CETĂŢEAN DE ONOARE AL ORAŞULUI PE UN CRITERIU CARE NE SCAPĂ

Am recitit lista “Cetăţenilor de onoare” ai oraşului Vãlenii de Munte, publicată în numãrul 8 (serie nouă) al ziarului nostru. Îl căutam pe Miron Radu Paraschivescu. Nu existã! M.R.P. nu se aflã pe aceastã listă. În schimb aflăm, cu stupoare, că a fost propus şi acceptat prin vot (la propunerea doamnei consilier Iulia Mărgăritescu, în şedinţa Consiliului local al oraşului – din data de 30.03.2009), domnul Harry Tavitian.

Care sunt criteriile dupã care titlul de Cetăţean de Onoare este acordat unei persoane? Am întrebat peste tot. Nu există nici un criteriu, în afara celui al simpatiei personale.  Cineva propune şi alţii voteazã. Nu existã o comisie de analiză a meritelor celui care urmează a fi desemnat Cetăţean de Onoare şi care să stea cu demnitatea cuvenită alături (pe aceeaşi listã) de ilustrul savant Nicolae Iorga.

Un lucru trebuie spus de la început: nu am nimic personal cu domnul Tavitian. Dimpotrivã, ne salutãm, ne dãm mâna ca nişte oameni civilizaţi.  Nu-i contesc înzestrarea artisticã. Poate cã este cel mai strãlucit pianist de jazz al generaţiei domniei sale, poate cã este (chiar) genial. Foarte bine, dar care este legãtura lui cu oraşul Vãlenii de Munte? Pentru cã dacã nu am avea acest minim criteriu, de bun simţ l-am putea propune ca Cetăţean de Onoare al oraşului pe însuşi domnul Obama, preşedintele Americii. Discutãm aici un principiu.

Iatã un fragment dintr-un interviu pe care redactorul nostru Gabriel Tomescu  l-a fãcut cu domnul Tavitian în anul 2005:

G. Tomescu: – Domnule Tavitian, când aţi venit pentru prima oarã în Vălenii de Munte?

Harry Tavitian: Era în 1998, de Paşte. O bunã prietenã de-a soţiei, care este din Vãleni, ne-a invitat la ea. Am petrecut minunat şi m-a cucerit frumuseţea locurilor şi mai ales liniştea de aici. Pentru mine, ca muzician, asta înseamnã foarte mult.

G.T: Şi cum v-aţi hotãrât sã cumpãraţi o cãsuţã, aici?

H.T.: A fost la început o discuţie în glumã, cu prietena soţiei mele. Ne-a arãtat cãsuţa asta veche şi ne-a plãcut foarte mult. În 2000 am cumpãrat-o. Venim aici cam la o lunã şi jumãtate – noi locuim la Constanţa, dar, având multe drumuri cu concertele, în ţarã şi strãinãtate, zãbovim şi la Vãleni. Ne-am fãcut prieteni aici, ne place oraşul.”

Harry Tavitian a susţinut 3 (trei) concerte în oraşul Vãlenii de Munte, dintre care 2 (douã) au fost contra cost (50 de mii de lei vechi biletul – bilete fãcute pe calculator de cãtre Ionuţ Popa – un colaborator susţinut al Casei de Culturã din Vãlenii de Munte). Punct. Asta e tot. Asta e legătura lui Harry Tavitian cu Vălenii de Munte. Asta e tot ceea ce a făcut el pentru acest oraş. Este acesta un criteriu sustenabil pentru ca el să fie numit Cetăţean de Onoare al oraşului? Va sã zicã vine omul în 1998 PENTRU PRIMA DATÃ în acest oraş, îi place aerul, oraşul şi “liniştea” de aici, ţine trei concerte (două pe bani) şi este fãcut Cetăţean de Onoare. Prin 1998, chiar dupã 2000 (când şi-a cumpãrat cãsuţa de pe Fdt. Trandafirilor), oamenii (în speţă tocmai aceia care l-au propus acum pentru titlul de Cetăţean de Onoare) se întrebau cu vãditã uimire şi reală neştiinţă: “cine mai e şi ăsta, Tavitian?”. Astăzi, aceeaşi persoană (Iulia Mărgăritescu), îl propune şi îl susţine ca Cetăţean de Onoare al oraşului Vălenii de Munte… alãturi de N. Iorga. Fãrã cuvinte. Oare ce interese ascunse au determinat-o pe doamna consilier, director al Casei de Cultură, Iulia Mărgăritescu, să facă această propunere când există atâtea personalităţi cu adevărat copleşitoare care au o legătură organică şi indestructibilă cu oraşul Văleniii de Munte?

Cum singur o spune, Harry Tavitian s-a nãscut şi locuieşte în oraşul Constanţa. Prin Vãlenii de Munte este simplu trecãtor.

Pe de altã parte am aflat cã în aceeaşi şedinţã de Consiliu, domnul consilier Anghel Dafina a fãcut şi dumnealui 3 (trei) propuneri pentru titlul de cetăţean de onoare: 1. Valeriu Sârbu, 2. Petre Dumitrescu, 3. Viorel Păiş.

Ne-am interesat şi am aflat cine sunt aceste personalităţi. Sã vedem ce au însemnat şi ce înseamnã ele pentru oraşul Vãlenii de Munte şi-apoi sã tragem o concluzie justă.

(continuare în pagina 4)

CETĂŢENII DE ONOARE AI ORAŞULUI VĂLENII DE MUNTE

Iorga Nicolae – istoric – savant – 1934;
Loghin Irina – cântãreaţã – muzicã popularã – 1996;
Andre Petit – primar Eaubonne -Franţa – 1996;
Gãucan Constantin – medic – doctor – 1996;
Pârvulescu Aurelian – medic – doctor – 1998;
Florescu Stelian – profesor istorie – 1998;
Maliţa Mircea – academician – 2002;
Cosma Mircea – ing. Preşedintele Consiliului Judeţean – 2002;
Tomio Satoh Ph. D – Dr. Japonia – 2002;
Shehu Adrian – Primar Saranda – Albania – 2002;
Iliescu Ion – Preşedintele României – 2004;
Alexandreanu Ion – ing.  primar – Cimişlia, Republica Moldova – 2004;
Rusu Valeriu – prof. univ. dr. – lingvist, cetãţean român şi francez în Franţa – 2004;
Bocioacã Ion – profesor istorie – 2008;
Pârvu Constantin – profesor biologie – 2008;
Manolescu Stelian – economist – primar – 2008.

NICIODATĂ ZIARUL “VĂLENII” NU A FOST FINANŢAT DE PRIMĂRIE

Fac aceastã precizare (pentru a nu ştiu câta oară) deoarece am întâlnit persoane care şi astăzi îşi imaginează că publicaţia noastră a fost  finanţată de Primărie sau de P.S.D. Din această cauză mulţi dintre cititorii noştri ne-au ocolit ori au ezitat să se adreseze redacţiei cu anumite probleme de interes general sau particular. Ziarul nostru nu a fost şi nu este al Primăriei Vălenii de Munte. Prin urmare mă văd nevoit să reiau istoria acestui ziar, aşa cum a fost ea în realitate, cu toată obiectivitatea, într-un şir de mai multe episoade, fără a menaja pe cineva, având un singur criteriu: deontologia profesională.

Pentru a nu se mai face erori de interpretare şi judecãţi de valoare anapoda sau departe de adevãr, în spiritul transparenţei totale, voi readuce la cunoştinţa publicului cititor etapele parcurse  de publicaţia noastrã de la începuturile sale (2005) şi pânã în momentul de faţã.

În 2004, anul în care am lut contact cu oraşul Vãlenii de Munte, trecuserã 76 de ani de la ultima apariţie a unei publicaţii în acest oraş. 1929 fiind  anul în care încetează orice apariţie a unui ziar local.

Aceastã realitate era inacceptabilã. Nu se putea (în viziunea mea) ca tocmai oraşul marelui Nicolae Iorga şi al lui Miron Radu Paraschivescu sã nu aibã o publicaţie. Deşi am fost avertizat cã “este dificil sã scoţi un ziar la Vãlenii de Munte” (cuvintele aparţin lui Valentin Emil Muşat), m-am încãpãţânat sã nu ţin cont de acest sfat pertinent şi am purces la realizarea proiectului. Am considerat cã cel mai potrivit mijloc de a finaliza ceea ce-mi propusesem era constituirea unui grup de iniţiativã, alcãtuit din persoane responsabile care sã militeze, la rândul lor, pentru editarea unei publicaţii locale. Prin urmare, LA INIŢIATIVA MEA, s-a constituit urmãtorul

GRUP DE INŢIATIVĂ

1. Gh Burdujan – jurnalist;

2. Valentin Emil Muşat – profesor;

3. Camelia Neagu – profesor;

4. Iulia Mărgăritescu – director Casa de Cultură;

5. Claudia Enică – muzeograf;

6. Ion Bocioacă – profesor;

7. Valentina Ioan – profesor;

8. Vasile Stoicescu – avocat;

9. Anghel Dafina – profesor;

10. Mihai Johann Cozorici – profesor;

11. Dana Moraru – muzeograf;

12.Doina Miroiu – bibliotecar;

13. Constatin Găucan – senator;

14. Eugeniu Olteanu – profesor;

15. Emilia Meiroşu – profesor;

16. Mihai Istudor – profesor;

17. Delia Iamandei – elevă;

18. Sabrina Mesaros – elevă;

19. Delia Secuiu – elevă.

Din Grupul de Iniţiativă s-a ales o delegaţie compusă din subsemnatul (Gh. Burdujan), prof. Valentin Emil Muşat, prof. Ion Bocioacă şi prof. Mihai Johann Cozorici, care sã discute în detaliu toate aspectele legate de apariţia ziarului, cu domnul primar (la acea vreme), ec. Stelian Manolescu.

(Continuare în pagina 6)

VĂLENII DE ODINIOARĂ

– Oameni care au fost… la Vălenii de Munte –

Preluând titlul unei cãrţi datorate marelui istoric Nicolae Iorga deschidem un ciclu referinţe despre personalitãţi care au dat urbei noastre prestigiu peste timp.

Cu o jumãtate de secol în urmã cumpãra un teren (în Vãlenii de Munte) pe care şi-a construit o locuinţã cel care avea sã rãmânã în panoplia marilor savanţi – Gheorghe Ionescu-Şişeşti.

Nãscut în anul 1885 în satul Şişeştii de Jos, judeţul Mehedinţi tânãrul absolvent al şcolii primare şi liceale avea sã parcurgã toate etapele fireşti ale omului de ştiinţã. Datorãm soţiei sale Speranţa Ionescu Şişeşti un studiu care, printr-o privire de ansamblu a complexitãţii intelectuale şi sufleteşti ale savantului, l-a impus într-o lume plinã de densitate şi culoare a elitei româneşti.

Studiile superiore şi doctoratul au fost împlinite în lumea germanã, în domeniul agriculturii. A funcţionat în Ministerul Agriculturii şi Domeniilor în fruntea cãruia a strãlucit, ca ministru şi specialist, în cinci guverne (1931-1940), deci şi în cel condus de N. Iorga (1931-1932), istoricul şi politicianul apreciindu-l mult. Crezul sãu a fost ridicarea agriculturii şi pe ţãrani la cerinţele moderne ale vremii. Atribuia în cercetarea ştiinţificã un rol prioritar matematicii în viaţa contemporanã, “viaţa modernã se dezvoltã sub semnul matematicii”. A fost un admirator al pãdurii şi un vajnic apãrãtor al acesteia. Din mãiestria şi erudiţia didacticã au ieşit peste patruzeci de generaţii de cercetãtori. A fost recunoscut la vreme  de Academia Românã ca membru titular (1936), a primit marea decoraţie “Steaua României” apoi Coroana României”, “Om de ştiinţã emerit”, “Legiunea de onoare” (Franţa) ş.a. Creaţiile literare au fost în atenţia lui Coşbuc şi Iorga.“Apostolul” de la Vãleni i-a acordat spaţii largi în “Neamul Românesc” pentru conferinţele care l-au consacrat. Regalist convins a “scãpat” de pedepsele impuse de comunişti dupã 1948, datoritã prieteniei cu Traian Sãvulescu, preşedintele Academiei,  dar şi recompenselor ştiinţifice atribuite de sovietici “simbolului plugãriei româneşti”.

Prin activitatea de la Vãleni şi prin urmaşii de notorietate – dr. docent Vlad (agronomie), ing. Dan (construcţii) – viaţa profesorului, a omului de ştiinţã Gh. Ionescu-Şişeşti s-a înfipt în vreme ca un stejar viguros în faţa cãruia posteritatea îi aduce un profund omagiu.

Ion BOCIOACA

DENUMIREA STRĂZILOR (IV)

STRADA BEREVOIEŞTI

Cea mai veche cale de trecere a turmelor de oi, în timpul transhumanţei, practicată în multe secole. Trecerea oilor, cu ciobanii, câinii însoţitori şi măgarii peste Carpaţi spre locurile de câmpie şi Deltă – toamna spre locurile sudice, primăvara în sens invers – a lăsat urme mai ales în toponimia locurilor subcarpatice. Bunăoară, pe Valea Teleajenului, veche cale de circulaţie, s-au stabilit locuitori, de regulă ciobani şi negustori, lăsând posterităţii nume ca Bughea, Ungureni şi evident Berevoieşti. Să fi fost un cioban Berevoi din Berevoieştii actuali din nordul judeţului Argeş? Legendă sau adevăr? Cu certitudine această stradă poartă şi numele de început al aşezării noastre devenită mai apoi Săcuieni şi, din secolul al XVII – lea, Vălenii de Munte.

S-a transmis, tot prin legendă, existenţa pe acea cale a unui „Schit Alb”, operă a aceloraşi ciobani în trecerea lor prin zonă.

Faptul că pe această stradă s-a târnosit la 25 octombrie 7235 (1726) o mică bisericuţă Berevoieşti în apropierea schitului de pe dealul Runcu al schismaticilor, deci anterior celei Mica Filip (1808), dovedeşte că acolo era nucleul aşezării urbane amintite.

Berevoieştii de jos era o moşie a statului compusă din două loturi în întindere de 45 de hectare din care 23 de hectare de pădure în trei pâlcuri: Piscul Runcului, Poiana Vătafului şi Cotul cu Plopi vândută pe veci domnului Naum Papazol – Papazoglu (al cărui mormânt se află în curtea bisericii Sfântul Ioan) pe preţ de 29.000 lei.

Pe harta oraşului strada începe pe careul C2 şi se continuă pe D2 şi D1.

Ion BOCIOACĂ

FAMILIA REGALĂ LA VĂLENII DE MUNTE

Prestigiul căpătat, pe drept, de Vălenii de Munte, după deschiderea cursurilor, în 1908, a atras atenţia monarhiei. Astfel, la inaugurarea sălii de cursuri în 1912, au fost prezenţi Prinţul Carol şi Principesa Elisabeta, pe care Ferdinand – pe atunci moştenitorul tronului – i-a trimis aici să ia contact cu flacăra luminii adevărate şi a naţionalismului cultural. S-a pus o placă pe clădirea inaugurată : A.S.R..Principele Carol al României a fost de faţă la inaugurarea acestei săli de cursuri pentru românii de pretutindeni în ziua de 11 iulie 1912.

Au fost aduse urări speciale de o studentă, de Munteanu Râmnic şi evident de N. Ioarga. Profesorul arăta cum fetele au format o şcoală pe care n-a putut-o da statul, o şcoală care să pună toate constatările noi, toate invenţiile ştiinţei, în funcţie de sufletul naţional. A răspuns printr-un cuvânt improvizat prinţul Carol: “Mă simt foarte măgulit şi foarte fericit că m-aţi chemat în mijlocul vostru la inaugurarea acestei instituţii de cultură sufletească şi naţională”. Se primeşte o telegramă de la Ferdinand. În 1922, vin la Văleni în vizită M. S. Regina Maria  însoţită de principesele Ileana  (a României), Irina (a Greciei) şi principele Nicolae, fratele lui Carol. Regina purta un costum naţional şi a fost primită cu mare entuziasm. În răspunsul  istoricului la mărturisirile Reginei, spunea: “Datoria după război e purificarea sufletească” a  remarcat rolul reginei în timpul războiului  şi-i aduce la cunoştinţă înfiinţarea Şcolii de Misionare Naţionale şi Morale, cerându-i încuviinţarea ca acestei şcoli să-i poarte numele. A acceptat şi a promis că va mai veni. A urmat vizita regelui Ferdinand în 1924 la deschiderea cursurilor, la 15 august ora 11, împreună cu prinţul Paul al Greciei. Din nou vorbeşte N. Iorga “O şcoală liberă în toate domeniile afară de a direcţiei naţionale…” După răspunsul regelui, cei prezenţi au asistat dintr-un pavilion de lângă grădina Anastasescu, la defilarea carelor alegorice ale breslelor de tot felul. La ora 13 a fost oaspetele d-lui şi d-nei Iorga la dejun. La ora 15 a plecat spre Sinaia prin pasul Bratocea. În 1930 după peregrinări de mai mulţi ani în care Carol renunţase la tron, revenit în mod surprinzător în ţară, vizitează în calitate de rege, Vălenii de Munte. Cuvântări de curtoazie, răspunsuri oficiale. I se adresă fostului profesor cu “iubite”, conchide cu “în acest locaş al culturii, îmi iau angajamentul să fiu şi eu un Constantin Brâncoveanu al culturii româneşti”. Şi se pare că aşa a şi fost. O altă placă era pusă pe clădire: “În luna lui august 1930 regele Carol al II-lea a cercetat această sală unde a visat cu noi toţi fericita unire a neamului.

În fine, ultima vizită la Văleni a fost făcută de Voievodul culturii la 15 august 1936. A fost întâmpinat şi de studenţii străini, italieni, francezi, polonezi. Erau prezenţi Ion Incaleţ, Mircea Iorga, gl. Dimitriu, N.Gengescu, N. Farcaş, primarul C. Miulescu. Au vorbit din partea studenţilor (Camilucci Ada Kober) în limba română. Carol mărturiseşte: “Păstrez şi amintiri frumoase căci la Vălenii de Munte a fost prima mea manifestare intelectuală. După ce Eu, ca alţii, am fost pe aici şi mi-am luat bacalaureatul… Trăiască Universitatea de la Văleni” (Neamul Românesc, 16 august 1936). Elevele şcolii de misionare au cântat Imnul Regal. Se cuvine o explicaţie despre raporturile descrise mai sus ale regelui cu profesorul N. Iorga. Patronul spiritual al oraşului a fost, fără nici o îndoială, un monarhist, om cu multă plecăciune, care a ştiut, în cazul oraşului , sa-şi îndeplinească obiectivele şi cu ajutorul regilor vremii.

Ion BOCIOACĂ

DENUMIREA STRĂZILOR (III)

ANTON PANN (c. 1796 – 1858)

Născut la Sliven (Bulgaria), scriitor, folclorist şi muzician român. Cântăreţ de strană, profesor de muzică, editor.

Povestiri şi snoave în versuri, cântece bahice şi erotice, prelucrând în mod original materialul folcloric rural şi urban românesc şi balcanic: „Poezii deosebite sau cântece de lume”, „Spitalul amorului sau Cântătorul dorului”, „Fabule şi istorioare”, „Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea”, „O şezătoare la ţară sau Povestea lui Moş Albu”, „Culegere de proverburi sau Povestea vorbii”. Lucrări muzicale, adaptând linia melodică grecească textului românesc („Cântece liturgice” ş.a.)

(Poziţia B 1 pe harta oraşului, paralelă cu calea ferată).

Prof. Ion BOCIOACĂ

LUMINI ŞI UMBRE ÎN ASASINAREA LUI NICOLAE IORGA

În dimineaţa zilei de 28 noiembrie 1940 naţiunea română şi nu numai, avea să afle ştirea apocaliptică: asasinarea marelui savant Nicolae Iorga! Fapta oribilă a fost îndelung pregătită de asasinii legionari. Nicolae Iorga era consilier regal, se manifestase plenar, public sau prin scris, contra atrocităţilor făcute de legionari. Era un ultim stâlp al rezistenţei contra organizaţiei de extremă dreaptă, mişcarea legionară.

Nicolae Iorga a combătut deseori regimurile agresive afirmându-şi convingerea că naţiunile nu pot urca spre trepte superioare ale civilizaţiei dacă nu se bucură de libertăţi civice şi drepturi sociale, dacă sunt  frustrate de cadrul  necesar afirmării voinţei şi aspiraţiilor lor. A crezut totuşi în despoţi luminaţi devenind consilier regal al lui Carol al II-lea şi chiar ministru (1938-1940).

La începuturile anului 1938 Nicolae Iorga era în plină campanie antilegionară şi antihitleristă având un atu prin faima poetică dar mai ales ştiinţifică. Conştient de valoarea sa, Corneliu Zelea Codreanu, liderul Gărzii de Fier, a încercat mai întâi să-l atragă pe istoric printr-o scrisoare măgulitoare la care răspunsul a fost categoric: “la ofertele lui Codreanu răspund că nu pot avea nimic cu cel care lucrează pentru crimă, că mi-e indiferentă ura şi preţuirea ei”.  A urmat o serie de acuzaţii printre care rolul lui Iorga în inchiderea restaurantelor legionare.  Au fost sesizate organele abilitate. A urmat procesul şi o ameninţare prin scrisoare: “Te voi ucide ca pe un ticălos, canalie ce eşti şi profitor de-o viaţă întreagă… Noaptea Sfântului Bartolomeu bate la uşă, da, da, aşa să ştii”.

Aceste ameninţări l-au determinat pe Carol al II-lea, care iniţial cochetase cu mişcarea legionară, să ia măsuri pentru anihilarea Căpitanului. Procesul s-a încheiat cu o pedeapsă de 6 luni de închisoare, amendă şi despăgubiri, iar ulterior condamnare la 10 ani de muncă silnică.

La 30 noiembrie 1938, Codreanu şi cu acei 13 legionari ( nicadorii şi decemvirii) au fost exterminaţi din ordinul expres al regelui. Iorga era acuzat că a determinat o acţiune pe faţă contra Căpitanului.

După  6 septembrie 1940, prin instalarea guvernului  Ion Antonescu, în complicitate cu Mişcarea Legionară, acţiunile de exterminare contra elitelor democraţiei  s-au succedat: atentatul de la Jilava (65 morţi) şi altele. Luna noiembrie era declarată “luna sângeroasă”, “luna răzbunării”. Planul de la Berlin încuraja suprimarea lui Carol al II-lea, a lui Virgil Magdearu şi a lui Nicolae Iorga. Pe 30 noiembrie se preconiza un proces de reabilitare a Căpitanului la care să fie adus ca martor Nicolae Iorga. Profesorul se aflase la Vălenii de Munte din 3 septembrie 1940 şi  primise deja câteva lovituri: I s-a înmânat ordinul de trecere la pensie de la Universitate deşi era profesor pe viaţă. Casa de la Văleni a fost distrusă pe 10 noiembrie 1940 de cutremurul devastator. A mai ramas câteva zile, în Tabaci, în casa cumnatei Bogdan, dezolat, cu toată familia şi fără bani. Din 13 noiembtrie  se stabileşte  în casa proprietate  de la Sinaia. De aici a fost smuls de masa de lucru de către “echipa morţii” pe motiv că trebuie să dea unele declaraţii la Bucureşti. (probabil pentru 30 noiembrie). Traseul parcurs de maşină a fost explicat în diferite variante: că profesorul a fost dus la Teişani, torturat şi batjocorit în casa primarului legionar (op. cit. “Drumeţ în calea lupilor” de Mihai Stoian). Studii ulterioare (printe care “Noiembrie însângerat” de Haralamb Zincă) conduc la o altă variantă. Dispariţia istoricului fusese anunţată şefului statului Ion Antonescu care a şi dat în urmărire maşina. Pentru acest motiv răpitorii l-au “adăpostit” pe Nicolae Iorga în garajul Poliţiei Ploieşti (str. Regina Maria nr. 34) într-un Ford. În noapte, constatându-se o barieră pe calea Ploieşti-Bucureşti, făptaşii au încercat să-l scoată spre Bucureşti prin varianta Buftea. Între orele 24 şi 1 noaptea, 27/28 noiembrie ,“echipa morţii” s-a abătut spre Strejnic unde prin câteva gloanţe l-au ucis pe savant. Înmormântarea s-a făcut în taină la Cimitirul Bellu. 47 de Academii şi instituţii internaţionale au declareat doliu. Nu România. Numai Turcia, căreaia N. Iorga îi lăsa pentru vecie o istorie complexă, a declarat doliu naţional.

Rămân neexplicate încă: ce a făcut N. Iorga în seara zilei de 27 noiembrie în garajul de la Ploieşti, deşi martorii Vasile Pricopeanu, Tudor Dacu, Ştefan Cojocaru au elucidat unele momente? Ce intenţionau legionarii să facă în zilele următoare până la uciderea prin process în 30 noiembrie? A fost sau nu o întâlnire Iorga – Horia Sima la Ploieşti? Cât a fost implicat primarul oraşului Vălenii de Munte, legionarul N. Dinescu?

Ion BOCIOACĂ

N. Iorga în viziunea altora:

Constantin Xeni: “Iorga era o cascadă de spirit, un foc de artificii dovedind puterea de a aprinde, a asimila şi a  reda fulgerător… În zeci de ani nu l-am văzut decât pe jos.”

Henri Foccilon: “N. Iorga este una din acele personalităţi legendare înfipte pentru veşnicie în glia ţării şi în istoria inteligenţei umane”.

DENUMIREA STRĂZILOR

La cererea mai multor cititori deschidem o rubricã în care vom explica denumirea anumitor strãzi din spaţiul oraşului Vãlenii de Munte.

Str.”Petre Liciu”

Petre Liciu (1871-1912) a fost actor român. A jucat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti în roluri de dramã şi comedie, cu o deosebitã maleabilitate scenicã (Shylock din „Neguţãtorul din Veneţia” de Shakespeare, Isidor Lechat din „Banii” de Mirabeau, Ştefãniţă din „Viforul” de Barbu Ştefãnescu Delavrancea.

Legãtura cu oraşul Vãlenii de Munte:

A fost coleg de clasã (a VI-a) la liceul Naþional din Iaşi, din 1886, cu Nicolae Iorga, martor al acelor vremuri în formarea viitorului savant. I-a închinat versurile „Sarea pãmântului” – o împletire de ironie şi admiraţie:

„Colo-n fund vezi o cãpiţã

De pãr des, nepieptãnat

De cinci ani încoace ascunde

Un cap mare de învãţat.”

Petre Liciu termina clasa a VI-a, dupã Nicolae Iorga, pe locul doi cu media 8,59.

Numele actualei strãzi, pe poziţia C1 (a hãrţii oraşului), dateazã din perioada interbelicã, semn al preţuirii faţã de prietenia cu marele savant Nicolae Iorga.

Ion BOCIOACÃ

ISTORIA LA EA ACASĂ

De aproape cinci ani, istorici consacraţi, de prima mână, îşi dau bineţe la Vălenii de Munte pentru a dezbate o problematică majoră a istoriografiei româneşti si de pretutindeni.

În august 2000, din iniţiativa doctorului stomatolog licenţiat şi în istorie Constantin Găucan, preşedintele Fundaţiei  « Nicolae  Iorga », a luat fiinţă Clubul istoricilor cu baza de activitate în oraşul lui N. Iorga. În argumentaţia sa, C-tin Găucan avea în vedere scoaterea dezbaterilor de sub comanda politică, a ingerinţelor politice de odinioară. Se făcea apel la o expunere sinceră cu interpretări obiective ale faptelor istorice. Toate acestea sub protectoarea umbrelă lăsată posterităţii de marele savant.

La Văleni, de două-trei ori pe an, în Bucureşti, Constanţa, elita istoricilor (acum 20 de membri activi) şi-au îndreptat atenţia pe o istorie documentativă, fără a omite istoria recentă prin evaluarea unor mărturii ale celor implicaţi în viaţa politică postbelică.

Anul acesta, la 11 iunie, academicieni, profesori universitari, cercetători, diplomaţi şi-au dedicat expunerile pe tema «  Românii în al doilea război mondial - Măştile istoriografiei ».

În faţa unei asistenţe avizate academician Dan Berindei, profesor universitar Gh. Buzatu, Ioan Scurtu, Constantin Buşe, Constantin Hligor, Mircea Dogaru, Dumitru Mazilu, scriitorul-istoric Alex Mihai Stoenescu(stabilit recent în oraşul nostru), moderaţi de Vartan Arachelian au punctat momentele premergătoare intrării României în război de partea Germaniei. Reconstituirea evenimentelor pe baza arhivelor cercetate cu predilecţie de istoricul Gh.Buzatu la Moscova, Londra, Paris, a evidenţiat politica conciliatoare a ţărilor garante (Anglia si Franţa), politica duplicitară a Angliei în spaţiul răsăritean a zonei Balcanilor. Nu întâmplător parte a arhivei britanice va fi dată spre cunoaştere tocmai în anul 2039. România a început să fie vândută încă de la 13 aprilie 1939 când autorităţile de la Bucureşti au fost gratulate cu celebrele garanţii militare franco-britanice. Garanţii care n-au funcţionat niciodată şi care ne-au adus mai mult ponoase decât foloase. Aceste garanţii au fost anulate după începerea războiului.

Rând pe rând istoricii  au reamintit de acea detaşare acercetătorului faţă de documentele aflate în depozitele arhivistice, a fost evidentiată plăsmuirea unora din ele sau intervenţia voită în întocmirea lor. De aici nevoia ca istoria recentă să apeleze la studii, mărturii ale celor implicaţi. Scriitorul Alex Mihai Stoenescu, autorul unor lucrări de excepţie despre evenimentele din Decembrie 1989, a exemplificat cum unele rapoarte, informări intrate deja în arhivă conţin erori voite, care peste ani, dacă n-ar fi astăzi divulgate ar fi luate ca veridice.

A fost lansată şi părerea că de fapt România a fost de două ori împarţită: prin pactul Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939 şi prin înţelegerea de la 10 octombrie 1944 dintre Churchill si Stalin privitoare la sfera de influenţă sovietică de 90 %.

Ion BOCIOACĂ