HOŢIA ŞI EVAZIUNEA FISCALĂ SUB PERDEAUA „SECRETULUI FISCAL”

(Victor Ciutacu – varianta masculină a unei capre râioase)

Ofuscatul şi veşnicul nespălat pe dinţi, Victor Ciutacu, (braţ la braţ cu Mirciulică Badea – tovarăşi şi concurenţi întru cuvintele „de porc”, pe care nici hârtia virtuală nu le mai suportă), cel care, la nervi, îşi aruncă balele împuţite, precum sconcsul, peste interlocutorii nefericiţi care-i stau în preajmă, este revoltat la culme de faptul că ni se fac cunoscute nouă, telespectatorilor şi cititorilor anonimi de ziare, găurile imense, la care şi domnia sa a contribuit cu neruşinarea-i specifică, făcute de acelaşi „neprins încă”, SOV, în bugetul de stat al României.

El se revoltă pe Elena Udrea! De ce? Pentru că Elena Udrea a avut, în accepţiunea sa, „nesăbuita iniţiativă” de a spune public care sunt datoriile de la Realitatea TV. Face spume că „a fost dat în gât” cu banii frumuşei pe care i-a luat de la SOV.

Aceste scursuri ale societăţii româneşti, care se vor formatori de opinie, „deontologii” lui peşte prăjit, vor ca mişmaşurile lor să fie protejate de „secretul fiscal”, vor ca găinăriile lor să nu fie cunoscute de numărul mare de oameni pe care îi manipulează seară de seară într-un mod atât de vădit tendenţios. Unul înjură, altul scuipă, doi imbecili cu pretenţii de jurnalişti verticali. Să ne reamintim că Bogdan Chireac şi Sorin Roşca Stănescu, a căror convorbire telefonică a fost dată în vileag de şeful ANI, erau preocupaţi că cineva a îndrăznit să dea publicităţii acţiunile lor mafiote şi nu aveau nici cea mai mică tresărire cu privire la miezul convorbirii în sine, acela de a obţine informaţii confidenţiale în scop de şantaj.

Victor Ciutacu îşi permite să o facă „toantă” şi „ţăţoaică parvenită”pe Elena Udrea, pentru PRESUPUSA ei posesie asupra unor documente doveditoare ale controlului financiar efectuat la Realitatea TV, pe care le-ar da presei spre publicare. În realitate, însă, el este şi se comportă ca un porc ordinar pentru că în acele documente este vorba ŞI de el însuşi, pe lângă atâţia alţii pretinşi „deontologi” ai presei româneşti. Va trebui să învăţaţi (mai aveţi timp, har Domnului!) că banii furaţi de voi nu sunt„chestii destinate intimităţii de budoar » (aşa cum « cu distincţie » te exprimi tu, ciutacule !).

În ceea ce mă priveşte pe mine, ca cetăţean simplu, puţin îmi pasă de secretul bancar sau de secretul fiscal. Pe mine, pe milioane de români, mă/ne interesează cine sunt aceia care ne-au furat atâţia ani (şi încă ne mai fură), de-am ajuns în pragul falimentului ca ţară şi în pragul disperării ca individ/zi.

Ciutacule şi Mirciulică, mai înainte de a scuipa cu venin în alţii, priviţi-vă în oglindă să vedeţi cât de hâdă vă este faţa!

Gh. BURDUJAN

ZIARUL VALENII Nr. 12 - PRIMA PAGINĂ

EDITORIAL (12)

ALB ŞI NEGRU

Ştirile bune nu trezesc interesul opiniei publice. Lumea e interesatã mai ales de ştirile rele. Acestea fac presa vandabilã. Cu alte cuvinte, numai ştirile rele – catastrofe, nemernicii, umilirirea firescului, pervertirea normalului – au capacitatea de a produce scandalul creator de emoţie, de atenţie, de mobilizare.

Lăsând la o parte exagerările deformatoare, chiar şi atunci când ştirile rele sunt corecte, prin concentraţia lor excesivă ele conturează o imagine de ansamblu neadevãrată şi conduc spre concluzii eronate. Astfel se ajunge la depresia generală şi la pervertirea moralei publice.
Asemenea unui fenomen în oglindă, pentru clasa politică, oficialităţi şi demnitari, ştirile rele nu sunt ştiri. Oficalii puterii comunică numai succese şi oferă numai perspective surâzătoare. Ca în alte vremuri…
Un exemplu edificator îl constituie comportamentul oficialilor români referitor la obstacolele aflate în calea intrării României în U.E., ca şi la şocul dureros pe care rerspectiva intrare îl va produce în unele pături ale societăţii româneşti. O bună gestiune a aşteptărilor va face ca românii sã nu se sperie şi să nu fie deprimaţi de faptul cã, dupã ce vor intra în U.E., preţurile vor creşte, unii săteni nu vor mai putea practica agricultura de subzistenţă şi vor reinvada oraşele mărind presiunea şomajului, unele firme româneşti vor falimenta etc. La urma urmei U.E. nu ne va da peşte, ci o undiţă cu care să pescuim.
Aceastã frică inclusiv de adevărul care nu te acuză, se explică, dincolo de prostie, prin natura totalitară a gândirii oficialităţilor care o resimt. Pentru o asemenea gândire între social şi politic nu există intimitate, transparenţa este exclusă, ca şi responsabilitatea decidentului politic faţă de cetăţean. Societaea  trebuie tranchilizatã cu poveşti frumoasae, dar mincinoase ; tot ceea ce este neplãcut i se ascunde.
Adevãrul nu face niciodatã rãu. În orice caz, minciuna nu face niciodatã bine; iar o jumãtate de adevãr este mai rãu decât o minciunã întreagã. Iatã de ce trebuie sã ne ferim atât de cei care ne dau doar veştile rele, cât şi de cei care ne pierd în iluzia veştilor bune.
Simplificând la limitã lucrurile, vã propun un exerciţiu: Spuneţi ceva de rău despre cineva. Imediat va afla tot oraşul. Spuneţi ceva de bine despre cineva. Veţi vedea că nu va şti decât persoana căreia i te-ai adresat.

Gh. BURDUJAN

DESCHIŞI CĂTRE LUME, CĂTRE EUROPA OCCIDENTALĂ

O civilizaţie străveche i-a legat pe strămoşii Dacilor de cultura indiană, egipteană… Peste acel strat de aur al practicilor şi obiceiurilor statornicite în sute de ani s-a aşternut apoi civilizaţia romanilor… Pe un pământ binecuvântat de Dumnezeu, cu pitorescul şi bogăţia câmpiei de la Istru şi a cununii carpatice, poporul nostru nobil a atras priviri lacome. Ne-au cotropit barbarii, apoi, veacuri întregi, turcii, austro-ungurii, ruşii. Unii ne-au vrut supuşi, alţii s-au prefăcut prieteni; şi ne-au luat aurul grânele, pădurile…viaţa din noi…Am ajuns săraci în ţară bogată, tristă şi sărmană poartă a Orientului, în timp ce atâtea naţii sunt bogate pe pământuri urâte şi sărace …

Invitaţia de a face parte din delegaţia I.S.J. şi Prefecturii  judeţului Prahova pentru vizita de lucru în Polonia, condusă de domnul Prefect Corneliu Popescu, însoţiţi fiind de reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă şi Camerei de Comerţ, a însemnat pentru şcola noastră o perioadă de proiectări şi statornicire a unor relaţii avantajoase cu forurile judeţene şi naţionale, de anvergură europeană.

Duminică dimineaţa, pe 24 septembrie 2006, emoţiile ne-au purtat spre meleaguri în care urma să experimentăm întâlniri cu reprezentanţii prefecturilor a trei judeţe poloneze, implicit, cu trei Inspectorate Şcolare.

Luni, 25 septembrie 2006, ne-au întâmpinat la sosire reprezentanţi ai autorităţilor locale: renumitul jurnalist Marek Oleszozuk, Lidia Pietras, comisar de poliţie, profesor de autoapărare la Centrul de formare Continuă, Jadwiga Wójtowicz, Şeful Direcţei Educaţie, Wieslaw Borowski, Directorul Centrului de Practică Productivă-Pionki, Jacek Karaś, Director Adjunct la Grupul Şcolar Postgimnazial nr. 1 Pionki, acesta din urmă fiind şi organizatorul bunei găzduiri a delegaţiei noastre.

Marţi, 26 septembrie 2006, însoţiţi de d-na  Inspector Şcolar Jadwiga Wójtowicz: am vizitat ruinele Castelului Episcopiei Cracoviei, Muzeul raional, am mers la Centrul de Formare Continuă, barajul şi centrala electrică de la Domaniów. Am primit propuneri îmbucurătoare de înfrăţire cu şcolile raioanelor Radom, Kozienice şi Pionki. Pretutindeni, şcolile poloneze ne-au impresionat prin excepţionala lor dotare: clădiri impunătoare, laboratoare, cabinete şi ateliere spaţioase, fiecare cu un număr corespunzător de calculatoare performante, din fonduri U.E.

Ziua de 27 septembrie 2006 a fost marcată de transmiterea pe postul local  de televiziune a interviului acordat de domnul Prefect de Prahova, Corneliu Popescu. Vizita de documentare din Kozienice s-a încheiat cu cina servită alături de toate autorităţile locale şi investitori privaţi la  Izvorul Regal din pădurea Kozienice.

Joi. 28 septembrie 2006, vizita la Varşovia a culminat cu memorabilele ore petrecute la Ambasada României, în prezenţa corpului diplomatic al Ambasadei: domnul ambasador  Gabriel Bârtaş, Marius Viţionescu, consilier economic, Dorin Barnea, Directorul Institutului Român de Cultură, alţi consilieri. Starostele de Zwolweń şi traducătoarea Monica Checea a însoţit delegaţia noastră, vineri, 29 septembrie, în vizita la mormântul lui Jan Kochanowski, în clipele noastre de reculegere de la Lagărul de Exterminare de la Majdanek şi în oraşul Kazimierz Dolny. La  cina de rămas bun au fost prezenţi reprezentanţii tuturor raioanelor vizitate: Radom, Kozienice, Zwoleń.

La reîntoarcerea în patrie, sâmbătă, 30,septembrie 2006, am resimţit acut contrastul între modelul de şcoală din U.E. şi şcoala noastră. Urmează să întreprindem tot ce ne revine ca îndatorire pentru a alinia şi Grupul Şcolar Măneciu unităţilor de învăţământ din Uniune. Am trimis deja scrisori şi prezentări ale şcolii noastre la Ambasada Română din Varşovia, la Institutele de Cultură şi la Prefecturile raioanelor care ne-au rămas prietene.

Să ne respectăm şi păstrăm prietenii, îmbogăţindu-ne sufletul şi spiritul care a stat mereu drept în încercări şi furtuni!

Director prof. Gabriela DESPAN

Grup Şcolar MĂNECIU

ANIVERSARE – GRUP ŞCOLAR “ROMEO CONSTANTINESCU”

Înfiinţat în anul 1996, liceul este un tânãr vlãstar al învãţãmântului de specialitate prahovean pregãtind  prin diferite forme de învãţãmânt, elevi pentru o paletã variatã şi diversificatã de  profesii solicitate de piaţa muncii.

Deşi este o unitate de învãţãmânt tânãrã, urmeazã o tradiţie de peste 200 de ani în pregãtirea şi calificarea tinerilor în meserii tradiţionale sau de actualitate. Prin resursele de care dispune, a reuşit sã atragã (în anul şcolar 2006 – 2007), aproximativ 1589 de elevi, atât din oraşul Vãlenii de Munte cât şi din bazinul superior al Vãii Teleajenului, Vãilor Cerasului şi a Starchiojdului.
Colectivul didactic este alcãtuit din 98 de cadre didactice dintre care 72 sunt titulare. Dintre cadrele didactice titulare, 30 au gradul didactic I, 7 au gradul didactic II, 17 au definitivatul şi 18 sunt debutante.
An de an, baza materialã a şcolii s-a dezvoltat astfel încât, în prezent, Grupul Şcolar Agromontan “Romeo Constantinescu” Vãlenii de Munte dispune de 13 sãli de clasã (pentru învãţãmântul primar), 4 laboratoare (chimie, fizicã, biologie, multimedia), 12 cabinete şcolare (geografie, limba românã, limbi strãine, matema-ticã, istorie, turism şi alimentaţie publicã, industrie uşoarã, meca-nicã, agromontanologie, silviculturã şi industrializarea lemnului,  educaţie tehnologicã, religie), 2 cabinete de lucru ( protecţia mun-cii, sediul firmelor de exerciţiu – profil servicii), 6 ateliere şcoalã (3-industrie uşoarã, 2-mecanicã, 1-prelucrarea lemnului), 2 tere-nuri de sport, 1 salã de sport cu anexe aferente, 1 bibliotecã cu peste 22 000 volume de cãrţi şi o salã de lecturã, 2 loturi didactice cu suprafaţa de cca 0,5 ha ocupate cu culturi de plante medicinale.
Se cuvin menţionate de asemenea urmãtoarele aspecte:
Liceul este Centru Naţional de Perfecţionare pentru cadrele di-dactice – maiştrii instructori din domeniul agromontan şi agrotu-rism montan.
Elevii şi cadrele didactice ale şcolii editeazã revista “Mugur” şi sunt implicaţi în relaţii de parteneriat cu Liceul Teoretic ” Mihai Emi-nescu” din localitatea Cimişlia, judetul Cimişlia, Republica Mol-dova.
Deşi nu au trecut foarte mulţi ani de la înfiinţare, roadele au început sã aparã. În anii de pionerat ai “tânãrului” Grup şcolar,  ca-tedra de chimie s-a remarcat prin rezultatele obţinute concretizate în premii la nivel judeţean  şi naţional la care se adaugã şi cele obţinute  de catedra tehnicã la concursurile pe meserii şi olimpia-dele şcolare pe diverse profile: textile-pielãrie, servicii, agromontanologie, agroturism – montan, silviculturã, industrializarea lemnului, alimentaţie publicã.

SECOLE DE ÎNVĂŢĂMÂNT LA VĂLENII DE MUNTE

1797 – În târgul Vãlenilor se deschide şcoala greceascã în chilia Mãnãstirii;
1817 – Ioan Vodã Caragea întemeiazã o şcoalã româneascã;
1832 – ia fiinţã Şcoala Obşteascã Naţionalã  având ca dascãl pe Ioan Gherasim Gorjan de la Şcoala “Sfantul Sava” din Bucureşti, autor al primului manual de limba francezã din România;
1840 – se înfiinţeazã Şcoala Normalã care pregãtea învãţãtori din judeţele Sãcuieni;
1849-1908  –Şcoala îşi schimbã denumirea în Şcoala de fete, Şcoala de bãieţi şi Şcoala de Meserii;
1920 – 1956 – se înfiinţeazã mai multe şcoli: Şcoala Miuleşti, Şcoala Valea Gardului, Gimnaziul Mixt, Liceul Comercial;
1924 – se înfiinţeazã Gimnaziul Industrial;
1925 – se deschide Şcoala Elementarã Comercialã;
1946 – Gimnaziul devine Liceu Comercial cu clasa a V-a de bãieţi
1947 – ia fiinţã Şcoala Medie de Administraţie Economicã
Mixtã;
1950 – Şcoala Medie Tehnicã Horticolã;
1956 – Şcoala Medie de culturã generalã de 11 ani;
1971 – prin Decret Prezidenţial se numeşte “Nicolae Iorga” şi se dã în folosinţã noua clãdire în strada Brazilor nr.13 care cu-prinde şi clasele Şcolii de la Miuleşti, Valea Gardului şi ale viitorii şcoli  cu clasele I-X Nr. 1;
1980 – la 1 Ianuarie Şcoala cu clasele I-X  Nr 1, cu sediul în strada Brazilor nr 13, se desprinde din Liceul Industrial “Nicolae Iorga” cele douã instituţii vor funcţiona în acelaşi local dar cu conduceri separate;
1988 – Liceul Industrial “Nicolae Iorga” se mutã în actuala clãdire modernã: 21 sãli de clasã, cabinete, laboratoare, cantinã şi internat;
1990 – Liceul işi schimbã profilul din industrial devenind teoretic;
1994 – Şcoala Generalã Nr. 1 cu clasele I-VIII işi schimbã denumirea în Şcoala Generalã cu clasele I-VIII “Romeo Constantinescu”
1996 – Şcoala Generalã cu clasele I-VIII “Romeo Constantinescu” şi clasele de ucenici înfiinţate între timp, se transformã în Grupul Şcolar Agromontan “Romeo Constantinescu”, actuala denumire.

EDUCAŢIA PRIN MUZICĂ

Putem spune că în  ultima vreme, a devenit un consens ideea potrivit căreia educaţia muzicalã este bine sã se realizeze practicând efectiv cântarea. Dacă elevii vor uita poate chiar înainte de a părăsi băncile şcolii, cea mai mare parte a elementelor teoretice este în schimb, de aşteptat să pãstreze ceva din universul muzical datoritã experienţei estetice, intelectuale şi  mai ales emoţionale dobândite prin cântece. Dicolo de aspectele  de strictã specialitate ce ţin de iniţierea şi familiarizarea cu expresia muzicalã, dincolo de sensibilizarea afectivã, parcã mai necesarã azi decât oricând, se urmareşte şi un alt scop, şi anume, câştigarea de cãtre elevi a respectului pentru valorile morale, religioase şi culturale.

Urmând aceasta idee, elevii Grupului Şcolar Agromontan “Romeo Constantinescu” din Vãlenii de Munte au fost implicaţi în diverse activitãţi  culural – artistice ca ansamblul coral, ansamblul instrumental, ansamblul de cântece şi dansuri populare, activitãţi prin care profesorul de educaţie muzicalã a încercat sã creeze elevilor satisfacţia de a se manifesta prin cântec. În ansamblurile de cântece şi dansuri sunt cuprinşi în numãr mare, elevi talentaţi care desfãşoarã o bogatã activitate, unii dintre ei afirmându-se cu succes ca solişti vocali, instrumentişti sau dansatori. Ansamblul de cântece populare prezintã spectacole în care este oglinditã lupta din trecut a poporului nostru, optimismul şi dragostea de viaţã. Frumuseţea şi bogãţia jocului nostru popular  sunt puse de asemenea în valoare prin suitele de dansuri executate cu o mãiestrie ce încântã privirile.
Diplomele obþinute la festivalurile locale judeþene şi naţionale dintre care amintim: “Festivalul judeţean de colinde şi cântece tradiţionale”, “Festivalul coral judeţean Ioan Cristin Danielescu”, “Festivalul folcloric judeţean”, “Fântâna cu cireşi” – Câmpina, “Concursul naţional de muzicã popularã  – Irina Loghin”, pun în valoare succesele dobândite, succese care prin încercãri modeste, se impun pe zi ce trece, tot mai mult  în atenţia opiniei publice.
Trebuie spus, cã la afirmarea acestor activitãţi artistice  a contribuit şi fructuoasa colaborare cu celelalte instituţii  culturale din zonã: Casa de Culturã, Muzeul “Nicolae Iorga ” şi Biblioteca oraşeneascã “Miron Radu Paraschivescu”.
Dincolo de alte aspecte, toate acestea au fost şi sunt posibile prin încercarea de zi cu zi a profesorului de educaţie muzicalã de a croi drum larg artei muzicale spre mintea şi inima elevului.

Corala “Armonia”

S-a observat cã în ultimii ani s-a lãrgit considerabil colaborarea aritisticã dintre Grupul Şcolar Agromontan “Romeo Constantinescu” Vãlenii de Munte şi alte instituţii  de culturã. Astfel în cadrul Casei de Culturã – Vãleni, s-a creat un minunat prilej de afirmare a calitãţilor cadrelor didactice pe plan artistic, prin înfiinţarea coralei mixte “Armonia”, care încã de la început s-a dorit a fi “pãstrãtoare a adevãratelor valori umane şi sociale” (dupã cum spunea d-na Iulia Mãrgãritescu, cea la a cãrei iniţiativã a luat fiinţã corala).
Puţini sunt cei care ştiu cã un numãr însemnat din membrii coralei sunt cadre didactice ale Grupului Şcolar Agromontan “Romeo Constantinescu” -Vãleni: Cremona Rotaru – prof. de educaţie muzicalã, Mariana Vâlsãnoiu-învãţãtor, Camelia Dinu – învãţãtoare, Cristina Dragomirescu – învãţãtoare, Lavinia Stan – prof. religie. Aceste cadre alãturi de alte persoane iubitoare de artã şi culturã din instituţii similare  au purces la drum  sub îndrumarea dirijorului Daniel Duca.
Eforturile coralei  au fost  îndreptate în direcţia asimilãrii unui repertoriu  de un înalt nivel artistic  şi educativ, care sã contribuie la dezvoltarea muzicalitãţii tinerilor  şi a adulţilor şi sã le îmbogãţeascã cunoştinţele. Se cuvine a aminti câteva dintre concertele susţinute de corala “Armonia” : Festivalul naţional  de poezie “Miron Radu Paraschivescu” ediţiile 2005 şi 2006, Festivalul de poezie  “Nichita Stanescu” (ediţiile 2005 şi 2006), Ziua învãţãmântului – ediţia 2005, Festivalul şanselor tale ediţiile 2005 şi 2006, concerte de muzicã religioasã închinate “Sfintelor sãrbãtori de Paşti”- ediţiile 2005 şi 2006, concerte de colinde, etc. În toate aceste concerte, corala “Armonia” a cucerit publicul spectator, prin omogenitatea sa, prin cãldura şi frumuseţea sunetului.

Cremona ROTARU

O SPECIALIZARE DE VIITOR – ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ

Una din cele mai utile activităţi umane care apare în toată complexitatea vieţii sociale este administraţia. Conceptul de administraţie publică comportă mai multe definiţii. Astfel, în sensul de activitate, administraţia publică reprezintă acţiunea unor oameni în raport cu alţi oameni, desfăşurată în interes public general şi în regim de putere publică, în scopul organizării şi executării în concret a legii sau, administraţia publică reprezintă ansamblul teoriilor şi a proceselor manageriale, politice şi juridice în vederea realizării mandatelor guvernării, pentru a asigura reglementările şi serviciile atât pentru societate în ansamblu, cât şi pentru segmentele acesteia.

Administraţia publică, în statul de drept, reprezintă principala pârghie prin care se realizează valorile stabilite la nivelul palierului politic. Trebuie să fie continuă, omniprezentă, promptă şi energică, deoarece reprezintă necontenit statul atât în interior, cât şi în exterior. Este un corp profesional destinat realizării permanente a serviciilor şi ordinii publice, aşezat sub autoritatea puterii executive, în special a Guvernului. Acest corp de funcţionari publici este specializat permanent şi trebuie să funcţioneze pentru a asigura continuitatea serviciilor publice puse la dispoziţia cetăţenilor ţării. Acest mod de abordare al administraţiei publice este rezultatul sistemului constituţional actual.

Iată de ce, specializarea „Tehnician în Administraţia Publică” este întâlnită şi în cadrul Grupului Şcolar Agromontan „Romeo Constantinescu”, oferind tinerilor care au ales să urmeze cursurile acestui profil o bună pregătire de specialitate, dobândirea unor cunoştinţe specifice acestui domeniu, pentru a putea fi integraţi în structurile administraţiei publice. De-a lungul anilor, Grupul Şcolar „Romeo Constantinescu” a stabilit un parteneriat permanent cu primăria oraşului Vălenii de Munte, îndeosebi prin efectuarea practicii de specialitate de către elevii claselor a XI – a, a XII – a, oferind acestora posibilitatea de a intra în contact direct cu activităţile desfăşurate de Administraţia Publică şi fiind un real suport şi îndrumător pentru aplicarea în practică a cunoştinţelor teoretice dobândite.

Astfel, elevii au devenit tot mai mult interesaţi de această specializare, reuşind să obţină rezultate deosebite la concursuri şi olimpiadele şcolare. Astfel, în anul 2004, elevul Olteanu Lucian, clasa a XII – a a obţinut premiul al – III – lea la Olimpiada interdisciplinară judeţeană, în anul 2005, elevul Toia Andrei a obţinut premiul I la Olimpiada judeţeană participând la faza naţională, eleva Staverescu Ioana a obţinut premiul al – II – lea, iar eleva Puşcaşu Roxana a obţinut premiul al – III – lea. În anul 2006, eleva Fieraru Denisa a obţinut premiul al – II – lea, Carpen Adriana a obţinut premiul al – III – lea, Gogu Andreea a obţinut o menţiune. Elevii au fost pregătiţi de doamnele profesoare Burduşel Dana şi Moraru Cristina.

Sperăm ca pe viitor elevii Grupului Şcolar „Romeo Constantinescu” să obţină aceleaşi rezultate merituoase la concursurile şcolare şi să-şi perfecţioneze permanent cunoştinţele dobândite pentru că ei vor reprezenta funcţionarii publici ai Uniunii Europene.

Dana BURDUŞEL

MAŞINA, VILA ŞI HOTELUL

Încă se mai spune că dacă eşti bogat “ori ai furat, ori ai furat”! Aşa relevă şi un sondaj de opinie realizat de către Institutul de Studii Sociale care arată că doar 11 la sută dintre români cred cã pot exista averi dobândite cinstit. Acest rezultat devastator arată practic în ce situaţie precară suntem ca societate faţă de valorile democraţiei autentice… Bunul simţ ne spune că, de fapt, românii de rând au dreptate. De unde şi din ce să faci atâtea averi colosale la modul cinstit? Ce salariu i-ar fi trebuit omului ca în decurs de 16 ani să acumuleze uriaşele valori pe care le afişeazã, cu neobrăzare, astăzi, în văzul tuturor?

Apartamentele, vilele luxoase, casele de vacanţă, maşinile scumpe, tablourile de patrimoniu, armele şi alte argumente ale prosperităţii au fost strânse cu migală. Vălenii de Munte, nu a fost scutit de un asemenea spectacol al etalării averilor.   Departe demine gândul să acuz pe cineva de ceva anume. Dincolo de pereţii vilelor luxoase însă aceşti oameni hotărăsc soarta noastră. Fie că deţin lanţuri de magazine la vedere, fie că învârt afaceri numai de ei ştiute, ei decid, într-un fel sau altul cât de mari sau mici să fie preţurile pe piaţă. Nu se ştie cum, dar ei sunt mai “dotaţi” ca noi, deşi am fost cu toţii pe-aceeaşi linie de start. Relaţia şi informaţia, iată cheia reuşitei lor… Românii sunt resemnaţi deja în faţa faptului că numai cei care care ştiu “să se-nvârtă”, numai aşa zişii “oameni de afaceri” (o categorie socială extrem de specială – “aleşii” banului, dar nu şi ai verticalităţii morale), deci aceia care ocolesc legile, au aprobările, telefoanele scurte şi ştampilele,  pot face bani într-un timp aiuritor de scurt. Nu generalizez! Sunt însă în Vălenii de Munte câteva exemple de care ne vom ocupa. Nu-i găseşti niciodată, pentru că  muncesc din greu… Nu au timp de discuţii, de răspuns la întrebări, de dat explicaţii… Românul nu vrea să se uite pe gaura cheii în contul prosperului “om de afaceri”. Dar nici nu mai are de gând sã joace rolul naivului perpetuu care nu aude, nu vede şi oricum dacă ar afla ceva rău nu mai are puterea să reacţioneze…

Gh. BURDUJAN

DISCIPLINA - MODEL DE EDUCAŢIE MORALĂ

“Educaţia e cultura caracterului; cultura e educaţia minţii” – Mihai Eminescu

Şcoala va rămâne totdeauna “un atelier al umanităţii”, cu condiţia ca educaţia pe care o promovează să fie una autentică, să formeze personalităţi. În îndrumarea morală, principiul pe care se bazează cele mai multe din măsurile aplicate în şcoli este cel al reprimării, cel care preconizează înlăturarea răului mai presus de încurajarea binelui. Concretizarea ei constă în aplicarea unor regulamente severe, prin aprecieri cu nota la purtare, prin pedepse determinate în spirit juridic “mai mult de importanţa materială a actului decât de natura morală a intenţiei”, prin eliminare, care de fapt scuteşte pe profesor de strădania de a-l aduce pe cel “rătăcit ” pe calea cea bună, aruncându-l în vâltoarea vieţii, la discreţia tuturor influenţelor, adeseori dăunătoare. Rezultatul direct al unor asemenea procedee constă în faptul cã subjugă spiritul elevului fãră să-l transforme şi îl supune fãră sã îl convingã. Tocmai conştiinţa, reprezentând frâna morală din viaţa unui individ, scapă “atenţiei” educatorului! Doar examenul de conştiinţă, efectuat sistematic, curajos, poate fi “pârghia” aplicată din interior pentru ridicarea morală a elevului, fãrã de care strãdaniile noastre rãmân ineficiente. Se impune imperios întrebarea: “Ce va face elevul când va trebui sã se descurce singur în faţa unor influenţe care scapă de sub controlul educatorului sau autorităţilor?” Putem avea doar impresia că elevul a devenit aşa cum ni-l dorim, dar elementele refulate prin constrângere pot izbucni oricând, în acte cu totul nedorite, violente, grav dăunătoare. Disciplina întemeiată pe reprimare tinde să-l apere pe elev de agresiunea mediului şi de cea proprie, în loc să-l deprindă să lupte el însuşi. Se ajunge astfel la încălcarea principiului fundamental al educaţiei: principiul autoguvernãrii, al disciplinei prin libertate.  Este necesar ca mecanismul voinţei să devinã un instrument ascultător al convingerilor şi sentimentelor morale. Convingerea volitivă vine sã împlinească ceea ce mintea “a înţeles şi aprobat şi inima a simţit şi dorit”. Educaţia morală se bazeazã  pe disciplina liber consimţitã, acceptată prin convingere personalã şi formarea deprinderilor morale prin autodeterminare.

Educatorul urmeazã deci sã-şi convingã elevul cã libertatea este reală numai atunci când actele pe care le sãvârşesc nu împiedecã sã se manifeste libertatea celorlalţi. Sigur ne va lua ceva mai mult timp sã învăţăm sã condamnăm greşeala iar nu pe cel supus ei, să ne convingem elevii, dar sã-i lăsăm liberi; însã merită să încercăm. Altfel, agresivitatea penalizatã se va accentua în raport cu intensitatea pedepsei. Educatorii educă nu numai prin ceea ce transmit, ci şi prin întreaga lor personalitate. Cu alte cuvinte, “Nemo dat quod non habat”. Elev şi profesor, comportamente şi destine în oglindă, creştem, evoluăm şi ne maturizăm pentru totdeauna, implacabil, împreună: “Noi nu suntem, ci devenim”.

Camelia PETCU

E RĂU SĂ FII TÂNĂR?

EDITORIAL (10)

Am auzit tot mai des, la tinerii noştri, sintagma „suntem o generaţie de sacrificiu”! Inconvenientul de a te fi născut a cedat locul inconvenientului de „a te fi născut la un moment dat”, de a da piept cu schimbarea valorilor. Şansa de a nu a mai avea poza cu Ceauşescu pe prima filă a Abecedarului, nu prea e luată în serios de adolescenţii români de astăzi.

Formal, din 1990 încoace, societatea românească a început să pretindă că îmbrăţişează un sistem valoric nou. Adulţii – educatori trebuie să le transmită copiilor altceva: noile reguli, noile ritualuri şi cuvinte-cheie.Altceva şi altfel. Or, profesorii, în mare parte, continuă să fie conservatori. Aşadar elevii acestei perioade se simt dezorientaţi. În ce să creadă? Părinţii îi sperie, profesorii îi sperie: „Ai grijă, vezi cum sunt vremurile, competiţia a devenit acerbă!”. Competiţia riscă astfel să ajungă o sperietoare – o neşansă. Căci nici profesorii, nici părinţii îngrijoraţi nu  vor sau nu pot să le explice tinerilor că principiul competiţiei şi al selecţiei e, la urma urmelor, unul pozitiv, că există un loc bun pentru fiecare. Şcoala continuă să spună că avem o ţară bogată, cu oameni harnici etc. De ce nu spune că avem o ţară care se face acum în care sunt multe de făcut?

E rău să fii tânăr astăzi: peste jumătate dintre şomerii acestei ţări sunt tineri sub 30 de ani. Dintre ei, jumătate au diplome de liceu şi facultate care nu le servesc la nimic. Statul încurajează angajarea absolvenţilor, oferind patronului, timp de un an, două treimi din salariul tânărului. Tinerii care-şi întemeiază o familie locuiesc, majoritatea, cu părinţii. Calculele arată că ei şi-ar putea cumpăra o casă dacă şi-ar înnădi, un sfert de veac, lefurile neatinse.

Poţi nega această stare de fapt? Amestecul de şansă şi neşansă e citit de opinia comună drept neşansă sută la sută. Şi totuşi, şi totuşi… Completat prin „…şi va fi şi mai rău”, odată cu intrarea în U.E., acest „e rău” acţionează ca drobul de sare din poveste.

Gh. BURDUJAN

PERSONALITĂŢI ALE UNIVERSULUI ECONOMIC VĂLENEAN

(interviu cu domnul GABRIEL CHIVĂRAN, manager al S.C.”CHIVĂRAN COM” S.R.L.)

Gh. BURDUJAN: – Cine sunteţi dumneavoastră, domnule Gabriel Chivăran?

CHIVĂRAN Gabriel: – Sunt un cetăţean al oraşului Vălenii de Munte. M-am născut la data de 28.09.1969 (în localitatea Ceraşu), sunt căsătorit şi am 2 copii. Am absolvit liceul tot în Vălenii de Munte şi am terminat o facultate la „Spiru Haret” din Bucureşti în anul 2000. Părinţii mei sunt oameni simpli. Tata a lucrat la Valea Teleajenului iar mama a fost casnică.

Gh. B.: – Când a luat fiinţă Societatea Comercială „CHIVĂRAN COM” S.R.L., pe care o conduceţi?

G. Ch.: – Odată cu înscrierea mea la facultate, în anul 1996.

Gh.B.: – Ce v-aţi propus să realizaţi din momentul înfiinţării ei?

G.C.: – Iniţial am început ca orice întreprinzător în vremea tranziţiei: eram simplu comerciant în piaţa oraşului Vălenii de Munte. În acelaşi timp eram şi angajat al fostei I.R.T.A. – Autobaza 4 Văleni -, lucram efectiv pe autobuz. În paralele m-am înscris şi la facultate tocmai din dorinţa de a învăţa cât mai multe despre economia de piaţă. Şi am avut foarte multe de învăţat. Pentru că economia de piaţă este un labirint şi o luptă continuă…

Gh.B.: – V-aţi propus un obiectiv anume când aţi înfiinţat firma?

G. Ch.: – La vremea respectivă nimic nu putea să fie prea clar. Cred că puţini din cei care şi-au făcut o firmă au avut un ţel clar de la început. Singurul obiectiv cert este să faci bani în mod corect şi legal. Abia pe urmă am realizat că cel mai bine este să fac ceea ce ştiu. Astfel, imediat, în 1998, la doi ani de la înfiinţarea firmei, mi-am cumpărat primul autobuz. A urmat al doilea şi tot aşa până prin 2001. Abia din 2001 a început să se concretizeze ceea ce am vrut eu iniţial şi ce am de făcut pe mai departe…

Gh. B: – Aţi fost singurul transportator de persoane din zonă?

G. Ch.: – Nu. Au fost, la momentul respectiv, mai mulţi operatori de transport pe piaţă, cu mult mai multă vechime decât mine. Şi a fost foarte greu să le fac faţă şi, în final, să ajung într-o poziţie mai sus decât ei.

Lucrând în domeniu, la fosta IRTA, ştiam ce potenţial are zona, ce cerere a pieţii există şi ce organizare, toate ajutându-mă în succesul pe care l-am avut ulterior…

Gh. B.: – Din momentul în care v-aţi făcut un plan, cam cât aţi realizat din ceea ce v-aţi propus?

G. Ch.: – Acum sunt undeva la jumătatea drumului.

Gh. B. : – Veniturile dvs. provin dintr-un singur profil de activitate: transportul de persoane?

G.Ch.: – Nu. Pe lângă transportul de persoane mi-am păstrat activitatea iniţială, cu care am început. Nu am renunţat la comerţ. Am un magazin la Ploieşti care desface produse de uz gospodăresc şi confecţii textile. E mic şi nesemnificativ faţă de restul activităţii dar, există ca o nişă pentru piaţă. În viaţă este bine să ai mai multe surse de obţinere a veniturilor.

Gh. B.: – Mai aveţi un magazin şi aici în Vălenii de Munte?

G. Ch.: – Da. Există o a doua firmă a mea, practic un pui al firmei mari. Este vorba de SC „VOIAJ TRANSEURO” SRL care are un magazin în centrul oraşului şi o singură maşină de transport persoane cu un singur traseu. Asta tot ca o nişă de piaţă.

Gh. B.: – Câţi salariaţi aveţi în total?

G. Ch.: – La momentul acesta avem peste 100 de salariaţi.

Gh. B.: – Deci, în fiecare lună, peste 100 de salarii trebuie să fie asigurate.

G. Ch.: – Da. Şi le asigurăm! Până acum nu au fost probleme în privinţa salariilor celor care sunt angajaţi la firmele mele.

Gh. B.: – Care este cifra de afaceri anuală?

G. Ch.: – Anul trecut a fost, cu aproximaţie, 25 de miliarde de lei vechi…

Gh. B.: – În ce relaţie vă aflaţi cu administraţia şi cu ceilalţi agenţi economici?

G. Ch.: – Eu am învăţat ceva în decursul anilor: E bine să fii o persoană acceptată în toate mediile sociale. Iar cu concurenţa e bine să găseşti cele mai bune căi de împăcare, pe cale amiabilă.

Gh. B.: – Ce pasiuni extraprofesionale aveţi?

G. Ch.: – Îmi plac călătoriile şi vânătoarea.

Gh. B.: – Pasiunea pentru călătorii înţeleg că vine de la profesiunea dvs. de bază dar, pasiunea ptr. vânătoare de unde vine?

G.Ch.: – La noi în comună erau foarte mulţi vânători şi când eram mic îmi plăcea să mă ţin după ei. Când am ajuns la vârsta la care  am putut avea o armă nu m-am lăsat până nu am obţinut şi documentele necesare pentru a o putea deţine. De asemeni îmi place fotbalul. Avem o echipă de fotbalişti (de vârsta mea) la nivelul oraşului. În fiecare vineri seara ne găsim, jucăm fotbal şi în afară de asta facem şi turnee în ţară unde jucăm fotbal cu alte echipe asemănătoare…..

Gh. B.: – Revenind la profesiunea dumneavoastră, ce planuri de viitor aveţi?

G. Ch.: – Pe primul loc se situează construirea Autogării oraşului Vălenii de Munte.

Gh. B.: – Cam în cât timp vom vedea această construcţie.

G.Ch.: – Eu am zis că o pot termina cam într-un an de zile, dar nu ştiu dacă voi reuşi. Preconizez că în maximum doi ani de zile ea va fi terminată.

Gh. B.: – Cum va arăta ea şi ce activităţi va găzdui, în afara funcţiei sale principale de autogară?

G.Ch.: Am ambiţia să realizez o construcţie modernă la standarde europene şi din cele mai bune materiale care se folosesc la ora actuală în construcţii.

Va avea 3 nivele (P+2) şi va funcţiona atât ca autogară cât şi pentru alte activităţi. Intenţia mea este să înfiinţez o şcoală de şoferi profesionişti (categoriile C, D, E) cu două activităţi distincte: obţinerea permisului de conducere şi formarea profesională cu obţinerea atestatului de şofer profesionist. Altă activitate va fi funcţionarea unei agenţii de turism în acelaşi sediu. Tot în această clădire se va afla noul sediu al SC „CHIVĂRAN COM” SRL care actualmente are sediul la Ceraşu.

Gh. B.: – Nu aţi avut niciodată un moment de slăbiciune când aţi fost tentat să renunţaţi la tot şi s-o luaţi de la capăt?

G. Ch.: -  In meseria noastră mai tot timpul ai momente când eşti tentat să renunţi la tot şi să o iei de la capăt…

Gh.B.: Probabil că în momentele astea de cumpănă vă amintiţi de ceea ce vă spunea tatăl dumneavoastră…

G.Ch.: - Tata avea o vorbă când îmi dădea câte-o treabă de făcut: „Niciodată să nu te apuci de altceva până nu termini treaba pe care ai început-o!” Undeva în subconştient, sfatul acesta nu mă lasă niciodată să renunţ atunci când îmi este mai greu.

Gh. B.: Eu vă mulţumesc pentru interviul acordat şi vă doresc ca toate planurile pe care vi le-aţi făcut să vi se împlinească într-o deplină reuşită atât pentru binele dumneavoastră cât şi spre binele comunităţii vălenene. Dacă vreţi să mai adăugaţi ceva, acum pe final, vă rog s-o faceţi.

G. Ch.: – Cred că ar trebui amintit că nu există instituţie de pe raza oraşului Vălenii de Munte şi din împrejurimi care să fi apelat la mine şi să nu fi găsit o rezolvare fie sub forma sponsorizărilor fie a donaţiilor. Poate că ar fi trebuit mai mult , dar pe măsura posibilităţilor am încercat să mulţumesc pe toată lumea.

Interviu realizat de Gh. BURDUJAN

O ANTOLOGIE A LITERATURII VĂLENARE (V)

VALERIU SÂRBU

Valeriu Sârbu este cel mai important scriitor al perioadei contemporane a Văleniului de Munte. Născut la 18 septembrie 1931 la Bujoreni (Vâlcea), absolvent al Liceului „Moise Nicoară” din Arad şi al Facultăţii de Litere din Bucureşti (1955), membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1977) şi secretar al Asociaţiei Braşov a Uniunii Scriitorilor, îşi leagă numele de Colegiul Naţional „N.Iorga” dinVălenii de Munte în calitate de profesor şi de director adjunct.

Descoperit de M. R. Paraschivescu, poetul Valeriu Sârbu a fost publicat în revista „Ramuri”, în suplimentul „Povestea vorbei”, interzis după câteva numere de cenzura comunistă. Vocaţia scriitoricească probată în anii studenţiei în grupul avangardist din care mai făceau parte Dimitrie Stelaru, Ludovic Antal şi Tudor George l-a  îndreptat spre publicistică, Valeriu Sârbu fiind reporter la prestigioasa „Roumanie Nouvelle” (1955 – 1957).

Ca dramaturg debutează în 1968 cu teatru radiofonic – „Balerina portocalie”, laureată La PRIX Italia unde a reprezentat Radiodifuziunea Română. Consacrat mai ales ca autor de scenarii de teatru radiofonic, Valeriu Sârbu va fi distins cu premii importante la Bratislava (Recolta de aur – 1974) şi Euro Berlin (Eclipsa 1999), Roma (Acceptaţi retrovizorul – 1973). Deţine mai multe premii ale Uniunii Scriitorilor din România pentru teatru şi poezie (Amfora de rezervă – 1980), „Vechiturile din garderoba istoriei” ş.a.

A înfiinţat cenaclul şi revista „Ecoul”, una din cele mai prestigioase reviste şcolare din România precum şi revista „Accent” apărută sub egida Uniunii Scriitorilor din România la Vălenii de Munte.

Cu 11 volume de versuri, patru de proză, două de teatru, cu 26 de scenarii de teatru radiofonic puse în undă la noi şi în majoritatea ţărilor Europei centrale, cu nouă dramatizări din marile opere ale literaturii române şi universale, cu şase piese de teatru puse în scenă în teatrele din capitală şi din provincie, Valeriu Sârbu este fără îndoială un autor a cărui operă impresionează nu numai prin numărul mare de titluri, cât prin mesajul meditativ pe care îl transmite contemporanilor într-o formulă modernă, fantezist-ironică, în deplină sincronizare cu estetica europeană, cu spiritul veacului. Subiectul operei sale este condiţia omului contemporan agresat de convenţii, prejudecăţi, tehnologie, războaie, ură şi impostură. Meditaţia gravă transpusă adesea ludic nu ascunde însă imensul rezervor de speranţe şi de încredere în regăsirea fondului uman pierdut în confruntarea cu istoria.

Retras la Cheia, Valeriu Sârbu rămâne însă o prezenţă majoră a culturii acestui oraş iar prezenţa sa în cadrul principalelor manifestări spirituale înnobilează tradiţia literară a Vălenilor de Munte.

Valentin Emil MUŞAT

ACTUALITATEA LUI NENEA IANCU

(Ultima emisiune)

„Vă supăraţi dacă vă dăm rest mărunţiş?”, întreabă vânzătoarele. Răspund invariabil „Nu” şi am buzunarele pline de monede: 1 ban arămiu ─ paraua fundamentală, 5 bani, 10 bani… . Dar neuitatul Mitică ne-a învăţat că nu e bine să umbli cu metal, pericol de trăznet, aşa că sper să-l întâlnesc pe Nicuşor zis Hapty, Codin, Dragoş Bursuc, Stelu sau pe Nae Săbioru’. Până una-alta am întâlnire cu Nea Pui’ la berărie.

„Băi cap dă puber, ce-are mărunţişul cu Caragiale?”─ întreabă Nea Pui’, ronţăindu-şi nervos mustaţa. „Are, ─ zic ─ există un moment intitulat Ultima emisiune”. “Eşti un prost, era emisiune de televizor pe vremea lui Caragiale?!”. „Emisiune financiară bre! Uite despre ce-i vorba:”

„Momentul” a fost publicat în Universul din 6 nov. 1906. Pe piaţă tocmai apăruse tinicheaua de 20 de parale, aceasta devenind cea mai mică monedă în circulaţie. Cei mai afectaţi au fost cerşetorii, care nu mai primeau tradiţionalii cincizeci de bani de la trecători. Acu’, de! Mărunţele d’astea!!!. La o cârciumă de mahala s’adunau mulţi dintre cei cărora „ultima emisiune” le-a micşorat cifra de afaceri. Supăraţi! înjură guvernul şi pă Rege, aruncă nervoşi paralele pe tejghea: „Ai văzut sărăciile astea noile?” Sunt celebrii cerşetori ai Bucurescilor de la ‘nceputul lui ‘900, aldată oameni de lux, pe care nenorocirile vieţii i-au făcut acum să ajungă „să ceară”, ca domnul Iancu Bucătarul, ce învăţase arta culinară în copilărie la conacul unde tatăl său era rob, Tomiţa Barabanciu, fost toboşar municipal, or’ alţii mai puţin importanţi, precum Putilă cobzaru’, Ţunţurug ţambalagiu’ şi Baborò vioristu’, neamintiţi de Nenea Iancu. Marea vedetă era însă coana Zamfira Muscalagioaica, hacuma bătrână şi făr’ de iubiţi, ce-i turburase pe mulţii ei amanţi cîntându-le, cu intonaţiune aleasă, bucăţi din repertoriul tatălui ei, cel mai vestit ghitarist fără perdea de pe vremuri, mai ales Bidineaua (cântec celebru până mai ieri, cerut de boieri la ceas de dimineaţă şi argumentat prin lipirea cu scuipat pe fruntea baragladinei a celei mai importante bacnote în curs, melodie neagreată de nenea Iancu, pe nedrept, zicem noi, căci era adevăratăcap d’opera faţă de ce auzi’n ziua dă azi la alde’ Huţă, Tobă de Salam, ori Gardian şaoro minune). Apare şi Popa Matache cu paracliseru’, avansând ipoteza tragică că „o să scoaţă şi de câte-o para”, „Trăsni-i-ar Maica Domnului”. Asta nu pricep io, ce căuta taica părintili ‘tre cerşători? Mare pişicher Nenea Iancu, fie-i zmoala uşoară acolo unde-i el acu’!

Îl las pe Nea Pui’, după ce plătesc votcile şi-l împrumut sine die cu 10 RON, ies în stradă, spre parc. Apare Hapty! Pică bine! zic tare: „Ooo, Bravo Şolete!!!”, „Ai ceva conaşule?”. Îi bag la vro’ sută dă grame dă mărunţiş. „Trăiască conu’!”, nu mă depărtez prea tare şi trag cu urechea, insidios. Şolete numără banii, şucărit, Doamne şucărit: „Să fie al dracul’ guvernu’ care a scornit drăciile astea!!!”

Adrian MIHALCEA

COLEGIUL NAŢIONAL“N.IORGA” – UN PAS CĂTRE EUROPA

COLEGIUL NAŢIONAL“N.IORGA” – UN PAS CĂTRE EUROPA

PARTENERIAT FRANCOFON

A şaptea ediţie a parteneriatului cultural lingvistic dintre Colegiul Naţional “N.Iorga” din Vălenii de Munte şi Liceul Notre Dame de Bonnes Nouvelles din Beaupreau s-a desfăşurat în luna octombrie, atât în localitatea de lângă Nantes cât şi în oraşul nostru. Acest schimb şcolar de elevi şi profesori permite strângerea legăturii între cele două culturi europene, cu câteva luni înainte de intrarea României în Uniunea Europeană. Presa franceză a titrat elogios aceste acţiuni desfăşurate sub egida programului european Comenius:”La liceul Notre Dame de Bonnes Nouvelles, români francofili proeuropeni şi mândri de patria lor”şi“Primire calduroasă în familiile franceze a liceenilor români” sunt doar cateva din titlurile desprinse din prestigioasele ziare Ouest France şi Le Courier de l’ouest. Am selectat câteva opinii din publicaţiile menţionate:“14 tineri români sunt oaspeţi la Beaupreau rămânând în Franţa până la 14 octombrie cu profesorii Petre Vulpe, directorul colegiului, şi Vasile Dinu Toma, iniţiatorul român al acestui parteneriat … La reîntoarcerea în România vor fi însoţiţi de 14 liceeni şi de profesorii Christophe Doussin şi Agnes Gabard. În timpul şederii lor cu scopul esenţial lingvistic, românii vor vizita Mont Saint Michel şi Saint – Malo şi împrejurimile din Angers. În restul timpului ei vor urma cursuri de franceză predate de profesori de literatură. La Beaupreau tinerii liceeni români sunt primiţi de familiile elevilor francezi care vor veni în România. Printre românii primiţi se numără Daniela Bacheş care a obţinut marele premiu al oraşului Strasbourg pentru o lucrare în franceză despre Uniunea Europeană, cu câteva luni înainte de intrarea ţării sale în Uniunea Europeană (4 octombrie 2006 – Courier de l’Ouest).

În pagina Consiliului Municipal Beaupreau Mauges din acelaşi ziar se consemnează:Iniţiativa s-a făcut în parteneriat cu Asociaţia Solidaritatea cu România, Centrul Mauges – Posesti. Presedinta acestei asociaţii, doamna Anne Marie Prinet, a menţionat în cadrul ceremoniei oficiale de primire: “Totul a început datorită profesorului de franceză Vasile Dinu Toma care a intrat în contact cu asociaţia începând din 1990 atunci când a fost la Posesti…Operaţia a început printr-un schimb de scrisori, apoi a urmat, dezvoltându-se, un schimb între licee. Directorul român a arătat o reală disponibilitate de a înscrie acest proces de schimburi şcolare în cadrul recunoştinţei naţiunii, poporului şi istoriei sale. “Aceste schimburi sunt făcute ca să ne înveţe şi să ne apropie” – a subliniat el. Un frumos discurs care ilustrează voinţa politică a României de a se întoarce către Europa şi de a merge înainte consolidând încrederea în calitatea de cetăţean român.” Bernard Barranger, directorul liceului francez, a accentuat îmbogăţirea culturală reciprocă în cadrul acestui schimb: « Trebuie să învingem teama legată de necunoaşterea altor culturi. Apropierea nu înseamnă pierderea identităţilor noastre. Trebuie să perseverăm ». Jacques Gachet, profesorul care s-a ocupat în toţi aceşti ani de schimbul cultural între licee, a transmis această pasiune succesorului său, profesorului de istorie – geografie Christophe Doussin.(Ouest France, joi 12 octombrie 2006). Liceeni români au fost în Franţa ca să descopere viaţa socială locală să compare viaţa şcolară cu a francezilor şi să-şi manifeste creativ pasiunea pentru cultura franceză precum şi să se perfecţioneze lingvistic. La Vălenii de Munte tinerii francezi sunt găzduiţi de către corespondenţii care au vizitat Franţa şi au prilejul să cunoască aspecte esenţiale din viaţa tinerilor români. Vor vizita obiective istorice şi turistice de pe Valea Teleajenului şi de pe Valea Prahovei, vor avea prilejul să cunoască marile oraşe precum Ploieşti, Braşov, Bucureşti. Mult mai important este faptul că se creează legături puternice de prietenie sub deviza acestui proiect – UNITI IN DIVERSITATE. Protocolul de acord asupra obiectivelor pedagogice în schimburile dintre Colegiul Naţional “Nicolae Iorga” şi liceul francez NBDN, recunoscute de rectoratul Academiei din Nantes, acord semnat de directorii Petre Vulpe şi Bernard Barranger precum şi de profesorii Vasile Dinu Toma şi Jacques Gachet, prevede punctual diversificarea şi întărirea raporturilor de cooperare educativă între cele două instituţii liceale.

De menţionat că, printr-o coincidenţă fericită, la primirea festivă a delegaţiei franceze din Beaupreau, a participat şi domnul Andre Petit, fost primar al oraşuluiEaubonne, membru al Parlamentului Francez, venit la Vălenii de Munte cu o substanţială donaţie de cărţi destinateBibliotecii M.R.Paraschivescu, unde s-a inaugurat deja o secţie de carte franceză prin amabilitatea localităţii cu care suntem înfrăţiţi.

Aceste parteneriate culturale şi lingvistice la nivel şcolar contribuie la cunoaşterea reciprocă iar elevilor români le permite cunoaşterea directă a valorilor democraţiei pentru asumarea responsabilă a calităţii de cetăţean european. Unul dintre liceenii noştri a declarat ziarului francez: ”Nous voyons notre avenir en Roumanie”.Afirmaţia i-a făcut pe francezi să remarce faptul că tinerii noştri francofili au şi puternice sentimente patriotice. Indiscutabil , acesta este sensul integrării care nu exclude, ci accentuează, sentimentul naţional pe măsură ce devenim tot mai mult europeni.

Valentin Emil MUŞAT

ZIARUL VALENII Nr. 9 – PRIMA PAGINA

ZIARUL VALENII Nr. 9 – PAGINA 2

ZIARUL VALENII Nr. 9 – PAGINA 3

ZIARUL VALENII Nr. 9 – PAGINA 6

ZIARUL VALENII Nr. 9 – PAGINA 7

ZIARUL VALENII Nr. 9 – PAGINA 8

ION LUCA CARAGIALE ŞI VĂLENII DE MUNTE

Vălenii, localitate mai puţin pomenită în opera lui Nenea Iancu, vine în forţă în atenţia opiniei publice în tomna lui 1900 când în parlament se dezbătea legea ţuicii pentru instituirea monopolului băuturilor spirtoase şi a impozitului pe grad.

Deziderate legitime este titlul momentului apărut la Universulpe 9 octombrie 1900. E vorba de o petiţiune pe care cetăţenii unei „urbe care lucrează foarte mult cu ţuica” au avansat-o parlamentului. Târgul de Munte este prezentat sec, cu „3600 de locuitori, vreo 6 biserici, 4 şcoale primare şi 180 de cîrciumi”. Apoi se justifică doleanţele cetăţenilor, care, trebuie să recunoaştem, sunt mult mai ponderate decât cele ale locuitorilor Mizilului, care voiau, nu altceva, decât musai Mizilul reşedinţă de judeţ. Vălenarii cereau construirea unui pod solid de piatră în oraşul lor, apoi înfiinţarea unui liceu, o cale ferată până în capitala judeţului şi, bineînţeles, retragerea proiectului asupra ţuicii, care loveşte interesul cetăţenilor alegători din Târgul de Munte.

Legea se votează totuşi pe 3 octombrie. Costică Panaite, simpaticul erou al povestirii Cam târziu…(Univesul, 13 oct. 1900), cu vorba lui cea dulce „C-eşti copil?”, pleacă cu o petiţiune „iscălită de mai multe zecimi de cultivatori de prune”. Costică face el însuşi „agricultură de fân şi de prune” pe o moşie „la cincizeci de kilometri cu trăsura până la Ploieşti”, situată „într-unul din cele mai sălbatice şi mai sublime puncte ale Carpaţilor… departe de zgomotul capitalei”. Dar drumul spre Bucureşti este lung şi greu. Costică s-a abătut pe la Vălenii de Munte, unde s-a încurcat o noapte, apoi s-a mai oprit în Ploieşti, şi nu se putea să nu ocolească puţin pe la Valea Călugăreacă, la un prieten, cu ocazia culesului şi s-a mai încurcat o zi şi-o noapte. La Bucureşti a tras la Metropol, iar dimineaţa îl aflăm, printr-o fericită întâmplare, cu vechi colegi de şcoală, la o halbă ş-un mezelic. Iar vechii prieteni îi transmit vestea cea groaznică: „S-a votat legea!”. Costică e înmărmurit: „Ce-ş copil?!”

Astăzi, la peste un veac de când Nenea Iancu expunea „dezideratele legitime” ale paşnicilor cetăţeni din Târgul de Munte, putem spune, cu mândrie, că există calea ferată spre capitala judeţului şi nu se mai face până acolo „două ceasuri şi jumătate cu căruţa”. Despre poduri ce să mai vorbim. Până şi cartierul Valea Gardului este legat de oraş printr-un solid pod de beton. Mamele din urbe, care ţin la educaţiunea fiilor lor tot atât de mult ca pe vremea lui Caragiale, îşi dau odraslele la unul dintre cele două licee locale, de unde vor merge în Capitală la Facultatea de Drept sau la Academia de Poliţie, pentru a pune capăt corupţiunii şi a intra cu fruntea sus în Cameră. Un singur sector a avut într-o vreme o decădere. Nu sunt nici două decenii de când cârciumile se numărau pe degete. Dar glorioasa revoluţie din decembrie a alungat tirania şi acum lucrurile au revenit aproape de statistica lui Nenea Iancu.

─ Cam câte cârciumi să fie în târgul nostru, monşer?

─ Ştiu eu?! ‘fo pa’zeci-cincizeci! Poate suta!

─ Ce’ş copil?!

Adrian MIHALCEA

„REVOLUŢIA DIN DECEMBRIE 1989” – O TRAGEDIE ROMÂNEASCĂ

În dimineaţa zilei de 21 decembrie 1989, încă pe întuneric, România stătea în cumpăna istoriei. Provocată profesionist, Armata ţării deschisese focul şi omorâse cetăţeni ai ţării. Oamenii ai Miliţiei şi Securităţii arseseră cadavrele victimelor de la Timişoara, iar Gărzile patriotice din acelaşi oraş trăseseră cot la cot cu forţele de represiune, făcând şi ele victime. Şeful statului încălcase Constituţia României şi dăduse ordine ilegale, făptuind deja infracţiunea de subminare a puterii de stat. Şi cu toate acestea, în acea noapte, Nicolae Ceauşescu încă mai putea opri dezastrul ţării şi al naţiunii printr-una sau două decizii raţionale. Alegerea lui a fost să trimită la Timişoara câteva zeci de mii de muncitori din Oltenia care să-i bată pe muncitorii din Timişoara, să organizeze la Bucureşti un miting prin care intenţiona să acopere cu legitimitate revoluţionar-marxistă acest ordin criminal şi să-i ofere în plus posibilitatea de a ucide în continuare, în masă. Ne aflam în momentul de vârf al deciziei, adică în acea clipă în care un om investit cu o responsabilitate majoră hotărăşte soarta a milioane de oameni, destinul poporului său. Uneori, în cazul unor personalităţi cu anvergură planetară, omul care ia decizia poate influenţa Istoria. Thierry de Montbrial, fondatorul Institutului Francez de Relaţii Internaţionale, a definit acest moment: „Previziunea crizelor face să intervină mai multe niveluri de incertitudine. Cu titlu de exemplu, legat de teoria sistemelor, asupra căreia vom reveni, va trebui acordată o atenţie specială formei extreme care ţine seama de posibilitatea existenţei unei bifurcaţii în cadrul unui sistem dat, susceptibil de şocuri structurale, din care poate rezulta o schimbare a sistemului însuşi (criza sistemică) (…) Noţiunile de bifurcaţie şi de criză sistemică vor fi ilustrate de un exemplu. La 7 octombrie 1989, în Berlinul de Est, Mihail Gorbaciov avea de ales între a-şi oferi sau a refuza sprijinul faţă de Erich Honecker. Această situaţie corespunde foarte bine noţiunii de bifurcaţie. Alegând cea de-a doua alternativă, stăpânul de la Kremlin a pus în acţiune – desigur, fără a conştient de acest lucru – o dinamică ce a provocat prăbuşirea Uniunii Sovietice şi deci, finalmente, o schimbare a sistemului internaţional în ansamblul său (criză sistemică). Dacă Mihail Gorbaciov ar fi ales să-l susţină pe Erich Honecker într-o acţiune represivă (poziţia acelora pentru care el nu avea de ales este, din punct de vedere filozofic, de nesusţinut), e posibil ca sistemul bipolar să fi supravieţuit pentru un timp nedeterminat, ceea ce ar fi atras o relansare a Războiului rece”. Decizia lui Nicolae Ceauşescu din noaptea de 21 decembrie şi dimineaţa de 22 decembrie 1989 de a supravieţui la conducerea României cu orice preţ a declanşat un lanţ de evenimente ale căror consecinţe nu s-au stins nici astăzi, după mai bine de 15 ani, legând cu inelele sale căderea generală a economiei, a stării sociale şi morale a societăţii  româneşti, sugrumând statul până la limita de jos a disoluţiei naţionale. În consecinţă, preţul pe care îl plkătim acum – slăbirea accentuată a valorilor statale, supravieţuirea îndelungată a mentalităţilor şi structurilor comuniste, influenţa crimei din decembrie asupra vieţii politice şi sociale, prăbuşirea imaginii instituţiilor de forţă ale statului ( Armata, Justiţia, Poliţioa nşi Serviciul secret), scena politică dominată de impostori şi amatori, penetrarea până la niveluri înalte a spionajului străin pe fondul dezintegrării sistemelor de securitate ale statului, poziţia internaţională inferioară şi chiar umilă – îşi au originea nu numai în lipsa de reacţie a naţiunii în faţa dictaturii, ci şi în deciziile greşite ale lui Nicolae Ceauşescu. Putem estima, la fel ca în exemplul dat de Thierry de Montbrial, că Ceauşescu nu a intuit dimensiunea catastrofei pe care a declanşat-o în România, astfel că schimbarea violentă de sistem în ţara noastră nu a atins doar faza crizei sistemice – aceasta era oricum iniţiată la Moscova -, ci a lovit şi în bazele statului român. Încă nu ne putem imagina un Ceauşescu adept al dictonului „după noi, potopul” şi continuăm să credem că dictatorul comunist „se crampona” de Putere din cauza obsesiei pe care o făcuse pentru destinul său eroic. Dacă lecţia aceasta nu va fi scrisă în manualul de Istorie al şcolilor noastre, aşa cum a fost în realitate şi în întregul său dramatism cinic, suntem condamnaţşi să prelungim încă multe decenii criza sistemică pe care a declanşat-o voit Mihail Gorbaciov în folosul Uniunii Sovietice şi cu sacrificarea, slăbirea şi dezorganizarea foştilor săi sateliţi.

În dimineaţa de 21 decembrie 1989 se împlineau 110 ani de la naşterea lui Stalin, iar 43 de cetăţeni ai Capitalei se pregăteau ca în acea zi să fie primiţi în Partidul Comunist Român.

Alex Mihai STOENESCU

DENUMIREA STRĂZILOR (IV)

STRADA BEREVOIEŞTI

Cea mai veche cale de trecere a turmelor de oi, în timpul transhumanţei, practicată în multe secole. Trecerea oilor, cu ciobanii, câinii însoţitori şi măgarii peste Carpaţi spre locurile de câmpie şi Deltă – toamna spre locurile sudice, primăvara în sens invers – a lăsat urme mai ales în toponimia locurilor subcarpatice. Bunăoară, pe Valea Teleajenului, veche cale de circulaţie, s-au stabilit locuitori, de regulă ciobani şi negustori, lăsând posterităţii nume ca Bughea, Ungureni şi evident Berevoieşti. Să fi fost un cioban Berevoi din Berevoieştii actuali din nordul judeţului Argeş? Legendă sau adevăr? Cu certitudine această stradă poartă şi numele de început al aşezării noastre devenită mai apoi Săcuieni şi, din secolul al XVII – lea, Vălenii de Munte.

S-a transmis, tot prin legendă, existenţa pe acea cale a unui „Schit Alb”, operă a aceloraşi ciobani în trecerea lor prin zonă.

Faptul că pe această stradă s-a târnosit la 25 octombrie 7235 (1726) o mică bisericuţă Berevoieşti în apropierea schitului de pe dealul Runcu al schismaticilor, deci anterior celei Mica Filip (1808), dovedeşte că acolo era nucleul aşezării urbane amintite.

Berevoieştii de jos era o moşie a statului compusă din două loturi în întindere de 45 de hectare din care 23 de hectare de pădure în trei pâlcuri: Piscul Runcului, Poiana Vătafului şi Cotul cu Plopi vândută pe veci domnului Naum Papazol – Papazoglu (al cărui mormânt se află în curtea bisericii Sfântul Ioan) pe preţ de 29.000 lei.

Pe harta oraşului strada începe pe careul C2 şi se continuă pe D2 şi D1.

Ion BOCIOACĂ

CLUBUL "DOINA" O OAZĂ DE CULTURĂ

Într-o lume în care fiecare suntem tributari unor interese mai mari sau mai mici, răgazul unui popas cultural devine o reală încântare. Şi atunci când oamenii sunt primitori, însetaţi de cultură, dornici să ofere şi să  primească idei înălţătoare, atmosferă caldă, discuţii diverse şi incitante, totul se transformă într-o realitate ce poartă numele de  “ Clubul Doina” .

Clubul Doina a luat fiinţă în urmă cu trei ani din dorinţa cititoarelor fidele ale bibliotecii “Miron Radu Paraschivescu” , cărora li s-a alăturat însăşi doamna bibliotecară Alexandrina Miroiu, de altfel şi gazda acestui club. În cadrul clubului au loc lansări şi prezentări de carte, evocări culturale, manifestări artistice, dezbateri pe diverse teme, întâlniri cu scriitorii locali (în special) şi uneori întâlniri între generaţii (elevi-profesori), în după-amiaza fiecărei zile de luni. Cele 32 de membre permanente ale Clubului Doina sunt în majoritatea lor pensionare, însă vin cu plăcere şi profesoare, cadre didactice, muzeografe, casnice. Într-o oarecare măsură, păstrând proporţiile, întrunirile lor păstrează un iz al Cenaclului “Junimea”  al lui Maiorescu, unde orice dezbatere se tratează cu competenţă şi seriozitate, orice încercare literară se supune indiscutabil comentariilor pro şi contra, iar fiecare idee este profund analizată. Şi totul se armonizează aici perfect: oamenii, locul, cărţile, ideile, acţiunile realizate sau cele viitoare. Un strop de lumină din miezul acestui club (insignifiant – pot spune unii) are şansa de-a “lumina” îincet dar sigur întreg oraşul. Primul pas a fost deja facut. Urmeaza altul şi altul iar voinţa şi dorinţa membrelor acestui club îl vor face cunoscut tuturor. Dar ceea ce este cu adevărat important este faptul că membrele clubului vor continua să păstreze cultura locală şi naţională, să o cunoască şi apoi s-o facă cunoscută şi altora, să-şi amintească şi să reamintească la rându-le tradiţiile, obiceiurile şi trăsăturile românilor ce ne asigură unicitatea în această lume.

Iar treaba odată începută este pe jumătate terminată, după cum spune o vorbă din popor. Clubul Doina şi-a început misiunea cu importante lansări de carte, precum: Constantin Pârvu- “Enciclopedia plantelor” , Valentin Emil Muşat- “În căutarea titlului pierdut”, Stelian Florescu – «Starchiojd – monografie », “Prilej de admiraţie”, “Colegiul Nicolae Iorga” continuată cu prezentări de carte: Nastasia  Popa -“Legendele ariciului”, prof. Ion  Bocioacă – “Valenii de munte” (reeditată), dr.stomatolog Dorel Pârvulescu – “Igiena buco-dentară”, etc. Sunt aşteptaţi să-şi lanseze proaspetele cărţi Mihai Istudor – o surprinzătoare carte de poezii şi Alex Mihai Stoenescu – “Istoria  loviturilor de stat din România”.

Şi pentru că suntem în luna martie, luna dedicată femeii, membrele clubului au pregătit, ca în fiecare an de 8 Martie, o activitate specială sub titlul ”Din dragoste pentru sufletul femeii”, urmată de-o masă festivă.

O prezenţă unică în peisajul cultural vălenean, Clubul Doina este şi rămâne un lucru bun, de lăudat, de admirat şi de urmat. Rămâne de văzut cum şi dacă îi va urma exemplul şi alţii. Viaţa culturală are nevoie de suflete părtaşe la evoluţia sa.

Tatiana BĂJENARU