MAI SĂRACI CU O VIAŢĂ

S-a stins un profesor. Un mare profesor. Un intelectual de aleasă stirpe, cu preocupări ilustre, care şi-a depăşit condiţia prin pasiunea pentru cercetare, devotament pentru şcoală şi prin rafinament artistic.

Făcea parte din generaţia de aur a şcolii din Văleni. În anii *60 a sosit în singura şcoală de atunci o pleiadă de tineri profesori cu studii universitare extrem de serioase, nonconformişti, dornici de afirmare, exigenţi şi ambiţioşi, apropiaţi de elevi, pasionaţi de arte şi de ştiinţe, veniţi parcă dintr-un neorenascentism uluitor.

Tânărul profesor de educaţie fizică de atunci, Călin Turcu, a pus în teren o echipă feminină de handbal care a jucat câţiva ani în divizia B a campionatului naţional, performanţă unică în istoria sportului de la Vălenii de Munte. Fascinantele şedinţe de antrenament ori meciurile incendiare au rămas în conştiinţa noastră ca şi panoul de informaţii sportive scris de mâna profesorului şi ilustrat de fotografii făcute în laboratorul propriu.

L-am cunoscut însă mai îndeaproape la cenaclul „Ecoul” condus de profesorul şi scriitorul Valeriu Sîrbu. Serios în spirit, cum îl trăda şi chipul de irlandez sobru, Călin Turcu era un poet curajos şi un pictor surprinzător ataşat de limbajul artei abstracte. A publicat în revista de prestigiu de atunci – ECOUL – versuri bine strunite.

După ce, în urma unor împrejurări obscure, revista, cenaclul şi mişcarea sportivă au fost stopate de autorităţile locale, în singurătate Călin Turcu s-a simţit atras de paleoastronautică, de ufologie şi de numismatică. Spirit autodidact, a pătruns tainele parapsihologiei şi a adunat materiale din acest domeniu într-o bibliotecă pe care dorea să o facă un centru public de documentare. Şi-a făcut prieteni celebri şi a participat la congrese şi conferinţe naţionale şi internaţionale de ufologie. În cele 14 cărţi scrise de el, pe baza unui bogat material documentar, a semnalat prezenţa OZN-urilor în zona Prahovei şi în România. A apropiat de noi o realitate atât de îndepărtată precum contactul cu civilizaţiile extraterestre. A fost un bibliofil de fineţe şi un numismat rasat, colecţia sa impresionantă fiind o lecţie vie de istorie universală, heraldica adunată şi clasificată după norme internaţionale severe venind să explice pagini albe din cursul istoriei.

S-a stins în singurătate, departe de oraşul care îl aclama altădată. S-a stins fără putinţa de a se împotrivi morţii absurde. Încă tânăr, cu mintea vie, chiar dacă trupul de atlet nu îl mai asculta. Poate că firea lui incomodă – uneori – să fi fost expresia sincerei demnităţi. Deşi intransigent, era de o nespusă mărinimie şi prietenia oferită de Călin Turcu devenise proverbială.

Poate că atât i-a fost scris să trăiască… În cartea onoarei este scris însă faptul că nu trebuie să uităm ceea ce a fost Călin Turcu pentru şcoala din Vălenii de Munte: mai mult decât un profesor, un intelectual de prestigiu, un om demn şi liber, un prieten.

Din lumea spiritelor, amintirea lui va răzbate până la noi spre veşnica pomenire.

Valentin Emil MUŞAT