Se afișează postările cu eticheta Jeannette CIMANGA. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Jeannette CIMANGA. Afișați toate postările

miercuri, 8 decembrie 2010

NOI SUNTEM SCHIMBAREA

Trăim intr-o lume confuză care ne face câteodată să ne cramponăm de aceleaşi activităţi zilnice, de rutină, din care aparent nu avem nicio şansă să scăpăm. Mediul instabil al economiei, problemele zilnice ne condamnă la o viaţă tristă, plictisitoare, fără de speranţă, ne lasă fără un gram de putere ca să ne mai putem gândi că avem inţelepciunea să spargem ziduri, pentru a găsi lumina, mica scânteie care mută munţii din loc. Ne tot incurajăm sau ne minţim frumos spunând că viitorul va fi reprezentat de copii, dar ce mai pot face ei dacă noi nu le mai lăsăm nimic? De ce să ne lăsăm invinşi şi să ne bazăm pe ei când timpul nostru nu a trecut şi incă mai putem schimba ceva? Ce pot invăţa de la noi când le arătăm că deja am abandonat lupta?
Toata lumea se plânge, aprobă tristeţile ce ne inconjoară, dar parcă nimeni nu mai vrea sa riţte să incerce să schimbe ceva. Ne dorim să vină cineva care sa schimbe totul dintr-o dată spre mai bine şi dacă se poate noi să nu facem nimc in sensul ăsta. Dar nimeni nu se gândeşte că fiecare din noi este schimbarea şi dacă vrem s-o percepem trebuie să incepem noi inşine să ne transformăm. Cum ar fi ca de mâine in loc să mai trecem unul pe lângă altul cu capetele doborâte de amărăciune, să zâmbim, să ne salutăm, să ne bucurăm de fiecare zi care trece, să nu mai fim invidioşi şi răutacioşi unii cu ceilalţi şi să incercăm să facem zilnic măcar o faptă bună fără a aştepta ceva in schimb? Eu zic că merită să incercăm…. in fond ce avem de pierdut? Din contra, vom incepe să simţim schimbarea din viaţa noastră. Vom observa că binele făcut altora se va reflecta implicit şi in vieţile noastre.
Nu ezitaţi să vă inscrieţi in cadrul oricărei asociaţii de voluntariat, pe care o puteţi găsi foarte uşor accesând internetul . Veţi fi surprinşi să constataţi câţi oameni trăiesc in condiţii mult mai grele decât v-aţi imaginat vreodată, oameni care au intr-adevăr nevoie de ajutorul nostru.
Iată câteva adrese care vă pot fi utile în declanşarea schimbării
Service Civil International Romania- www.sci.ro
Autoritatea Naţională pentru Tineret- www.e-tineret.ro
Agenţia Natţonală pentru Programe Comunitare- www.anpcdefp.ro
Prof. Jeannette CIMANGA

vineri, 12 noiembrie 2010

ÎNVAŢĂ SĂ FII DESCHIS

Ca sã reuşeşti  trebuie sã ştii în primul rând, foarte limpede, toate detaliile care privesc scopul tãu personal. Astfel vei stãpâni direcţia şi criteriile de decizie necesare pentru a întelege ce ţi se potriveşte. Declaraţia scopului tãu personal conecteazã pasiunile principale care te propulseazã înainte şi mesajul-cheie pe care eşti menit sã îl transmiţi în aceastã viaţã. În momentul în care îţi cunoşti cu precizie scopul personal, înseamnã cã într-adevãr îţi asculţi inima: atunci va apãrea şi momentul oportun. Ce-ţi mai trebuie? O  viziune îndrãzneaţã! Cu cât e mai mãreaţã  şi mai îndrãzneaţã viziunea, cu atât te va impulsiona sã mergi mai departe. Concentreazã-te asupra experienţei a ceea ce vrei sã creezi. Acţioneazã! Instaleazã pârghii şi sisteme în jurul tãu care sã te ajute sã îţi transpui ideile în acţiune. Sã nu depinzi de alţii, dar invitã-i sã ţi se alãture la viteza ta. La urma urmei, tu stabileşti ritmul schimbãrii. Experimenteazã! Demareazã tot felul de mici experienţe necostisitoare care sã activeze simultan. Cu cât mai mare numãrul lor, cu atât se întrevãd mai multe potenţiale succese. Dacã lucrurile merg prost, analizeazã situaţia şi vezi ce poţi face diferit.  Simplificã-ţi viaţa astfel încât sã faci loc energiei, banilor şi timpului necesare producerii schimbãrilor profunde. Fii atent la tot ce se întâmplã în jurul tãu… ascultã! Lasã-te impulsionat de alţii. Ascultã adevãrata întrebare. Dacã ceilalţi deţin întrebarea sau problema şi afirmã cã este fãrã soluţie, iatã un motiv în plus de a te arunca înainte şi de a produce schimbarea. Ideea este sã nu-ţi pierzi inerţia. Reacţioneazã energic la fiecare oportunitate care se preteazã scopului şi viziunii tale, cel puţin pentru a vedea despre ce e vorba. Dar fii pregãtit sã te retragi în clipa în care îi sesizezi ineficienţa. Nu uita sã îi respecţi pe cei implicaţi în contextul acestei oportunitãţi şi pãstreazã uşi deschise pentru parteneriate viitoare (nu te grãbi sã arunci în aer podurile). Nu neglija conexiunile! Creeazã-ţi o imagine care sã-i determine pe oameni sã vinã la tine, în loc sã fii tu nevoit sã “îţi vinzi” altora ideile. Chiar dacã nu vrei sã ai decât un impact local, fã-ţi relaţii în întreaga lume. Cu cât ai mai multe conexiuni, cu atât vei avea un impact mai mare. Învaţã sã dãruieşti fãrã a aştepta ceva în schimb! Fii foarte generos cu timpul şi atenţia pe care le-o acorzi altora. Vei observa cã oamenii vor rãspunde în moduri minunate, când te aştepţi cel mai puţin. Şi nu în ultimul rând, nu uita cã trebuie sã fii fericit! Gustã pe îndelete fiecare clipã a desfãşurãrii procesului: când viziunea ta capãtã viaţã, simţi şi tu cã trãieşti cu adevãrat!
Prof.  Jeannette CIMANGA