ÎN MEMORIAM POETULUI “NECUVINTELOR”

Pe data de 31 martie 2011 românii îl vor comemora pe Nichita Stănescu – autorul ,,Necuvintelor”, la 78 de ani de la naşterea sa. Nichita Stănescu sau Nichita Hristea Stănescu (numele la naştere) a fost poet, scriitor şi eseist, multiplu premiat de către Uniunea Scriitorilor, laureat al Premiului Herder şi al ,,Cununii de Aur” de la Struga, nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură, ales post-mortem membru al Academiei Române.

Critica românească şi publicul larg îl consideră drept cel mai de seamă scriitor neomodernist al limbii române, pe care el însuşi o considera „Dumnezeiesc de frumoasă”.

Parcursul  său  literar se conturează de la o vârstă fragedă. Prima poezie, păstrată cu sfinţenie de mama sa Tatiana Cereaciuchin, a scris-o pe când avea şapte ani, înainte să conştientizeze că va deveni  poet  .

La acel moment, ritmul silabelor,eufonia obţinută prin repetarea cuvintelor, muzicalitatea limbajului produceau o fascinaţie uimitoare micului Nichita; cu toate acestea, relaţia sa cu limbajul va purta amprenta unei profunde suferințe, dar scriitorul va metaforiza experienţa scrisului mult mai târziu. Realitatea materială  pe care o pot căpăta cuvintele sau vorbele rostite prin scris l-a marcat  iremediabil, determinându-l să mărturisească peste ani : „Am repetat prima clasă, căci nu îmi puteam imagina că vorba vorbită şi cuvântul spus există şi pot fi scrise. Eram atât de îngrozit căci îmi imaginam că ele îmi ies prin gură ca animale, îngeri şi alte creaturi.” sau  „Cuvintele posedă un corp, sunt materiale, ele constituie singurul organ al fiinţei, partea cea mai solidă, cea mai neperisabilă a corpului.” Pentru Nichita, cuvântul este ,,preumblare prin sinele lucrurilor”, poezia e definită ca ,,aventura  cuvântului”, iar lumea, ca atare nu există în afara acestuia, ci se naşte o dată cu relevarea eului, a cunoaşterii de sine. Poetul conferă cuvântului independenţă, considerându-l creator de lumi: ,,Numai cuvintele zburau între noi / Înainte şi înapoi, / Vârtejul lor putea fi aproape zărit / [...] / Ca să privesc iarba înclinată de / căderea unui cuvânt”. Nichita a atins inefabilul, dar nu a ajuns la capătul său. Simţea că mai are multe de spus, dar esenţa imponderabilă a cuvântului ca realitate ontică, se refuză cuvântului rostit. Cuvântul scris e revelator şi are putere de adevăr.

Personalitate charismatică ce a creat o adevărată mitologie, cu o forţă stilistică desăvârşită Nichita Stănescu a lăsat o opera literară disputată de admiratori şi critici literari.

In martie 1957,apar aproape simultan, primele sale poezii,trei la număr ,in  revistele ,,Tribuna″ din Cluj şi ,,Gazeta literară″.Urmează debutul editorial cu volumul de versuriSensul iubirii (1960).Volumele de versuri care l-au impus pe Nichita Stănescu în atenţa criticii literare şi în cea a cititorilor aducându-i renumele de poet cu viziune lirica nouă şi un limbaj poetic original au fost:O viziunea sentimentelor (1964,Premiul Uniunii Scriitorilor pentru poezie) ,Dreptul la timp (1965),11 elegii (1966), Oul şi sfera(1967),Alfa(antologie,1967),Laus Ptolomaei (1968),

Necuvintele (1969,Premiul Uniunii Scriitorilor pentru poezie).Ultima sa perioada de creaţie este ilustrată de volumele:Epica Magna (1978, premiul Mihai Eminescu al Academiei Române),Opere imperfecte (1979),Recviem pentru moartea tatălui (selecţie 1982).Poezia lui Nichita Stănescu a fost tradusă in majoritatea  limbilor europene.

Postum i-au fost publicate volumele: Amintiri în prezent,Ordinea cuvintelor(2 volume 1985),Fiziologia poeziei (selecţie din eseisticapublicată,1990),Argotice (1992).

Deşi la o primă lectură asemănarea este insesizabilă descendenţa spirituală a lui Nichita Stănescu vine, fără îndoială, din virtuozitatea lirismului eminescian, căruia îi şi dedică poezia sa de debut, ,,O călărire în zori”, din poetica filozofică a lui Lucian Blaga, din ermetismul lui Ion Barbu, fiind, asemenea lui Arghezi, un inovator al Cuvântului.

Modernitatea şi valoarea liricii sale rezidă în viziunea poetică originală şi în limbajul poetic.

Prof. Gabriela POPA

A TRECUT UN V.I.P. PRIN IZVOARELE

Anul acesta, pe data de 30 martie, se împlinesc  65 de ani de la moartea lui Victor Ion Popa.

Om de teatru, dramaturg şi prozator, acesta a rămas în memoria publicului mai ales prin piesele sale “Take, Ianke şi Cadâr”, “Muşcata din fereastră” şi “Ciuta”.

Scriitorul a venit la Izvoarele prin anul 1936, la îndemnul biologului Traian Săvulescu, prietenul său care avea o casă de vacanţă în localitatea noastră.

Fermecat de spaţiul rustic de pe Valea Teleajenului, el şi soţia sa, actriţa Maria Mohor,  au decis să îşi construiască aici o căsuţă modestă, situată în apropierea Bisericii Sfinţii Voievozi, într-o grădină cu nuci seculari, prin care curg şi astăzi patru izvoare ce se adună într-un pârâiaş care şi-a săpat o vale îngustă în apropiere.

O casă desprinsă parcă dintr-un decor al unei piese de teatru

Locul pare să fie indiferent la trecerea timpului.  Frumusţea peisajului care se deschide spre valea Teleajenului, susurul izvoarelor şi cântecul păsărilor sunt aici permanenţe.

Adesea, casele vorbesc despre felul de a fi al oamenilor. Iar această clădire spune totul despre simplitatea dusă adesea la smerenie, bunul gust şi simţul estetic al scriitorului.

Căsuţa modestă, cu doar două încăperi, una la parter şi alta la etaj, desprinsă parcă dintr-o poveste ori dintr-un décor imaginat de celebrul om de scenă a suferit în urma trecerii vremii şi vremurilor.

Contemporanii lui o descriu ca fiind foarte simplu mobilată, doar cu strictul necesar. Ei mai spun că în timpul verii micul cerdac de la intrare era încărcat cu ghivece cu muşcate, pe care scriitorul le iubea atât de mult. Liniile acestei mici construcţii rimează perfect cu peisajul bucolic din care ea face parte.

Din păcate, în prezent casa este aproape distrusă. Prin încăperile unde cândva vor fi răsunat râsete ori poate replici din piese de teatru şuieră acum numai vântul şi se scurg nestingherite şuvoaiele ploilor ori se insinuează puful impasibil al ninsorilor.

Am încercat să stăm de vorbă cu bătrânul care se îngrijeşte de grădină şi de casă, dar refuzul lui a fost categoric: doamna Mohor (probabil o moştenitoare a actriţei), nu-i dă voie sa dea relaţii despre casă ori despre personalităţile care au locuit-o.

Un scriitor îndrăgostit de lumea satului

Victor Ion Popa s-a născut la Bârlad, pe data de 29 iulie. Era primul născut dintre cei trei copii ai învăţătorului Ion Popa şi ai Aspasiei Pavelescu. Tatăl scriitorului a funcţionat în mai multe comune înainte de a se stabili la Bârlad. La naşterea lui Victor, el preda încă la ţară, aşa că viitorul scriitor îşi petrece copilăria în mediul rural, alături de părinţi sau de bunicii dinspre tată. Micul Victor a urmat cursurile şcolii primare în satul Călmăţui, din fostul judeţ Tecuci, localitate de care a rămas ataşat pentru totdeauna. Toate acestea şi-au pus amprenta asupra creaţiilor ulterioare. Majoritatea prozelor şi pieselor sale sunt inspirate de viaţa simplă, curată, de la ţară, pe care autorul o idealizează şi o idolatrizează totodată.

Este relevantă, în acest sens dedicaţia comediei Muşcata din fereastră: „Călmăţuiului copilăriei mele şi mai ales părinţilor mei şi naşului meu, care m-au crescut în lumea lor bună şi curată.”

Acţiunea uneia dintre nuvelele incluse în ciclul Povestiri cu prunci şi cu moşnegi, intitulatăDuşmanul trenului, este însă plasată în părţile noastre. Personajul principal este Petrache Marin, un chirigiu din Măneciu Ungureni care îşi găseşte sfârşitul într-un accident feroviar imaginat de autor: trenul în care este urcat aproape cu forţa deraiază lângă podul de la Izvoarele.

Scriitorul a iubit lumea satului mai mult decât mediul citadin. Toată cariera sa artisitcă, tot ce a întreprins în decursul unei vieţi de 51 de ani, a avut drept scop promovarea valorilor  străvechi conservate în mediul rural. Şi nu trebuie uitat, în acest sens, că Victor Ion Popa a fost, alături de Dimitrie Gusti, unul dintre cei care au pus bazele Muzeului Satului.

Lucian MICU

“DEPINDE DINCOTRO TE HOLBI”

Nu zâmbiți, că așa e. Uite, se duce zloata, frigul și ghețușul și mijește Primăvara. Și e un anotimp de la care ai ce să înveți. Cum să o iei de la capăt, cum să înverzești pe cărunțeala iernii, cum să respiri iar, să miroși  ș.a.m.d.

În școală, Primăvara nu se numără bobocii. Se înmulțesc în creierașe.  Clasă cu clasă, generație cu generație, și nu la normă. Uitați-vă cum are grijă Primăvara de mugurii ei și gândiți-vă o secundă la copiii pe care i-ați lăsat pe mâna noastră. Se formează nu cu grupul, ci cu personalitatea. Grijă, speranțe în sclipiri sau talente, totul pigulit bucățică cu bucățică, bijuterit, măiestrit. Îi observi, îi îndrumi, ca din personalități să nu se transforme în personulități. Mulțumirea vine la „recoltă”. Cât și cum a învățat, pentru cine și de ce. Când toate astea sunt înțelese și împlinite, ți-ai luat răsplata, faci un soi de bilanț, respiri ”primăvăratic” și o iei de la capăt. Și cum D-ZEU e cel mai mare pictor naturalist din Universul cunoscut și necunoscut, te învață prin semne, întâmplări, anotimpuri, succesiuni de imagini logice și necesare, pentru clipa desăvârșirii ciclului. Iar Primăvara e un șevalet. Acum iese lumea din amorțeală, adulmecă tot ce e reavăn și abia născut, face ochi din nou și se holbează la cum își crește natura puii.

Noi, ”ăștia mari” care le știm pe toate, o ignorăm din orgoliu, din suficiență, din plictisul de repetabil și ea sărăcuța (Primăvara adică) ne înveselește copiii și le predă lecția cercului, pe viu.

Le explică nașterea, înlocuirea, trezirea, dezghețul și perseverența arătându-le cum natura, ciuntită și chinuită de deșteptăciunea noastră, se încăpățânează s-o ia de la capăt.

Dascălul trece la răsaduri și face și el, ce știe mai bine, toarnă apă la rădăcină, îi dă lumină fix câtă îi trebuie. Nici mai mult, nici mai puțin. Mai târziu, planta crește puternică și își ia singură. Ca în orice viață, apar o mulțime de substanțe nedorite și de clorofile otrăvitoare, în anturaj. Deodată, ce-a învățat plăntuța, nu mai e de folos, s-au chinuit oamenii ăia degeaba, că tot nimic n-a ieșit. Și sămânța băgată în pământ și udată periodic devine, uneori, un mare mărăcine care e încăpățânat și care a uitat de primăvara școlii și de școala primăverii. Îți pare rău, cum să nu-ți pară, dar n-ai ce face și te bucuri de ce s-a cernut, de brazii ăia viguroși și frumoși care, la maturitate, mai aruncă o uitătură în pepinieră și nu uită de unde au plecat (asta dacă nu-i schilodește nimeni).

„Nu-i nimic – zice Primăvara – eu vin în fiecare an, să vă mai învăț o dată. Așa se crește, așa se înverzește, așa se pregătește de copt, ca să nu se usuce după aia și să răzbească în orice iarnă.” Cam asta ne tot spune draga de ea și noi, ăștia mari de le știm pe toate, ba auzim, ba suntem îndărătnici.

Școala e părinte de-al doilea și știe cât realism și câtă joacă se pune în dozator. Unii înțeleg mai greu, dar școala îi învață și pe părinții puilor CE și CUM. Le dă a doua șansă și apoi le spune ”Ai văz’t? Se poate.” Totul e să știi să asculți.

Cândva, un moș transilvănean, năucit de atâta Primăvară pe care nu putea s-o mai încapă, a decis: ”Viața, ca și Primăvara, ți s-arată după cum șezi. Depinde dincotro te holbi.”

Noi, ăștia ”maturi și deștepți” ne fălim că știm să ne bucurăm de Primăvară. Și câte și mai câte facem noi, în lumea asta mare, formată din suflețele mici.

Mai nou, școala are o nouă misiune de care nici Primăvara nu are habar. Cum să învețe un suflet mare să trăiască într-o lume mică.

ANA JERCAN

VICTORAŞ ŞI CRIN CAMPIONI LA CHIUL

Editorial (29)

Conform bilanţului primilor doi ani de la ultimele alegeri,  făcut de Institutul pentru Politici Publice, în fruntea clasamentului celor mai mari chiulangii din Camera Deputaţilor şi din Senatul României sunt social democratul Victor Ponta şi, respectiv, liberalul Crin Antonescu. Liderul PNL are o prezenţă la vot, de când a fost ales senator, de 1,36%! El este urmat de liderul PC, Dan Voiculescu, cu o prezenţă de 7,27%. Prezenţa la vot a lui Victor Ponta, în ultimii doi ani de zile, este de 16%. Studiul a fost realizat de IPP în perioada 19 decembrie 2008 – 10 decembrie 2010. Aceasta este adevărata faţă a celor mai vocali reprezentanţi ai opoziţiei din Parlamentul României. Ei auînvăţat o poezie pe care o recită necontenit, la unison, ca un gramofon căruia i s-a stricat mecanismul de citire: “jos Guvernul, jos Boc, jos Băsescu”. Mai reţine cineva altceva din discursurile celor doi chiulangii de frunte? Vreo idee, vreo doctrinã, vreo soluţie a ieşirii din criza economicã şi financiară în care se află România? Cetăţeanul simplu care i-a trimis în Parlament, prin votul său, aşteaptă de la aceştia soluţii concrete, fapte nu discursuri (unul de copil ţâfnos, altul de pseudosavant), vrea să-i vadă acolo, pe băncile Parlamentului, participanţi la problemele cu care se confruntă ţara, votanţi şi făuritori de legi bune pentru poporul de rând şi nu doar pentru grupurile lor de interese. Ţara iese uşor, uşor din crizã. şi asta nu se datorează lor, chiulangiilor fruntaşi, Victoraş şi Crin sau partidelor din care fac parte – PSD şi PNL, ce au căutat pe toate căile să boicoteze măsurile luate de Guvern, ci celor aflaţi la guvernare,  care, până una alta, duc ţara asta pe umeri.

Gh. BURDUJAN

ALTE “JMECHERII” ALE PRIMARULUI “CARE ESTE” LA VĂLENII DE MUNTE

O altã “jmecherie”, tot cu profit consistent pentru protejaţii domniei sale, încearcă primarul Mircea Niţu în domeniul cons-trucţiilor, domeniu care generează cele mai multe beneficii (pentru prieteni) şi cele mai “grase” cheltuieli din banul public. 

OBSESIA SĂLII DE SPORT

Mircea Niţu trebuie să fi rămas cu această obsesie de pe vremea lui Adrian Năstase (că doar fac parte din acelaşi partid, din PSD) care şi-a propus să umple ţara cu săli de sport. În principiu fiecare şcoală trebuie să aibă o sală de sport. Nu e nimeni sărit de pe fix ca să nu realizeze acest deziderat.  Problema se pune, însă, la modul cel mai serios cu putinţă atunci când vorbim despre prioritizarea obiectivelor pentru care alocăm banii din bugetul public care nu este al lui, nici al familiei sale, nici al lui tata, ci al cetăţenilor acestui oraş  care-şi plătesc taxele şi impozitele cu mari sacrificii personale. Şcoala de Arte şi Meserii “Ing. Gh. Pănculescu” are, fără îndoială, nevoie de o sală de sport nouă, modernă, dar mai poate aştepta. Grupul Şcolar Agromontan “Romeo Constantinescu” are, deasemenea, nevoie de o sală de sport nouă, modernă şi nu mai poate aştepta. Pentru că Grupul Şcolar “Romeo Constantinescu” numără peste 1.600 de elevi, iar elevii de la SAM sunt cu mult mai puţini. De asemenea elevii de la SAM se pot deplasa, la nevoie, mult mai uşor la Sala de Sport a oraşului, care şi-aşa suferă din lipsă de activitate. De ce atâta grabă, dar mai ales înverşunare din partea primarului? Din două motive clare: 1. vrea să se spună că Sala de Sport de la SAM a fost construită în timpul mandatului său şi 2. nu mai rezistă presiunii exercitată asupra domniei sale de către agentul economic care urmează să preia lucrarea (pe surse ne vine informaţia că executantul va fi S.C. CONTI şi că ar exista şi un subcontractor printre consilierii PSD). Bugetul local al oraşului Vălenii de Munte a înregistrat un excedent bugetar, la finele anului 2010, de circa 7,5 mili-arde de lei vechi. De ce nu s-ar folosi aceşti bani pentru finalizarea Sălii de Sport de la Grupul Şcolar “RomeoConstantinescu”? De ce primarul Mircea Niţu i-a destinat, printr-un proiect de hotărâre, construirii Sălii de Sport de la SAM şi a unui W.C. public subteran în Parcul Central al oraşului. Nervozitatea şi lipsa de chibzuinţă specifice lui, în gestionarea banului public, s-au văzut în şedinţele Consiliului Local unde ar fi dorit ca proiectele de hotărâri să-i fie aprobate încă înaintea aprobării bugetului oraşului, adică înainte de a se preciza sursa de finanţare a lucrărilor, fapt sublinitat şi de preşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Cosma (coleg de partid!) ca fiind incorect. Se va spune, din nou, că lucrările de la Grupul Şcolar “Romeo Constantinescu” sunt finanţate de la Ministerul Educaţiei. Ceea ce este corect. Dar, Ministerul Educaţiei, din lipsă de fonduri, a stopat lucrările şi a trecut obiectivul nefinalizat (noul corp de clădire cu 10 clase de la Grupul Şcolar) în conservare. Însă, primarul Niţu a decis preluarea acestui proiect şi alocarea sumei de 12 miliarde de lei vechi din bugetul local pentru finalizarea lui. De ce nu s-ar proceda în acelaşi mod şi cu Sala de Sport care are deja un P.F.? Mai ales că acum există şi un excedent bugetar de 7,5 miliarde de lei!? Fiindcã veni vorba de corpul nou de clădire cu 10 clase de la Gr. Şc. “Romeo Constantinescu”. S-a constatat că există riscul ca acest corp de clădire să o ia la vale. Ce minte iluminată a făcut proiectul şi ce executant meseriaş l-a pus în practică pentru a constata, abia la finalul execuţiei că există această posibilitate. De ce nu s-au gândit proiectantul şi executantul înainte de începerea lucrării că dacă vei construi la marginea unui povârniş (sau dâmb) există acest potenţial risc. Aşa că, primarul, ca ordonator de credite şi ilustru gânditor găsitor de resurse financiare, a pus deoparte din bugetul oraşului pentru 2011, suma de 800.000.000 lei vechi pentru “Consolidare zid sprijin Grup Şcolar Agromontan “Romeo Constantinescu” (conform “Listei obiectivelor de investiţii pe anul 2011 cu finanţare parţială sau integrală de la bugetul local” semnată de Mircea Niţu şi de Elena Niţu).  Iată cât de uşor şi de eficient se risipesc banii cetăţenilor contribuabili. Nici nu vrem să ne gândim la faptul că intenţionat a fost trecut cu  vederea acest viciu de construire doar pentru a mai “unge” pe cineva cu un nou contract cu Primăria. Sunt destui, în “grupul de interese” al primarului, care aşteaptă.

UN W.C. PUBLIC DE 2,5 MILIARDE DE LEI

Sã fie clar de la început: costul acestei construcţii subterane nu face parte din suma totală alocată reabilitării Parcului Central al oraşului. Nu! Ea este o cheltuială separată (1,5 miliarde de lei din excedentul bugetar din 2010, plus 1 miliard de lei de la bugetul oraşului pe anul 2011). Publicaţia noastră a militat continuu pentru necesitatea construirii unei toalete publice. Întrebările pe care ni le punem acum sunt: de ce atât de scumpă şi de ce tocmai în Parcul Central al oraşului unde existã deja 4 (patru) toalete ecologice care sunt în permanenţă încuiate. Dacă acestea stau veşnic cu lacătul pe uşă înseamnă că nu este nevoie de o toaletă publică în Parcul Central. Şi, atunci de ce mai cheltuim atâţia bani pentru construirea alteia subterane? Ce client al primarului se va bucura, de data asta, de un contract frumuşel cu Primăria?

AGENŢI ELECTORALI PLĂTIŢI DE PRIMĂRIE

Această “jmecherie” o realizează primarul cu ajutorul acelor persoane care deşi au o pensie frumuşică sunt angajate la Primărie pentru a le face campanie electorală primarului şi viceprimarului, precum şi partidelor din care aceştia fac parte: PSD şI PNL Astfel, pentru acest serviciu electoral, doamnele Buiacu Ileana (angajată de primar ca şefă a compartimentului cimitir), şi Plăişanu (angajată de primarul  Niţu, ca şefă a pieţei) primesc şi pensie şi salariu de la Primăria Oraşului Vălenii de Munte. Ca să nu mai vorbim de primarul însuşi şi de viceprimar.

REALIZĂRILE DIN ACEST AN VOR FI CELE MAI BUNE REALIZĂRI DIN ULTIMII 7 ANI

Gheorghe Burdujan: Sunteţi primarul unei localităţi, comuna Măneciu, care are un număr de locuitori aproape egal cu acela al oraşului Vălenii de Munte. Cât este de greu să conduci o astfel de comună?

Nu este chiar atât de greu, dar se ridică unele probleme prin faptul că legislaţia se mişcă, se completează, se schimbă foarte repede, dar în momentul de faţă, cred eu că ne descurcăm destul de bine datorită experienţei pe care am acumulat-o în cei 6-7 ani de când sunt primar. La început mi-a fost destul de greu pentru că eram obişnuit cu lucrul într-o societate comercială şi administraţia publică este altceva. Acum am învăţat, am intrat în ritm şi mă descurc destul de bine.

Cum începe şi cum sfârşeşte o zi de lucru din viaţa şi din activitatea dumneavoastră?

Ziua mea de lucru începe înaintea tuturor şi se sfârşeşte după ce pleacă toată lumea.

Cine sunteţi dumneavoastră? Poate că nu toată lumea vă ştie biografia, ci vă ştiu doar ca primar?

Eu am lucrat foarte mult timp în Văleni şi pe urmă m-am mutat în Măneciu. Sunt inginer mecanic auto, am terminat facultatea în 1974, am lucrat la diferite societăţi în Vălenii de Munte, printre care ITA Prahova,  ITSAIA – Autocoloana Vălenii de Mntee. Ulterior am venit la Barajul Măneciu unde am lucrat 16-17 ani.timp în care am avut diferite funcţii în specialitatea auto sau mecanizare auto şi utilaje grele sau mică mecanizare. Am avut în subordine sute de oameni care m-au călit şi, cred eu, m-au format pentru această activitate pe care o desfăşor în momentul de faţă.

Sunteţi la al doilea mandat la conducerea Comunei Măneciu. Care sunt cele mai importante realizări de până acum.?

Ambiţia noastră a tuturor a fost să aducem apa în sistem gravitaţional.. N-am reuşit până acum, dar am reuşit să facem o parte a acestei operaţiuni, adică am reuşit să facem reabilitarea reţelei de apă în comuna Măneciu, o investiţie destul de mare, de circa 20 de miliarde de lei vechi, prin care a, schimbat conducta de apă veche cam de 40 de ani cu o conductă nouă în procent de 80% din toată conducta care există în comuna Măneciu.  Desigur, investiţia continuă, prin lucrări mai mici, pe uliţe, în aşa fel ca în doi ani, trei ani toată conducta metalică să fie înlocuită cu conductă de plastic, pentru că vechea conductă metalică nu corespundea nici din punct de vedere  sanitar.De asemenea sunt o mulţime de drumuri care au fost făcute şi pot să spun că dacă în 2004, când am venit la primărie erau doar pe 2-3 străzi era începută betonarea sau modernizarea lor, în momentul de faţă noi am încercat să modernizăm şi să asfaltăm toate străzile, am făcut din străzile principale cam 80%, mai există lucrări pe străzile principale şi urmează să trecem pe străzile secundare în aşa fel ca această comună care este o comună importantă, o comună mare care începe din ce în ce să apară ca un oraş mai ales datorită localităţii Cheia.

O altă investiţie importantă este canalizarea din comuna Măneciu.. S-au realizat conducte de canalizare a apei menajere în proporţie de circa 40% din străzile principale şi avem trei staţii de epurare în comuna Măneciu, dintre care două sunt relativ nou făcute prin proiectul acela mare de ecologizare a Văii Teleajenului.

Aş mai putea adăuga investiţiile care s-au făcut în şcoli. Toate şcolile, în momentul de faţă, au încălzire centrală, toate şcolile au grupuri sanitare moderne, toate şcolile încep să fie izolate termic în aşa fel încât consumul de combustibil să fie cât mai redus. Şcolii i-am acordat o atenţie deosebită şi din punctul de vedere l insfrastructurii. Vorbim aici de terenuri de sport – unul la Măneciu Ungureni, altul la Măneciu Pământeni. De asemenea amintesc de Sala de Sport de la Cheia care e făcută şi unde îşi desfăşoară activitatea grupuri de cetăţeni din Comuna Măneciu şi de aemenea grupuri de cetăţeni din Bucureşti, din Ploieşti care închiriază sala pentru activităţi sportive.

Aţi vorbit de încălzirea centrală în şcoli şi în alte obiective. Ştiu că ea se realizează acum pe bazaă de combustibil solid. Cum stă comuna Măneciu din pnctul de vedere al alimentării cu gaz metan?

Aducţiunea gazelor în Măneciu noi am încercat-o din mandatul trecut, s-a făcut un studiu de fezabilitate, în momentul acela licitaţia era ţinută de Ministerul Economiei. Am ajuns până la faza în care să se dea Hotărâre de Guvern pentru susţinerea licitaţie, dar nu s-au înscris solicitanţi datorită faptului că la studiul din teren, pe această rută de la Movila Vulpii, Dumbrăveşti, Slănic, Teişani, Măneciu, Cheia, nu erau nişte consumatori puternici, de anvergură, nişte consumatori industriali. În cazul acesta investiţia costa foarte mult, iar consumul de gaze era relativ mic. Nu e timpul trecut, vom folosi toate pârghiile pentru a aduce gazele şi în această zonă, mai ales că din informaţiile mele până la Vălenii de Munte alimentarea se face cu gaze de sondă care după preconizări se vor termina cam în circa 15 ani. Şi atunci dacă la Vălenii de Munte se vor aduce gaze naturale sigur reţeaua de alimentare va ajunge şi la Cheia.

Aţi reuşit să faceţi reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe?

Nu. Nu am reuşit să facem acest lucru, pentru că oamenii nu au înnţeles că trebuie să participe şi ei cu o cotă parte din costurile reabilitării termice.

Am trecut pe lângă Căminul Cultural din Măneciu Pământeni. Mi s-a părut puţin schimbat. Ce aţi reuşit să-i adăugaţi?

Am reuşit să-l mărim. Acest cămin cultural s-a extins şi de asemenea s-a băgat încălzire centrală. Urmează să se refacă acoperişul. Avem în vedere şi Căminul Cultural de la Măneciu Ungureni care este prins într-un program guvernamental. Avem studiul de fezabilitate, ştim ceea ce avem de făcut acolo, vrem să-i modificăm şi acoperişul, să-i dăm altă formă, pentru că este Centrul Cultural din comuna Măneciu.

În educaţie-învăţământ. S-a construit la Grupul Şcolar o clădire foarte frumoasă, cu şase săli de clasă. Se pare că lucrările stau pe loc.

Nu stau pe loc. Cosntrucţia a pornit acum vreo 4 ani. Desigur că banii care au fost alocaţi nu au fost suficienţi, ea costând în jur de 16 miliarde de lei vechi. În momentul de faţă ea a fost terminată până la acoperiş. Am repartizat deja 4 miliarde de lei vechi pentru continuarea lucrărilor. Nu e de ajuns, dar vom vedea, pe parcurs, ce trebuie făcut pentru ca anul acesta, 2011, să fie terminat acest corp de şcoală care va avea, de asemenea, încălzire centrală.

La capitolul religie-culte cum staţi?

La acest capitol putem să spunem că pentru prima dată, începând ca de prin 2006, am alocat fonduri pentru bisericile şi mănăstirile din localitate. Nu fonduri mari, dar absolut necesare. Este vorba de fondurile care au fost alocate pentru încălzirea centrală. Asta ar fi cea mai importantă realizare. Sigur că mai sunt şi alte investiţii. Noi am căutat să ajutăm bisericile prin cumpărarea unor loturi de teren pentru extinderea cimitirelor.

Vrând-nevrând un primar este „prins” în lupta politică fără de care nu ar exista democraţie. Dumneavoastră sunteţi primar PD-L, la Consiliul Judeţean este un preşedinte PSD (Mircea Cosma), cum vă înţelegeţi cu acesta privind repartizarea fondurilor? Vă ocoleşte, vă „discriminează”, vă ajută?

Noi încercăm să aducem bani de peste tot. În primul rând sursele noastre de bani, ca peste tot, sunt cele locale, cele de la Consiliul Judeţean, cele repartizate prin Direcţia de Finanţe şi fondurile guvernamentale. Consiliul Judeţean ne-a repartizat, anul acesta, 4 miliarde de lei  din cota de 20%, dar e prima pe care am primit-o de când sunt eu primar aici.

Care este implicarea domnului deputat Mihai Cristian Apostolache în susţinerea proiectelor de dezvoltare a localităţiiMăneciu?

Am o mare plăcere să discut despre lucrul acesta. De când a venit dumnealui în Colegiul Văleni, încep să se mişte lucrurile. Nu vorbesc numai de mine, ci de toţi primarii care sunt pe zonă. Toţi simt ajutorul domnului deputat din toate punctele de vedere: din punct de vedere financiar, din punctul de vedere al rezolvării unor probleme care apar în administraţie. Tot timpul a fost alături de noi, ne-a încurajat, seriozitatea dumnealui demonstrând că este omul de care avem nevoie în zonă. E adevărat, suntem cu mult în urmă faţă de Valea Prahovei, dar cred eu că prin astfel de oameni cum este domnul deputat Mihai Apostolache, cu ajutorul unor astfel de oameni, putem să mergem înainte în aşa fel ca Valea Teleajenului să devină într-adevăr atractivă din punct de vedere turistic şi economic.

Ce priorităţi, ce proiecte aveţi pentru perioada următoare?

Avem multe proiecte. Noi vrem să continuăm investiţiile care sunt în momentul de faţă, dar şi investiţii noi. Nu ne vom lăsa până nu vom reuşi să aducem apa în sistem gravitaţional – este prioritatea numărul 1 – deasemenea trebuie să mergem înainte cu canalizarea apelor menajere, pentru că până nu se face canalizarea nu putem să facem drumurile. Avem un proiect mare de canalizare care este extinderea canalizării în comuna Măneciu care include canalizare în Cheia pentru drumul principal 22A, pentru strada Tâmpa (cu conductă de aducţiune şi staţie de epurare), iar aici în Măneciu, cele trei străzi Bodeni, Tabla Buţii şi Costeşti vor fi prinsee într-o schemă de canalizare cu staţie de epurare pe undeva pe la Apasco. De asemenea tot în acest proiect de canalizare este prins şi DN 1A începând din zona Plai până la Măneciu Pământeni pe ambele părţi. Problema drumurilor sperăm s-o rezolvăm cu finaţare prin programul naţional de dezvoltare a infrastructurii. Ele au fost prinse în proiectul pe care l-am depus noi pe Măsura 322, dar nu s-a implemenat.. Şi aici este vorba de drumul de la Muntele Roşu care în momentul de faţă arată ca după bombardament, dar sperăm să-l facem, pentru că acolo este o zonă deosebit de frumoasă, drumul principal din Cheia şi strada Tâmpa din Cheia. În comuna Măneciu este vorba de modernizarea Drumului Nou, strada Ograda din Măneciu Pământeni şi un tronson din strada Giureşti din Măneciu Pământeni.

Deasemenea un proiect foarte interesant menit să vină în susţinerea turismului este pârtia de schi. Am obţinut avizul de la Agenţia de Mediu. Urmează hotărârea de guvern prin care să scoatem acea suprafaţă din circuitul silvic şi sunt sigur că atunci când va fi liber terenul se va investi ori de către guvern, ori din fonduri europene, ori în parteneriat cu un investitor privat.

Consilierii locali vă ajută în realizarea proiectelor?

Uneori întâmpinăm piedici din parte acestora, dar eu le-am spus că voi aduce în faţa Consiliului Local numai proiecte de hotărâre care ajută comunitatea locală. În general au înţeles, dar mai sunt şi piedici pentru că aşa e politica. Chiar dacă s-a făcut o oarecare coaliţie PNL-PSD, noi am convins că proiectele sunt viabile, sunt necesare şi că trebuie să fie votate.

Veţi mai candida la alegerile viitoare?

Da! Voi mai candida, dacă bineînţeles voi fi propus de partid. Voi candida, pentru că avem proiecte începute care trebuie finalizate

Ce le spuneţi locuitorilor comunei Măneciu, în finalul acestui interviu?

Aşa cum au avut încredere în mine până în momentul de faţă, prin faptul că m-au ales în două mandate, cred eu că trebuie să aibă încredere în continuare pentru că avem multă treabă de făcut..

Aş vrea să asigur cetăţenii comunei Măneciu că voi depune toate eforturile pentru ca această comună să se modernizeze. În sprijinul meu va veni ajutorul domnului deputat Mihai Apostolache care a înţeles că această comună este foarte importantă pentru Colegiul 5 şi pentru judeţul Prahova şi ne va sprijini, în aşa fel încât realizările din acest an să fie cele mai bune realizări din ultimii 7 ani

Vă urez succes şi vă mulţumesc pentru interviu!.

Şi eu vă mulţumesc.

DEMISIA DIN PSD A DOMNULUI DEPUTAT MARIAN FLORIAN SĂNIUŢĂ

Deputatul Marian Florian Sãniuţă şi-a anunţat, marţi, 1 februarie, 2011, în plenul Camerei Deputaţilor, demisia din PSD, precizând că va activa în continuare ca deputat independent, informează Mediafax.
Săniuţă a spus că lasă în urmă un parcurs fără nicio pată, că este mândru de tot ce a realizat şi că a demonstrat că se poate face politică fără să fie contaminat de bolile politicii dâmboviţene.
“Am înţeles că PSD nu mai are nevoie de oameni ca mine şi voi activa ca deputat independent”, a precizat Marian Săniuţă.
Marian Sãniuţă, ales deputat la alegerile din 2008 în Colegiul 4/Prahova, din partea PSD, este la al doilea mandat în Camera Deputaţilor.
El a deţinut funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor în Guvernul Năstase, în anul 2004.
Între 2001 şi 2002 a fost prefect al judeţului Prahova, iar între 2002 – 2004 preşedinte al Agenţiei Române pentru Investiţii Străine.
Între 2004 şi 2009, Sãniuţă a fost preşedinte al PSD Prahova, organizaţie pe care a condus-o în calitate de vicepreşedinte din anul 2001 şi pânã în 2004.
Sãniuţă era de asemenea, membru al Consiliului Naţional al PSD şi deţine gradul militar de colonel în rezervă.
Marian Saniuţă  şi-a încheiat mandatul de preşedinte al PSD Prahova în august 2009, în cadrul unei conferinţe judeţene în urma căreia Mircea Cosma,  preşedinte al Consiliului Judeţean  Prahova, a fost ales la şefia organizaţiei Prahova PSD.
La încheierea mandatului de preşedinte al PSD Prahova, Marian Sãniuţă a ţinut o foarte scurtă declaraţie, după care a părăsit sala în care s-a ţinut conferinţa. La acel moment, el nu a mai candidat la un nou mandat, iar surse din PSD Prahova spun că de atunci Săniuţă nu a mai trecut pe la sediul judeţean al PSD Prahova.
Marian Sãniuţă este vicepre-şedinte al Comisiei de apărare din Camera Deputaţilor.