TINERII ŞI POLITICA

EDITORIAL (21)

Pentru mine sunt suspecţi din start mai toţi tinerii care intrã în politica româneascã. E clar cã şi-au ales modele dupã principii aiurea, cã au în spate mentori suspecţi. Ce s-a ales de tineri pânã acum în politicã? Sunt sau gãunoşi sau înghiţiţi cu fulgi cu tot de anturaj.

Sã nu-mi spunã cineva cã sunt animaţi de ideologii, de lupte sociale şi cã din exact aceste motive au ales sã facã politicã. Tinerii din România nu sunt reprezentaţi de tinerii politicieni. Vã dau doar exemplul modei din ce în ce mai puternice a stângii cool. Din ce în ce mai mulţi tineri se revendicã de la credinţe de stânga vestice (nu cele de origine ceauşistã), încep sã creadã în cauze sociale de care pãrinţii lor n-aveau habar, încep sã redescopere gustul pentru lupta socialã clar orientatã (pentru minoritãţi, pentru mediu etc.), toate astea împãnate cu penibile artificii trendy. Politicienii noştri nu au niciun fel de simţ pentru aşa ceva. Aş spune cã nici mãcar nu ştiu cum sã fie demagogi. Sunt mai liniştit cã avem un ministru de 33 de ani la învãţãmânt? Nu, mai ales cã nu are prea multe legãturi cu sistemul. E un tânãr care a ocupat postul prin pârghii exclusiv politice – şi nu pe competenţe de vreun fel anume… E din start ratat proiectul într-un minister extrem de dificil şi de important. Iar asta mã îngrijoreazã la fel de mult precum menţinerea unor Vosganieni care s-au dus pânã la Bruxelles, au fost respinşi  şi li s-a încredinţat jumãtate din România prin douã ministere extrem de puternice (Economie şi Finanţe).

Tânãr înseamnã şi necopt, uşor de manipulat, uşor de “înfiat”. Un tânãr ar trebui sã aibã dorinţa de a se epuiza în pasiuni autentice (de la muzicã, film, fotbal, la cãrţi, studiu sau luptã socialã). Nu vãd un tânãr veritabil care sã se lipeascã de jocul politic fãrã sã aibã un rezultat imediat clar.

Le dau o bilã neagrã din start. Autenticitatea trãirilor lor politice este îndoielnicã şi pusã imediat sub semnul întrebãrii.

Gh. BURDUJAN

VORBA ŞI FAPTA

EDITORIAL (2)

Un bun ministru, un bun funcţionar public nu e necesar să fie cult, ci eficient! Cultura poate fi la un ministru, la funcţionarul public, un handicap adesea insurmontabil. În loc să rezolve, să zicem, problema drumurilor, el se va apuca să hamletizeze lângă fiecare groapă: „a fi sau a nu fi”. Un ministru, prefect, primar (un funcţionart public de orice rang) nu e cazul să-şi piardă vremea cu privitul stelelor sau cu obsesia eternităţii. El trebuie să fie practic, iute în decizii, fără mofturi metafizice, deştept, ager, la care pofta de a mişca lucrurile în domeniul său e cu atât mai productivă cu cât nu are nevoie de fineţuri de spirit. Nefiind sâcâit de parabola melancoliilor autumnale – răul de care suferă orice intelectual autentic – el va acţiona, va făptui (va vorbi mai puţin) cu fermitate, ca un administrator ce-şi face treaba fără să audă în urechi strigătul disperat  şi periculos al Eclesiastului: „totul e deşărtăciune”. Nu va cădea pe gânduri  în plină şedinţă de consiliu, meditând la teoria relativităţii. Întreaga lui energie şi întreaga lui dorinţă de a demonstra ce e în stare să facă se vor putea îndrepta, nestingherite, spre rosturile funcţiei sale. Puţini sunt aceea care au înţeles că sensul ascuns al „reformei” cere, pe lângă trăncăneală, inevitabilă la noi, şi osteneală practică.

Dacă totuşi ai obiceiul de a vorbi mult fără acoperire în fapte, de a-ţi da „cuvântul de onoare” la fiecare trei fraze, de a promite „marea cu sarea”, atunci, ne- „ţinerea de cuvânt” nu mai este o chestiune genetică, nici astrologică, ci devine o chestiune de caracter…

A vorbi mult şi a nu face nimic este o boală greu de vindecat. A nu spune mare lucru dar a face totul (adesea de unul singur) înseamnă să ai coloană vertebrală. Din acest punct de vedere Vălenii de Munte este un oraş privilegiat. Prin oamenii de excepţie care-l locuiesc, prin cel care se află în fruntea obştii de peste 20 de ani.

Gheorghe BURDUJAN

VOTUL DE MARŢI

VOTUL DE MARŢI

EDITORIAL

Votul de marţi a devenit o problemă majoră numai pentru mebrii PD-L! De ce? Pentru că UDMR, indiferent cum ar vota, va fi în continuare curtată pentru a se forma, la rigoare, o nouă majoritate parlamentară, pentru că orice se va întâmpla în ţara asta ei vor fi mereu la putere! Oprea şi compania se pot abţine, ceea ce le asigură o perspectivă cât de cât neutră într-o eventuală abordare a unor noi şi alte negocieri. PSD şi PNL sunt tranşante şi explicit votante în favoarea moţiunii de cenzură.
Singurii care au mari dureri de cap sunt democrat-liberalii pe care Traian Băsescu i-a băgat într-o mare încurcătură. Mai ales pe aceia care dezertând dintr-o altă grupare politică s-au grăbit, ca mireasa la măritiş, să se înscrie în PD-L. Cum vor vota ei marţi? Ordinul este ca ei să voteze pentru menţinerea actualului cabinet – Cabinetul Boc. Dar ce te faci că urmează alegerile, posibil anticipate, şi vor trebui să dea ochii cu electoratul? Cu aceia de la care vor cere şi de la care vor aştepta un vot.

Cum şi ce le vor explica ei alegătorilor cărora le vor tăia 15 la sută din pensii şi 25 la sută din salarii prin votul lor de marţi?
Vor mai avea ei curajul şi tupeul să se prezinte în faţa alegătorilor cu alte viu-colorate panglici mincinoase? Vor mai avea „obrazul” să ceară votul cuiva? Sigur că în nesimţirea lor toţi o vor face. Şi sigur că se vor găsi destui care să se lase cumpăraţi cu mititei şi bere, dar eu cred că, totuşi, neliniştea lor actuală îi poate duce la o adevărată nevroză.
Nesomnul lor de aici se naşte, din această majoră dilemă: cum să voteze marţi?
Gh. BURDUJAN