţă 50 de cuvinte pe minut. Dacă rămânem la media de 100 de cuvinte pe minut şi presupunem că vorbim cam patru ore pe zi, înseamnă un total de 24.000 de cuvinte în fiecare zi şi ar corespunde conţinutului unei broşuri de 48 de pagini, de format obişnuit. Cuvintele vorbite într-un an ar umple 17.520 de pagini sau 35 de volume de câte 500 de pagini fiecare. În 30 de ani ar fi umplute 1.050 de volume. Vorbim mult şi nu totdeauna conştienţi de responsabilitatea care ne revine, difuzând şi răspândind tot ce se referă la individ, zugrăvindu-i clişeul ambiguităţii pe care-l vrem confuz şi îndoielnic în faţa opiniei publice. Unul dintre scriitorii români spunea: “Omul este cea mai delicată făptură. Este o trestie cugetătoare. Fructul de aur pe care-l poartă este inima lui, iar rădăcina care întreţine viaţa de zi cu zi a acestui fruct este cuvântul. Ceea ce ne spunem unii altora  merge de-a dreptul la inimă, dar inima trăieşte cu sarea cuvintelor, cu bunătatea, cu frumuseţea şi cu limpezimea lor.”În vremuri de bucurie, în zile cu nori, în ceasul durerii sau al fericirii, avem nevoie vitală de cuvânt, alergăm la cuvânt ca la limanul dorit. Un lucru foarte important, pe care trebuie să-l cultivăm în sens pozitiv, este forţa magică a terapiei verbale. La aproape toate popoarele există proverbe care exprimă aceste idei, ca de exemplu: ”Cuvântul bun unge şi cel rău împunge”; “Cuvântul mângâios e ca un doctor milos”… Un vechi aforism medical spune: “Ceea ce nu vindecă medicamentul, vindecă vorba”. Cuvintele negative sunt la fel de nocive pentru organism ca şi un produs toxic. Infarctul este adesea provocat de cuvinte corosive. Cuvintele trebuie să inspire, să captiveze, să stimuleze, să consoleze, să înveselească, sã vindece o inimă, un suflet… În felul acesta, niciodată nu vom vorbi prea mult, niciodată nu trebuie să ne temem de o “inflaţie a cuvintelor”.

Prof. Claudia PISÃU