Se afișează postările cu eticheta GRUP SCOLAR AGROMONTAN "ROMEO CONSTANTINESCU". Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta GRUP SCOLAR AGROMONTAN "ROMEO CONSTANTINESCU". Afișați toate postările

joi, 3 martie 2011

MĂMICI CU “PITICI”

Într-o eră a vicisitudinilor, când nu mai simţi că ceea ce faci  te valorifică, nerecompensat, ajungând să-ţi fie ruşine că eşti cadru didactic, eu sunt fericită că am ceea ce nu se cumpără, vinde sau fură – privilegiul de a fi mamă. Îmbrăţişările şi râsetele fiului meu, Luca, nu pot sta alaturi de tăieri salariale sau remunerări, de niciun joc dublu al celor ce se cred puternici şi nu pot fi egalate de nicio recompensare profesională.
Pe vremea studenţiei mele, funcţiona  expresia a avea pitici pe creier ceea ce echivala cu o stare maximă de nervozitate şi era recomandat să nu te afli în preajma deţinătorului de pitici. Astăzi, cel care face cunoştinţă cu piticiipe care îi acumulez după o zi de muncă, şi fără să aibă nicio vină, este Luca.
…şi mă întreb, cum să scap de micii invadatori?! La clase, mă ocup zilnic de educaţia a cel puţin o sută de copii şi statul se gândeşte că un cadru didactic poate mult mai mult -  aşa că… mai puţini profesori şi mai mulţi elevi, să fie! Devotată serviciului şi cu unele regrete, am hotărât să mă întorc la catedră după ce Luca a împlinit două luni – aşa că am lăsat alte mămici să sufere în urma reducerii indemnizaţiei pentru creşterea copilului. Sincer… nici mie nu mi-a fost prea bine după tăierea salarială de 25%. Are cineva vreo vină?! Cu siguranţă, dar până se va găsi acel cineva, cel care pătimeşte zilnic este tot preaiubitul meu fiu.
Dragile mele colege de suferinţă, mămici cu pitici, vă apreciez pentru sacrificiul de a pleca în fiecare dimineaţă de acasă deşi auziţi în urmă Mami, iar pleci? şi sper ca de Ziua Mamei să vă bucuraţi din plin. Doresc în dificultăţile vieţii să nu descurajaţi! Oricât ar fi de greu, nu uitaţi în ceea ce constă valoarea, bucuraţi-vă de toată iubirea sinceră şi necondiţionată a copilaşilor dvs. La mulţi ani!
Prof. Alina ARDELEANU

VIAŢĂ DE ELEV

Poate că cel mai greu în viaţă, este uneori să  accepţi realitatea aşa cum este fără a o modela dupa propriile tale gânduri lăsându-te purtat de soartă, printre clipele anotimpurilor.
Să fii elev, în prezent, înseamnă doar acea perioadă în care libertatea îţi este frântă şi viitorul tău pare unul lipsit de speranţă într o societate care lasă de dorit în vreme de criză economică dar şi socială.Însă, adevăratul rol al nostru, ca viitori cetăţeni ai unei ţări a carei frumuseţe nu se regăseşte în maşini de lux şi locuinţe mastodont, este acela de a învăţa să preţuim frumosul din fiecare oră petrecută la şcoală, şi nu numai.
Falsa concepţie pe care unii o au şi anume,, Şcoala nu aduce niciun beneficiu ‘’ este cred eu ,,slăvită’’ doar de cei care s-au lăsat bătuţi în a lupta spre dobândirea de cunoştinţe ce ne vor servi mai târziu în viaţa, ca trepte bune de urcat spre perfecţiune.
Un element cu care fiecare elev se confruntă este anturajul .Încă din momentul în care ai păşit pentru prima data în curtea şcolii fie că vrei, fie că nu, faci parte dintr-un anturaj pe care tu ţi-l faci şi care îţi va guverna o mică sau mare parte din viaţa ta pe o perioada nedeterminată, hotărându-ţi soarta uneori într-un mod distructiv.
Realitatea pe care o vedem şi simţim în momentul de faţă este reflexia noastră ,reflexie ce pare a fi din ce în ce mai întunecată asemeni gândurilor noastre. Bineînteles ,că sunt persoane care au demonstrat deja că au principii bine stabilite.
Ceea ce mă revoltă cel mai mult este faptul că numărul elevilor cărora nu le pasă de lumea din jur este în creştere şi nimic nu pare a-i stopa din această ascensiune ,,negativă,,.
Din punctul meu de vedere, viaţa de elev ar trebui să fie unică, brăzdată de clipe memorabile în care să uiţi ce înseamnă a jigni pe cineva sau a marginaliza şi în care să înveţi să ajuţi, să ierţi, să iubeşti şi să zâmbeşti necondiţionat .
Ciprian MARIN

CE ESTE ÎNVĂŢĂMÂNTUL TEHNOLOGIC ? AVANTAJELE ABSOLVIRII ACESTUI TIP DE ÎNVĂŢĂMÂNT

Eşti elev absolvent al clasei a VIII-a, adică al învăţământului gimnazial. Cu siguranţă te interesează la ce formă de învăţământ vei studia începând cu clasa a IX-a. Ştim că ai interese, dorinţe, aşteptări, dar şi multe nelămuriri, atât tu cât şi părinţii tăi. Mai ştim că ai discutat despre viitorul tău educaţional atât acasă, dar şi cu colegii, prietenii şi chiar cu profesorii tăi. Mai ştim că se poate ca tu, dar şi alţi oameni să aveţi diferite idei preconcepute despre o formă de învăţământ sau despre alta. Noi dorim să te ajutăm să treci peste aceste idei, dorim să fii bine informat, pentru ca din clasa a IX-a să urmezi forma de învăţământ pentru care ai cele mai multe abilităţi, înclinaţii.
După cum cunoşti deja, în România învăţământul obligatoriu este de zece ani. Dacă nu îţi continui studiile după terminarea clasei a VIII-a – cel puţin până la terminarea clasei a X-a – nu vei avea posibilitatea să lucrezi ca muncitor calificat nici în ţară, dar nici altundeva. După terminarea clasei a X-a poţi continua studiile doar dacă doreşti, legislaţia nu te poate obliga să îţi continui studiile dacă nu doreşti, însă decizia este a părinţilor tăi. De altfel, de la 16 ani poţi să ai deja un serviciu ca şi angajat, ceea ce nu se poate în mod legal până la această vârstă.
După absolvirea clasei a VIII-a, sistemul de învăţământ ţi se prezintă în trei mari direcţii numite FILIERE: învăţământul teoretic (unde trebuie să ai înclinaţii spre ştiinţele exacte, sau ştiinţele umaniste şi e necesar să ai în vedere că trebuie să urmezi şi studiile universitare – de fapt fiecare filieră are facultăţiile de profil); învăţământul vocaţional – arte, sport, teologie (unde nu poate merge orice elev, ci doar cei care au înclinaţii clare spre unul dintre cele trei domenii); învăţământul tehnologic (tehnic), cum sunt grupurile şcolare sau colegiile tehnice. Aici trebuie să ai înclinaţii spre diferite operaţiuni tehnice, care ţin de o anumită meserie, abilităţi de coordonare a mai multor oameni, abilităţi pentru munca în echipă, abilităţi pentru manevrarea unor echipamente specifice.
Învăţământul tehnologic se continuă în mod firesc în învăţământul superior în cadrul unei universităţi politehnice, dar în principiu, după examenul de Bacalaureat, absolventul poate merge la ce facultate doreşte.
Învăţământul tehnologic se desfăşoară – ca şi la celelalte filiere – în două cicluri, ciclul inferior de învăţământ (clasele a IX-a şi a X-a) şi ciclul superior de profesionalizare tehnică despre care vom vorbi mai târziu. Aici înveţi teoretic şi practic o meserie, în diferitele ei aspecte. Meseria studiată şi învăţată o poţi perfecţiona până în cadrul învăţământului superior.
Trebuie să mai ştii că în această filieră tehnologică regăsim trei profiluri, pe care tu de fapt le vei regăsi în broşura în care bifezi opţiunile. Dar trebuie să fii atent la faptul că liceele îşi promovează mai ales specializările, adică specialitatea pe care o poţi dobândi la finalul studiilor. Specializările le regăseşti în materialele de prezentare ale ofertelor educaţionale primite de la licee, dar în broşura cu opţiuni vei regăsi doar profilurile. Te avertizăm să nu faci confuzie între profil şi specializare.
Cele trei profiluri ale învăţământului tehnic sunt:
  • Tehnic;
  • Servicii;
  • Resurse naturale şi protecţia mediului.
Clasa a IX-a şi a X-a fac parte din ciclul inferior în care se studiază la modul general nu specializarea, ci profilul. Nu trebuie să facem confuzie între învăţământul tehnologic şi Şcoala de Arte şi Meserii, care începând cu anul şcolar 2009-2010 nu mai există, sau cu Şcoala Profesională, care nu mai există din anul 2004.
Pentru a accede la învăţământul tehnologic este necesar să ai o medie de admitere, să completezi cu mare atenţie codul profilului din cadrul unui liceu tehnologic, în ordinea aleasă de tine şi să aştepţi rezultatele repartizării electronice.
În măsura în care optezi pentru liceul tehnologic, trebuie să ştii că e important să şi finalizezi cei patru ani. Dacă, din diferite motive renunţi la şcolarizare, să spunem la finalul clasei a XI-a, nu îţi va fi recunoscută nicio calificare profesională, deoarece nivelul de calificare se primeşte la absolvirea clasei a XII-a. Într-o astfel de situaţie, tânărul va fi nevoit mai devreme sau mai târziu să-şi completeze studiile prin cursuri serale şi va fi mai dificil de absolvit.
La finalul clasei a X-a  primeşti un certificat de recunoaştere a finalizării învăţământului obligatoriu, document recunoscut în cadrul Uniunii Europene. Pentru a dobândi certificatul de calificare profesională  nivel 2  trebuie sa efectuezi 720 ore (6 luni) de stagii de practică după terminarea clasei a X-a, iar la finalul clasei a XII-a primeşti nivelul 3 de calificare, nivel maxim pentru studiile preuniversitare. Nivelul 3 de calificare corespunde denumirii de TEHNICIAN.
După cum am mai spus, accentul se pune pe dobândirea competenţelor, adică ce anume ştii să faci din ceea ce ai fost pregătit.
Dacă doreşti, absolvirea liceului tehnologic prin ruta directă îţi dă posibilitatea să te înscrii la examenul de Bacalaureat, prima condiţie pentru accederea în învăţământul superior.
Fiecare elev care termină liceul tehnologic, având un anumit nivel de calificare profesională (la finalizare – nivel 3), dar care nu va munci în calificarea pentru care s-a pregătit, ci într-o altă calificare pentru care nu are competenţe recunoscute, va fi considerat şi plătit ca muncitor necalificat în cele  mai multe cazuri. De aceea este foarte important să te gândeşti cam spre ce domeniu ai abilităţi, însuşiri şi pe acesta să îl alegi. Mai târziu va fi greu să faci o schimbare radicală în cariera ta.
Mai ştim că foarte mulţi elevi doresc să acceadă la liceele teoretice, deşi nu au abilităţi spre ştiinţele exacte sau spre ştiinţele umaniste. Vor acolo pentru că aşa dă bine, aşa spune unul sau altul. Este momentul să fii foarte bine informat, să discuţi cu părinţii tăi, poţi discuta chiar şi cu psihologul din şcoala ta, căruia poţi să-i ceri să-ţi aplice un chestionar de interese şi aptitudini profesionale.
Absolventii unui liceu tehnologic obţin o dublă calificare, atât una cu scop academic, în aşa fel încât să poată să-şi continue  studiile, dacă vor, dar să poată fi şi calificaţi, şi să obţină un loc de muncă.
Ing. Raluca POPESCU
Grup Şcolar Agromontan ,,Romeo Constantinescu’’, Vălenii de Munte

joi, 24 februarie 2011

NOUĂ NE PASĂ

Lumea în care trăim este extrem de complicată şi în veşnică agitaţie, având numeroase surse de informaţie, dar şi de violenţă ori de nervozitate. Ne creştem copiii încercând să le oferim cât mai mult, dar în primul rând confort şi siguranţă. Facem de multe ori eforturi, ne lăsăm deoparte pe noi înşine în vajnica încercare de a-i feri de tot ce-i poate răni sau afecta în vreun fel. Până la un punct chiar reuşim să le oferim ceea ce dorim, dar soseşte şi momentul când ne vedem neputincioşi, depăşiţi fiind de mediul complex în care păşesc mult iubiţii noştri copii. Ce soluţii avem atunci? Ce mai putem face? Poate fi combătută violenţa din jurul nostru? Îi putem feri pe cei dragi de efectele acesteia?
Răspunsul nu e simplu, dar totul depinde doar de noi înşine. Suntem cei care costruim lumea din jurul nostru, aceia care pot lua atitudine pentru a face lucruri lăudabile şi a demola răul şi urâtul din jur. Iar copiii noştri, florile viitorului, sunt temelia acestei lumi ce va fi. Familia şi şcoala trebuie să-şi unească forţele în acest demers, iar rezultatele vor fi rodul efortului nostru comun.
Iată de ce, GRUP ŞCOLAR AGROMONTAN a considerat necesar să se implice, alături de Şcoala cu clasele I-VIII, nr. 3, Inspectoratul Şcolar, Casa Corpului Didactic şi Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Psihopedagogică  din judeţul Ialomiţa, dar şi de licee din diverse regiuni ale ţării, precum: Ialomiţa, Olt, Brăila, Bucureşti, Buzău, Caraş Severin, Ploieşti, Boldeşti Scăieni, în PROIECTUL EDUCATIV REGIONAL ,,Toleranţă zero faţă de violenţă!”.
Proiectul îşi propune să realizeze, într-o primă fază, aplicarea unui chestionar de evaluare a nivelului de violenţă verbală şi fizică din rândul elevilor, apoi realizarea unor activităţi prin care să se materializeze mesajul din titlu, precum: crearea unor colaje foto, filmuleţe şi PPT-uri pe teme antiviolenţă, a unui imn al proiectului ,,Toleranţă zero faţă de violenţă!”, a unei expoziţii locale pe tema antiviolenţei, interpretarea unei piese de teatru jucată de elevi în baza unor colaje literare cu exemple de comportamente negative ale unor personaje cunoscute din literatură, scrierea unor compuneri, eseuri având ca temă lupta împotriva violenţei şi măsurile ce se impun, participarea unor elevi şi cadre didactice, pe data de 2 iunie 2011, la activitatea de prezentare a unor modele de bună practică din şcolile partenere, desfăşurată la Şcoala cu clasele I-VIII, nr. 3, Slobozia, urmată de  realizarea unei publicaţii electronice cu toate aceste intervenţii.
Prin astfel de activităţi, elevii se vor familiariza cu modalităţile de prevenire a relaţiei bazate pe violenţă, fie că aceasta este fizică, emoţională, economică, psihologică ori sexuală.
Cadrele didactice implicate în proiect pornesc de la realitatea că toţi copiii vor să ştie, de la vârste din ce în ce mai fragede, despre lumea înconjurătoare.  Au la dispoziţie surse variate, apelând la părinţi, profesori, prieteni, dar şi la informaţiile din cărţi sau din media. Deşi aceste suporturi mediatice constituie o bază informaţională valoroasă, trebuie să ţinem cont de faptul că, de foarte multe ori, sunt prezentate fie ştiri agresive, caracterizate de violenţă, fie unele care tratează teme foarte delicate. Catastrofele naturale, răpirile, omuciderile, atacurile grupărilor teroriste ori alte ştiri de acest gen pot avea drept consecinţă crearea unei stări de confuzie în mintea copiilor, care ajung, treptat, să aibă o percepţie deformată asupra societăţii, considerând-o un mediu confuz şi ostil.
Atât abordarea acestui gen de relatări şi a imaginilor care le însoţesc, precum şi a modului de a reacţiona la diversele forme ale violenţei vor constitui subiecte ale dialogului şi cunoaşterii. Copiii sunt extrem de receptivi şi primele roade ale activităţii noastre au prins deja contur: imnul antiviolenţă al şcolii, expoziţia de afişe şi desene.
Mesajul nostru este unul clar:
Ne dorim o lume mai bună şi noi suntem aceia care o construim astfel. Să spunem NU cu toată forţa violenţei fizice ori verbale, domestice, din media sau din sport! Toţi cei care gândesc şi acţionează ca noi, copii, părinţi ori bunici, ni se pot alătura: DORIM O LUME MAI CURATĂ, MAI FRUMOASĂ, MAI LINIŞTITĂ!
Prof. Magdalena BUZEA

FRACTURĂ DE SUFLET

Peste oraş lumina zilei se vindea încă o data întunericului ca să fie răscumpărată din nou în zori.
Grupuri, grupuri de adolescenţi, ca o adiere proaspătă de primăvară dădeau un freamăt aparte străzii. Îi priveam când ieşeau de la cursuri. Treceau în pas dezinvolt, cum le şedea bine. Îi urmăream cu privirea îndelung, îndelung până la contemplare. Îi vedeam exuberanţi şi tandri, agreabili şi teribilişti, nimic însă în afara bunului simţ. În preajma colegelor încercau fiecare, în felul lui, sa-şi definească cât mai complet cu putinţă personalitatea. Apropierea lor era amicală, dar condescendentă. Unii se priveau cu discreţie tandră, alţii cu dragoste respectuoasă, şi treceau…treceau…ca o revărsare de ape.
Cam aşa cugetam, într-o seară, când aşteptam autobuzul, pe strada sufletului. Într-adevăr o revărsare, dar ce dezlanţuită revărsare!! În câteva minute aleea nu mai este loc public. Cota noastră de stăpânire asupra ei este anulată de grupuri indecente care fac schimburi de replici, în gura mare, de la un capat la altul al străzii. Hohote de râs rănesc auzul şi un vocabular dincolo de pitoresc sfâşie dureros aerul primăvăratic. Unele fete nu-şi mai strigă colegii pe nume, ci folosesc epitete care de care mai picante… şi la care primesc răspunsuri pe care nu îndrăznim nici măcar a le reproduce.
Şi aceste flori umane, marcate de vulgaritate vor fi viitorii intelectuali ai acestui urgisit pământ?!! Vor fi părinţii de mâine care vor dărui urmaşi acestui mileniu?!!
Flori pistruiate, unde sunt oare grădinarii voştri? Oare ei să nu sesizeze cât de strâmb creşte lujerul vieţii voastre în acest fertil timp al formării? Ei nu simt cum se risipeşte în neant miresma suavă a purităţii voastre? Dacă aţi epuizat modelul uman, priviţi în jur şi învătaţi de la Natură cum să vă păstraţi nealteraţi. “Oare din aceaşi vână a izvorului ţâşneşte şi apa dulce şi apa amară?”
Copilaria este cel mai mare profesor pentru lecţiile de mai târziu ale vieţii. Cine îi pune piedici copilăriei va merge şchiop toată viaţa.
Dacă eşti părinte şi citeşti aceste rânduri, găseşte mai mult timp pentru copilul tău.
Dacă sunteţi copii, adolescenţi sau tineri umpleţi vidul în care aţi căzut cu Absolutul divin în care veţi afla un izvor nesecat de putere pentru suflet. Acum sunteţi mugurii ce dau în floare, dar floarea va face fruct şi fructul va emana arome delicate, nu miasme otrăvitoare. Este un act de nobleţe.
Cugetaţi, mai este înca timp să vindecaţi fracturile din suflet!
Prof. Claudia PISĂU

marți, 1 februarie 2011

VIAŢA LA SECOND – HAND

Veştile proaste din domeniul economiei, efectele bugetului de austeritate, reeşalonarea priorităţilor şi dorinţelor afectează în mod direct buzunarul nostru, ne provoacă stres şi enervare. În aceste condiţii, hainele au devenit ultima noastră grijă, mai ales că banii destinaţi înnoirii garderobei sunt deseori redistribuiţi pentru alte probleme presante.
Am devenit preocupaţi de hrană, de plata ratelor, de asigurarea nevoilor primare. De aceea, cheltuielile pe care le făceam de obicei pentru satisfacerea “mofturilor” au dispărut din vocabularul şi practicile noastre.
Comerţul se adaptează din mers noilor situaţii, rezolvă problema cumpărătorului contemporan adaptabil şi vine cu o ofertă inimaginabilă acum treizeci de ani: second-hand.
În timp ce multe firme cunoscute de îmbracăminte şi încălţăminte îşi închid afacerile din cauza vânzărilor proaste, magazinele second-hand căpătă cetăţenie, accentuând ierarhia financiară. De când a început criza, vănzările scond hand au crescut cu peste 50 %, iar astfel de magazine au reuşit să-şi rafineze imaginea creând o atmosferă de butic. Dacă magazinul este amplasat bine şi are marfă de calitate, încasările cresc.
„ Săraci vor exista mereu. Şi apoi, în magazinul meu, nu intră doar săracii. Intră chiar intelectuali, contabili, profesori, chiar angajaţi ai băncilor. Şi lumea bună cumpără haine la mâna a doua. Şi nu e o ruşine. În Vest, magazinele second-hand au marfă nouă, iar printre clienţii lor sunt persoane cu vază”, a declarat , managerul unui magazin second-hand.
Criza economică i-a făcut şi pe vălenari să-şi îndrepte atenţia asupra magazinelor cu haine second-hand. „Buticurile“ cu haine la mâna a doua sunt luate cu asalt încă de la primele ore ale dimineţii, iar oamenii stau la coadă, mai ales dacă în geam sunt lipite afişe precum „Am primit marfă“„Reducere 50%“ sau ,,Orice produs 2 lei“.Vălenarii cumpără orice: lenjerie intimă, haine, încălţăminte, articole pentru casă, jucării.
Oamenii sunt prea săraci pentru a-şi cumpăra lucruri scumpe şi nu cheltuiesc nici măcar 1 leu pentru un obiect care nu le foloseşte la ceva, chiar dacă e foarte ieftin
Cu preţuri sub limita comerţului obişnuit, patronii magazinelor second-hand îşi freacă mâinile de bucurie: second-hand, o afacere care încă merge, pentru că şi din sărăcie se pot face averi.
Camellia NEAGU

INFLAŢIA CUVINTELOR

Cuvintele rostite sau cele lăsate nerostite formează atmosfera care ne înconjoară pe fiecare în parte. Puterea noastră asupra altora nu constă atât în ideile pe care le avem, ci mai mult în puterea de a le exprima. În Grecia antică erau nişte oameni numiţi pitagoreni. Cine dorea să intre în tovărăşia lor, trebuia să facă legământ că vreme de trei ani de zile nu va vorbi. Puteţi să vă daţi seama pentru ce era pusă condiţia aceasta? Fiindcă nimic nu este mai greu decât să fii stăpân pe limba ta. Cine n-a învăţat să tacă, n-a învăţat nici să gândească. Tăcerea trebuie să fie o îndrumare spre gândire, ca să judeci înainte de a rosti o vorbă. S-a constatat că un vorbitor pronunţă, în medie, cam 100 de cuvinte pe minut. Lingviştii americani au calculat că francezii au cel mai mare debit verbal: 350 de cuvinte pe minut. Ei sunt urmaţi în acest clasament de englezi, cu 220 de cuvinte pe minut. Cel mai lent vorbesc locuitorii Polineziei şi Microneziei, care pronunţă 50 de cuvinte pe minut. Dacă rămânem la media de 100 de cuvinte pe minut şi presupunem că vorbim cam patru ore pe zi, înseamnă un total de 24.000 de cuvinte în fiecare zi şi ar corespunde conţinutului unei broşuri de 48 de pagini, de format obişnuit. Cuvintele vorbite într-un an ar umple 17.520 de pagini sau 35 de volume de câte 500 de pagini fiecare. În 30 de ani ar fi umplute 1.050 de volume. Vorbim mult şi nu totdeauna conştienţi de responsabilitatea care ne revine, difuzând şi răspândind tot ce se referă la individ, zugrăvindu-i clişeul ambiguităţii pe care-l vrem confuz şi îndoielnic în faţa opiniei publice. Unul dintre scriitorii români spunea: “Omul este cea mai delicată făptură. Este o trestie cugetătoare. Fructul de aur pe care-l poartă este inima lui, iar rădăcina care întreţine viaţa de zi cu zi a acestui fruct este cuvântul. Ceea ce ne spunem unii altora  merge de-a dreptul la inimă, dar inima trăieşte cu sarea cuvintelor, cu bunătatea, cu frumuseţea şi cu limpezimea lor.”În vremuri de bucurie, în zile cu nori, în ceasul durerii sau al fericirii, avem nevoie vitală de cuvânt, alergăm la cuvânt ca la limanul dorit. Un lucru foarte important, pe care trebuie să-l cultivăm în sens pozitiv, este forţa magică a terapiei verbale. La aproape toate popoarele există proverbe care exprimă aceste idei, ca de exemplu: ”Cuvântul bun unge şi cel rău împunge”; “Cuvântul mângâios e ca un doctor milos”… Un vechi aforism medical spune: “Ceea ce nu vindecă medicamentul, vindecă vorba”. Cuvintele negative sunt la fel de nocive pentru organism ca şi un produs toxic. Infarctul este adesea provocat de cuvinte corosive. Cuvintele trebuie să inspire, să captiveze, să stimuleze, să consoleze, să înveselească, sã vindece o inimă, un suflet… În felul acesta, niciodată nu vom vorbi prea mult, niciodată nu trebuie să ne temem de o “inflaţie a cuvintelor”.
Prof. Claudia PISÃU

joi, 30 decembrie 2010

CONSILIEREA

Omul are în fiinţa sa o tainică, dar stăruitoare trebuinţă de a se deschide către alt om. La lumină iese de obicei latura exterioară şi de suprafaţă a vieţii noastre, latură din care aceasta se prezintă sub un chip plăcut. Sunt, însă, clipe când apare cerinţa să se descopere realitatea, să se sădească esenţa acestei vieţi.
Nu este cu putinţă să existe viaţă omenească lipsită de durere, dar nici lipsită de bucurie. Dacă am vrea să ne bucurăm necontenit, am avea o mulţime de ocazii. Trebuie însă, să luăm totul cu măsură.
Şi dacă nu avem forţa de a ne lua singuri „măsura noastră” şi asta ne face să fim nefericiţi şi neajutoraţi, putem apela, pentru un timp, la „cineva” care se pricepe mai bine şi ne poate arăta calea spre binele nostru. Totdeauna există o cale de rezolvare a problemelor. Vom avea succes dacă o vedem şi dacă, vom fi, la momentul potrivit, în locul potrivit.
Sensibili la problemele acute ale vremii, care se răsfrâng fără doar şi poate asupra celor mai nevinovaţi, cadrele didactice caută soluţii de soluţionarea sau diminuarea acestora.
Un prim pas ar fi ceea ce se numeşte CONSILIERE. E nevoie de consilieri acum, când în toate domeniile se fac restructurări? Alţi oameni care trebuie plătiţi? Ne putem permite?
Cadru didactic fiind, sunt preocupată de instruirea şi educarea elevilor. Mă întreb însă nu cumva, în goana noastră de a-i face pe elevii noştri cât se poate de cunoscători în tot şi în toate nu neglijăm cumva “ SUFLETUL”.  Sufletul copiilor! Aţi stat vreodată ore în şir să le ascultaţi “temerile”? E uimitor cum pot duce unii pe umerii lor atâtea probleme! Şi sunt doar nişte copii! Şi le e dor de mama, care a plecat în Spania, Italia, Franţa sau cine mai ştie pe unde, ca să îi poată creşte pe ei.
Nu mai pot suporta să audă cum se ceartă mama şi tata, cum se ameninţă, nu mai suportă lacrimile şi desnădejdile părinţilor lor, la gândul că mâine nu se ştie ce va mai fi.
Pornind de la nevoia lor de a fi ascultaţi şi înţeleşi mai mulţi colegi am răspuns provocării domnului inspector  prof. Viorel Dinu, de la ISJ PH, de a ne  implica într-un proiect pe probleme de consiliere. Tema proiectului: “Bune practici în consilierea elevilor ciclului primar şi a părinţilor acestora”.
Echipa de proiect a luat în studiu probleme ca: Activităţi de suport educaţional, consiliere şi orientare profesională pentru elevi şi părinţi; Violenţa în şcoală;  PERICOLUL PE CARE ÎL REPREZINTĂ INTERNETUL ȘI TELEVIZORUL  PENTRU VIAȚA FIECĂRUI COPIL; CONSILIEREA COPIILOR CU PROBLEME DE SĂNĂTATE; Rolul activităţilor de consiliere în grup în ameliorarea comportamentelor intolerante;
Au fost activităţi interactive în care dialogul a curs. Concluzia: Noi, “învăţăceii”,   putem fi, fără probleme, consilieri dar tot ar fi nevoie de un cadru specializat în această pretenţioasă profesie.  Din păcate, nu avem  nici un spaţiu corespunzător pentru desfăşurarea unor astfel de activităţi. Despre remunerarea lor ce să mai spunem. Ne-am obişnuit să facem voluntariat!!!
Cristina IORDACHE

SPERANŢELE

Întâmpinăm adesea momente în care sufletele noastre au nevoie şi se agaţă cu încrâncenare de SPERANŢE, singurele ce ne dau curaj şi putere pentru a persevera.
Cu toţii exprimăm dorinţele, năzuinţele noastre sub forma speranţelor, căci cu toţii sperăm să fim sănătoşi, sperăm să avem oamenii dragi din jur sănătoşi, sperăm să reuşim în ceea ce ne propunem, sperăm la un trai mai bun, sperăm…
Dar oare ce sunt speranţele? Şi de unde vin ele să ne insufle atâta curaj, atâta putere…?
Tind să cred că speranţele sunt mesageri ai divinităţii, sunt adieri ale aripilor îngerilor ce ne ating sufletele din dorinţa de a ne insufla putere, linişte sufletească, echilibru, curaj, voinţă, încredere… De aceea, probabil, cuibărim cu atâta nesaţ în sufletele noastre speranţele, lăsându-le să iasă la iveală în momente de bucurie, dar mai ales în cele de restrişte, pentru a ne însufleţi.
Privindu-mi elevii, adesea mă gândeam câte speranţe nu ascund sufletele lor curate, la câte împliniri probabil că tânjesc… Dovadă că, încercând să pun bazele unui proiect de realizare a unei reviste şcolare a elevilor claselor a VII-a A şi a X-a A din şcoala în care eu predau, Grupul Şcolar Agromontan  „Romeo Constantinescu”, elevii au ales ca titlu pentru această revistă: SPERANŢELE… Şi câte speranţe nu răzbat din rândurile aşternute de ei pe hârtie, din crâmpeiele de sufletele pe care le-au aşezat sub privirile arzânde ale cititorilor…
Iată cum speranţele, indiferent de vârsta la care ne aflăm, vin în sprijinul nostru conferindu-ne putere, curaj, încredere, optimism, linişte, echilibru sufletesc prin izul divin ce le călăuzeşte către sufletele noastre. Şi iată cum speranţele din sufletele noastre sunt menite parcă să sfideze toate momentele de cumpănă cărora, cel puţin în ultima vreme, suntem nevoiţi a le face faţă. E bine că, în confruntarea cu  acestea, avem şi noi un scut de apărare foarte puternic, la care, pentru a izbândi, nu trebuie să renunţăm o clipă: SPERANŢELE…
Prof. limba şi literatura română ŞTEFANIA – CAMELIA NEDELCU

miercuri, 8 decembrie 2010

NICOLAE IORGA PENTRU VALENII DE MUNTE

Pentru unii… o instituţie a oraşului, pentru alţii… strada principală, pentru cei mai mulţi, N. Iorga este un nume important al culturii române şi…atât.
Un grup de elevi din clasa a IX-a B, Gr. Şc. Agromontan R. Constantinescu, coordonat de d-na prof. Alina Ardeleanu, şi-a propus să apropie de sufletele colegilor (şi nu numai)numele care a uimit atâtea generaţii şi care mai poate uimi şi astăzi, Nicolae Iorga.
Boboci în felul lor la trebi de aieste, elevii au vizitat Casa Memorială a savantului, de unde au obţinut primele informaţii calde. Împreună, am răsfoit cartea lui Petre Ţurlea- Nicolae Iorga la Vălenii de Munte- şi ne-am decis să intitulăm proiectul nostru Nicolae Iorga pentru Vălenii de Munte. A fost necesar un timp de meditaţie în care informaţiile culese să sediminteze.
Opriţi în faţa bustului din centru oraşului am reflectat… “El a fost savantul nostru prin excelenţă, care (…) îşi afla fericirea numai în cărţi şi avea o ambiţie să stimuleze şi să înalţe gloria şi faima naţiunii sale.” (Perpessicius)
… astăzi, privirea lui Iorga mai e vie la Vălenii de Munte sau altele au primit loc de cinste? Ochiul trecătorului prin oraşul nostru mai poate observa fie doar şi bustul lui Iorga sau altele ies acum in relif? S-a schimbat cumva ierarhia valorilor?
Acum, Iorga stă pe  un soclu şi priveşte în neant… Sfidează micul bâlci din spate (ce nu se abate de la linia estetică a ţuicii de sub străvechii tei sau a mititeilor savuraţi printre boscheţi). Parcă nu îl mai deranjează  nici impozanta clădire  a Consililui Local în ale carei oglinzi se pare că nu se reflectă nevoile locale. Vorba poetului: De te-ndeamnă, de te cheamă, /Tu ramâi la toate rece.
De mult mai marii oraşului sunt alţii, cu o altă dimensiune morală, iar cultura a rămas… cu privirea în neant.
Prof. Alina Florina ARDELEANU
Gr. Şc. Agromontan

vineri, 12 noiembrie 2010

APĂRAREA VALORILOR SAU “ERA TICĂLOŞILOR”

Un Om a ales sã protesteze prin înfometare faţă de nerespectarea legii. Nu cere nimic pentru sine, nu vrea bani nemunciţi, vrea sã fie plãtit corect pentru o muncã efectuatã ca şi colegii sãi cãrora li s-a recunoscut de cãtre justiţie dreptul dat prin Legea promulgatã de preşedintele statului.  Sunt persoane care se nasc şi trãiesc pentru dreptate şi adevãr. Încã de mici îi învãţãm pe copiii noştri sã nu mintã, sã nu fure, sã preţuiascã banul muncit şi dreptatea. Sunt convinsã cã şi Doamna Învãţãtoare Cristina Anghel şi-a educat astfel elevii. Dacã nu mai existã nimic sfânt, dacã regulile sunt încãlcate, iar legea nu este respectatã, mai putem spune ca trãim într-un stat de drept? Ce le oferim copiilor noştri? O lume pentru care nu i-am pregãtit, o lume în care valorile sunt denigrate, iar nonvalorile îşi clameazã cu un tupeu fantastic “competenţa”. Îmi spunea o colegã, în cancelarie, referitor la lipsa noastrã de reacţie, cã ne vor condamna copiii noştri, aşa cum şi noi i-am condamnat pe pãrinţii noştri pentru cã au asistat, neputincioşi, la instaurarea comunismului. Câţiva  oameni, prin minciunã, intimidare şi crime, au reuşit sã schimbe cursul Istoriei pentru cã au ştiut sa profite de nehotarârea, dar mai ales de laşitatea celor mulţi. Institutul de cercetare a crimelor comunismului a readus atenţiei publicului nedreptãţile societãţii totalitariste, dar acest fapt nu reprezintã decât o picaturã   într-un ocean. Victor Petrini, personajul principal al romanului “Cel mai iubit dintre pamânteni”, caracteriza acea epoca prin titlul dat eseului sãu: “Era ticãloşilor”. Într-o societate care clama egalitatea de şanse între oameni, libertatea de exprimare şi formarea “omului nou”, Lucian Blaga era înlaturat de la catedrã, iar ca decan al Universitãţii era numit dentistul Vaintrub, în locul lui G. Cãlinescu. Încet-încet, absurdul s-a strecurat în viaţa noastrã şi, ca într-o piesã de Eugen Ionescu, am ajuns sã acceptãm nefirescul, anormalul şi compromisul pentru cã nu mai avem forţa de a ne opune. Şi totuşi, cineva a avut tãria sã reacţioneze, aparând valorile în care a fost educatã şi a educat. Doamna Învãţătoare Cristina Anghel a ales sã le apere cu preţul vieţii. Cred, mai degrabã, cã este un refuz al vieţii care o obliga sã traiascã în afara acestor valori. Este o Doina Cornea a societãţii noastre actuale, un om care înoatã contra curentului şi care luptã cu toatã puterea pentru dreptatea sa. Cu toate acestea, sunt de acord cu cei care o roagã sã punã capãt protestului, care, oricum, şi-a atins scopul: a semnalat întregii lumi cã învãţãmântul românesc este în derivã.   Din pãcate, viaţa este singura certitudine. Nu trãim de douã ori pe acest pamânt  şi nu cred cã este corect faţã de cei pe care îi iubim şi care ne iubesc, sã ne distrugem viaţa pentru a demonstra unor oameni  - care nu au cum sã  înţeleagã –  cã vrem sã trãim frumos şi sã ne educãm corect copiii.  Nu cred cã vom mai  avea parte de aşa ceva. Reforma în învãţãmânt nu are astãzi alt scop decât acela al reducerilor de personal, iar în aceastã situaţie nu cred cã mai putem vorbi de eficienţã sau performanţã în şcoalã. Şi cadrele  didactice din Vãlenii de Munte au fost nedreptãţite. În ciuda faptului cã am obţinut Hotãrâre judecãtoreascã rãmasã definitivã şi executorie privind plata primelor de vacanţã, nici pânã astãzi nu am primit banii. Ordonanţa de Urgenţã a Guvernului nr. 45/2010 eşaloneazã plata începând cu anul 2012! Constatãm cã nu mai gãsim acea punte de salvare, acel fir de care sã ne agãţãm pentru a ajunge la liman. Suntem tot mai obosiţi, tot mai lipsiţi de forţa interioarã necesarã pentru a merge mai departe. Lipsa de speranţã ne face sã ne punem întrebarea moromeţianã: “Încotro ne îndreptãm?”
Prof. Maria VISOSCHI

IUBIŢI ŞI CÂINII MAIDANEZI

În oraşelul lui Iorga, ca şi în alte mari oraşe ale ţãrii, câinii fãrã stãpân sunt o prezenţã obişnuitã la fiecare colţ de stradã.Vrei sã ieşi dimineaţa din bloc, sã alergi dupã maşinã, câinii te aleargã şi ei. Vrei sã duci gunoiul la ghenã, câinii te supravegheazã duşmãnos, dupã maldãrele de gunoaie din tomberoane. Laşi copilul nesupravegheat cu biscuiţii în mânã, câinii îi dau târcoale înfometaţi. Sã nu mai vorbim de faptul cã merg în haitã pe stradã şi dau bãtaie de cap şoferilor, pricinuindu-le pericole evidente şi cã uneori aşa de-ai naibii le mai fac şi felul. Câinii vagabonzi sunt un subiect extrem de sensibil, iar tema suscitã mereu controverse: unii sugereazã cã ei trebuie adunaţi în adãposturi, alţii cã ar trebui eutanasiaţi. Total de acord cu toate aceste opinii. Am vãzut cã americanii au o politicã foarte clarã: animalele sunt luate în adãposturi, tratate şi îngrijite. Însã dacã nimeni nu le ia acasã, în 10 zile sunt eutanasiate. Poate s-ar putea face ceva pentru nevinovatele patrupede care s-au înmulţit prea tare în micul Vãleni şi care de departe de a fi o securitate pentru localnici devine un zoo canin, gratuit, o imagine dezolantã a unui loc stãpânit de necuvântãtoare. Cãlãtorul grãbit care ar trece pe aici doar ca simplu turist, n-ar mai fi deranjat de “sãlbãticia domesticã”, a maidanezilor de toate mãrimile şi culorile şi ar contempla universul vãlenar, fãrã sã exclame cã aici a gãsit o urbe micã, intoxicatã de tiruri uriaşe, într-un peisaj de-a dreptul mioritic, cu turme de câini comunitari care stau şi pãzesc destinele oamenilor speriaţi de agresivitatea lor. Iubesc animalele, însã ele trebuie sã aparţinã unor stãpâni care sã îşi asume îngrijirea lor. Câinii sterilizaţi şi lãsaţi în stradã, nu sunt o solutie. Sau poate sunt o soluţie dacã aici sunt mai mulţi câini decât oameni. Dacã autoritãţile nu iau la timp mãsuri, rãmâne de vãzut cum vom împãrţi acest teritoriu şi cine împrumutã de la cine, câinii de la oameni sau oamenii de la câini.
Cu un numãr de peste douã milioane de câini vagabonzi, raportat la 22 de milioane de locuitori, România deţine recordul în aceastã privinţã din întreaga Uniune Europeană.
Camelia NEAGU

ÎNVAŢĂ SĂ FII DESCHIS

Ca sã reuşeşti  trebuie sã ştii în primul rând, foarte limpede, toate detaliile care privesc scopul tãu personal. Astfel vei stãpâni direcţia şi criteriile de decizie necesare pentru a întelege ce ţi se potriveşte. Declaraţia scopului tãu personal conecteazã pasiunile principale care te propulseazã înainte şi mesajul-cheie pe care eşti menit sã îl transmiţi în aceastã viaţã. În momentul în care îţi cunoşti cu precizie scopul personal, înseamnã cã într-adevãr îţi asculţi inima: atunci va apãrea şi momentul oportun. Ce-ţi mai trebuie? O  viziune îndrãzneaţã! Cu cât e mai mãreaţã  şi mai îndrãzneaţã viziunea, cu atât te va impulsiona sã mergi mai departe. Concentreazã-te asupra experienţei a ceea ce vrei sã creezi. Acţioneazã! Instaleazã pârghii şi sisteme în jurul tãu care sã te ajute sã îţi transpui ideile în acţiune. Sã nu depinzi de alţii, dar invitã-i sã ţi se alãture la viteza ta. La urma urmei, tu stabileşti ritmul schimbãrii. Experimenteazã! Demareazã tot felul de mici experienţe necostisitoare care sã activeze simultan. Cu cât mai mare numãrul lor, cu atât se întrevãd mai multe potenţiale succese. Dacã lucrurile merg prost, analizeazã situaţia şi vezi ce poţi face diferit.  Simplificã-ţi viaţa astfel încât sã faci loc energiei, banilor şi timpului necesare producerii schimbãrilor profunde. Fii atent la tot ce se întâmplã în jurul tãu… ascultã! Lasã-te impulsionat de alţii. Ascultã adevãrata întrebare. Dacã ceilalţi deţin întrebarea sau problema şi afirmã cã este fãrã soluţie, iatã un motiv în plus de a te arunca înainte şi de a produce schimbarea. Ideea este sã nu-ţi pierzi inerţia. Reacţioneazã energic la fiecare oportunitate care se preteazã scopului şi viziunii tale, cel puţin pentru a vedea despre ce e vorba. Dar fii pregãtit sã te retragi în clipa în care îi sesizezi ineficienţa. Nu uita sã îi respecţi pe cei implicaţi în contextul acestei oportunitãţi şi pãstreazã uşi deschise pentru parteneriate viitoare (nu te grãbi sã arunci în aer podurile). Nu neglija conexiunile! Creeazã-ţi o imagine care sã-i determine pe oameni sã vinã la tine, în loc sã fii tu nevoit sã “îţi vinzi” altora ideile. Chiar dacã nu vrei sã ai decât un impact local, fã-ţi relaţii în întreaga lume. Cu cât ai mai multe conexiuni, cu atât vei avea un impact mai mare. Învaţã sã dãruieşti fãrã a aştepta ceva în schimb! Fii foarte generos cu timpul şi atenţia pe care le-o acorzi altora. Vei observa cã oamenii vor rãspunde în moduri minunate, când te aştepţi cel mai puţin. Şi nu în ultimul rând, nu uita cã trebuie sã fii fericit! Gustã pe îndelete fiecare clipã a desfãşurãrii procesului: când viziunea ta capãtã viaţã, simţi şi tu cã trãieşti cu adevãrat!
Prof.  Jeannette CIMANGA

marți, 24 august 2010

VALOAREA MOTIVAŢIONALĂ A EVALUĂRII

Termenul de evaluare şcolară desemnează actul prin care se formulează o judecată pe baza unor criterii prestabilite, cu referire la o prestaţie orală, scrisă sau practică. O astfel de judecată poate căpăta forma unei exprimări numerice(note) sau calitative, sub forma unor calificative.
Nota pe care elevul o primeşte este în strânsă legătură cu motivaţia extrinsecă (cea care apare ca urmare a acţiunii unor stimuli externi, veniţi din afara individului, precum dorinţa de succes sau teama de eşec), dar constituie, în acelaşi timp, fundamentul dezvoltării motivaţiei intrinseci care se manifestă ca urmare a plăcerii de a învăţa sau a afla informaţii noi, înclinaţiei faţă de un obiect de învăţământ sau mai multe, conştientizării necesităţii de a şti sau acţiona. Succesul sistematic înscrie motivaţia învăţării pe o spirală ascendentă, în timp ce insuccesul poate duce la demotivare. Cadrele didactice încearcă prin diverse mijloace să-i responsabilizeze pe elevi cu privire la propria învăţare, să-i facă parteneri pe anevoiosul „drum” al formării lor ca oameni. Dar ar fi cu totul nerealist să ne aşteptăm ca elevii să înveţe cu regularitate, în mod sistematic şi conştiincios în absenţa unor verificări periodice. Controlul, evaluarea externă ritmică stimulează pregătirea continuă a lecţiilor de către elevi, cerinţele externe constituind suportul dezvoltării deprinderilor de automonitorizare şi a transformării motivaţiei externe în motivaţie internă.
Ştiind că va fi controlat, elevul investeşte un capital variabil de efort în funcţie de ceea ce i se cere, dar şi de firea şi modul de a aborda o cerinţă proprii fiecărui individ.Unii elevi abordează cu seriozitate şi conştiinciozitate sarcinile care le-au fost trasate, alţii sunt mai nepăsători, neserioşi. Să ne gândim cum ar arăta nivelul de pregătire a unei părţi din elevi în absenţa catalogului sau a notelor. Autoritatea  profesorilor, şi aşa zdruncitată de înţelegerea deformată a democraţiei de către unii elevi şi părinţi ar avea, de asemenea, de suferit. Aprecierea obţinută în şcoală este asimilată şi interiorizată de elev, devenind reper de autoapreciere şi constituind unul din factorii importanţi în  formarea imaginii de sine. Notele şcolare reprezintă, de regulă, şi note de inteligenţă, abia în clasele mari elevii reuşind să facă disocierea între acestea.
Evaluarea constituie un factor motivaţional şi reglator nu numai pentru elevi, ci şi pentru profesori şi părinţi. Pentru primii rezultatele evaluării constituie indiciu în reglarea efortului de învăţare, raportat la timpul disponibil şi dozarea acestuia, dar şi concretizarea cerinţelor societăţii faţă de pregătirea lor şi repere în conturarea aspiraţiilor proprii. Informaţiile obţinute, raportate la propria performanţă şi la cea a grupului şcolar reprezintă un stimul motivaţional importat pentru progres. În funcţie de acea diferenţă între rezultatele aşteptate şi cele obţinute, profesorul îşi dozează materia, o planifică sau poate relua sub alte forme anumite conţinuturi. Pentru părinţi aceleaşi rezultate ale evaluării reprezintă o bază de predicţie sau o garanţie a reuşitei în viitor, dar şi un indiciu pentru acordarea de sprijin.
Pornind aşadar de la această  importanţă evidentă a evaluării, profesorul trebuie să explice clar elevilor, dar şi părinţilor, aşteptările concretizate în obiective.Este dator, în acelaşi timp, să precize şi să explice criteriile de notare. Motivarea acordării unei note conduce în timp la interiorizarea acestor criterii(autoevaluare) şi la raportarea corectă la o scară de referinţă: aceea oferită de profesor şi de colectiv.
Aşadar, pentru a obţine rezultate bune de la elevii noştri trebuie să dăm dovadă de optimism pedagogic, asigurând echilibrul corect între stimulare, încurajare şi penalizare.
Magdalena BUZEA