OMUL PUBLIC

Editorial 27

M-am confruntat, acum câteva zile, cu “intelectul” uman dezlănţuit, afirmându-şi conştiinţa de sine în mod plenar şi absolut sigur pe valoarea de adevăr ultimativă pe care o reprezintă în raport cu un act existenţial. Întâlnirea pe care am avut-o cu acest “om public” a fost cutremurătoare, din punctul meu de vedere, pentru că am simţit în mod fizic exercitarea evidentă a “dreptului” domniei sale de a se exprima în legătură cu orice. Este vorba despre un aşa zis “om public”, cu oarecare funcţie într-o instituţie bugetară, pe care îl pot recunoaşte numai cei care fac parte din cercul intim al apropiaţilor şi, eventual, anumiţi vecini. Acest personaj m-a făcut să realizez, într-o duminică de dimineaţă, că orice om poate să aibă dreptate, în orice privinţă, indiferent despre cine sau despre ce ar fi vorba. Descoperirea m-a pus pe gânduri în modul cel mai serios cu putinţă. De ce? Pentru că

un număr suficient de mare de astfel de zvâcniri metafizice pot legitima ceva, de la un regim politic la un act de răzbunare. Personajul meu m-a făcut să înţeleg limpede, că în general, noi, fie că “noi” suntem ăştia care îşi caută un loc pe lume, fie că e vorba despre “ei”, cei care deja s-au instalat confortabil  în fotoliile celor care “conduc”  comunitatea, noi toţi, laolaltă, suntem reflexia unor păreri susţinute cu vehemenţă, o dată la patru ani, cu prilejul alegerilor, a unor porniri viscerale, a unor judecăţi sumare. Argumentul “hai sictir” este şi el de natură divină, în accepţiunea personajului atât timp cât este emanat de capacitatea “intelectuală” a unui om bine intenţionat, dar şi bine orientat în sensul profitului material atât pentru el,  cât şi pentru unitatea bugetară pe care, parţial şi temporar, o conduce.

Gh. BURDUJAN

PENTRU O CORECTĂ INFORMARE A CETĂŢENILOR DIN VĂLENII DE MUNTE

VÂNZARE SAU  CONCESIUNE?!

În şedinţa Consiliului Local din 24 septembrie, 2010, primarul PSD, Mircea Niţu, se prezintă cu un Proiect de hotărâre privind scoaterea la licitaţie a unor terenuri pentru locuinţe. Proiectul de hotărâre nu a trecut, fiind respins la vot, ceea ce l-a nemulţumit profund pe domnul primar. Drept urmare domnia sa, a trecut, ca de obicei, la “represalii”. Astfel, în primul rând, şi-a manifestat “mâhnirea”  în interviuri date presei scrise şi a încercat să manipuleze populaţia oraşului Vălenii de Munte afirmând în fiţuica “Vălenii de Munte” (pe care primarul o editează pe bani publici, adică risipind din banii cetăţenilor contribuabili 180.000.000 lei pe an) următoarele: “Primăria oraşului Vălenii de Munte a identificat terenuri pentru construirea de locuinţe. Astfel au fost demara-te demersurile pentru scoaterea acestora la licitaţie fiind întocmit şi proiectul de hotărâre în acest sens. Acest proiect a fost supus aprobării Consiliului Local în şedinţa din data de 24.09.2010. Din păcate, vă informez că hotărârea nu a fost adoptată de Consiliuil Local al oraşului Vălenii de Munte, deşi consilierii PSD şi PNL au votat pentru aceasta, mai era nevoie de încă 3 voturi pentru a fi aprobat proiectul.Consilierii PD-L şi PNDC s-au opus acestui demers fiind influenţaţi (…).” Procedând astfel primarul PSD, Mircea Niţu nu face altceva decât să ducă în eroare opinia publică şi să provoace “mânia proletară” a votanţilor săi împotriva consilierilor PD-L şi PNDC. Mai mult decât atât, primarul îi trimite pe solicitanţii de terenuri pentru locuinţe acasă la domnii consilieri PD-L şi PNDC spunându-le să ceară de la aceştia teren de locuinţă pentru că ei au votat împotrivă. Această metodă haiducească de rezolvare a unor probleme  cetăţeneşti îmi aminteşte de vremea de tristă amintire a comunismului şi a securităţii omniprezente. Este o metodă de presiune şi terorizare a unor oameni respectabili care nu au făcut altceva decât să-şi exprime în mod democratic, prin vot, opţiunile în conformitate cu propria lor conştiinţă.

CEEA CE NU-I CONVINE  ŞI UITĂ DOMNUL PRIMAR:

1. Executivul pune în aplicare deciziile legislativului; 2. Executivul se supune legislativului şi nu viceversa; 3. Din momentul în care ai identificat terenuri, trebuie informată populaţia oraşului prin toate mijloacele pe care le ai la dispoziţie: mijloace media, afişiere etc. Nu-i informezi, în particular, doar pe anumiţi cetăţeni care fac parte dintr-un grup de interese bine delimitat şi protejat. 5. Proiectele de hotărâri trebuie să fie bine argumentate, însoţite de documente justificative, iar rapoartele trebuie să fie asumate prin semnătură, în clar, de către cei care le întocmesc. Numai aşa se poate înlătura suspiciunea că se fac “afaceri necurate” sub masca unor proiecte de hotărâri. Consilierii PD-L şi PNDC au avut motive serioase să voteze aşa cum au votat. (Vezi şi cazul imobilului din strada George Enescu Nr. 36A – sediul unei bine cunoscute societăţi comerciale, aparţinând unui binecunoscut “om-de-afaceri-cu-Primăria” – de care ne vom ocupa  în mod special), propus de primar, Consiliului Local, spre vânzare sub forma unui proiect de hotărâre, proiect care, de asemenea, a fost respins la vot.

PRIMIM LA REDACŢIE

Ne-au sosit pe adresa de mail a redacţiei noastre câteva materiale extrem de interesante (două desene cu explicaţiiadiţionale care – ele circulă şi pe internet – dau în vileag reţeaua de relaţii întru jefuirea banului public în oraşul Vălenii de Munte. Deocamdată publicăm primul desen urmând ca celălalt, însoţit de explicaţiile respective referitoare la simbolurile folosite, să îl publicăm în ediţiile viitoare ale ziarului nostru. Mărturisesc că, pentru mine, aceste dezvăluiri sunt şocante, ele vizând atât factorii decizionali ai administraţiei publice locale cât şi binecunoscuţi oameni de afaceri.     (Gh. B.)

LA MULŢI ANI ŞI VOUĂ, ELEVI DE LA ŢARĂ

O acţiune lăudabilă şi demnă de consemnat este celebrarea de către autorităţile locale a tinerilor majori, domiciliaţi doar în Vălenii de Munte. Frumos şi atractiv evenimentul, cu cât acesta vine la 17 decembrie, luna cadourilor de orice fel. Aşa se face că în această categorie de tineri care au împlinit 18 ani, intră şi elevii unităţilor şcolare de pe raza oraşului, ei fiind invitaţi la sărbătorire într-un cadru protocolar, la Casa de Cultură. Tinerii aceştia însă, au colegi de clasă care nu sunt din localitate, dar au tot vârsta majoratului. Aceştia din urmă nu sunt importanţi pentru edili, ei sunt doar spectatori ai evenimentului, deşi au, repet, tot 18 ani. Problema este că sunt din localităţile limitrofe Văleniului, sunt colegi de clasă, de bancă de catalog, de exursii şi că ceea ce-i diferenţiează este doar cartea de identitate. Deci, vor fi sărbătoriţi doar cei din oraş. Acest fapt stârneşte nemulţumire din partea elevilor, părinţilor, cadrelor didactice care asistă la o selecţionare condiţionată de buletin. Asistăm până la urmă la un spectacol gratuit care se repetă şi care bănuiam că se va corija între timp, printr-o altă formulă de felicitare a majoratului vălenar. Ce să le spună profesorul diriginte elevilor săi dintr-a XII-a şi a XIII-a, după ce a încercat să-i educe 4 ani de zile, că toţi sunt un colectiv, că e bine să fie mereu împreună, că sunt la fel, indiferent de mediul rural sau urban. Să le spună dirigintele propriilor săi elevi, că unii sunt sărbătoriţi de oficialităţile locale doar pentru că au un nume de stradă şi un număr din Văleni, Iar pe ceilaţi să-i serbeze primarul lor? Să spună asta dascălul care transmite copiilor conceptul de frumuseţe spirituală? Cine să-l aniverseze pe elevul navetist de 18 ani care şi aşa se confruntă cu tot felul de lipsuri? Posibil că cei care vor înmâna felicitarea de majorat orăşenilor sunt tot fii de orăşeni şi n-au trăit niciodată sentimentul discriminării C.N.P-ului sau poate că l-au trăit şi tocmai de aceea…, ca pacientul refuzat de medicul din Bucureşti, pentru ridicolul fapt, că are buletin de Văleni. Să fie acest tip de sărbătoare a tinereţii, o versiune a filmului dintr-o epocă de tristă amintire Buletin de Bucureşti?

La multi ani şi vouă, elevi de la ţară!

Veşnicia s-a născut chiar acolo.

,,Nimeni n-o să îţi explice ce e Dragostea / Asta singur într-o zi de vară-o vei afla. Şi atunci să uiţi de inima ta / Binele si Rău-n jurul tău se vor juca / Lumea asta moartă va-ncerca să-ţi fure Dragostea / Niciodată să nu uiţi de inima ta.”

Camelia NEAGU

NICOLAE IORGA PENTRU VĂLENII DE MUNTE (II)

Un  cuvânt pe care îl auzim tot mai des, cu o obositoare frecvenţă este criza. Se pare că, indiferent dacă vrem sau nu, suntem generaţia de criză şi unora chiar le convine…

Aşa cum precizam în numărul anterior, proiectul NicolaeIorga pentru Vălenii de Munte, demarat de un grup de elevi de la Gr. Şc. Văleni, trebuie să fie unul apropiat colegilor de şcoală şi nu numai. Astfel, elevii au punctat pe data de 26.XI.2010, printr-un moment literar, împlinirea a 70 de ani de la asasinarea lui Iorga.

Cu sensibilitate, am asistat ziua urmatoare la activitatea comemorativă organizată de Muzeul N. Iorga, unde am avut parte de un festin informaţional oferit de prof. Ion Bocioacă. Nu a mai fost invitat Valeriu Rîpeanu, aşa cum se propusese iniţial, motivul… e criză; nici preotul aşteptat… nu a mai putut să ajungă.

Prof. Bocioacă  şi-a exprimat de la început regretul că anul acesta, la Strejnic (locul asasinării savantului), nu mai merge nimeni… Deasemenea constata că televiziunile au omis evenimentul, iar presa scrisă l-a semnalat doar in două editoriale. N. n. -Acestora li s-a adăugat ulterior un articol dintr-o publicaţie locală (trăiască internetul, felicitări compilatorului!).

Apoi, incă o dată ne-a fost prezentată imaginea unui Iorga colosal! Acesta  a lucrat cu o nestavilită pasiune pentru poporul său.

Ca elemente de noutate aflăm că la Vatican, pentru că nu era permis să iei notiţe, Iorga  a cules informaţii pe care le-a scris apoi din memorie. Din Europa, i-au rămas necercetate doar două ţări, Finlanda şi Rusia. Marele istoric a plâns de două ori în viaţă: prima dată pe 27 noiembrie 1912 -sinistră coincidenţă- când la Măstirea Suzana îi moare fiica Adriana, alintată Titiţa. A doua oară la moartea fratelui său, George. Tot noutate pentru noi, a fost scrisoarea trimisă doctorului Angelescu, pe care istoricul o avea la piept în momentul asasinării, glonţul trecănd prin ea. Singura ţară care a decretat atunci doliu naţional a fost Turcia. Ce să va mai spun destre Iorga, este imens! declara în încheiere prof. Bocioacă.

Elevii au asistat la o adevărată lecţie de istorie, apoi au depus simbolic, aranjamente florare in faţa celor două busturi ale lui Iorga, cel din central oraşului şi cel din incinta muzeului (cel mai bine realizat bust al savantutului).

Totuşi, îmi rămâne în minte o întrebare… oare nu a fost prea puţin pentru omagierea imensului Iorga? Nu înţeleg, ca locuitor al acestui oraş, de ce la Vălenii de Munte se traieşte o acută criză a culturii… oare Iorga nu mai este al nostru?!

Prof. Alina Florina ARDELEANU

CONSILIEREA

Omul are în fiinţa sa o tainică, dar stăruitoare trebuinţă de a se deschide către alt om. La lumină iese de obicei latura exterioară şi de suprafaţă a vieţii noastre, latură din care aceasta se prezintă sub un chip plăcut. Sunt, însă, clipe când apare cerinţa să se descopere realitatea, să se sădească esenţa acestei vieţi.

Nu este cu putinţă să existe viaţă omenească lipsită de durere, dar nici lipsită de bucurie. Dacă am vrea să ne bucurăm necontenit, am avea o mulţime de ocazii. Trebuie însă, să luăm totul cu măsură.

Şi dacă nu avem forţa de a ne lua singuri „măsura noastră” şi asta ne face să fim nefericiţi şi neajutoraţi, putem apela, pentru un timp, la „cineva” care se pricepe mai bine şi ne poate arăta calea spre binele nostru. Totdeauna există o cale de rezolvare a problemelor. Vom avea succes dacă o vedem şi dacă, vom fi, la momentul potrivit, în locul potrivit.

Sensibili la problemele acute ale vremii, care se răsfrâng fără doar şi poate asupra celor mai nevinovaţi, cadrele didactice caută soluţii de soluţionarea sau diminuarea acestora.

Un prim pas ar fi ceea ce se numeşte CONSILIERE. E nevoie de consilieri acum, când în toate domeniile se fac restructurări? Alţi oameni care trebuie plătiţi? Ne putem permite?

Cadru didactic fiind, sunt preocupată de instruirea şi educarea elevilor. Mă întreb însă nu cumva, în goana noastră de a-i face pe elevii noştri cât se poate de cunoscători în tot şi în toate nu neglijăm cumva “ SUFLETUL”.  Sufletul copiilor! Aţi stat vreodată ore în şir să le ascultaţi “temerile”? E uimitor cum pot duce unii pe umerii lor atâtea probleme! Şi sunt doar nişte copii! Şi le e dor de mama, care a plecat în Spania, Italia, Franţa sau cine mai ştie pe unde, ca să îi poată creşte pe ei.

Nu mai pot suporta să audă cum se ceartă mama şi tata, cum se ameninţă, nu mai suportă lacrimile şi desnădejdile părinţilor lor, la gândul că mâine nu se ştie ce va mai fi.

Pornind de la nevoia lor de a fi ascultaţi şi înţeleşi mai mulţi colegi am răspuns provocării domnului inspector  prof. Viorel Dinu, de la ISJ PH, de a ne  implica într-un proiect pe probleme de consiliere. Tema proiectului: “Bune practici în consilierea elevilor ciclului primar şi a părinţilor acestora”.

Echipa de proiect a luat în studiu probleme ca: Activităţi de suport educaţional, consiliere şi orientare profesională pentru elevi şi părinţi; Violenţa în şcoală;  PERICOLUL PE CARE ÎL REPREZINTĂ INTERNETUL ȘI TELEVIZORUL  PENTRU VIAȚA FIECĂRUI COPIL; CONSILIEREA COPIILOR CU PROBLEME DE SĂNĂTATE; Rolul activităţilor de consiliere în grup în ameliorarea comportamentelor intolerante;

Au fost activităţi interactive în care dialogul a curs. Concluzia: Noi, “învăţăceii”,   putem fi, fără probleme, consilieri dar tot ar fi nevoie de un cadru specializat în această pretenţioasă profesie.  Din păcate, nu avem  nici un spaţiu corespunzător pentru desfăşurarea unor astfel de activităţi. Despre remunerarea lor ce să mai spunem. Ne-am obişnuit să facem voluntariat!!!

Cristina IORDACHE

SPERANŢELE

Întâmpinăm adesea momente în care sufletele noastre au nevoie şi se agaţă cu încrâncenare de SPERANŢE, singurele ce ne dau curaj şi putere pentru a persevera.

Cu toţii exprimăm dorinţele, năzuinţele noastre sub forma speranţelor, căci cu toţii sperăm să fim sănătoşi, sperăm să avem oamenii dragi din jur sănătoşi, sperăm să reuşim în ceea ce ne propunem, sperăm la un trai mai bun, sperăm…

Dar oare ce sunt speranţele? Şi de unde vin ele să ne insufle atâta curaj, atâta putere…?

Tind să cred că speranţele sunt mesageri ai divinităţii, sunt adieri ale aripilor îngerilor ce ne ating sufletele din dorinţa de a ne insufla putere, linişte sufletească, echilibru, curaj, voinţă, încredere… De aceea, probabil, cuibărim cu atâta nesaţ în sufletele noastre speranţele, lăsându-le să iasă la iveală în momente de bucurie, dar mai ales în cele de restrişte, pentru a ne însufleţi.

Privindu-mi elevii, adesea mă gândeam câte speranţe nu ascund sufletele lor curate, la câte împliniri probabil că tânjesc… Dovadă că, încercând să pun bazele unui proiect de realizare a unei reviste şcolare a elevilor claselor a VII-a A şi a X-a A din şcoala în care eu predau, Grupul Şcolar Agromontan  „Romeo Constantinescu”, elevii au ales ca titlu pentru această revistă: SPERANŢELE… Şi câte speranţe nu răzbat din rândurile aşternute de ei pe hârtie, din crâmpeiele de sufletele pe care le-au aşezat sub privirile arzânde ale cititorilor…

Iată cum speranţele, indiferent de vârsta la care ne aflăm, vin în sprijinul nostru conferindu-ne putere, curaj, încredere, optimism, linişte, echilibru sufletesc prin izul divin ce le călăuzeşte către sufletele noastre. Şi iată cum speranţele din sufletele noastre sunt menite parcă să sfideze toate momentele de cumpănă cărora, cel puţin în ultima vreme, suntem nevoiţi a le face faţă. E bine că, în confruntarea cu  acestea, avem şi noi un scut de apărare foarte puternic, la care, pentru a izbândi, nu trebuie să renunţăm o clipă: SPERANŢELE…

Prof. limba şi literatura română ŞTEFANIA – CAMELIA NEDELCU

BISERICA “SFÂNTUL IOAN” DIN VĂLENII DE MUNTE

(Interviu cu Anton Tiberiu Laurenţiu, parohul Bisericii “Sfantul Ioan”)

- Reporter:  Aţi putea să ne oferiţi câteva informaţi referitoare la biserica aflată în construcţie.

Părintele Paroh : – Iniţial, datele istorice se întind undeva în jurul anului 1850, prima atestare documentară, când a fost ridicată o biserică de lemn prima data, apoi biserica de zid, pe care aţi văzut-o, şi care la cutremurul din’77 a fost afectată, apoi consolidată. În’88, la 14 septembrie a fost sfinţită de Preafericitul Teoctist, la vremea respectivă.

După nici un an de zile, până pe 12 august biserica a funcţionat normal. Atunci, în urma unei descărcări electrice şi a incendiului survenit, biserica a ars complet, incendiul pornind de la acoperis, fiind din lemn, material folosit mai la toate casele din vremea respectivă. După nefericitul incident am demolat tot ceea ce mai rămăsese din vechea construcţie, zidurile nu au prezentat niciun fel de rezistenţă. Am facut alt proiect, altă autorizaţie de construcţie, şi ne-am apucat de noua biserică, şi din 2002 până în prezent am ajuns la stadiul actual.

Reporter : – Cât credeţi că va mai dura, construcţia?

Părintele Paroh: – De durat….. aaaaa….de durat, va dura în funcţie de partea financiară, dacă avem bani mai mulţi, terminăm mai repede, dacă avem bani mai puţini, terminăm când îi strângem. Pentru că biserica nu a fost monument istoric, nu aparţine direct de partea de monumentelor Ministerului Culturii şi Cultelor, deci nu avem o finanţare de acolo.

- Am înteles că aţi realizat şi un site al bisericii SF. Ioan Botezatorul din Valenii de Munte…

- Da, chiar vroiam sa vă informez în legătură cu aceasta, este un site pe care pot intra toţi binevoitorii care doresc să afle informaţii despre funcţionarea noastră dar şi pentru a face donaţii dacă doresc.

Paşii pentru accesarea site ului sunt: 1. – www.wikipedia.com-vălenii de munte; 2. – căutare; 3. – click vălenii de munte wikipedia; 4. – în cuprins, punctul 20 legături externe; 5. – click pe link ul ,,parohia Sf. Ioan’’ din Vălenii de Munte, apoi ultimul punct – apel pentru credinţă. Donaţii se mai pot face şi în contul de la banca: RO02RNCB0211011847610001.

- Care a fost contribuţia Primăriei, în ajutorul dat reconstruirii bisericii?

- Primăria ne-a ajutat în limita posibilităţilor. Pe vremea domnului primar Manolescu, cu materiale, iar acum, de când a venit noul primar, domnul Niţu, undeva în jur de aproape 2 miliarde .

- Mai sunt donaţii din partea enoriaşilor?

- Destul de greu! Sunteţi tineri şi ştiţi cum stau cu partea financiară de la părinţii voştrii, dar suntem conştienţi de un singur lucru: Dumnezeu are grijă de noi toţi, şi nu ne pierdem credinţa.

- Am văzut o urnă la poarta bisericii. Se milostivesc oamenii să lase câte un bănuţ, în folosul bisericii?

- Da. În fiecare duminică, după slujbă, îi strângem şi facem un proces verbal, iar la trei luni îi adunăm şi tăiem o chitanţă pentru suma respectivă. Creştinul ştie că lăcaşul în construcţie are nevoie.

- Au mai existat oameni cunoscuţi, cu dare de mână care au făcut donaţii financiare pentru reconstrucţia lăcaşului de cult?

- Da. Donaţii au fost, inclusiv din partea domnului Gigi Becali, iniţial cu 100.000.000, cănd am fost la Bucureşti şi am vorbit, iar după o mică perioadă, cu suma de 10.000 de euro.

Ca ajutor, Petrom Service ne-a ajutat. Deasemenea, domnul Luca de la Ploieşti, iar tot prin Petrom, materiale în valoare de 10.000 euro, inclusiv transportul gratuit al materialelor din mai toată regiunea noastră.

- Ce sfat aţi dori să l transmiteţi enoriaşilor, trecătorilor, oamenilor care trec prin faţa Bisericii “Sfantul Ioan”?

- Pentru oameni, ca un gând, nu spun decat atât: nu trebuie să ne pierdem credinţa în Dumnezeu, nădejdea, să nu disperăm şi să nu facem fapte nesăbuite care ar putea genera mai multă suferintă, decat este în prezent.

- Eu şi colega mea Alina, suntem reprezentanţii Grupului Şcolar Agromontan ,,Romeo Constantinescu’’ am vrea să creăm un parteneriat între liceu şi biserică. Suntem vecini aici, trecem în fiecare zi pe la poarta Bisericii, aţi fi de acord?

- Da, suntem de acord . Am răspuns prezent de fiecare dată când aţi avut nevoie de noi, la deschidere, am mai donat cărţi de religie şi auxiliare, bineînţeles în limita posibilităţilor şi asteptăm în continuare ca elevii să apeleze la noi, fără reţinere.

- Vă mulţumim pentru amabilitate şi pentru informaţiile oferite.

- Cu plăcere! A fost o conversaţie interesantă, vă mai asteptăm pe la noi!

Trimitere Wikipedia

În faţa bisericii a stat mărturie peste timp de 400 de ani un plop (Populus nigra), dezafectat înainte de 1989

De-a lungul timpului Biserica “Sfantul Ioan” a fost supusă la multe încercări.

1977: Biserica este fisurată în urma cutremurului, finnd necesare ample lucrări de consolidare.

1998: Biserica este resfinţită ca urmare a finalizării picturii interioare.

12 august 1999: Biserica arde aproape complet ca urmare a unui scurt circuit la instalaţia electrică. Seceta foarte mare din acel an face inutilă intervenţia pompierilor.

2001: Sunt demarate lucrarile pentru reconstructia Bisericii “Sfantul Ioan”, sub îndrumarea parintelui Anton Tiberiu Laurenţiu, preot al parohiei din anul 1998.

2001: Sunt întocmite planurile noii Biserici de către un arhitect al Patriarhiei Române şi sunt obţinute aprobările necesare demararii construcţiei.

2002: Este turnată fundaţia bisericii.

În prezent slujbele se ţin în capela Bisericii Sfântul Ioan

(Info-Wikipedia)

Ciprian MARIN

şi ALINA GEANGU