SE DESCHID CERURILE

Într-o vineri, de 12 ianuarie 1973, în preajma Noului An spiritual românesc ce începe întotdeauna la 15 ianuarie, dupã cum este scris într-o carte de suflet, Paznic de far,Geo Bogza nota:

“Inspirata statuie a lui Eminescu, datoratã lui Anghel, se aflã mereu în faţa Ateneului şi aşteaptã, mai ales în preajma zilei de 15 ianuarie, flori din partea celor ce, netemându-se de judecãţile comune, pot trãi sublimul:”

De la Nistru pân’ la Tisa…
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie…
Dreptatea, libertatea nu sunt numai
un nume…
Vãd poeţi ce-au scris o limbã ca un
fagure de miere…
Ori de nu-cui ce-i aduce? – Poezie -
sãrãcie!…
Ce-ţi lipseşte sã fii înger-aripi lungi şi
constelate…
Totuşi este trist
în lume…
De lege n-au
nevoie, virtutea
e uşoarã
Când ai ce-ţi
trebuieşte… Iar
legi sunt pentru
voi…
Cã vis al morţii-
eterne e viaţa
lumii-ntregi…
Şi eu trec de-a
lung
de maluri…
Zburãtor cu
negre plete, vin’
la noapte de mã
furã…
Împãrat slãvit e
codrul…
Luna-n urmã
ţine strajã…
Şed la masa mea
de brad…
Petrec în minte
viaţa-mi lipsitã
de noroc…
Pe aceeaşi uli-
cioarã…
Oceanul cel de
gheaţã mi-apare
înainte…
Cã te-am zãrit e a
mea vinã…
Privirea-mi arde,
sufletul îmi
creşte…
Numai omu-i
schimbãtor
Pe pãmânt rãtã-
citor…
Pe freamãtul de
frunze la tine tu
mã chemi…
Doar ceasornicul
urmeazã lung-a
timpului cãrare…
Iar în lumea cea comunã a visa e un
pericul…
O, te-admir, progeniturã de origine
românã!…
Ci eu în lumea mea mã simt
Nemuritor şi rece…

Recitit dincolo de clişee, Eminescu este de fiecare datã altul, proaspãt şi surprinzãtor în adâncimea ideilor, în tumultul sufletesc. Chiar dacã tot mai puţin pare cã se vorbeşte de Eminescu şi lumea de azi pare a nu mai avea nevoie de el, tot mai deschidem cartea lui sfântã sufletului românesc pentru a ne simţi atât de trecãtori ca oameni dar, pentru o clipã, şi atât de aproape de îndumnezeire. La 15 ianuarie se deschid cerurile cuvintelor şi în oglinda lor sufletul neamului românesc ia chipul lui Eminescu.

Valentin Emil MUSAT

O ANTOLOGIE A LITERATURII VĂLENARE (V)

VALERIU SÂRBU

Valeriu Sârbu este cel mai important scriitor al perioadei contemporane a Văleniului de Munte. Născut la 18 septembrie 1931 la Bujoreni (Vâlcea), absolvent al Liceului „Moise Nicoară” din Arad şi al Facultăţii de Litere din Bucureşti (1955), membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1977) şi secretar al Asociaţiei Braşov a Uniunii Scriitorilor, îşi leagă numele de Colegiul Naţional „N.Iorga” dinVălenii de Munte în calitate de profesor şi de director adjunct.

Descoperit de M. R. Paraschivescu, poetul Valeriu Sârbu a fost publicat în revista „Ramuri”, în suplimentul „Povestea vorbei”, interzis după câteva numere de cenzura comunistă. Vocaţia scriitoricească probată în anii studenţiei în grupul avangardist din care mai făceau parte Dimitrie Stelaru, Ludovic Antal şi Tudor George l-a  îndreptat spre publicistică, Valeriu Sârbu fiind reporter la prestigioasa „Roumanie Nouvelle” (1955 – 1957).

Ca dramaturg debutează în 1968 cu teatru radiofonic – „Balerina portocalie”, laureată La PRIX Italia unde a reprezentat Radiodifuziunea Română. Consacrat mai ales ca autor de scenarii de teatru radiofonic, Valeriu Sârbu va fi distins cu premii importante la Bratislava (Recolta de aur – 1974) şi Euro Berlin (Eclipsa 1999), Roma (Acceptaţi retrovizorul – 1973). Deţine mai multe premii ale Uniunii Scriitorilor din România pentru teatru şi poezie (Amfora de rezervă – 1980), „Vechiturile din garderoba istoriei” ş.a.

A înfiinţat cenaclul şi revista „Ecoul”, una din cele mai prestigioase reviste şcolare din România precum şi revista „Accent” apărută sub egida Uniunii Scriitorilor din România la Vălenii de Munte.

Cu 11 volume de versuri, patru de proză, două de teatru, cu 26 de scenarii de teatru radiofonic puse în undă la noi şi în majoritatea ţărilor Europei centrale, cu nouă dramatizări din marile opere ale literaturii române şi universale, cu şase piese de teatru puse în scenă în teatrele din capitală şi din provincie, Valeriu Sârbu este fără îndoială un autor a cărui operă impresionează nu numai prin numărul mare de titluri, cât prin mesajul meditativ pe care îl transmite contemporanilor într-o formulă modernă, fantezist-ironică, în deplină sincronizare cu estetica europeană, cu spiritul veacului. Subiectul operei sale este condiţia omului contemporan agresat de convenţii, prejudecăţi, tehnologie, războaie, ură şi impostură. Meditaţia gravă transpusă adesea ludic nu ascunde însă imensul rezervor de speranţe şi de încredere în regăsirea fondului uman pierdut în confruntarea cu istoria.

Retras la Cheia, Valeriu Sârbu rămâne însă o prezenţă majoră a culturii acestui oraş iar prezenţa sa în cadrul principalelor manifestări spirituale înnobilează tradiţia literară a Vălenilor de Munte.

Valentin Emil MUŞAT

COLEGIUL NAŢIONAL“N.IORGA” – UN PAS CĂTRE EUROPA

COLEGIUL NAŢIONAL“N.IORGA” – UN PAS CĂTRE EUROPA

PARTENERIAT FRANCOFON

A şaptea ediţie a parteneriatului cultural lingvistic dintre Colegiul Naţional “N.Iorga” din Vălenii de Munte şi Liceul Notre Dame de Bonnes Nouvelles din Beaupreau s-a desfăşurat în luna octombrie, atât în localitatea de lângă Nantes cât şi în oraşul nostru. Acest schimb şcolar de elevi şi profesori permite strângerea legăturii între cele două culturi europene, cu câteva luni înainte de intrarea României în Uniunea Europeană. Presa franceză a titrat elogios aceste acţiuni desfăşurate sub egida programului european Comenius:”La liceul Notre Dame de Bonnes Nouvelles, români francofili proeuropeni şi mândri de patria lor”şi“Primire calduroasă în familiile franceze a liceenilor români” sunt doar cateva din titlurile desprinse din prestigioasele ziare Ouest France şi Le Courier de l’ouest. Am selectat câteva opinii din publicaţiile menţionate:“14 tineri români sunt oaspeţi la Beaupreau rămânând în Franţa până la 14 octombrie cu profesorii Petre Vulpe, directorul colegiului, şi Vasile Dinu Toma, iniţiatorul român al acestui parteneriat … La reîntoarcerea în România vor fi însoţiţi de 14 liceeni şi de profesorii Christophe Doussin şi Agnes Gabard. În timpul şederii lor cu scopul esenţial lingvistic, românii vor vizita Mont Saint Michel şi Saint – Malo şi împrejurimile din Angers. În restul timpului ei vor urma cursuri de franceză predate de profesori de literatură. La Beaupreau tinerii liceeni români sunt primiţi de familiile elevilor francezi care vor veni în România. Printre românii primiţi se numără Daniela Bacheş care a obţinut marele premiu al oraşului Strasbourg pentru o lucrare în franceză despre Uniunea Europeană, cu câteva luni înainte de intrarea ţării sale în Uniunea Europeană (4 octombrie 2006 – Courier de l’Ouest).

În pagina Consiliului Municipal Beaupreau Mauges din acelaşi ziar se consemnează:Iniţiativa s-a făcut în parteneriat cu Asociaţia Solidaritatea cu România, Centrul Mauges – Posesti. Presedinta acestei asociaţii, doamna Anne Marie Prinet, a menţionat în cadrul ceremoniei oficiale de primire: “Totul a început datorită profesorului de franceză Vasile Dinu Toma care a intrat în contact cu asociaţia începând din 1990 atunci când a fost la Posesti…Operaţia a început printr-un schimb de scrisori, apoi a urmat, dezvoltându-se, un schimb între licee. Directorul român a arătat o reală disponibilitate de a înscrie acest proces de schimburi şcolare în cadrul recunoştinţei naţiunii, poporului şi istoriei sale. “Aceste schimburi sunt făcute ca să ne înveţe şi să ne apropie” – a subliniat el. Un frumos discurs care ilustrează voinţa politică a României de a se întoarce către Europa şi de a merge înainte consolidând încrederea în calitatea de cetăţean român.” Bernard Barranger, directorul liceului francez, a accentuat îmbogăţirea culturală reciprocă în cadrul acestui schimb: « Trebuie să învingem teama legată de necunoaşterea altor culturi. Apropierea nu înseamnă pierderea identităţilor noastre. Trebuie să perseverăm ». Jacques Gachet, profesorul care s-a ocupat în toţi aceşti ani de schimbul cultural între licee, a transmis această pasiune succesorului său, profesorului de istorie – geografie Christophe Doussin.(Ouest France, joi 12 octombrie 2006). Liceeni români au fost în Franţa ca să descopere viaţa socială locală să compare viaţa şcolară cu a francezilor şi să-şi manifeste creativ pasiunea pentru cultura franceză precum şi să se perfecţioneze lingvistic. La Vălenii de Munte tinerii francezi sunt găzduiţi de către corespondenţii care au vizitat Franţa şi au prilejul să cunoască aspecte esenţiale din viaţa tinerilor români. Vor vizita obiective istorice şi turistice de pe Valea Teleajenului şi de pe Valea Prahovei, vor avea prilejul să cunoască marile oraşe precum Ploieşti, Braşov, Bucureşti. Mult mai important este faptul că se creează legături puternice de prietenie sub deviza acestui proiect – UNITI IN DIVERSITATE. Protocolul de acord asupra obiectivelor pedagogice în schimburile dintre Colegiul Naţional “Nicolae Iorga” şi liceul francez NBDN, recunoscute de rectoratul Academiei din Nantes, acord semnat de directorii Petre Vulpe şi Bernard Barranger precum şi de profesorii Vasile Dinu Toma şi Jacques Gachet, prevede punctual diversificarea şi întărirea raporturilor de cooperare educativă între cele două instituţii liceale.

De menţionat că, printr-o coincidenţă fericită, la primirea festivă a delegaţiei franceze din Beaupreau, a participat şi domnul Andre Petit, fost primar al oraşuluiEaubonne, membru al Parlamentului Francez, venit la Vălenii de Munte cu o substanţială donaţie de cărţi destinateBibliotecii M.R.Paraschivescu, unde s-a inaugurat deja o secţie de carte franceză prin amabilitatea localităţii cu care suntem înfrăţiţi.

Aceste parteneriate culturale şi lingvistice la nivel şcolar contribuie la cunoaşterea reciprocă iar elevilor români le permite cunoaşterea directă a valorilor democraţiei pentru asumarea responsabilă a calităţii de cetăţean european. Unul dintre liceenii noştri a declarat ziarului francez: ”Nous voyons notre avenir en Roumanie”.Afirmaţia i-a făcut pe francezi să remarce faptul că tinerii noştri francofili au şi puternice sentimente patriotice. Indiscutabil , acesta este sensul integrării care nu exclude, ci accentuează, sentimentul naţional pe măsură ce devenim tot mai mult europeni.

Valentin Emil MUŞAT

O ANTOLOGIE A LITERATURII VĂLENARE (IV)

MIRON RADU PARASCHIVESCU

Personalitate incontestabilă a literaturii române şi emblematică pentru cultura oraşului nostru, Miron Radu Paraschivescu este şi astăzi un scriitor controversat. Numele lui este rostit cu veneraţie de cercurile literare serioase, contestat ori minimalizat de intelectualii minori care amestecă maliţios criteriile judecăţii de valoare estetice.

Recunoscut de critica literară drept un boem subţire printre cărţi şi un intelectual de rasă în viaţă, M.R.P. este un frondeur care surprinde prin originalitatea formulelor poetice.

Descoperitor de talente (Marin Preda, Virgil Mazilescu, Valeriu Sîrbu, ş. a.) a sprijinit la Vălenii de Munte apariţia revistei „ecoul” a Liceului „N. Iorga” în care publicau, deopotrivă, elevi şi profesori, dar şi nume de prestigiu ale literelor româneşti precumAna Blandiana, Adrian Păunescu, Geo Bogza ori Zaharia Stancu.

Preţuirea locală postumă este inegală: o stradă şi biblioteca orăşenească îi poartă numele, un festival şi sporadic un cenaclu de mercenari literari. Din raţiuni politice a fost abandonată ideea ca una din şcolile oraşului să-i poarte numele, în semn de preţuire. Opinia câtorva efemeride politico-intelectuale a cântărit mai mult decât recunoaşterea criticii literare, de la Nicolae Manolescu la Eugen Simion.

La 17 februarie 1971 poetul s-a stins din viaţă în vârstă de 60 de ani, fiind înmormântat în cimitirul din Vălenii de Munte.

OPERA: Cântice ţigăneşti; Pâine, pământ şi ţărani; Cântare României; Laude; Declaraţie patetică; Bâlci la Râureni; Versul liber; Drumuri şi răspântii; Tristele; Ultimele; Poeme; Amintiri. Traduceri remarcabile din marea poezie şi proză a lumii.

____________________________________________________________

Verrieres -Le-Buisson, 29.martie1971

Doamnei Miron Radu Paraschivescu

Doamnă,

Aflasem, vai, de moartea lui Miron Radu Paraschivescu. Cunoşteam munca sa laCalea Regală (şi eram fericit şi mândru); cunosc postfaţa pe care dl. Ion Mihăileanu a avut amabilitatea să mi-o aducă. Ea este datată Plateau d’Assy, unde, după cum ştiţi, am contribuit mult la fondarea bisericii: destinele se întâlnesc în mod straniu. Pentru că e greu să trimitem ceva până în România, aţi vrea, doamnă, să aşezaţi pe mormântul său o jerbă de trandafiri îndoliaţi, gândindu-vă la mine?

Vă rog să primiţi omagiile mele şi vă mulţumesc pentru scrisoarea dv. – care vă onorează pe dumneavoastră, pe el şi pe mine.

(ANDRE MALRAUX)

Valentin Emil MUSAT

MAI SĂRACI CU O VIAŢĂ

S-a stins un profesor. Un mare profesor. Un intelectual de aleasă stirpe, cu preocupări ilustre, care şi-a depăşit condiţia prin pasiunea pentru cercetare, devotament pentru şcoală şi prin rafinament artistic.

Făcea parte din generaţia de aur a şcolii din Văleni. În anii *60 a sosit în singura şcoală de atunci o pleiadă de tineri profesori cu studii universitare extrem de serioase, nonconformişti, dornici de afirmare, exigenţi şi ambiţioşi, apropiaţi de elevi, pasionaţi de arte şi de ştiinţe, veniţi parcă dintr-un neorenascentism uluitor.

Tânărul profesor de educaţie fizică de atunci, Călin Turcu, a pus în teren o echipă feminină de handbal care a jucat câţiva ani în divizia B a campionatului naţional, performanţă unică în istoria sportului de la Vălenii de Munte. Fascinantele şedinţe de antrenament ori meciurile incendiare au rămas în conştiinţa noastră ca şi panoul de informaţii sportive scris de mâna profesorului şi ilustrat de fotografii făcute în laboratorul propriu.

L-am cunoscut însă mai îndeaproape la cenaclul „Ecoul” condus de profesorul şi scriitorul Valeriu Sîrbu. Serios în spirit, cum îl trăda şi chipul de irlandez sobru, Călin Turcu era un poet curajos şi un pictor surprinzător ataşat de limbajul artei abstracte. A publicat în revista de prestigiu de atunci – ECOUL – versuri bine strunite.

După ce, în urma unor împrejurări obscure, revista, cenaclul şi mişcarea sportivă au fost stopate de autorităţile locale, în singurătate Călin Turcu s-a simţit atras de paleoastronautică, de ufologie şi de numismatică. Spirit autodidact, a pătruns tainele parapsihologiei şi a adunat materiale din acest domeniu într-o bibliotecă pe care dorea să o facă un centru public de documentare. Şi-a făcut prieteni celebri şi a participat la congrese şi conferinţe naţionale şi internaţionale de ufologie. În cele 14 cărţi scrise de el, pe baza unui bogat material documentar, a semnalat prezenţa OZN-urilor în zona Prahovei şi în România. A apropiat de noi o realitate atât de îndepărtată precum contactul cu civilizaţiile extraterestre. A fost un bibliofil de fineţe şi un numismat rasat, colecţia sa impresionantă fiind o lecţie vie de istorie universală, heraldica adunată şi clasificată după norme internaţionale severe venind să explice pagini albe din cursul istoriei.

S-a stins în singurătate, departe de oraşul care îl aclama altădată. S-a stins fără putinţa de a se împotrivi morţii absurde. Încă tânăr, cu mintea vie, chiar dacă trupul de atlet nu îl mai asculta. Poate că firea lui incomodă – uneori – să fi fost expresia sincerei demnităţi. Deşi intransigent, era de o nespusă mărinimie şi prietenia oferită de Călin Turcu devenise proverbială.

Poate că atât i-a fost scris să trăiască… În cartea onoarei este scris însă faptul că nu trebuie să uităm ceea ce a fost Călin Turcu pentru şcoala din Vălenii de Munte: mai mult decât un profesor, un intelectual de prestigiu, un om demn şi liber, un prieten.

Din lumea spiritelor, amintirea lui va răzbate până la noi spre veşnica pomenire.

Valentin Emil MUŞAT

ANTOLOGIA LITERATURII VĂLENARE (III)

ALEXANDRU PĂTRULESCU

Recomandat în anii *70 de către doctorul Sergiu Dimitriu (odihnească-l Cerurile!) să citească în Cenaclul „M. R. Paraschivescu”, Alexandru Pătrulescu a rămas fidel scrisului căutând formula poetică distinctă care să-l definească într-o varietate stilistică evidentă. Pe adevăratul nume Popa Ioan, profesor de matematică la Drajna de Sus, Alexandru Pătrulescu are deja o bibliografie demnă de laudă: „Pasărea neterminată” (Editura Litera, 1986); „Bolnav de pajere” (Editura Litera, 1990); „Gestul” (Editura Universal Cartfil, 1995); „Aedul” (Editura Universal Cartfil, 1995).

Concentrată discursiv, textuală eliptic şi utilizând până spre ermetism simboluri şi motive existenţiale, poezia lui Al. Pătrulescu se vrea o notaţie a stărilor poetice simple şi grave, ca o inspirare trecătoare dar necesară fiinţei. Imagistica sa are desenul redus la elementar iar sugestia se converteşte într-o meditaţie fecundă.

Referinţe critice:

VALERIU RUSU: „Poezia lui Al. Pătrulescu, deopotrivă de notaţie fină şi de avânturi profunde, ne însoţeşte, discret şi incitant, în cântările noastre, tot mai febrile, de Bine şi Frumos”.,

SIMIOIN BĂRBULESCU: „De respiraţie scurtă, dovedind însă o bună cunoaştere a tehnicilor poetice moderne, precum şi a unora insolite, ca  – de pildă – stilul tanka, poezia lui Al. Pătrulescu ţine”.

CĂLIN CATARGIU: „Există la Al. Pătrulescu o anumită reţinere a comunicării aşa încât iubirea apare în chip alegoric”.

Neştiutor eram

neştiutor eram Doamne

de existenţa unor ştiinţe

care ţin în canoane

parametrii tuturor arderilor.

oare,

numai mâinile noastre,

iubito,

desenau

hieroglifele focului?

Valentin Emil MUSAT

ANTOLOGIA LITERATURII VĂLENARE (II)

Elena Paraschivescu

Incinerată fiind, mormântul i-ar putea fi singura carte.

Doar vârstnicii vălenari îşi mai amintesc (poate) de Lena Paraschivescu, eleganta şi boema soţie a lui M.R. Paraschivescu, fire sociabilă şi parcă dintotdeauna de aici. Biografia misterioasă ori mai degrabă necunoscută are totuşi câteva momente de transparenţă. Originară din Constanţa (unde a terminat liceul), a urmat celebra şcoală de Literatură „Mihail Sadoveanu” din Bucureşti alături, între alţii, de Nicolae Labiş şi Fănuş Neagu. A trăit în cercul select a lui Dimitrie Stelaru şi a legat amiciţii poetice cu Dionisie Şincan şi Constantin Vişan, scriitori şi intelectuali de prestigiu ai Radiolui. Aşa cum ne-o amintim, în ipostaza maternă lângă Mitică Paraschivescu ori scriitoare încurajând pe tinerii literaţi din Vălenii de Munte, la Cenaclul „M. R. Paraschivescu” alături de Voichiţa şi Sergiu Dimitriu, de Felicia Mihăilescu ori de Valeriu Sârbu, Elena Paraschivescu a scris o singură carte de poezie închinată „Lui MRP”: DEDICAŢIE, Editura Cartea Românească, 1974.

Versurile sunt de fapt un jurnal de veghe şi de introspecţie scris la căpătâiul poetului MRP, din primele zile ale certitudinii condamnării la moarte de către o boală implacabilă şi până în clipa trecerii în nefiinţă. Există în versurile puţin cunoscute ale Elenei Paraschivescu o linişte olimpiană şi o împăcare cu sine profundă, o acceptare a destinului paradoxal („răscumpăr simpla ta moarte/ prin libertatea mea”), o înţelegere a absurdului existenţei, toate convertite în metafora trăirii intelectuale a agoniei mărturisite discret, ca pentru sine.

Dragostea afirmată în gesturi şi în confesiuni lipsite de ostentaţie face din volumul Elenei Paraschivescu o mărturie a exemplarităţii iubirii la fel de pasionantă precum cea dintre Veronica Micle şi Eminescu ori cea dintre Aurora Cornu şi Marin Preda. Va veni vremea când istoricii literari vor descoperi cu interes acest capitol biobibliografic sublim tocmai prin tragismul care dădea viaţă pasiunii.

FILĂ DE JURNAL

„Spune-mi o poveste cu Luna,

în care tata

s-a dus după moarte.

Dacă pleci şi tu,

eu rămân singur?…”

Te mângâiam cu mâini vii,

încă adevărate.

Zâmbeai, pe jumătate adormit,

la prima ta lecţie

de singurătate…

Valentin Emil MUŞAT

ANTOLOGIA LITERATURII VĂLENARE (I)

Vă propunem, începând cu acest număr, prezentarea celor mai importanţi scriitori din Vălenii de Munte, oameni de litere care au confirmat la nivel naţional prin volume şi referinţe critice. Cu speranţa că vor fi cunoscuţi de concetăţeni.

MIHAI ISTUDOR

Născut la 25 mai 1960 în Ştefeşti, Prahova. Este absolvent al Facultăţii de Istorie şi profesor la Şcoala de Arte şi Meserii „ing. Gh. Pănculescu” din Vălenii de Munte. Activitate literară în cenaclul „Amurg sentimental” din Bucureşti.

Volume publicate: Întâlnire albă, Aproape de amurg, Poezii. Este prezent în volumele colective: Perorând printre fluturi, Mereu altfel, Dezlăcrimarea nopţilor.

Referinţe critice:

Constanţa Buzea: „Mihai Istudor, dacă va creşte şi va reuşi în poezie, o va face orgolios-cultivat şi singur, ironic-duios, conştient că arta este, la urma urmei, un joc tandru, neasupritor”.

Vasile Bardan: „Poetul e tot mai stăpân pe mijloacele sale de expresie”.

Ion Machidon: „ Citindu-l, ai să constaţi că te afli în faţa omului modern, prin ţinuta-i artistică, dinamic graţie firii cuvintelor şi melancolic prin felul lui de a se aduna dintre gânduri”.

Constantin Sorescu:” Rafinarea repetată a fluxului rememorativ naşte, în pofida impresiei de suferinţă vătuită şi de prelungită atonie, o poezie a esenţelor tari”.

ÎNCEPUTURI

Ne-om pierde undeva cuminţi,

Cu zâmbete, cu ochi de sfinţi –

Garoafă prinsă între dinţi.

Şi ne-om privi copii, aşa –

Lipsiţi de aripi, undeva,

Mor corbii în privirea ta.

Mai lasă-te, puţin mai jos,

Triumfă trupul drăgăstos –

Sunt plin de tine pân’ la os…

… Cu zâmbete, cu ochi topiţi.

Tăcem cu lacrime fierbinţi –

Cu începuturi de părinţi.

Valentin Emil MUŞAT

UNIVERSITATEA DE VARĂ DINCOLO DE ZIUA FESTIVĂ

Recent încheiata ediţie a Universităţii`Populare de Vară de la Vălenii de Munte a avut menirea să continuie tradiţia acestui gen de manifestări şi să reafirme oraşul nostru ca un centru cultural de prestigiu.

Edilii (în mod special primarul Stelian Manolescu) au avut grija ca sediul Universităţii  să-şi  primească  oaspeţii  într-o  ţinută   arhitectonică  excepţională, modernă, multifuncţională, demnă de un oraş european. Sala de expoziţii, construcţie nouă, precum şi spaţiile interioare, cu expoziţii de artă plastică şi librărie, cu fotomontaje prezentând momentele de referinţă din istoria Universităţii, mobilierul conceput după ul- timele modele în materie de design, căldura gazdelor şi interesul arătat de invitaţi şi de localnici (în prima zi), toate acestea au reprezentat evidenţele unei manifestări de interes cultural cert.

Invitaţi de marcă, oameni de cultură, personalităţi politice din tot spectrul parlamentar, istorici şi scriitori s-au reunit la Vălenii de Munte în spaţiul generos al Universităţii patronate de spiritul tutelar al lui Nicolae Iorga.

Omniprezenţi, consilierii locali, au sprijinit fiecare manifestare iar directoarea Casei de Cultură, Iulia Mărgăritescu, a fost un amfitrion cu stil. În mod evident, în comparaţie cu anii trecuţi, umbriţi de excese politice exclusiviste, spiritul democratic s-a manifestat din plin în ceea ce priveşte structura organizatorică, accesul la cursuri şi conţinutul prelegerilor şi al meselor rotunde.

Totuşi… din dragoste pentru opera lui Nicolae Iorga şi din sincer respect pentru eforturile consiliului local, ne permitem să semnalăm câteva aspecte care, în opinia noastră, au creat un deficit de imagine manifestărilor din anul acesta. Cu minime eforturi de voinţă necesare consensului cultural între organizatori (şi finanţatori !), Universitatea de la Vălenii de Munte ar putea să redevină ceea ce a fost în toată strălucirea ei.

Ca participant la toate ediţiile moderne, mă delimitez de tânărul secretar de stat din Ministerul Culturii si Cultelor şi nu consider că înainte de 1989 Universitatea a fost o şcoală a îndoctrinării: stau mărturie documentele intrate în arhivă, prelegerile academicienilor şi universitarilor, ale oamenilor de artă şi de ştiinţă care au conferenţiat.

Poate că în viitorul apropiat, o istorie a Universităţii de Vară ar fi necesar să apară pentru a nu se mai induce astfel de aprecieri distorsionate.

Credem că ar fi necesar pentru interesul publicului auditor revenirea la vechea structură a succesiunii activităţilor culturale: o zi a istoriei, o zi a literaturii, o zi a ştiinţelor, o zi a religiei şi a tradiţiilor, o zi a politologiei. Dimineaţa-prelegeri, dupăamiaza-mese rotunde iar seara tradiţionalele spectacole cu premiere cinematografice, cu spectacole de teatru şi muzică simfonică/populară. Unde sunt lansările de carte atât de familiare cursanţilor?

Credem că la Vălenii de Munte este o cetate a culturii nu numai pentru trecutul său, ci şi pentru ceea ce este prin oamenii săi. Nu înţelegem de ce forurile judeţene(din necunoaştere?) nu au implicat oameni de ştiinţă, scriitorii şi artiştii vălenari în manifestările din cadrul Universităţii. Nu înţelegem de ce în paralel cu aceste cursuri se desfăşoară şi activităţile Clubului Istoricilor într-un cadru privat când, printr-un efort de voinţă, s-ar putea contopi cu manifestările oficializate. Ştim că, potrivit unei zicale, cine plăteşte comandă şi muzica. Cu toate acestea nu putem să nu ne gândim că interesul naţional şi local impune măcar în spiritul toleranţei întru diversitate coexistenţa valorilor.

Referitor la mediatizare, constatăm o palidă prezenţă a televiziunilor şi a Radioului, probabil dintr-o slabă ori partizană sau neglijentă relaţie a organizatorilor cu presa. Şi nu în ultimul rând nu putem să nu ne întrebăm care este statutul invitaţilor cursanţi? Cine sunt ei, ce mesaj vor duce cu ei, ce interese culturale vor sluji, care este imaginea pe care o vor transmite despre oraş, cultură şi despre redeşteptarea naţională. Nu de alta, dar în sala de multe ori puţin populată, cursanţii erau absenţi. Ca şi profesorii din oraş, ca şi elevii celor două licee.

Ne-am permis să facem aceste observaţii într-o ordine întâmplătoare pentru a sublinia ideea că în viziunea lui Nicolae Iorga, Universitatea de la Văleni avea menirea să aducă neamul românesc în spiritul unor unor înalte valori morale, fiind o şcoală a uniunii naţionale prin cultură. Câte oraşe au fericita şansă de a avea o Universitate de prestigiu ca Vălenii?

Credem că eforturile edililor conduşi de inimosul primar Stelian Manolescu vor fi încununate de revenirea la structura aceea care făcea din sala de conferinţe un spaţiu neîncăpător pentru cursanţi şi pentru vălenari. Poate că în viitor organizarea cursurilor în exclusivitate de către consiliul local ar permite o reală recuperare a memoriei şi a operei savantului Nicolae Iorga şi ar oferi posibilitatea desfăşurării cu interes şi prestigiu a cursurilor, departe de improvizaţii si amestecuri de interese partizane. Cum însă interdependenţa socială impune o altă logică a logisticii, sperăm că în echipa ce va organiza ediţia viitoare să se facă auzită vocea tradiţiei si buna experienţă din trecut să devină un model.

Merită salutată şi iniţiativa Primăriei de a supune ochiului public trei versiuni ale monumentului ce se va ridica în oraş înfăţişându-l pe Mihai Viteazul, ca şi spectacolul folcloric splendid, umbrit însă de agitaţia unui târg ce nu a înţeles prea bine despre ce era vorba în intenţia organizatorilor. Legile receptării artistice impun schimbarea zilei manifestărilor folclorice ulterioare.

În ansamblu reuşita prin grija primăriei pentru conservarea muzeistică locală, prin ambianţa oferită cursurilor, prin calitatea prelegerilor de istorie românească, prin expoziţii si căldura sufletească, ediţia din acest an poate fi premiza unei ediţii de o mai înaltă calitate.

Valentin Emil MUŞAT

PROVINCIA AŞTEAPTĂ PARISUL

           Răsfoind arhiva culturală a oraşului, am descoperit în Adevărul din 25 august 1999 apelul disperat al lui Andrei Paraschivescu, fiul poetului Miron Radu Paraschivescu, care solicita primăriei încetarea josnicei acţiunii (s.n) de îngrădire a accesului la mormânului poetului. Se deplângea acolo şi starea deplorabilă în care se află complexul funerar.

           E drept că nu puteai să nu simţi indignarea pentru ceea ce fiul poetului preciza: autoritatea locală devine responsabilă în faţa culturii româneşti.

           Am revăzut recent câteva locuri legate în mod direct de M.R.Paraschivescu prilejuite de realizarea unui film didactic de circulaţie restrânsă pentru elevii Colegiului Naţional „N.Iorga” din Vălenii de Munte.

           Ingenios gândite arhitectural, piesele care compun monumentul sunt fisurate de ploi şi de îngheţ. E adevărat, ca mai toate mormintele din cimitirul oraşului, şi acesta este sufocat de vecinătăţi. Dacă în cazul altor monumente funerare aflate în custodia primăriei autorităţile pot interveni, în cazul de faţă doar familia poate decide asupra conservării ori a restaurării grupului funerar.

           Am revăzut apoi casa şi grădina superbă a poetului, locul unde acum trei – patru decenii am avut prilejul să văd elita scrisului românesc venită la Văleni ca la o adevărată Meka.

           Cei de prin preajmă spun că deja casa a fost pusă în vânzare. Preţul este gras, cumpărătorul de vază, din Bucureşti! Nu este problema noastră cine cui o vinde, pe cât şi de ce...Fiecare poate îmbrăca amintirea ori o poate lepăda, ca pe o cămaşă a vieţii ori a morţii.

           O clipă ne-a fulgerat însă mintea: prin faţa ochilor ne-au trecut obiecte mărunte, cărţi, manuscrise, nimicurile esenţiale care, în totalitatea lor, conferă imaginea integrală a personalităţii scriitorului.

            Şi am fi dorit atunci ca fiul poetului M.R.P., Mitică Paraschivescu, să mai scrie ziarului Adevărul şi să critice asupra  autorităţile locale pentru că nu vor să înfiinţeze binevenita casă memorială M.R.P.

            Lăsând gluma de-o parte, am spune că în pragul vânzării casei acesteia neştiind ce destinaţie i se va da, autorităţile locale ar putea înfiinţa o sală Miron Radu Paraschivescu la aşezămintele culturale. Fotografii, manuscrise, obiecte personale, aprecieri critice, corespondenţă, toate şi-ar găsi locul într-un asemenea spaţiu, întru gloria culturii de la Vălenii de Munte.

            Faptul că mereu ard lumânări la capătul lui M.R.P. înseamnă că nu e mort de tot pentru concetăţeni.

            De la Paris, o hotărâre a familiei ar reglementa juridic şi moral posibilitatea înfiinţării unei săli M.R.P. în aşezămitele culturale din oraş. Ar urma, probabil, şi o donaţie de obiecte personale.

            Aceasta ar fi cea mai lesnicioasă cale spre neuitarea unui poet ale cărui urme materiale dacă nu încep să moară, cu siguranţă că încep să dispară.

Valentin Emil MUSAT