RESPECTUL FAŢĂ DE CETĂŢEAN

Puţini sunt aceia aflaţi în capul trebii care să înţeleagă faptul că sunt acolo pentru a-l sluji pe cetăţeanul contribuabil şi nu pentru a-şi exercita discreţionar puterea pe care i-a încredinţat-o, temporar, alegătorul. Nu sunt acolo pentru a se îmbogăţi ei şi rudele lor sau pentru a împărţi iluzorii şi subiective acte de “dreptate” după o logică şi lege personale, adeseori în contradicţie cu Legea.

De la preşedintele statului şi până la primarul din cea mai mică localitate, unda de şoc a puterii trebuie să se propage întru conştientizarea faptului că ai fost ales nu pentru a domni, ci pentru a sluji. A sluji nu oricum, ci într-un perpetuu respect faţă de cel care-şi plăteşte cu parcimonie “dările”, pe spatele (şi din banii) căruia trăieşti tu, funcţionar public, cu toată familia ta. Nu cetăţeanul este cel care depune Jurământul,

ci preşedintele, parlamentarul, ministrul, primarul sunt aceia care, cu mâna pe Biblia creştină şi pe Constituţia ţării, jură “să respecte” şi “să slujească”.Aroganţa nu are ce căuta la masa funcţionarului public, idiferent că e de rang înalt sau nu. Cetăţeanului nu trebuie să-i fie teamă că va fi dat afară de gardieni atunci când bate la uşa primarului sau a secretarului pentru a întreba ce se întâmplă cu banii săi pe care i-a “vărsat” la bugetul local. Primăria trebuie să fie casa primitoare pentru toţi cetăţenii care îi trec pragul. Cei aflaţi în capul trebii sunt acolo să aibă grijă de banul public, să vegheze întru binele, bunăstarea şi siguranţa cetăţeanului simplu. Cetăţeanul simplu nu mai trebuie privit doar ca pe cel care vă aduce taxa, impozitul şi, odată la patru ani, votul său fără de care nici nu aţi exista…

Gh. BURDUJAN

GUSTUL AMAR AL DREPTURILOR PE HÂRTIE

Cred că nu există persoană care să nu fi constatat că în ultimul timp s-au schimbat legi sau au apărut altele pe care nu le cunoştea şi a fost obligată să ţină pasul cu aceste schimbări legislative, pentru că nimeni nu este absolvit de necunoaşterea unei legi, dacă a încălcat-o. Una dintre aceste legi despre care vorbesc se referă la descentralizare. Aşa este în statele civilizate şi aşa ar trebui să se întâmple şi la noi, numai că semnele descentralizării incipiente ne dovedesc deja că mai avem mult până vom depăşi impactul ordinelor venite de sus. Ne-am învăţat să aşteptăm ca superiorii să ne spună că trebuie să respectăm o lege şi nu s-o interpretăm. Prin forma sa, legea nu spune niciodată: „Eşti dator să mă respecţi!” Dacă toate instituţiile statului (prin reprezentanţii ei) ar respecta legea, nu am avea atâţia oameni nemulţumiţi, obligaţi să-şi apere în stradă drepturile ce li se cuvin. Ca o necesitate pentru apărarea drepturilor salariaţilor, au apărut Sindicatele şi o lege care guvernează activitatea acestora, Legea nr. 54/2003. Îndatoririle speciale ale liderului de sindicat stipulează obligaţia acestuia de a participa la întocmirea bugetului unităţii de învăţământ şi de a se asigura că sunt incluse fondurile pentru o bază materială adecvată, pentru drepturi salariale sau alte drepturi băneşti prevăzute de lege. De asemenea, liderul sindical este parte semnatară la încheierea proiectului cadru de protocol cu Primăriile din localitatea unde se află unitatea de învăţământ (cf. Contractului colectiv de muncă, Anexa 4.2).

OPOZIŢIA VEHEMENTĂ A DOMNULUI SECRETAR PAUL INŢĂ MI-A AMINTIT DE VREMURILE ANTERIOARE

Dacă toate acestea ar fi fost respectate, probabil că nu am fi asistat la o situaţie penibilă generată la sfârşitul anului 2007 de refuzul  acordării  tichetelor cadou cadrelor didactice. Legea 193/2006 privind alocarea tichetelor cadou şi a tichetelor de creşă, precum şi H.G. nr. 131/2006, privind aprobarea normelor de aplicare, au fost încălcate în şedinţa la care am participat pentru a expune cererile îndreptăţite ale profesorilor din oraşul Vălenii de Munte. Există mai multe moduri de a refuza, dar ceea ce s-a întâmplat în şedinţa amintită, depăşeşte orice imaginaţie. Opoziţia vehementă a domnului secretar  Paul Inţă mi-a amintit de vremurile anterioare, în care un secretar de partid îşi impunea voinţa prin ţipete şi ameninţări. I-am atras atenţia că poate vorbi şi pe ton civilizat, dar dumnealui mi-a dat replica stupefiantă: „Aşa sunt eu, mai nervos!”  Nu cred că nervii erau de vină, ci faptul că domnul secretar a avut o criză de personalitate, din dorinţa de a le arăta dumnealui profesorilor ce mare şi puternic este, când domnul primar lipseşte (domnul Manolescu fiind bolnav). Nu are importanţă dacă dânsul greşea interpretând legea după bunul plac sau dacă legea îi permitea să facă lucrul acesta.

Mai mult decât refuzul în sine, m-a revoltat atitudinea dânsului şi modul în care a început să ţipe, de parcă am fi atentat la un bun propriu. Ştiu că Statutul funcţionarului public impune o conduită decentă în relaţia cu cetăţeanul. Dacă astfel vorbeşte dânsul cu reprezentanţii cadrelor didactice şi încearcă să intimideze, fără să asculte argumentele acestora (şi liderul sindical de la Colegiul „Nicolae Iorga” a „beneficiat” de acelaşi tratament), trimiţând ca răspuns la  o solicitare îndreptăţită, motivaţii care nu subzistă, atunci îmi pot închipui cum este tratat omul obişnuit, care nu cunoaşte legile şi nu are cum să se apere.

Conform legii amintite, cadrele didactice trebuie să primească tichete cadou cu prilejul a şapte sărbători:  Crăciun, 1 Martie, Paşti, Ziua Europei, 15 septembrie, Ziua Educaţiei, 1 Decembrie. În fond, tichetele cadou reprezintă şi o recunoaştere a rolului pe care îl au profesorii în comunitate.  Au fost Primării în ţară şi în judeţ care au aplicat legea şi au demonstrat că preţuiesc oamenii de la catedră. Am aflat, cu stupoare, că Legea nr. 193/2006, emisă de Parlamentul României şi avizată de Ministerul Economiei şi Finanţelor şi de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (Direcţia generală de

buget-finanţe), este catalogată de domnul secretar ca fiind „nelegală”!

În luna martie 2008 am depus un Protest la răspunsul primit din partea Consiliului local şi al Primăriei, prin care se refuza acordarea tichetelor cadou.  Demersurile liderilor sindicali la nivelul oraşului s-au finalizat cu acordarea tichetelor cadou după Paşti, înaintea alegerilor locale. Credeam că de-acum înainte Primăria va acorda tichetele la fiecare eveniment care ar fi urmat. Nu a fost aşa. L-am întrebat pe domnul primar, într-o şedinţă în care şi-a făcut campanie electorală, desfăşurată la şcoală, care va fi următoarea dată când vom primi tichete, iar dumnealui ne-a răspuns că urmează să ne adresăm unui consilier pentru a întocmi Proiectul care să fie votat în Consiliul local. Proiectul a fost întocmit de doi colegi  de la Comisia de învăţământ, iar domnul secretar   i-a „ajutat” (obligaţie care este în sarcina dumnealui de serviciu). În timpul şedinţei de dezbatere a acestui Proiect, domnul secretar a considerat că este incorect întocmit şi  a apreciat că profesorii consilieri se află în conflict de interese, de aceea a refuzat să dea avizul de legalitate.  Consilierii au votat favorabil, în urma recomandării domnului deputat Mihai Apostolache de a-şi respecta mandatul şi de a vota conform propriei conştiinţe. Ar fi urmat să primim tichetele, dar nu a fost aşa. Ni s-a transmis că se aşteaptă aprobarea de la Prefectul judeţului. Deoarece răspunsul întârzia, m-am deplasat, împreună cu mai multe cadre didactice (în timpul unei recreaţii), în ziua de 17 decembrie 2008 la Primărie pentru a afla ce se întâmplă cu tichetele cadou. Ni s-a spus că domnul primar este într-o şedinţă. Am hotărât să-l aşteptăm pentru a discuta cu dumnealui. Ne-a întâmpinat în holul Primăriei. Noi am cerut lămuriri,  l-am întrebat de ce alte Primării pot acorda aceste tichete, iar la Văleni nu se poate. O colegă a spus că la Primăria din localitatea dumneaei se aplică această lege. Domnul Primar a întrebat-o ce materie predă, iar dumneaei a răspuns că predă matematica. Dânsul i s-a adresat astfel: „Femeie! Dumneata predai matematica, dar eu sunt economist!” Când l-am întrebat  dacă ştie despre Ordonanţa 43, s-a enervat şi ne-a dat afară, spunând ca la ora 14⁰⁰ să se prezinte liderii pentru a primi răspunsul de la Prefectură.  În textul Ordonanţei 43 se arată că sumele pentru acordarea tichetelor cadou au fost prevăzute în bugetele ordonatorilor principali de credite. La ora 14⁰⁰ s-au strâns în faţa Primăriei colegii care nu aveau ore în acest interval. A sosit şi o echipă a televiziunii Alpha TV, care a luat mai multe interviuri. Domnul primar, care părăsise Primăria, a venit şi mi-a spus, vădit iritat:

- Dumneavoastră aţi organizat tot circul acesta!

I-am răspuns că nu este adevărat, că dumnealui ne-a chemat la ora 14⁰⁰ pe toţi liderii, iar colegii care nu aveau ore au dorit să fie prezenţi. Pe scările Primăriei, m-a oprit şi mi-a spus să vin joia la dumnealui în audienţă şi că acum nu am ce căuta în biroul dânsului. M-am întors în faţa Primăriei şi am aşteptat  să vină liderii cu răspunsul. Domnul profesor Dogaru Ion, lider la Colegiul Naţional „Nicolae Iorga”, ne-a spus că i s-a citit o adresă de la Prefectură prin care se spunea că hotărârea adoptată de Consiliul local  este nelegală. În zilele care au urmat, o colegă a mers la Prefectură şi a stat de vorbă cu domnul prefect Doru Marius Nechiti. Dumnealui a fost mirat de această adresă pe care nu a găsit-o înregistrată la secretariatul domniei sale. L-a chemat pe un funcţionar Bărbulescu şi i-a cerut să-i explice doamnei profesoare cum se face că această adresă nu apare înregistrată şi la dumnealui. Tot dânsul a dat şi explicaţia: îi fusese înaintată printre alte acte la semnat. I-a mai spus că Hotărârea Consiliului local este legală şi singurul impediment îl reprezintă lipsa avizului de legalitate al secretarului. Văzând că toate acestea au fost descoperite, domnul secretar a chemat în instanţă Consiliul Local al oraşului Vălenii de Munte. Procesul are termen: 5 mai 2009.

SECRETARUL, PAUL INŢĂ, JIGNEŞTE IARĂŞI

Ulterior acestor evenimente, aflându-mă pe holul Primăriei, domnul secretar a ieşit din biroul dumnealui şi a început să mă jignească. Mi-a spus pe ton ridicat că nu am respect faţă de părul alb din cap al dumnealui, că  nu-i cunosc meritele, că dânsul nu a greşit niciodată în funcţia pe care a avut-o. Atunci i-am răspuns că  tocmai de aceea moştenitorii unui om care a decedat sunt obligaţi acum să plătească miliarde. Ca urmare, mi-a spus să plec şi a chemat personalul de pază pentru a mă da afară din Primărie.

Primele de vacanţă reprezintă un drept al cadrelor didactice care decurge din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învăţământ. Acest drept a fost câştigat în instanţă prin Decizia nr. 2217 a Curţii de Apel Ploieşti încă din 28 octombrie 2008. În sentinţă se arăta că „bugetele proprii ale instituţiilor de învăţământ sunt alimentate prin intermediul pârâţilor de către Ministerul Educaţiei”, pârâţii fiind Primăria Vălenii de Munte şi cele trei şcoli din oraş. Am făcut cunoscută această sentinţă domnului primar şi l-am rugat să o pună în aplicare, iar dânsul  ne-a reproşat, în şedinţa Consiliului local,  că îşi va pierde casa din cauza cadrelor didactice. I-am răspuns că nu trebuie să se ajungă aici, deoarece sarcina dumnealui este să găsească sursele de finanţare. Grupul Şcolar Agromontan a trimis adrese către Primărie pentru suplimentarea fondurilor, în vederea plăţii primelor de vacanţă. La rândul ei, Primăria a trimis adresă Direcţiei Generale a Finanţelor Prahova Ploieşti încă din 17 decembrie 2008. Am aşteptat 4 luni aceşti bani. Ni s-a promis că vom primi primele pe data de 13 aprilie 2009, deoarece există finanţare. În data de 4.04.2009 către primării s-a transmis adresa Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Prahova, în care se arată: „plata primelor de concediu câştigate prin sentinţe civile definitive şi irevocabile se face din veniturile proprii ale unităţii administrativ-teritoriale”. Pe data de  25. 04.2009 către Primăria oraşului Vălenii de Munte s-a transmis o altă adresă a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Prahova, în care se arăta că „plata primelor de concediu se face din veniturile proprii ale instituţiei de învăţământ, aşa cum sunt nominalizate în sentinţele civile definitive şi irevocabile”. Această afirmaţie este inexactă. În sentinţa Curţii de Apel rămasă definitivă, irevocabilă şi executorie nu se spune acest lucru. Se arată foarte clar sursa de finanţare. Primăria nu trebuia să amâne plata acestor prime. Suntem acum în situaţia de a face executare silită. Nu ne interesează sursa de finanţare, aceasta este responsabilitatea Primăriei. Oricâte adrese s-ar primi, acestea nu pot anula o hotărâre judecătorească, iar Primăria, ca ordonator de credite va trebui să respecte această sentinţă. Potrivit Legii 168/1999, privind soluţionarea conflictelor de muncă, la art.83, coroborat cu art. 84, neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive constituie infracţiune şi se pedepseşte în consecinţă. Astfel, în loc să primim banii de la bugetul de stat, ei vor fi luaţi din bugetul local, contribuabilii oraşului Vălenii de Munte plătind peste 10 miliarde de lei faptul că primăria nu a pus în executare imediat o sentinţă definitivă. Dacă nu eram daţi afară pe uşă de către  funcţionarii primăriei şi nu s-ar fi refuzat dialogul, probabil că împreună găseam soluţiile pentru rezolvarea tuturor problemelor. Lipsa de bunăvoinţă, lipsa de transparenţă şi lipsa de comunicare sunt tot atâtea sintagme prin care se poate defini activitatea primăriei oraşului Vălenii de Munte.

Lider sindical – Maria VISOSCHI

CETĂŢEAN DE ONOARE AL ORAŞULUI PE UN CRITERIU CARE NE SCAPĂ

Am recitit lista “Cetăţenilor de onoare” ai oraşului Vãlenii de Munte, publicată în numãrul 8 (serie nouă) al ziarului nostru. Îl căutam pe Miron Radu Paraschivescu. Nu existã! M.R.P. nu se aflã pe aceastã listă. În schimb aflăm, cu stupoare, că a fost propus şi acceptat prin vot (la propunerea doamnei consilier Iulia Mărgăritescu, în şedinţa Consiliului local al oraşului – din data de 30.03.2009), domnul Harry Tavitian.

Care sunt criteriile dupã care titlul de Cetăţean de Onoare este acordat unei persoane? Am întrebat peste tot. Nu există nici un criteriu, în afara celui al simpatiei personale.  Cineva propune şi alţii voteazã. Nu existã o comisie de analiză a meritelor celui care urmează a fi desemnat Cetăţean de Onoare şi care să stea cu demnitatea cuvenită alături (pe aceeaşi listã) de ilustrul savant Nicolae Iorga.

Un lucru trebuie spus de la început: nu am nimic personal cu domnul Tavitian. Dimpotrivã, ne salutãm, ne dãm mâna ca nişte oameni civilizaţi.  Nu-i contesc înzestrarea artisticã. Poate cã este cel mai strãlucit pianist de jazz al generaţiei domniei sale, poate cã este (chiar) genial. Foarte bine, dar care este legãtura lui cu oraşul Vãlenii de Munte? Pentru cã dacã nu am avea acest minim criteriu, de bun simţ l-am putea propune ca Cetăţean de Onoare al oraşului pe însuşi domnul Obama, preşedintele Americii. Discutãm aici un principiu.

Iatã un fragment dintr-un interviu pe care redactorul nostru Gabriel Tomescu  l-a fãcut cu domnul Tavitian în anul 2005:

G. Tomescu: – Domnule Tavitian, când aţi venit pentru prima oarã în Vălenii de Munte?

Harry Tavitian: Era în 1998, de Paşte. O bunã prietenã de-a soţiei, care este din Vãleni, ne-a invitat la ea. Am petrecut minunat şi m-a cucerit frumuseţea locurilor şi mai ales liniştea de aici. Pentru mine, ca muzician, asta înseamnã foarte mult.

G.T: Şi cum v-aţi hotãrât sã cumpãraţi o cãsuţã, aici?

H.T.: A fost la început o discuţie în glumã, cu prietena soţiei mele. Ne-a arãtat cãsuţa asta veche şi ne-a plãcut foarte mult. În 2000 am cumpãrat-o. Venim aici cam la o lunã şi jumãtate – noi locuim la Constanţa, dar, având multe drumuri cu concertele, în ţarã şi strãinãtate, zãbovim şi la Vãleni. Ne-am fãcut prieteni aici, ne place oraşul.”

Harry Tavitian a susţinut 3 (trei) concerte în oraşul Vãlenii de Munte, dintre care 2 (douã) au fost contra cost (50 de mii de lei vechi biletul – bilete fãcute pe calculator de cãtre Ionuţ Popa – un colaborator susţinut al Casei de Culturã din Vãlenii de Munte). Punct. Asta e tot. Asta e legătura lui Harry Tavitian cu Vălenii de Munte. Asta e tot ceea ce a făcut el pentru acest oraş. Este acesta un criteriu sustenabil pentru ca el să fie numit Cetăţean de Onoare al oraşului? Va sã zicã vine omul în 1998 PENTRU PRIMA DATÃ în acest oraş, îi place aerul, oraşul şi “liniştea” de aici, ţine trei concerte (două pe bani) şi este fãcut Cetăţean de Onoare. Prin 1998, chiar dupã 2000 (când şi-a cumpãrat cãsuţa de pe Fdt. Trandafirilor), oamenii (în speţă tocmai aceia care l-au propus acum pentru titlul de Cetăţean de Onoare) se întrebau cu vãditã uimire şi reală neştiinţă: “cine mai e şi ăsta, Tavitian?”. Astăzi, aceeaşi persoană (Iulia Mărgăritescu), îl propune şi îl susţine ca Cetăţean de Onoare al oraşului Vălenii de Munte… alãturi de N. Iorga. Fãrã cuvinte. Oare ce interese ascunse au determinat-o pe doamna consilier, director al Casei de Cultură, Iulia Mărgăritescu, să facă această propunere când există atâtea personalităţi cu adevărat copleşitoare care au o legătură organică şi indestructibilă cu oraşul Văleniii de Munte?

Cum singur o spune, Harry Tavitian s-a nãscut şi locuieşte în oraşul Constanţa. Prin Vãlenii de Munte este simplu trecãtor.

Pe de altã parte am aflat cã în aceeaşi şedinţã de Consiliu, domnul consilier Anghel Dafina a fãcut şi dumnealui 3 (trei) propuneri pentru titlul de cetăţean de onoare: 1. Valeriu Sârbu, 2. Petre Dumitrescu, 3. Viorel Păiş.

Ne-am interesat şi am aflat cine sunt aceste personalităţi. Sã vedem ce au însemnat şi ce înseamnã ele pentru oraşul Vãlenii de Munte şi-apoi sã tragem o concluzie justă.

(continuare în pagina 4)

CETĂŢENII DE ONOARE AI ORAŞULUI VĂLENII DE MUNTE

Iorga Nicolae – istoric – savant – 1934;
Loghin Irina – cântãreaţã – muzicã popularã – 1996;
Andre Petit – primar Eaubonne -Franţa – 1996;
Gãucan Constantin – medic – doctor – 1996;
Pârvulescu Aurelian – medic – doctor – 1998;
Florescu Stelian – profesor istorie – 1998;
Maliţa Mircea – academician – 2002;
Cosma Mircea – ing. Preşedintele Consiliului Judeţean – 2002;
Tomio Satoh Ph. D – Dr. Japonia – 2002;
Shehu Adrian – Primar Saranda – Albania – 2002;
Iliescu Ion – Preşedintele României – 2004;
Alexandreanu Ion – ing.  primar – Cimişlia, Republica Moldova – 2004;
Rusu Valeriu – prof. univ. dr. – lingvist, cetãţean român şi francez în Franţa – 2004;
Bocioacã Ion – profesor istorie – 2008;
Pârvu Constantin – profesor biologie – 2008;
Manolescu Stelian – economist – primar – 2008.

ZIARUL VALENII Nr. 9 (24) – PAGINA 4

PRIMĂRIA ORAŞULUI VĂLENII DE MUNTE ARE BANI!

În plinã crizã economicã şi financiarã, în mod miraculos, Primãria oraşului Vãlenii de Munte are bani! Da, dar nu pentru profesori sau pentru Spitalul Orãşenesc, ci pentru gloria personalã a primarului şi a secretarului sãu. Sau, într-un limbaj academic, pentru “promovarea activitãţii Primãriei”. Are bani pentru publicitate (mai mult sau mai puţin mascatã), pentru un nou ziar care sã nu aparã decât cu aprobarea şi avizul “bun de tipar” pe care îl va da însuşi primarul.

De ce doreşte domnul primar, Mircea Niţu, sã-şi facã publicitate, sã-şi “promoveze activitatea”, “imaginea”, tocmai acum?  Ce este de “promovat”? Ce trebuie sã ştie populaţia, cetãţeanul simplu, cã se întâmplã în Primãrie, o instituţie care oricum se aflã în centrul atenţiei? Aş vrea sã fiu bine înţeles: nu mã refer la toţi salariaţii din Primãrie. Am întâlnit oameni modeşti, care-şi vãd de munca lor şi  care nu doresc neapãrat sã-şi facã publice nici imaginea , nici activitatea. Primarul însã, secretarul şi doamna contabil şef, da. Ei doresc publicitate şi promovarea activitãţii lor formidabile. Ei care trãiesc din banul public (pe care ar trebui sã-l gestioneze cât mai eficient), în loc sã fie cele dintâi exemple de slujitori – modeşti şi anonimi -  ai cetãţeanului contribuabil, dau dovadã de aroganţã, o stare pernicioasã la un factor decizional.

Nu vreau sã par ipocrit. Şi ziarul “Vãlenii” a promovat activitatea Primãriei şi a Consiliului Local. Unii au spus cã am exagerat, ceea ce a adus publicaţiei noastre calificativul de “ziar al Primãriei” sau de “ziar al P.S.D.-ului.”  Am fãcut asta dintr-un exagerat bun-simţ, fãrã a primi ceva la schimb (publicitate sau contracte oneroase), fãrã a primi cel mai elementar sprijin finaciar din partea Primãriei. Repet: NICIODATĂ PRIMĂRIA ORAŞULUI VĂLENII DE MUNTE NU A SPRIJINIT  FINANCIAR ZIARUL “VĂLENII”!

Timp de 4 ani, Primãria nu a dorit sã-şi facã publicitate în presa localã şi/sau centralã invocând absenţa banilor. Acum însã doreşte sã-şi “promoveze” activitatea, întocmind contracte anuale de sute de milioane de lei.

Contractul este secret. Domnul primar, Mircea Niţu nu doreşte sã-l facã vizibil şi  nu l-a pus în discuţia Consiliului Local, aşa cum ar fi fost normal când este vorba de banul public. Domnul secretar îşi dã “avizul de legalitate”, doamna consilier P.S.D., Iulia Mãrgãritescu şi domnul profesor Ion Bocioacă îl “consiliază”, iar doamna contabil şef  Elena Niţu îi asigurã sursa de finanţare (şedinþa din 21 aprilie, 2009, biroul primarului, ora 10,15, cu durata de 56 minute şi 26 secunde a cãrei stenogramã o vom publica în ediţiile urmãtoare ale ziarului “Vălenii”).

Primãria gãseşte bani şi pentru supradimensionarea bugetului Casei de Culturã, găseşte bani pentru finanţarea  altei monografii a oraşului, deşi mai există una (editată tot pe banul public).

DESPRE MONOGRAFII

De ce se scriu monografii? De ce simte omul, cercetãtorul, profesorul etc. nevoia sã scrie o monografie? Din civism? Dintr-un exacerbat patriotism local, dintr-o datorie moralã faţă de locurile în care şi-a petrecut o mare parte din viaţă? În general, şi din aceste motive.

Dar, adevãratul motiv pentru care se scriu monografii este faptul cã ele nu se scot pe banii proprii (aşa cum ai scoate un volum de versuri sau un roman), ci tot pe banii publici, ai cetăţenilor plătitori de taxe şi impozite. Aşa începe un alt drum (dintr-un lung şir), întortocheat şi stufos al rãtãcirii banilor publici (folosindu-se, de data aceasta, noţiuni ca “editare”, tehno-redactare”, tipãrire, “drepturi de autor”, “vânzare-desfacere” “trecere la cheltuieli de protocol” etc. )

Cele douã monografii (una tipãritã – autor prof. Ion Bocioacã), cealaltã în curs de apariţie – banii fiind alocaţi prin Hotãrâre de Consiliu – semnatã de prof. dr. Constantin Pârvu, suferã: prima prin dezertarea din spaţiul ştiinţific (omisiunea unor personalităţi de prim rang ale Vãlenilor de Munte), a doua prin hiper-exactitate, ceea ce duce la supradimensionarea (adesea inutilã) cantităţii de informaţie.

DESPRE SPONSORIZĂRI

Se va spune cã toţi aceşti bani despre care am fãcut vorbire şi despre alţii despre care vom vorbi în ediţia viitoare, sunt din sponsorizãri. Este o gãselniţã cinicã prin care multe primãrii îşi justificã risipirea banului public. Care cetãţean sponsorizeazã Primãria aşa de dragul ei, al Primãriei (o singurã excepţie cunosc: regretatul senator Antonie Iorgovan care sponsoriza Primăria cu câte 5 milioane de lei lunar, numai aşa de dragul primarului). În rest, nu cumva sponsorii sunt tocmai acele persoane juridice sau fizice (de ce nu?) care au solicitat şi obţinut un aviz, o autorizaţie de construire, un teren, o construcţie la un preţ de nimic, o lucrare prin încredinţare directã, fãrã licitaţie publicã etc? (Şi în aceste cazuri vom veni cu exemple reale).

Din proprie experienţă afirm cu tărie cã nu există sponsorizare dezinteresată. 90 la sută dintre sponsori o fac din interes sau de teama unor măsuri administrative  îndreptate împotriva activităţilor pe care ei le desfăşoară.

Şi dacă tot se fac sponsorizări la bugetul local de ce să nu fie ele publice? De ce să nu ştie cetãţeanul simplu cine, cu cât şi de ce sponsorizează “X” sau “Y” tocmai Primăria? Sponsorizările constituie un venit discutabil şi variabil pe care nu te poţi baza în constituirea unui buget. Astăzi sunt sponsorizări, mâine s-ar putea ca agentul economic sã dea faliment şi, în consecinţă, sponsorizarea să înceteze. Şi-atunci se apelează tot la banul public (pentru că e cea mai sigură sursă de finanţare şi câştig).

Gh. BURDUJAN

NICIODATĂ ZIARUL “VĂLENII” NU A FOST FINANŢAT DE PRIMĂRIE

Fac aceastã precizare (pentru a nu ştiu câta oară) deoarece am întâlnit persoane care şi astăzi îşi imaginează că publicaţia noastră a fost  finanţată de Primărie sau de P.S.D. Din această cauză mulţi dintre cititorii noştri ne-au ocolit ori au ezitat să se adreseze redacţiei cu anumite probleme de interes general sau particular. Ziarul nostru nu a fost şi nu este al Primăriei Vălenii de Munte. Prin urmare mă văd nevoit să reiau istoria acestui ziar, aşa cum a fost ea în realitate, cu toată obiectivitatea, într-un şir de mai multe episoade, fără a menaja pe cineva, având un singur criteriu: deontologia profesională.

Pentru a nu se mai face erori de interpretare şi judecãţi de valoare anapoda sau departe de adevãr, în spiritul transparenţei totale, voi readuce la cunoştinţa publicului cititor etapele parcurse  de publicaţia noastrã de la începuturile sale (2005) şi pânã în momentul de faţã.

În 2004, anul în care am lut contact cu oraşul Vãlenii de Munte, trecuserã 76 de ani de la ultima apariţie a unei publicaţii în acest oraş. 1929 fiind  anul în care încetează orice apariţie a unui ziar local.

Aceastã realitate era inacceptabilã. Nu se putea (în viziunea mea) ca tocmai oraşul marelui Nicolae Iorga şi al lui Miron Radu Paraschivescu sã nu aibã o publicaţie. Deşi am fost avertizat cã “este dificil sã scoţi un ziar la Vãlenii de Munte” (cuvintele aparţin lui Valentin Emil Muşat), m-am încãpãţânat sã nu ţin cont de acest sfat pertinent şi am purces la realizarea proiectului. Am considerat cã cel mai potrivit mijloc de a finaliza ceea ce-mi propusesem era constituirea unui grup de iniţiativã, alcãtuit din persoane responsabile care sã militeze, la rândul lor, pentru editarea unei publicaţii locale. Prin urmare, LA INIŢIATIVA MEA, s-a constituit urmãtorul

GRUP DE INŢIATIVĂ

1. Gh Burdujan – jurnalist;

2. Valentin Emil Muşat – profesor;

3. Camelia Neagu – profesor;

4. Iulia Mărgăritescu – director Casa de Cultură;

5. Claudia Enică – muzeograf;

6. Ion Bocioacă – profesor;

7. Valentina Ioan – profesor;

8. Vasile Stoicescu – avocat;

9. Anghel Dafina – profesor;

10. Mihai Johann Cozorici – profesor;

11. Dana Moraru – muzeograf;

12.Doina Miroiu – bibliotecar;

13. Constatin Găucan – senator;

14. Eugeniu Olteanu – profesor;

15. Emilia Meiroşu – profesor;

16. Mihai Istudor – profesor;

17. Delia Iamandei – elevă;

18. Sabrina Mesaros – elevă;

19. Delia Secuiu – elevă.

Din Grupul de Iniţiativă s-a ales o delegaţie compusă din subsemnatul (Gh. Burdujan), prof. Valentin Emil Muşat, prof. Ion Bocioacă şi prof. Mihai Johann Cozorici, care sã discute în detaliu toate aspectele legate de apariţia ziarului, cu domnul primar (la acea vreme), ec. Stelian Manolescu.

(Continuare în pagina 6)

ZIARUL “VĂLENII” NU ESTE AL PRIMĂRIEI

(continuare din pagina 5)

Întâlnirea a avut loc în luna mai (2005). La discuţie au fost prezenţi: domnul primar (fost) Stelian Manolescu, domnul viceprimar (actual primar) Mircea Niţu, domnul Manta (junior), domnul V. Emil Muşat, domnul Ion Bocioacã, domnul Mihai Cozorici şi subsemnatul (Gh. Burdujan).

FONDATOR DOAR CU NUMELE

Propunearea mea de a edita ziarul pe Fundaţia Armonia, al cãrei preşedinte sunt, (pentru operativitate şi scutirea de cheltuieli inutile), a fost respinsã de domnul primar care a cerut, în schimb, înfiinţarea unei societãţi comerciale. Ulterior, nimeni dintre cei prezenţi nu a fost de acord cu aceastã idee, aşa cã a rãmas în sarcina mea constituirea societãţii. Astfel a luat fiinţă S.C. “VALTE” S.R.L. (cu ajutorul substanţial şi hotãrâtor al scriitorului şi istoricului Alex Mihai Stoenescu).

Pentru a determina Primãria sã se implice în demersul nostru i-am propus domnului primar St. Manolescu sã accepte titlul de Fondator al viitoarei publicaţii. Iniţial a refuzat, apoi, într-o discuţie particularã, a revenit precizând: “Tu eşti asociat unic, eu sunt Fondator”. Am acceptat sperând cã, astfel, publicaţia noastrã va avea de câştigat. Dar nu a fost deloc aşa.

Singura contribuţie “majorã” a domnului primar Stelian Manolescu a constat în donarea sumei de 6 milioane de lei pentru editarea primului numãr al ziarului local “Vãlenii” care a apãrut în luna iunie (1-15), (2005).

La data de 31.08.2005 a luat fiinţă (aşa cum s-a dorit) Societatea Comercialã “VALTE” S.R.L. cu asociat unic în persoana subsemnatului (Burdujan Gheorghe), societate nãscutã pentru a eşua deoarece eu nu mi-am propus sã fac afaceri (la care nici nu mã pricep), ci doar sã editez o publicaţie localã, pentru reînnodarea tradiţiei care, odatã cu avocatul Ioan Dima (1929), a încetat sã mai existe în Vãlenii de Munte.

Sediul redacţiei ziarului: Str George Enescu nr. 1 (subsolul Şcolii de Misionare), Vãlenii de Munte (spaţiu pe care, la decizia  unilaterală a actualului primar, Mircea Niţu,  am fost obligat să-l eliberez (în luna aprilie 2009), deşi chiria a fost plãtitã pânã la sfârşitul acestui an (2009). Dupã cum se poate vedea în Contractul de închiriere, “spaţiul a fost închiriat în vederea desfãşurãrii activităţii de activităţi social culturale de interes public” nicidecum pentru dezvolarea şi/sau susţinerea unei afaceri aducătoare de venituri. Presa în general şi presa localã în special este falimentarã dacã nu are în spate o finanţare susţinutã şi continuã.

Acest lucru elementar, actualul primar, Mircea Niţu, abia acum îl descoperă deşi nu îi era chiar necunoscut (îl ştia încã din perioada campaniei electorale pentru alegerile locale – care l-au propulsat în fruntea obştii). Avea idee despre costuri, cheltuieli, procesare, editare etc. şi datorită referatului pe care l-am  depus la registratura Primăriei pe data de 15.12.2008.

CONTRIBUŢIA PRIMĂRIEI

Mobilier foarte vechi (dat la casat) şi patru scaune relativ mai bune. Astfel a gândit primarul că poate avea un ziar al său, al primăriei, al oraşului. Nici măcar un calculator nu a  reuşit să asigure. Relaţia noastrã cu Primăria oraşuluiVălenii de Munte constă doar în existenţa Contractului de Închiriere pentru spaţiul din Str. George Enescu nr. 1. Cei ce au vizitat sediul redacţiei ziarului “VĂLENII” au putut vedea spaţiul (umed şi toxic – cu o toaletã nefuncţională) şi aşa zisa “dotare materială”.

APARIŢIA SPORADICĂ

Cea mai grea întrebare care mi s-a pus vreodatã a fost: “Când apare ziarul?”.

Existenţa acestuia a ţinut şi ţine în continuare de finanţarea lui. Ziarul nu a fost gândit ca o afacere, iar eu nu am venit în Vălenii de Munte ca să fac afaceri (aşa cum şi-ar fi dorit cei doi primari şi cum, probabil, îşi imagineazã mulţi dintre cei care mă întreabă “din ce trăiesc”). Asta nu au putut şi nu pot înţelege autorităţile locale: faptul că eu am scos şi scot ziarul pe banii mei şi/sau al sponsorilor, fãră a urmări un beneficiu material.

(continuare în numãrul urmãtor)

ZIARUL VALENII Nr. 9 (24) – PAGINA 7

INTELIGENŢA

Vorbind despre inteligenţă ca sistem complex de operaţii care condiţionează modul general de abordare şi soluţionare a celor mai diverse situaţii şi sarcini problematice, avem în vedere operaţii şi abilităţi cum ar fi: adaptarea la situaţii noi, deducţia şi generalizarea, corelarea şi integrarea într-un tot unitar a părţilor relativ disparate, consecinţele şi anticiparea deznodământului, compararea rapidă a variantelor acţionale şi reţinerea celei optime, rezolvarea corectă şi uşoară a unor probleme cu grade crescânde de dificultate. Toate aceste abilităţi şi operaţii relevă cel puţin trei caracteristici fundamentale ale inteligenţei:

1. capacitatea de a soluţiona situaţiile noi;

2. rapiditatea, mobilitatea, supleţea, flexibilitatea ei;

3. adaptabilitatea adecvată şi eficientă la împrejurări.

Inteligenţa emoţională – ale cărei componente sunt: autocunoaşterea, autoreglarea, auto-motivarea, empatia şi abilitatea de a stabili relaţii cu ceilalţi – determină modul în care ne descurcăm cu propriile emoţii şi cu ale celorlalţi.

“Inteligenţa interpersonală este abilitatea de a înţelege alţi oameni: ce îi motivează, cum lucrează, cum să lucrezi în echipă cu ei.

Inteligenţa intrapersonală este o abilitate corelativă, îndreptată înspre interiorul persoanei. Este capacitatea de a-ţi forma modele veridice şi corecte despre cineva şi de a folosi acele modele eficient în viaţă.” (Thorndike, 1983).

De ani de zile, educatori, profesionişti în resurse umane, formatori, echipe de recrutare, manageri şi alţii ştiu ceea ce îi diferenţiază pe lucrătorii obişnuiţi de cei care se desprind din rândul mulţimii. Nu este vorba de abilităţi tehnice – acestea sunt relativ uşor de învăţat şi este uşor de determinat dacă o persoană le deţine sau nu. Nu este nici neapărat inteligenţă. Este vorba de altceva, ceva ce ştii că există atunci când o vezi, dar care este dificil de definit clar. Este vorba de abilităţile personale.  Se poate înlocui termenul subiectiv  “abilităţile personale”  cu un termen mult mai exact şi obiectiv – “inteligenţa emoţională”.

Să luăm, de exemplu, în considerare sentimente precum frica, neliniştea sau grijile. Sã presupunem cã este vorba de şcoli. Grijile, teama şi neliniştea sunt sentimente care pot însemna că ceva nu merge bine. Grijile pot trage un semnal de alarmă asupra pericolelor viitoare. Toate sentimentele sunt extrem de importante la locul de muncă, nu doar frica sau grijile. Satisfacţia, de exemplu, este un semnal cã lucrurile merg bine. Un sentiment de mulţumire la locul de muncă poate însemna un lucru bine fãcut. Important de ştiut este faptul cã sentimentele conţin informaţii critice de care trebuie să ţii cont dacă doreşti sã fii eficient. Inteligenţa emoţională nu poate prezice de una singură succesul în muncă, o carierã satisfãcãtoare sau un leadership eficient. Este doar una din componentele importante. În cadrul calităţii de a fi un bun utilizator al inteligenţei emoţionale intră şi înţelegerea faptului că aceasta nu este şi nu ar trebui să fie gândită ca un înlocuitor sau substituent al abilităţilor, cunoştinţelor sau priceperii căpătate în timp.

Gândirea creativă

Inteligenţa emoţională te ajută să gândeşti creativ astfel:

- Vezi problemele din mai multe puncte de vedere;

- Ai multe idei noi şi creative;

-  Eşti inventiv;

-  Generezi idei originale şi soluţii viabile;

- Identifici soluţii noi.

Eficienţa socială

Când lucrezi într-o echipã, sau doar cu o singurã persoanã, eficienţa socialã te ajutã în atingerea scopurilor comune.

Inteligenţa emoţională te ajutã sã lucrezi cu ceilalţi astfel:

- Devii o persoanã agreabilã celor din jur;

- Eşti o persoanã de încredere;

- Eşti o persoanã empaticã.

În cazul unui manager, inteligenţa logic-matematicã conferã acestuia calitãţi analitice, indispensabile alocării şi coordonãrii resurselor organizaţiei. Emoţiile bine examinate, bine canalizate şi bine folosite duc la creşterea performanţei, la relaţii interumane mai bune şi la o reducere generală a stresului.

Georgeta-Nicoleta CHIROIU

(Grup Şcolar Măneciu)

ZIARUL VALENII Nr. 8 (23) – PRIMA PAGINA

ZIARUL VALENII Nr. 8 (23) – PAGINA 2

ZIARUL VALENII Nr. 8 (23) – PAGINA 3

ZIARUL VALENII Nr. 8 (23) – PAGINA 4

ZIARUL VALENII Nr. 8 (23) – PAGINA 5

ZIARUL VALENII Nr. 8 (23) – PAGINA 7

ZIARUL VALENII Nr. 8 (23) – PAGINA 8

ZIARUL VALENII Nr. 7 (22) – PRIMA PAGINA

ZIARUL VALENII Nr. 7 (22) – PAGINA 2

ZIARUL VALENII Nr. 7 (22) – PAGINA 3

ZIARUL VALENII Nr. 7 (22) – PAGINA 4

ZIARUL VALENII Nr. 7 (22) – PAGINA 5

ZIARUL VALENII Nr. 7 (22) – PAGINA 7

ZIARUL VALENII Nr. 7 (22) – PAGINA 8

TINERII ŞI POLITICA

EDITORIAL (21)

Pentru mine sunt suspecţi din start mai toţi tinerii care intrã în politica româneascã. E clar cã şi-au ales modele dupã principii aiurea, cã au în spate mentori suspecţi. Ce s-a ales de tineri pânã acum în politicã? Sunt sau gãunoşi sau înghiţiţi cu fulgi cu tot de anturaj.

Sã nu-mi spunã cineva cã sunt animaţi de ideologii, de lupte sociale şi cã din exact aceste motive au ales sã facã politicã. Tinerii din România nu sunt reprezentaţi de tinerii politicieni. Vã dau doar exemplul modei din ce în ce mai puternice a stângii cool. Din ce în ce mai mulţi tineri se revendicã de la credinţe de stânga vestice (nu cele de origine ceauşistã), încep sã creadã în cauze sociale de care pãrinţii lor n-aveau habar, încep sã redescopere gustul pentru lupta socialã clar orientatã (pentru minoritãţi, pentru mediu etc.), toate astea împãnate cu penibile artificii trendy. Politicienii noştri nu au niciun fel de simţ pentru aşa ceva. Aş spune cã nici mãcar nu ştiu cum sã fie demagogi. Sunt mai liniştit cã avem un ministru de 33 de ani la învãţãmânt? Nu, mai ales cã nu are prea multe legãturi cu sistemul. E un tânãr care a ocupat postul prin pârghii exclusiv politice – şi nu pe competenţe de vreun fel anume… E din start ratat proiectul într-un minister extrem de dificil şi de important. Iar asta mã îngrijoreazã la fel de mult precum menţinerea unor Vosganieni care s-au dus pânã la Bruxelles, au fost respinşi  şi li s-a încredinţat jumãtate din România prin douã ministere extrem de puternice (Economie şi Finanţe).

Tânãr înseamnã şi necopt, uşor de manipulat, uşor de “înfiat”. Un tânãr ar trebui sã aibã dorinţa de a se epuiza în pasiuni autentice (de la muzicã, film, fotbal, la cãrţi, studiu sau luptã socialã). Nu vãd un tânãr veritabil care sã se lipeascã de jocul politic fãrã sã aibã un rezultat imediat clar.

Le dau o bilã neagrã din start. Autenticitatea trãirilor lor politice este îndoielnicã şi pusã imediat sub semnul întrebãrii.

Gh. BURDUJAN

ZIARUL VALENII Nr. 6 (21) – PAGINA 2

ZIARUL VALENII Nr. 6 (21) – PAGINA 3

ZIARUL VALENII Nr. 6 (21) – PAGINA 6

ZIARUL VALENII Nr. 6 (21) – PAGINA 7

ZIARUL VALENII Nr. 6 (21) – PAGINA 8

ZIARUL VALENII Nr. 5 (20) – PRIMA PAGINA

ZIARUL VALENII Nr. 5 (20) – PAGINA 2

ZIARUL VALENII Nr. 5 (20) – PAGINA 3

ZIARUL VALENII Nr. 5 (20) – PAGINA 4

ZIARUL VALENII Nr. 5 (20) – PAGINA 5

ZIARUL VALENII Nr. 5 (20) – PAGINA 6

ZIARUL VALENII Nr. 5 (20) – PAGINA 7

PROPRIETAR ŞI CHIRIAŞ SAU PRINŢ ŞI CERŞETOR

EDITORIAL (19)

Ne-a vizitat la redacţie cetãţeanul “X” care ne-a spus povestea vieţii sale:

“În vremurile de tristã amintire ca sã ai acces la un apartament trebuia sã faci o cerere şi sã aştepţi ca statul sã-ţi repartizeze o locuinţã. Doi prieteni (depun în aceeaşi zi) respectiva cerere pentru repartizarea unei locuinţe din fondul locativ de stat. Dupã perioada obligatorie de aşteptare, unul primeşte un apartament cu trei camere într-un bloc cu 60 de apartamente, celãlalt primeşte o garso-nierã într-o casã naţionalizatã. Se-ntâmplã Revoluţia din 1989. Românilor li se oferã o şansã extraordinarã: pot deveni proprietarii locuinţelor pe care le ocupau la acea datã. Din momentul acela lururile se complicã dramatic. Primul prieten îşi cumpãrã apartamentul cu trei camere la un preţ echivalent cu acela al unui videocasetofon (respectiv 96.000 lei). Al doilea prieten nu poate sã-şi cumpere garsoniera pe care o locuia de 20 de ani pentru cã au apãrut, dintr-o datã, vreo trei proprietari ai casei în care se afla garsoniera.  El rãmâne la cheremul acestor proprietari   care, într-un final, ajung la concluzia cã este mai bine pentru interesele lor ca toţi locatarii imobilului respectiv sã fie evacuaţi. Executorul judecãtoresc, ajutat de poliţişti le scoate  lucrurile în stradã.  Statul român nu intervine sub nici o formã.

Cu ce a greşit acest al doilea prieten? Primul prieten era (este şi acum) fericit proprietar (cum au devenit, de altfel, milioane de români “de la bloc”),  în timp ce al doilea a ajuns pe drumuri, fãrã sã  aibã vreo vinã. Atâta vreme cât statul român nu rezolvã astfel de situaţii  reale şi dramatice care duc şi au dus la sinucideri, situaţii pe care tot el le-a generat, este un mare mãgar! A mai inrevenit ceva: cei doi prieteni au devenit duşmani.Primul apãrã interesele proprietarilor, al doilea pe cele ale chiriaşilor. Dacã era invers?“

Gh. BURDUJAN

Văleni – Berlin, via Buziaş

Într-unul din primele numere ale ziarului nostru, prin 2005, am luat un interviu profesorului Mihalcea Adrian de la Colegiul Naţional „Nicolae Iorga”. Ne-a povestit atunci despre preocupările sale în domeniul softului educaţional şi despre succesele împreună cu elevii pe care i-a pregătit, le-a obţinut la diferite concursuri şi conferinţe dedicate acestui domeniu de mare actualitate. Între timp Adrian Mihalcea şi-a realizat un vis ce părea foarte greu de îndeplinit: acela de a participa la Târgul de Soft Educaţional EDUCA Berlin, cea mai mare manifestare din lume din domeniu. „Este probabil cea mai mare dorinţă a unui realizator de soft dedicat învăţământului, : să participe la EDUCA!” ne spunea dânsul.

Neagu Camelia : De ce spre Berlin, trecând prin Buziaş?

Mihalcea Adrian:  În iunie 2006 am plecat la Buziaş unde avea să se desfăşoare finala celei de a patra ediţii a Cupei Siveco, cel mai important concurs de soft educaţional pentru învăţământul preuniversitar. Îmi pusesem mari speranţe pe o echipă combinată dintre liceul nostru şi I.L.Caragiale din Ploieşti. Dar în faza de finalizare a proiectelor elevii din Ploieşti au fost convocaţi la o pregătire a lotului naţional de informatică care urma să plece în Mexic. În aceste condiţii accentul a căzut pe pregătirea unei a doua echipe care conţinea numai elevi din Văleni. Până la data limită mai era puţin timp şi am apelat la profesorul Crivăţ Ştefan să se ocupe de partea teoretică de fizică, urmând ca eu să conduc munca de concepţie a scenariului simulării electronice. Elevii cooptaţi erau Matei Liviu Codruţ “samuraiul’, un adevărat căpitan de echipă (actualmente este student la româno-americană), Tomescu Gabriel şi Alexe Sebastian. A fost un efort enorm dar am reuşit să obţinem calificarea în finală. Profesorul Sandu Golcea, doctor în fizică, un împătimit al softului educaţional, în calitatea sa de Inspector General al Învăţământului la Timiş a ţinut foarte mult ca judeţul său să fie gazda finalei şi aşa staţiunea Buziaş s-a umplut vreme de trei zile de cei „virusaţi” de informatică.

N. C.: Şi Berlinul?

M. A. Nu speram să obţinem un premiu, mă gândeam doar să ne clasificăm în primii 10 (era totuşi o finală naţională, deci obiectivul nu trebuie privit ca foarte modest). Codruţ nu mai fusese până atunci prezentatorul principal al lucrării, acest lucru îl făcuse Alin Ilie, care între timp devenise student, iar la repetiţiile de dinainte de finală nu am fost prea mulţumit de el. Totuşi el trebuia să păstreze rolul de lider al echipei pentru că era singurul care mai participase la concursuri de un asemenea nivel şi ştia modul în care vor fi „interogaţi” de juriu. Când a venit rândul echipei noastre Codruţ a fost cu mult peste aşteptările mele şi am început să sperăm la un premiu mai mititel. Erau şi două premii mari, unul finanţat de Microsoft România şi unul de Siveco.

N. C.: Ai avut emoţii înainte de premiere?

M. A.: Nu am avut deloc emoţii. Prezentarea mersese foarte bine, deci un loc bun trebuia să luăm, însă în nici un caz nu mă gândeam la unul din cele două premii mari. Abia când a început să vorbească reprezentantul Microsoft, explicând criteriile după care conducerea firmei sale a stabilit acordarea premiului, am început să tremur şi să  şoptesc către Nea Fane Crivăţ: „Ce zice ăsta, se cam potriveşte cu ce-am făcut noi!”. Mi s-a părut ceva aproape ireal când Zoli Hertzog şi-a încheiat discursul de vreo 10 minute spunând „Se acordă premiul pentru cea mai reuşită îmbinare a tehnologiilor Microsoft proiectului Oscilaţii Mici realizat de echipa dinVălenii de Munte”. Obţinerea acestui premiu ne-a permis să facem parte din delegaţia României la cea de-a XII-a ediţie EDUCA Berlin.

N. C. Te-ai plimbat prin Berlin sau ai stat mai mult în hotel?

M. A. Păi, mai mult în hotel…la Intercontinental. Parterul Intercontinentalului din Berlin e conceput polivalent, specializat pe conferinţe de diferite tipuri. Prin tradiţie Târgul EDUCA se desfăşoară la Inter… Cei de la Microsoft ne-au impus un program destul de strict, trebuia să stăm în târg, abia după 6 seara ieşeam şi toţi cei din delegaţia României mergeam să luăm împreună masa de seară. Totuşi nu regret că nu prea am avut parte de plimbări prin Berlin, la târg aveai ce să vezi, puteai să schimbi idei cu oameni din întreaga lume, admira tehnologii şi viziuni noi, scenarii didactice inedite, moduri de a vedea educaţia în diferite colţuri ale lumii. Pliante şi CD-uri oferite gratuit la diferite standuri mi-au permis să-mi prelungesc “vizionările” şi după ce m-am întors acasă şi m-au impresionat mai ales materialele oferite de Australia.

N. C.: Câte ţări au participat?

M. A.: E greu de spus. Dacă este să ne luăm după sediile firmelor care erau trecute în catalogul manifestării au fost 73 de ţări. Dar, trebuie ţinut cont că multe firme erau multinaţionale şi faptul că are sediul la Londra nu spune aproape nimic despre cei care sunt la standul respectiv. Am dat acest exemplu pentru că firmele Microsoft erau grupate la un singur stand, iar în catalog găsim o adresă din Londra, însă la acest stand o vedeam cel mai des dând explicaţii pe o domnişoară vieneză, Dolores, şi care a propus ca „studenţii” noştri să facă şi ei o prezentare, iar Codruţ a fost din nou impecabil, dovedindu-şi  buna cunoaştere a limbii engleze.

MA. Dimineaţa mergeam pe jos vreo 25 de minute din strada Meinkenstrasse, unde era hotelul la care eram cazaţi, şi parcurgeam o bună parte din centrul Berlinului de Vest, pe celebrul bulevard Kurfürstendamm. Am reuşit să ajungem într-o pauza de prânz la clasicul Reichstag, iar in altă seară ne-am plimbat pe Unter den Linden, un fel de Champs Elisèe, al Berlinului, considerat cel mai frumos bulevard al capitalei germane, şi pe Alexanderplatz cu gândul la celebrul roman al lui Döblin.

N. C.: Ce planuri ai pentru viitor?

M. A.: În acest moment nu am o echipă cu forţa aceleia din care făceau parte Alin şi Codruţ. Trec şi printr-o criză în care încerc să-mi modific stilul de a concepe interfaţa, pentru a fi in acord cu noutăţile in domeniul designului. In acest moment formez copii de clasa a V-a si a VI-a, care sunt promiţători, nebunatici si creativi şi care poate vor duce din nou Văleniul la EDUCA.

N. C.: Mulţumesc pentru detaliile oferite şi sper să-ţi finalizezi intenţiile cu acei frumoşi nebunatici creativi ai micului oraş!

Interviu de Camelia NEAGU

VALOAREA MOTIVAŢIONALĂ A EVALUĂRII

Termenul de evaluare şcolară desemnează actul prin care se formulează o judecată pe baza unor criterii prestabilite, cu referire la o prestaţie orală, scrisă sau practică. O astfel de judecată poate căpăta forma unei exprimări numerice(note) sau calitative, sub forma unor calificative.

Nota pe care elevul o primeşte este în strânsă legătură cu motivaţia extrinsecă (cea care apare ca urmare a acţiunii unor stimuli externi, veniţi din afara individului, precum dorinţa de succes sau teama de eşec), dar constituie, în acelaşi timp, fundamentul dezvoltării motivaţiei intrinseci care se manifestă ca urmare a plăcerii de a învăţa sau a afla informaţii noi, înclinaţiei faţă de un obiect de învăţământ sau mai multe, conştientizării necesităţii de a şti sau acţiona. Succesul sistematic înscrie motivaţia învăţării pe o spirală ascendentă, în timp ce insuccesul poate duce la demotivare. Cadrele didactice încearcă prin diverse mijloace să-i responsabilizeze pe elevi cu privire la propria învăţare, să-i facă parteneri pe anevoiosul „drum” al formării lor ca oameni. Dar ar fi cu totul nerealist să ne aşteptăm ca elevii să înveţe cu regularitate, în mod sistematic şi conştiincios în absenţa unor verificări periodice. Controlul, evaluarea externă ritmică stimulează pregătirea continuă a lecţiilor de către elevi, cerinţele externe constituind suportul dezvoltării deprinderilor de automonitorizare şi a transformării motivaţiei externe în motivaţie internă.

Ştiind că va fi controlat, elevul investeşte un capital variabil de efort în funcţie de ceea ce i se cere, dar şi de firea şi modul de a aborda o cerinţă proprii fiecărui individ.Unii elevi abordează cu seriozitate şi conştiinciozitate sarcinile care le-au fost trasate, alţii sunt mai nepăsători, neserioşi. Să ne gândim cum ar arăta nivelul de pregătire a unei părţi din elevi în absenţa catalogului sau a notelor. Autoritatea  profesorilor, şi aşa zdruncitată de înţelegerea deformată a democraţiei de către unii elevi şi părinţi ar avea, de asemenea, de suferit. Aprecierea obţinută în şcoală este asimilată şi interiorizată de elev, devenind reper de autoapreciere şi constituind unul din factorii importanţi în  formarea imaginii de sine. Notele şcolare reprezintă, de regulă, şi note de inteligenţă, abia în clasele mari elevii reuşind să facă disocierea între acestea.

Evaluarea constituie un factor motivaţional şi reglator nu numai pentru elevi, ci şi pentru profesori şi părinţi. Pentru primii rezultatele evaluării constituie indiciu în reglarea efortului de învăţare, raportat la timpul disponibil şi dozarea acestuia, dar şi concretizarea cerinţelor societăţii faţă de pregătirea lor şi repere în conturarea aspiraţiilor proprii. Informaţiile obţinute, raportate la propria performanţă şi la cea a grupului şcolar reprezintă un stimul motivaţional importat pentru progres. În funcţie de acea diferenţă între rezultatele aşteptate şi cele obţinute, profesorul îşi dozează materia, o planifică sau poate relua sub alte forme anumite conţinuturi. Pentru părinţi aceleaşi rezultate ale evaluării reprezintă o bază de predicţie sau o garanţie a reuşitei în viitor, dar şi un indiciu pentru acordarea de sprijin.

Pornind aşadar de la această  importanţă evidentă a evaluării, profesorul trebuie să explice clar elevilor, dar şi părinţilor, aşteptările concretizate în obiective.Este dator, în acelaşi timp, să precize şi să explice criteriile de notare. Motivarea acordării unei note conduce în timp la interiorizarea acestor criterii(autoevaluare) şi la raportarea corectă la o scară de referinţă: aceea oferită de profesor şi de colectiv.

Aşadar, pentru a obţine rezultate bune de la elevii noştri trebuie să dăm dovadă de optimism pedagogic, asigurând echilibrul corect între stimulare, încurajare şi penalizare.

Magdalena BUZEA

ZIARUL VALENII Nr. 3 (18) – PRIMA PAGINA

ZIARUL VALENII Nr. 3 (18) – PAGINA 2