ŞEFUL LEGITIM AL STATULUI ROMÂN!

Comisia de la Veneția: ”Cvorumul asimilează absenții cu partizanii votului negativ.

Legitimitatea lui Traian Băsescu e de circa 11 milioane de voturi”!

Hoţul penalist Victor Ponta ameninţă ca-n curtea şcolii pe şeful de drept al statului român!

O lepră care fură din creaţia şi munca intelectuală a altuia, muşcă mâna care i-a dat de mâncare şi linge acolo unde a scuipat. Dan Voiculescu şi-a ameninţat ciracii şi i-a trimis la bătaie. Ponta instigă la război civil! Pentru că aşa cum spune Comisia de la Veneția: ”Cvorumul asimilează absenții cu partizanii votului negativ”. Legitimitatea lui Traian Băsescu e de circa 11 milioane de voturi”

Traian Băsescu i-a chemat pe români la conciliere. Victor Ponta îi instigă pe unii împotriva altora. Să vedem ce va face palavragiul hitlerist Antonescu… Se va ţine de cuvânt şi va ieşi din viaţa politică?

SINGURĂTATEA MONICĂI MACOVEI

EDITORIAL 14

De ce am, oare, impresia că istoria neputinţei şi a înfrângerii se poate repeta? Mă întreb acest lucru pentru că încep să realizez că nu este suficient să îmi aduc aminte de tentaţiile mele nihiliste pentru a-mi oferi un răspuns îndestulător şi coerent. Din păcate este mai mult decât atât.

Mă refer, în primul rând, la declaraţia făcută de preşedintele ţării, dl. Traian Băsescu, cu privire la inerţia cu care reacţionează sistemul în faţa reformelor de natură juridică şi moral-politică…

Mă refer, în al doilea rând, la singurătatea ministrului MonicaMacovei. O singurătate vecină,  aproape, cu exilul (mai ales după recent adoptata moţiune simplă de către Senatul României). O singurătate don quijotescă într-un sistem împănat, vorba preşedintelui, de tot felul de băieţi şi fete care trag zdravăn frâna de mână a reformei. Ministrul Justiţiei se confruntă cu o realitate pe cât de complicată, pe atât de periculoasă. Căci reformarea sistemului, cât şi lupta împotriva corupţiei generalizate se bazează pe pârghiile sistemului: pe infrastructura sa, pe oamenii săi, pe logica funcţionării sale! Cred din ce în ce mai mult că toată această luptă bate pasul pe loc nu pentru că nu ar exista o voinţă politică, ci pentru că voinţa politică a devenit insuficientă.

Sistemul are propria sa autonomie. Cvasieşecul de până acum al reformelor îmi este teamă că reprezintă expresia imposibilităţii sistemului de a se autonega!

Se poate, aşadar, aştepta cineva la minuni? Eu, unul, nu.

Să vedem ce şanse va avea proiectul noului Cod Penal propus spre dezbatere publică de către Monica Macovei. Va trece el, în final, de Parlamentul României?

Gh. BURDUJAN

ŞMECHERUL TĂRICEANU ŞI MARINARUL BĂSESCU

EDITORIAL (13)

Vine Călin Popescu Tăriceanu la televiziunea publică, la o oră de maximă audienţă, şi spune aşa: “Scandalul cu bileţelul l-a pornit Băsescu”.

Hopa! Uite cine (mai) vorbeşte… Dacã Traian nu ar fi primit biletul de la Călin, dacă n-ar fi avut, care va să zică (vorba defunctei) “dovada” ar mai fi pornit “dragul” Traian scandalul? Eu cred căTraian Băsescu a procedat corect arătându-ne biletul. Altfel ne-am fi întrebat perpetuu: o fi, no fi, e lucrătura Elenei Udrea, e doar o “făcătură” (aşa cum pretindea însuşi premierul mizând pe probalitatea ca el să se fi pierdut şi crezând că românul e ignorant şi oligofren)? Iată cã n-a fost o “fãcătură”…
Cã Traian Băsescu se comportă ca un marinar n-ar trebui să surprindă pe nimeni. El chiar a fost marinar şi, cel puţin, ne-a avertizat că nu va fi pasiv, că va fi un “jucător”. În ce mă priveşte prefer grosolănia marinărească “a la Băsescu” decât şmecheria “a la Tăriceanu”. A uitat oare Tăriceanu că şi-a dat demisia şi că adoua zi, la presiunea “grupului de interese” dirijat de Patriciu a retractat-o chiar a doua zi? A uitat că a încercat să influenţeze justiţia în favoarea aceluiaşi Patriciu (vezi telefonul dat lui Botoş şi presiunea asupra Monicăi Macovei)? Şi la urma urmei de ce s-a simţit el obligat să-i trimită preşedintelui  un bileţel vizându-l pe acelaşi omniprezent Patriciu? Sigur că e jenant şi discutabil ceea ce se întâmplă între cei doi bărbaţi “de stat”, dacă privim lucrurile la suprafaţa lor. În realitate situaţia este mult mai gravă şi Europa ne priveşte cu uimire şi ironie totodată. România pare a fi o ţarã neguvernabilă, aşa cum scriu agenţiile de presă europene.

Gh. BURDUJAN

(S)ALTUL PESTE CAL

Editorial (4)

Traian Băsescu mi-a atras atenţia încă de pe vremea când era slujbaş în Ministerul Transporturilor. Nu prin acţiunile sale, ci, mai degrabă, prin figura sa insolită. Era evident, pentru mine, că impetuozitaea cu care s-a impus, mai apoi, pe scena vieţii politice româneşti se datora unor complexe de inferioritate. Privirea sa pe care nu o poţi identifica, celebra sa şuviţă de păr, spun multe… A susţine cu vehemenţă o afirmaţie înseamnă, de fapt, a impune contrariul ei (Sigmung Freud). Cu cât mai mult dorea el să-şi ascundă calviţia  cu atât mai mult aceasta era pusă în evidenţă.

Omul este o triadă bio-psiho-socială. Oricât am încerca nu putem distruge această axiomă. Pe de altă parte, nimeni nu se poate schimba peste noapte. O pânză genetică, ţesută îndelung şi fără voia noastră, ne ţine în frâu şi ne hotărăşte firea. Nu ne putem schimba prin simplă voinţă. Nici educaţia nu ne conferă o altă identitate; cel mult o poate disimula.

Instinctul său de marinar încercat l-a ajutat pe Traian Băsescu să simtă că vântul îi este prielnic. Aşa a devenit ministru, aşa a dezbinat Cabinetul Ciorbea, aşa l-a înlăturat pe “liderul naţional”, Petre Roman, devenind preşedintele Partidului Democrat, aşa a ajuns primar al capitalei, aşa a devenit, în sfârşit, Preşedintele României. Controversat şi contradictoriu în acţiuni şi-n afirmaţii el a găsit culoarul favorabil pentru a-şi promova propria personalitate. Departe de fi un om politic în adevăratul sens al cuvântului, el este mai degrabă un căpitan de vas (obişnuit să dea ordine echipajului său – “comanda la mine”) promovat, peste noapte, în înalta funcţie de şef al statului. Succesele sale repetate l-a făcut să-şi piardă propria identitate, justa cumpătare a forţelor proprii, realismul obiectivat poziţionării sale ca fiinţă socială într-un context istoric şi geografic. Oricât ar fi lucrurile de clare pentru toată lumea, el se face a nu înţelege, complică lucrurile simple, răstălmăceşte evidenţa, respinge adevărul (adevărul altora, pentru a şi-l impune pe-al său), răspândeşte confuzia, uneori ameninţă, rămâne veşnic nemulţumit (Emil Constantinescu era  « scârbit »), împarte lumea în « licurici mari » şi în « licurici mici », repune pe tapet « teoria axei », decretează Marea Neagră drept « lac rusesc », ş.a.m.d.

« A sări peste cal » se traduce prin incapacitatea de a-ţi măsura obiectiv realul potenţial. « Liderul regional » de odinioară (Emil Constantinescu) vrea să devină acum (prin Traian Băsescu) lider mondial… Norocul nostru este că lumea bună, adevăraţii oameni politici ai vremurilor noastre nu prea îl bagă în seamă…

Gh. BURDUJAN

VOTUL DE MARŢI

VOTUL DE MARŢI

EDITORIAL

Votul de marţi a devenit o problemă majoră numai pentru mebrii PD-L! De ce? Pentru că UDMR, indiferent cum ar vota, va fi în continuare curtată pentru a se forma, la rigoare, o nouă majoritate parlamentară, pentru că orice se va întâmpla în ţara asta ei vor fi mereu la putere! Oprea şi compania se pot abţine, ceea ce le asigură o perspectivă cât de cât neutră într-o eventuală abordare a unor noi şi alte negocieri. PSD şi PNL sunt tranşante şi explicit votante în favoarea moţiunii de cenzură.
Singurii care au mari dureri de cap sunt democrat-liberalii pe care Traian Băsescu i-a băgat într-o mare încurcătură. Mai ales pe aceia care dezertând dintr-o altă grupare politică s-au grăbit, ca mireasa la măritiş, să se înscrie în PD-L. Cum vor vota ei marţi? Ordinul este ca ei să voteze pentru menţinerea actualului cabinet – Cabinetul Boc. Dar ce te faci că urmează alegerile, posibil anticipate, şi vor trebui să dea ochii cu electoratul? Cu aceia de la care vor cere şi de la care vor aştepta un vot.

Cum şi ce le vor explica ei alegătorilor cărora le vor tăia 15 la sută din pensii şi 25 la sută din salarii prin votul lor de marţi?
Vor mai avea ei curajul şi tupeul să se prezinte în faţa alegătorilor cu alte viu-colorate panglici mincinoase? Vor mai avea „obrazul” să ceară votul cuiva? Sigur că în nesimţirea lor toţi o vor face. Şi sigur că se vor găsi destui care să se lase cumpăraţi cu mititei şi bere, dar eu cred că, totuşi, neliniştea lor actuală îi poate duce la o adevărată nevroză.
Nesomnul lor de aici se naşte, din această majoră dilemă: cum să voteze marţi?
Gh. BURDUJAN