NOUĂ NE PASĂ

Lumea în care trăim este extrem de complicată şi în veşnică agitaţie, având numeroase surse de informaţie, dar şi de violenţă ori de nervozitate. Ne creştem copiii încercând să le oferim cât mai mult, dar în primul rând confort şi siguranţă. Facem de multe ori eforturi, ne lăsăm deoparte pe noi înşine în vajnica încercare de a-i feri de tot ce-i poate răni sau afecta în vreun fel. Până la un punct chiar reuşim să le oferim ceea ce dorim, dar soseşte şi momentul când ne vedem neputincioşi, depăşiţi fiind de mediul complex în care păşesc mult iubiţii noştri copii. Ce soluţii avem atunci? Ce mai putem face? Poate fi combătută violenţa din jurul nostru? Îi putem feri pe cei dragi de efectele acesteia?

Răspunsul nu e simplu, dar totul depinde doar de noi înşine. Suntem cei care costruim lumea din jurul nostru, aceia care pot lua atitudine pentru a face lucruri lăudabile şi a demola răul şi urâtul din jur. Iar copiii noştri, florile viitorului, sunt temelia acestei lumi ce va fi. Familia şi şcoala trebuie să-şi unească forţele în acest demers, iar rezultatele vor fi rodul efortului nostru comun.

Iată de ce, GRUP ŞCOLAR AGROMONTAN a considerat necesar să se implice, alături de Şcoala cu clasele I-VIII, nr. 3, Inspectoratul Şcolar, Casa Corpului Didactic şi Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Psihopedagogică  din judeţul Ialomiţa, dar şi de licee din diverse regiuni ale ţării, precum: Ialomiţa, Olt, Brăila, Bucureşti, Buzău, Caraş Severin, Ploieşti, Boldeşti Scăieni, în PROIECTUL EDUCATIV REGIONAL ,,Toleranţă zero faţă de violenţă!”.

Proiectul îşi propune să realizeze, într-o primă fază, aplicarea unui chestionar de evaluare a nivelului de violenţă verbală şi fizică din rândul elevilor, apoi realizarea unor activităţi prin care să se materializeze mesajul din titlu, precum: crearea unor colaje foto, filmuleţe şi PPT-uri pe teme antiviolenţă, a unui imn al proiectului ,,Toleranţă zero faţă de violenţă!”, a unei expoziţii locale pe tema antiviolenţei, interpretarea unei piese de teatru jucată de elevi în baza unor colaje literare cu exemple de comportamente negative ale unor personaje cunoscute din literatură, scrierea unor compuneri, eseuri având ca temă lupta împotriva violenţei şi măsurile ce se impun, participarea unor elevi şi cadre didactice, pe data de 2 iunie 2011, la activitatea de prezentare a unor modele de bună practică din şcolile partenere, desfăşurată la Şcoala cu clasele I-VIII, nr. 3, Slobozia, urmată de  realizarea unei publicaţii electronice cu toate aceste intervenţii.

Prin astfel de activităţi, elevii se vor familiariza cu modalităţile de prevenire a relaţiei bazate pe violenţă, fie că aceasta este fizică, emoţională, economică, psihologică ori sexuală.

Cadrele didactice implicate în proiect pornesc de la realitatea că toţi copiii vor să ştie, de la vârste din ce în ce mai fragede, despre lumea înconjurătoare.  Au la dispoziţie surse variate, apelând la părinţi, profesori, prieteni, dar şi la informaţiile din cărţi sau din media. Deşi aceste suporturi mediatice constituie o bază informaţională valoroasă, trebuie să ţinem cont de faptul că, de foarte multe ori, sunt prezentate fie ştiri agresive, caracterizate de violenţă, fie unele care tratează teme foarte delicate. Catastrofele naturale, răpirile, omuciderile, atacurile grupărilor teroriste ori alte ştiri de acest gen pot avea drept consecinţă crearea unei stări de confuzie în mintea copiilor, care ajung, treptat, să aibă o percepţie deformată asupra societăţii, considerând-o un mediu confuz şi ostil.

Atât abordarea acestui gen de relatări şi a imaginilor care le însoţesc, precum şi a modului de a reacţiona la diversele forme ale violenţei vor constitui subiecte ale dialogului şi cunoaşterii. Copiii sunt extrem de receptivi şi primele roade ale activităţii noastre au prins deja contur: imnul antiviolenţă al şcolii, expoziţia de afişe şi desene.

Mesajul nostru este unul clar:

Ne dorim o lume mai bună şi noi suntem aceia care o construim astfel. Să spunem NU cu toată forţa violenţei fizice ori verbale, domestice, din media sau din sport! Toţi cei care gândesc şi acţionează ca noi, copii, părinţi ori bunici, ni se pot alătura: DORIM O LUME MAI CURATĂ, MAI FRUMOASĂ, MAI LINIŞTITĂ!

Prof. Magdalena BUZEA

BUNUL-SIMŢ – O FLOARE RARĂ?!

Dacă vom trata bunul-simţ ca pe un concept filozofic, vom constata că acesta reprezintă un ansamblu de idei despre lume, viaţă şi om, având ca izvor tradiţia populară,dar  cuprinzând şi elemente ale gândirii ştiinţifice. Pentru cei mulţi şi, să spunem, neavizaţi, este însă măsura bunei-creşteri, a bunei–cuviinţe şi, mai ales, a respectului pentru cei din jur.

În volumul de eseuri Bunul-simţ ca paradox , Alexandru Paleologu vorbeşte despre eliberarea inteligenţei prin insuflarea curajului  firescului sau, cum spune autorul, “îndrăzneala de a fi banal” (firescul e, în fond, un act de curaj). Eseistul consideră că nu inteligenţa este contrariul prostiei, ci “contrariul prostiei e bunul-simţ”.

În viziunea aceluiaşi autor, bunul-simţ nu e, cum se crede adesea,(pornind chiar de la afirmaţia lui René  Descartes: „lucrul cel mai drept împărţit în lume”), simţul comun, sau intelingenţa mediocră, formă primară a inteligenţei, eu inferior al acesteia. Şi are perfectă dreptate, căci ştim cu toţii că “există (şi cât de adesea!) inteligenţă fără bun-simţ, dar bun-simţ fără inteligenţă nu”. Pe de altă parte, bunul-simţ se disociază de simţul comun, care proclamă drept “valori” conformarea, supunerea, suficienţa, alunecarea leneşă în platitudini.

Asumându-şi anumite norme moştenite de la generaţiile precedente, pline de încărcătură morală, oamenii ar trebui să acţioneze având drept călăuză bunul-simţ. Deşi considerat valoros, în mod cert, nu toţi îl au în mod egal. Se poate oare dobândi pe parcurs , fără a avea o înclinaţie nativă spre a-l preţui, a-l căuta şi a-l pune în practică? Sau îl avem acolo, în străfundurile noastre, alături de celelalte simţuri cu care am fost înzestraţi, ca pe un simţ aparte ce ne dă certitudinea binelui şi frumosului în relaţiile cu semenii noştri sau chiar în confruntarea cu propria conştiinţă?

Dacă bunul-simţ este acela ce caracterizează comportamentul nostru şi nu formalismul sau prefăcătoria interesată, ne va determina să-i tratăm cu respect pe cei din jur, să fim politicoşi şi civilizaţi, recunoscători şi cinstiţi, să nu profităm de poziţia pe care o avem, să nu depăşim anumite limite, să ne pese şi să ţinem cont de ceilalţi,să avem în toate o măsură şi un echilibru.

Maxime, cugetări, citate celebre aparţinând învăţaţilor, filozofilor, oamenilor de ştiinţă sau de litere, dar şi unor anonimi(semn că bunul-simţ nu ţine neapărat de erudiţie, ci mai degrabă de o nobleţe a spiritului), transmit prin vreme sfaturi,  înfierând minciuna, răutatea, lăcomia, hoţia, corupţia, avariţia, înşelătoria, egoismul, impoliteţea, toate avându-şi rădăcinile în lipsa bunului-simţ, propunând totodată modele de comportament, prin preţuirea arătată adevăratelor virtuţi.Cine n-a auzit sau spus măcar o dată în viaţă adevăruri precum: „Bună ziua, căciulă, că stăpânul n-are gură!” „A da cinstea pe ruşine”, „A nu-ţi cunoaşte lungul nasului”, „A uita de unde ai plecat”, „A sta în banca ta”,  „A fi domn e o-ntâmplare, a fi om e lucru mare”, „A te întinde cât ţi-e plapuma”, „A vedea paiul din ochii altuia”?

Arthur Schopenhauer afirma:“Caracterul omului poate fi dedus din manifestările lui mărunte. Pentru lucrurile importante, oamenii îşi iau precauţii ; în gesturile mici ei se manifestă după natura lor şi fără a-şi da osteneala să se mai ascundă .”Un astfel de gest este cel al salutului, care, făcut cu simplitate şi naturaleţe, ne face să sperăm că bunul- simţ nu va pieri. El nu se prea poartă însă de contemporani, pentru că nu  face casă bună cu popularitatea, puterea, oportunismul, anonimatul  reprezentând una din dimensiunile sale care nu e pe placul acestora.

Omul a pierdut măsura justă în toate;ce să mai spunem despre modul în care ar trebui să se comporte cu aproapele său!? Gesturile de ajutor sau respectul, în loc să stârnească dorinţa reciprocităţii, atrag, de multe ori, o catalogare greşită a celui care le-a înfăptuit:omul bun este confundat cu cel prost.

Pornind tocmai de la această pierdere a măsurii, starea de bun-simţ este aceea care ne poate ajuta să avem discernământ în aprecierea corectă a realităţii, printr-o empatie (formă de intuire a realităţii prin identificare afectivă), ce poate fi exprimată foarte bine prin zicala: „Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”. Cu ajutorul bunului-simţ, empatizezi cu cel de lângă tine şi astfel ştii cum să te comporţi cu o fiinţă, fără a o răni şi fără a o face să sufere. Ştii cum să o ajuţi în mod tăcut şi fără zarvă, simţindu-i starea sufletească şi dăruindu-i mai mult decât dăruieşti de obicei. Bunul -simţ înseamnă să ai discernământ în ceea ce faci, să găseşti măsura justă, să ajungi să dai fiecăruia ceea ce merită.

Magdalena BUZEA

VALOAREA MOTIVAŢIONALĂ A EVALUĂRII

Termenul de evaluare şcolară desemnează actul prin care se formulează o judecată pe baza unor criterii prestabilite, cu referire la o prestaţie orală, scrisă sau practică. O astfel de judecată poate căpăta forma unei exprimări numerice(note) sau calitative, sub forma unor calificative.

Nota pe care elevul o primeşte este în strânsă legătură cu motivaţia extrinsecă (cea care apare ca urmare a acţiunii unor stimuli externi, veniţi din afara individului, precum dorinţa de succes sau teama de eşec), dar constituie, în acelaşi timp, fundamentul dezvoltării motivaţiei intrinseci care se manifestă ca urmare a plăcerii de a învăţa sau a afla informaţii noi, înclinaţiei faţă de un obiect de învăţământ sau mai multe, conştientizării necesităţii de a şti sau acţiona. Succesul sistematic înscrie motivaţia învăţării pe o spirală ascendentă, în timp ce insuccesul poate duce la demotivare. Cadrele didactice încearcă prin diverse mijloace să-i responsabilizeze pe elevi cu privire la propria învăţare, să-i facă parteneri pe anevoiosul „drum” al formării lor ca oameni. Dar ar fi cu totul nerealist să ne aşteptăm ca elevii să înveţe cu regularitate, în mod sistematic şi conştiincios în absenţa unor verificări periodice. Controlul, evaluarea externă ritmică stimulează pregătirea continuă a lecţiilor de către elevi, cerinţele externe constituind suportul dezvoltării deprinderilor de automonitorizare şi a transformării motivaţiei externe în motivaţie internă.

Ştiind că va fi controlat, elevul investeşte un capital variabil de efort în funcţie de ceea ce i se cere, dar şi de firea şi modul de a aborda o cerinţă proprii fiecărui individ.Unii elevi abordează cu seriozitate şi conştiinciozitate sarcinile care le-au fost trasate, alţii sunt mai nepăsători, neserioşi. Să ne gândim cum ar arăta nivelul de pregătire a unei părţi din elevi în absenţa catalogului sau a notelor. Autoritatea  profesorilor, şi aşa zdruncitată de înţelegerea deformată a democraţiei de către unii elevi şi părinţi ar avea, de asemenea, de suferit. Aprecierea obţinută în şcoală este asimilată şi interiorizată de elev, devenind reper de autoapreciere şi constituind unul din factorii importanţi în  formarea imaginii de sine. Notele şcolare reprezintă, de regulă, şi note de inteligenţă, abia în clasele mari elevii reuşind să facă disocierea între acestea.

Evaluarea constituie un factor motivaţional şi reglator nu numai pentru elevi, ci şi pentru profesori şi părinţi. Pentru primii rezultatele evaluării constituie indiciu în reglarea efortului de învăţare, raportat la timpul disponibil şi dozarea acestuia, dar şi concretizarea cerinţelor societăţii faţă de pregătirea lor şi repere în conturarea aspiraţiilor proprii. Informaţiile obţinute, raportate la propria performanţă şi la cea a grupului şcolar reprezintă un stimul motivaţional importat pentru progres. În funcţie de acea diferenţă între rezultatele aşteptate şi cele obţinute, profesorul îşi dozează materia, o planifică sau poate relua sub alte forme anumite conţinuturi. Pentru părinţi aceleaşi rezultate ale evaluării reprezintă o bază de predicţie sau o garanţie a reuşitei în viitor, dar şi un indiciu pentru acordarea de sprijin.

Pornind aşadar de la această  importanţă evidentă a evaluării, profesorul trebuie să explice clar elevilor, dar şi părinţilor, aşteptările concretizate în obiective.Este dator, în acelaşi timp, să precize şi să explice criteriile de notare. Motivarea acordării unei note conduce în timp la interiorizarea acestor criterii(autoevaluare) şi la raportarea corectă la o scară de referinţă: aceea oferită de profesor şi de colectiv.

Aşadar, pentru a obţine rezultate bune de la elevii noştri trebuie să dăm dovadă de optimism pedagogic, asigurând echilibrul corect între stimulare, încurajare şi penalizare.

Magdalena BUZEA