NU VOI ÎNCETA SĂ VORBESC DESPRE TEAMĂ

EDITORIAL 39

Teama este cea mai jalnică stare a fiinţei umane. Frica te înjoseşte în faţa propriei tale conştiinţe.
Frica este definită în DEX ca o stare de adâncă nelinişte şi tulburare, provocată de un pericol real sau imaginar; lipsă de curaj, teamă. 
Frica atacă demnitatea în esenţa ei, frica te face să taci, să tăinuieşti adevărul, să ascunzi, să treci nepăsător pe lângă o nedreptate care ţi se face ţie sau altuia, să inventezi scenarii apocaliptice, să crezi că toate forţele răului sunt îndreptate asupra ta, să duci o viaţă de iepure, să te ascunzi în văgăuni existenţiale, să aplauzi atunci când nu e nimic de aplaudat, să faci din normalitate un fapt excepţional doar pentru a fi pe placul şefului sau a unui factor de decizie în comunitate. Teama de a nu pierde privilegii, închipuite sau reale, te face să-ţi trădezi prietenii, să nu te ţii de cuvânt, să amâni hotărâri, să nu semnezi, să nu îţi asumi responsabilităţi, să renunţi, în final, la condiţia de om.
Am cunoscut, în Vălenii de Munte (şi nu numai aici) oameni de o valoare excepţională care mi-au destăinuit lucruri de interes public, dar care nu sunt dispuşi să le rostească cu voce tare. Pentru că au copii care trebuie să obţină o slujbă la stat, pentru că au nevoie de Primărie, pentru că le e mai dragă liniştea, o linişte plină de compromisuri. Şi mai jalnici sunt aceia cărora le e frică de vecinătatea unui om vertical. Nu încerc să le descifrez resorturile ce-i fac pe aceştia să-şi construiască viaţa astfel, dar nu pot să-i înţeleg, nicidecum să le accept atitudinea.
Ei nu vor şti niciodată ce înseamnă să fii cuprins de lumina binefăcătoare a valorilor umane, preponderent pozitive! Pentru că le e frică!

Gh. BURDUJAN

DECEMBRIE LA VĂLENII DE MUNTE

Nicolae Iorga sub titlul Gânduri şi Sfaturi ale unui om ca oricare altul – apãrutã în 1905 spune: ,,când doi oameni au aceeaşi idee, aceasta înseamnã cã nu e nici a unuia, ci a întregii societãţi în care trãiesc”. Dacã în cele de mai jos vã regãsiţi propriile gânduri mã simt rãsplãtit din plin cã am fãcut acest articol.
O femeie simplã de la ţarã a cãrei înfãţişare de bunicã adu-cea în mod izbitor cu imaginea Maicii Domnului din Biserica SF. Ioan din Vãleni mi-a spus într-una din zilele copilãriei cã viaţa este o continuã şi mare datorie. Pentru cã eram copil şi nu prea înţelegeam totul bine am depus aceste cuvinte într-un sertar al memoriei. Acum am anii potriviţi sã deschid acest sertar.
Avem datorii faţã de propria persoanã, faţã de famile, faţã de comunitatea în care suntem cetãţeni, faţã de ţarã, dar avem datorii faţã de cei de dinaintea noastrã şi mai ales faţã de cei ce ne urmeazã. Datoriile oamenilor vin din poziţia lor de prim rang între fiinţele ce populeazã pãmântul, ca fiinţe raţionale şi rãspunzãtoare de viitorul vieţii pe planetã. Sunt şi datorii materiale, dar cele morale sunt fantastic de ample şi cu siguranţã primordiale.
Un copil se naşte. Braţele pãrinţilor îl sprijinã, societatea joacã un rol important în educaţie, în sãnãtatea şi devenirea pruncului om mare. Pentru toate acestea omul are datorii ce se cer onorate.
Recunoştinţa faţã de pãrinţi cere zilnic (,,cine mai are pãrinţi pe pãmânt”) sã ştim dacã sunt sãnãtoşi, dacã au cele de trebuinţã, dacã sunt trişti sau speriaţi. Câţi dintre noi ştiu dacã pensia sau venitul pãrinţilor le acoperã nevoile lunare? Sãrãcia şi şomajul duc prea des la disperare. Oamenii au multã trebuinţã de credinţã şi speranţã pentru a aduce în viaţa lor o cât de micã schimbare în bine. Aceastã ,,cât de micã schimbare” cu cât mai mulţi o vor face, precum picãturile de apã antreneazã valul, într-o zi (cât mai curând) spre surprinderea unora va fi o adevãratã schimbare. Va deveni un fapt, va fi vizibilã. Cei ce aşteaptã binele din afara lor, pe lângâ faptul cã l-ar putea mult şi bine aştepta, sunt lipsiţi de putere şi voinţã. Ei trebuie sã ştie sã cearã ajutor, dupã cum Biblia ne învaţã. Fiecare om îşi va gãsi ceva de fãcut dacã va pãstra speranţa, îşi va înfrânge îndoielile din suflet şi va accepta condiţiile mediului economic în care trãim – condiţiile existente în piaţa muncii.
Cetãţenii noştri se duc sã munceascã peste graniţe şi cei mai mulţi acceptã sã munceascã altceva decât s-au pregãtit profesional, pentru supravieţuire. În lumea de azi schimbarea este regula, dar mediul de pregãtire profesionalã (nu se ştie precis în sarcina cui trebuie sã fie) este costisitor, greoi. Întrebarea este de ce nu fac compromisul acesta în ţarã, chiar dacã sunt plãtiţi necores-punzãtor aspiraţiilor, dar cel puţin nu-şi vor mai lãsa în urmã copiii, uitaţi uneori în grija unor rude sau bunici vârstnici şi lipsiţi de autoritate. Unii cred cã se gândesc cã este aceasta o soluţie provizorie a cãrei duratã nu o cunosc. Copiii îşi cautã prieteni şi uneori nu-i gãsesc pe cei buni, sau pur şi simplu nu se mai duc la şcoalã. Consecinţele sunt nenumãrate şi negative. Copilul lipsit de educaţie şi îndrumare este însingurat şi lipsit de exemplul propriilor pãrinţi.
Copiii ce-şi cautã de muncã în afara ţãrii sunt cei ce-şi vãd viaţa ca pe o competiţie ce trebuie câştigatã şi nu gãsesc în ţarã drumurile deschise progresului şi prosperitãţii. Traiul decent, locuri de muncã pentru care s-au pregãtit, recunoaşterea meritelor profesionale personale, rãsplata muncii competente, perspectiva bunã a viitorului sunt lucruri care nu aşteaptã în viaţa unui om. Pot continua enumerarea bunãtãţilor ce ne aşteaptã peste gra-niţe, dar… ştim cu toţii câtã durere, ce sacrificii sunt în toate aceste cazuri şi pentru cei ce pleacã şi pentru cei ce rãmân (pãrinţi ce nu ştiu dacã îşi vor revedea copiii, copii ce nu ştiu când îşi vor revedea pãrinţii). Ne încãrcãm de vinovãţii ce n-ar trebui sã existe. Pentru a schimba acest lucru meritã sã adunãm toatã priceperea, energia, talentul oamenilor ce nu şi-au anesteziat sentimentele în bunãstarea izolatã a unor situaţii materiale mulţumitoare şi temporare.
Crearea de locuri de muncã într-o ţarã cu bogãţii naturale ca a noastrã este o misiune de prim rang a celor care conduc societatea, de fapt servesc cetãţeanul care-i plãteşte pentru asta. Statul nu are soluţii în privinţa locurilor de muncã şi nu poate spune decât: plecaţi unde puteţi fiecare şi câştigaţivã traiul.
Doar proprietatea nu-i suficientã ca premizã a bunãstãrii. Este nevoie de muncã, legalitate, transparenţã în administraţie, dreptate egalã pentru toţi în justiţie şi nu în ultimul rând patriotism. Dezvoltarea oricãrei iniţiative private poate crea un loc de muncã cel puţin, iar dacã nu ne vom pãcãli singuri vom recunoaşte importanţa acestui fapt. Guvernanţii actuali doresc sã fie, iar eu cred cã poate fi, singura guvernare în mãsurã sã ducã în urmãtorii ani pânã la capãt mãsurile de punere în mişcare a economiei ţãrii. Prin ceea ce a fãcut pânã acum, cu o minimã onestitate, putem recunoaşte mãsurile dureroase luate în economie, pentru a vindeca un organism poate prea îmbuibat cu consumuri exagerate, de mãrfuri luate uşor pe credit, în parte, de bunuri ce nu sunt de mi-nimã decenţã şi necesitate. Puţini dintre noi am ştiut cum se trãieşte în libertatea din capitalism şi ne-am încasat în ultimii doi ani lecţia, seduşi de abundenţa mãrfurilor din import şi victimã a foamei specifice generate de ani mulţi de privaţiuni din comunism. Vom dovedi cã fiinţa naţionalã este vie şi are puterea sã supravieţuiascã ieşind mai puternicã şi din aceastã actualã crizã în virtutea faptului cã ce nu te doboarã te întãreşte.
Ne vom întoarce cu mai multã înţelegere a lucrurilor asupra valorilor de bazã ale societãţii. Unde te poţi îndrepta când ai nevoie de ajutor? Întâi la familie.
În cei peste douãzeci de ani de când românii au trãit în libertate, primiţi în rândul naţiunilor libere dar şi integraţi în lumea europeanã, familia ca entitate a devenit tot mai slãbitã în atributele sale. Statul social se doreşte a acoperi problemele existenţiale ce decurg din destrãmarea familiei, ca urmare a dezvoltãrii lumii moderne şi evoluţiei relaţiilor interumane tot mai superficia-le, paradoxal creşterii comunicãrii prin tot mai multã tehnologie. Statul sã ofere ajutor mamelor ce-şi cresc singure copiii, sã ajute taţii ce aduc singurul venit în familie, sã asigure sãnãtatea populaţiei la un nivel rezonabil, sã asigure educaţia de calitate a generaţiilor şi pe întreg parcursul vieţii active a cetãţenilor, sã susţinã pensionarii care la anii grei ai vârstelor mari au tot mai multe nevoi ş.a.m.d.
O ţarã sãracã ce încã îşi cautã ieşirea din convalescenţa de dupã comunism nu poate îndeplini la nivel mulţumitor atributul de stat social. Din acest considerent se naşte soluţia întãririi ideii familiei în mentalul societãţii noastre. Pentru acest desiderat vom cere ajutorul bisericii şi celor ce prin cuvântul Domnului vorbesc oamenilor. Las deschisã calea unor dezbateri viitoare la care vã chem pe dvs. cetãţenii oraşului sã participaţi.
Când au nevoie de ajutor, câţi dintre noi se duc la preot şi în comunitatea religioasã de care aparţin sã cearã sprijin şi ajutor? Asta în cazul fericit în care nu i-a atins ateismul propovãduit de comunişti în anii de tristã amintire (cu sigure intenţii de înstrãinare a indivizilor pentru a fi mai lesne manipulaţi). Nu mai putem vorbi unii cu alţii din pricina ,,surditãţii”. Problemele personale, sentimentul singurãtãţii şi nepãsarea generalã ne copleşesc uneori cã nu mai vrem sã ieşim din case, convinşi cã nimãnui nu-i pasã. Oare ne mai putem întâlni la bisericã, de sãrbãtori şi duminica sau suntem condamnaţi sã ne gãsim la bar (birt, bodegã, cârciumã, berãrie, pizzerie, restaurant, tavernã, etc.) sã socializãm în faţa paharelor şi tãmâieri cu fum de ţigãri? Singurãtatea ne însoţeşte apoi în propriile case, din pãcate uneori în propriile familii, în faţa propriilor televizoare care ne toarnã în urechi otrãvuri de care nu ne mai putem apãra.
Biserica va gãsi resursele sã-şi regândeascã cãile de a fi pentru oameni un sprijin lesne accesibil, un ajutor la nevoie, un catalizator de ajutorare creştinã în condiţii de maximã transparenţã, cu vocaţia pe care mulţi preoţi o au.

Vã urez, în prag de sãrbãtori, tuturor cetãţenilor din Vãlenii de Munte, un sfârşit de an cu pace în suflet, iubire în case, respect pentru viaţã, credinţã în cuget, sãnãtate şi prosperitate în 2012!

Ec. Constantin IONIŢÃ

VINE CRĂCIUNUL

Şi iar vine Moş Crăciun fără emoţia lui scandinavă şi sania trasă de reni. Nu ţine cont de viaţa bântuită de criză şi de moravuri lumeşti ci de candoarea copiilor care aşteaptă miracolul. Vremurile sunt tulburi şi el ştia asta, dincolo de luminile mult prea generoase cu care administraţiile au împopoţonat oraşele, chiar din primele zile ale lui decembrie. Se apropie bilanţul unui an şi de multe ori românii îşi declară nemulţumirea şi neîncrederea în politicieni şi în instituţiile statului.

Îi îngrijorează nesocotinţa cu care sunt aruncaţi bani publici pe stelele ce luminează sfidător străzile neasfaltate, “tăierile” de salarii, indemnizaţiile, impozitările de pensii, ordonanţele… Îşi fac griji până şi pentru elctoratul infantil, adunat în jurul bradului şi sedus mult prea uşor de Moşul cu acadele şi haină roşie.

Şi încrederea celor mari poate fi cumpărată ieftin cu o pungă de zahăr, mălai sau cu promisiuni. Moşul vine prea des şi mereu de la o vreme încoace şi lasă, crenguţe de brad, rate la banci, fetiţe cu chibrituri, jocuri de culise, anaforă feliată, iubire la promoţie. Este suspicios de darnic şi ademeneşte pe rând pe cel mic şi pe cel mare.

,,Să fim mai buni, mai drepţi, mai iubitori”  Scrie pe toate gardurile, pe toate afişele, pe bannere, prin autobuze ,,Vine Crăciunul!” -aşa am auzit în biserică, la TV, pe stradă, prin magazine. ,,Să fim fericiţi, să mergem să profităm de super-ofertele de sărbători” Şi el cum să fie?

Dacă am crede în minuni, am putea spera ca de această dată să fie altfel: de cuvânt, cu ţinere de minte, fără droguri uşoare. Un pic de normalitate, respect şi decenţă ar putea aduce măcar din când în când, în traista aia mare, inutilă şi mincinoasă. Am prefera o punguţă cu doi bani care să fie ai noştri. Cât despre lapte şi miere…

,,Vine Crăciunul”  aşa am auzit pe la TV, pe stradă, prin magazine… Şi o să treacă, fiindcă aşa sunt toate trecătoare.

“Deschide uşa creştine…”

Camelia NEAGU

GALA PREMIILOR VALEA TELEAJENULUI (EDIŢIA I – VĂLENII DE MUNTE)

Luni, 19 decembrie 2011, în sala mare a Casei de Cultură din Vălenii de Munte, începând cu ora 18, a avut loc ediţia I a Galei Premiilor Valea Teleajenului, un proiect iniţiat de Domnul Deputat Mihai Apostolache şi de Asociaţia Pentru Dezvoltare Locală Valea Teleajenului.
Festivitatea decernării premiilor a debutat cu un program de colinde, muzică şi dansuri populare susţinut de Ansamblul Folcloric “Floarea de Garofiţă” din Măneciu.
S-au acordat premii pentru administraţie, pentru societate civilă, pentru profesori şi elevi, pentru oameni de afaceri, toţi din zona Văii Teleajenului.

CUVÂNTUL DOMNULUI DEPUTAT MIHAI
CRISTIAN APOSTOLACHE:

“Cu aceastã activitate am vrut să încercăm să promovăm tot ceea ce este mai bun pe Valea Teleajenului, începând cu produsele tradiţionale şi continuând cu, să-i spun, resursa umană, extrem de valoroasă care există în această zonă. Dumneavoastră, cei prezenţi în această sală, sunteţi oameni care aţi avut rezultate în diverse domenii de activitate şi v-aţi adus o contribuţie importantă la dezvoltarea acestei zone şi pentru acest lucru ţin să vă mulţumesc.
Practic, de aici a pornit ideea acestui proiect, proiect iniţiat de Asociaţia Pentru Dezvoltarea Localã Valea Teleajenului şi Cabinetul meu parlamentar. Am încercat să aduc laolaltă, în această sală şi în această seară oameni deosebiţi, oameni din unităţile de învăţământ, din administraţie, oameni de afaceri, producători, reprezentanţi ai societăţii civile. Sunteţi oameni extraordinari cu care această zonă se mândreşte şi încă o dată vă mulţumesc şi felicitări pentru tot ceea ce faceţi în activitatea dumneavoastră.
Vreau ca astfel de proiecte să fie continuate, deşi depindem foarte mult de resursele pe care le avem la dispoziţie. Dar, iatã, cu resurse puţine am reuşit să iniţiem un eveniment naţional, am reuşit să aducem la expoziţia de la Parlamentul României câţiva miniştri de seamă ai României care s-au angajat că vor sprijini dezvoltarea acestei zone, aşa cum de altfel au făcut-o în ultimul timp, pentru că am avut grijă ca de fiecare dată să le aduc aminte că în Prahova, pe lângă Valea Prahovei, există şi Valea Teleajenului, o zonă extraordinar de frumoasă atât din punctul de vedere al resurselor naturale, dar şi din punctul de vedere al bogăţiei spirituale şi umane de care beneficiază această minunată zonă.
Încercăm în această seară să vă oferim câte un premiu, mai mult simbolic, prin care să vă arătăm că chiar vă respectăm şi că chiar apreciem ceea ce faceţi. Sunt bucuros că am reuşit să aducem aici oameni deosebiţi din diverse medii ale societăţii şi sunt convins că numai în acest mod zona Văii Teleajenului se va dezvolta, prin forţa spirituală şi umană pe care dumneavoastră o reprezentaţi.
Cred că este momentul să ne unim cu toţii eforturile pentru a duce cât mai departe proiectul de modernizare a acestei zone, pentru că bătăliile de natură politică sau de orice altă natură nu fac altceva decât să inducă tensiuni în societate şi nicidecum să unească oameni. Cred că mai mult ca oricând este nevoie de unitate, de a găsi cele mai bune idei constructive şi acele idei, indiferent de unde vin, să fie susţinute de noi toţi.
Vă mulţumesc şi vă doresc LA MULŢI ANI!”

CUVÂNTUL DOMNULUI
PRIMAR MIRCEA NIŢU

“Apreciez pe cei care au organizat această manifestaţie. Apreciez faptul că aţi venit în numãr atât de mare la acest eveniment, apreciez pe cei care au contribuit în anul 2011 la progesul Oraşului Vălenii de Munte şi nu numai… Vă urez LA MULŢI ANI! şi 2012 să fie un an mai bun”.

CUVÂNTUL DOAMNEI GABRIELA DESPAN, DIRECTOR LA GRUPUL
ŞCOLAR MĂNECIU:
“Atât eu cât şi colegii mei, aflaţi astăzi aici, ne simţim onoraţi de faptul că nu am fost uitaţi. Suntem alături de orice acţiune care are darul de a promova Valea Teleajenului. Îi mulţumim Domnului Deputat Mihai Apostolache pentru întregul sprijin acordat Grupului Şcolar Măneciu şi sperăm în continuare într-o colaborare la fel de bună ca şi până acum atât cu şcoala noastră de la Măneciu Ungureni, cât şi cu întreaga comunitate locală. Mulţumim foarte mult şi sărbători fericite!”

CUVÂNTUL DOMNULUI VASILE COMAN, DIRECTOR LA COLEGIUL “NICOLAE IORGA” DIN VĂLENII DE MUNTE

“Mulţumesc foarte mult pentru aprecierea făcută de Domnul Deputat Mihai Apostolache, mulţumesc foarte mult celor prezenţi astăzi, elevi şi profesori şi promitem că vom dezvolta această Vale a Teleajenului şi cu ajutorul celor tineri. Mulţumesc!”

REALITATEA VĂLENEANĂ ESTE O IMAGINE CARE NU AŞTEAPTĂ RETUŞURI COSMETICE, CI MAI DEGRABĂ ABILITARE DIN NOU

 (INTERVIU CU DOMNUL CONSTANTIN IONIŢĂ, PREŞEDINTE AL PDL – VĂLENII DE MUNTE)

Reporter: Stimate domnule Constantin Ioniţă, sunteţi actualul preşedinte al Organizaţiei Partidului Democrat Liberal – Vălenii de Munte. Când s-a produs această schimbare în biografia dumneavoastră?

Un eveniment personal remarcabil în plan politic la reprezentat ziua de 17 noiembrie a.c. când am fost ales preşedintele Organizaţiei Partidului Democrat Liberal Vălenii de Munte. Propunerea a venit din partea dl. Deputat Apostolache Mihai al Colegiului 5, PDL – Văleni de a cărui apreciere pozitivă m-am simţit onorat.
Schimbarea statutului politic o consider o nouă provocare în viaţa mea şi vă asigur că m-am pregătit să-i dau curs canalizându-mi întreaga energie şi pricepere, condus fiind de cele mai altruiste intenţii. Implicarea mea politică are ca fundament convingerea că se pot face multe lucruri bune pentru cetăţenii acestui oraş în care am văzut lumina zilei şi pe care îl iubesc. Am încredere că aşa cum am reuşit în viaţa personală, iar cei din localitate mă cunosc şi mă apreciază, aşa voi reuşi şi în consolidarea partidului care m-a promovat.

Odată cu alegerea dumneavoastră ca preşedinte, aţi devenit alt om? Mai greu abordabil? V-aţi detaşat de viaţa cotidiană a conlocuitorilor dumneavoastră sau dimpotrivă, aţi coborât mai atent şi mai adânc în realitatea comunităţii vălenene?

Odatã cu alegerea mea ca preşedinte al Organizaþiei PDL – Vãlenii de Munte am devenit un om politic cu mai multã responsabilitate, alãturi de care fiecare dintre colegii mei sã se simtã confortabil, onorabil şi cu multã încredere cã efortul personal al fiecãruia nu trece neobservat şi neapreciat în contextul dorinţei comune de a face bine celor de lângã noi, neangajaţi politic.
Cetăţenii localităţii noastre nu vor fi dezamăgiţi în legătură cu deschiderea mea de a le asculta părerile, problemele personale sau aşteptările lor. Sunt sigur cã principala lor preocupare este locul de muncă şi ziua de mâine, viitorul copiilor, sănătatea, siguranţa de orice natură. Acestea au fost şi priorităţile mele personale ca simplu cetăţean şi acest lucru nu poate fi uitat. Punctul de plecare în construcţia unei societăţ prospere este de la dreapta şi acest lucru sper să-l demonstrăm, cei din organizaţie, că poate fi fãcut şi pentru Văleni.

Cum se vede aceastã realitate de pe poziţia pe care vă aflaţi acum, ca preşedinte al Organizaţiei PDL – Vălenii de Munte?

Realitatea valeneanã, cum o numiţi bine dvs., este o imagine care nu aşteaptã retuşuri cosmetice, ci mai degrabã abilitare din nou, construcţii de infrastructurã ce pot fi argumente în faţa unor potenţiali investitori. Aceştia vor fi cei care aduc locuri de muncã pentru cetăţenii oraşului şi satelor limitrofe.
În urmãrirea acestei idei va trebui regândit modul în care învăţăântul local se adapteazã noilor cerinţe ale pieţei muncii în oraş.
Sunt sigur cã pe subiecte de genul realităţii oraşului şi cum poate fi regândit viitorul urbei, Partidul Democrat Liberal – Organizaþia Vãlenii de Munte al cãrei preşedinte sunt astãzi va elabora idei constructive în Programul ce-l va promova în viitoarea campanie electoralã atât la alegerile locale cât şi la cele generale.

Ce speraţi să realizaţi din această nouă perspectivă?

Dar pânã la alegeri mai avem rãgaz, timp în care intenţionãm sã consolidãm organizaţia noastrã.
Acest lucru se va putea realiza cu multã disponibilitate pentru dialog cu cetăţenii din toate mediile, cu transparenţã de intenţii, ca fiind primul pas pentru înţelegerea ideilor promovate de partidul nostru. Este necesar sã admitem cã trãim într-o lume care taxeazã lipsa de performanţă în toate domeniile, ceva asemănător cu selecţia naturalã. În acelaşi timp natura noastrã de fiinţe responsabile, cu precepte umane şi creştine nu ne permite sã uitãm de cei aflaţi în necazuri şi neputinţă.
Speranţa mea cea mai de preţ este să reuşim sã convingem tinerii cã pot sã-şi construiascã viitorul în mod direct, prin implicarea majorã în politicã şi sã nu lase pe cei mai în vârstã sã hotãrascã pentru ei. Asta pentru cã ei au cel mai mult de pierdut şi cel mai mult de câştigat.
Doresc deasemeni sã vãd cã femeile se fac ascultate în politicã, pentru cã ele poartã greul acestei lumi, pentru cã ele ştiu cel mai bine ce nevoi au familiile lor, începând cu copiii şi terminând cu cei mai în vârstã. Percepţia realitãţii cred cã este mai ascuţitã la doamnele noastre.
Cu o astfel de construcţie de oameni, care doresc sã aducã un suflu nou în organizaţia PDL – Văleni, avem interes deschis sã câştigãm alegerile locale şi generale în anul viitor, pentru a avea ocazia sã punem în fapt ideile constructive ce se vor însuma în viitorul Program de campanie.

Cum simt membrii de partid faptul că dumneavoastră aţi venit la conducerea organizaţiei locale PDL? Ce schimbări structurale au avut loc în organizaţie?

Colegii mei de partid mã cunosc mai bine şi-mi face plãcere sã vã spun cã şi-au arãtat satisfacţia în privinţa alegerii mele în fruntea organizaţiei. Voi cãuta sã-mi folosesc întreaga înţelepciune a anilor în care am fost manager în societãţile pe care le-am construit şi condus, pânã în clipa în care copiii mei au preluat conducerea acestora. Sper sã nu-i dezamãgesc pe cei ce cred în mine.
Din data alegerii mele în funcţia de preşedinte al PDL – Vãlenii de Munte şi pânã în acest moment, împreunã cu colegii de partid şi sprijiniţi permanent de dl. Deputat Apostolache Mihai am revãzut şi consolidat structura organizaţiei pe secţii de votare, am înfiinţat organizaţia de tineret cu structura aferentã şi am participat la înfiinţarea organizaţiei de femei a Colegiului 5.

La alegerile locale ce vor avea loc în anul care urmeazã, 2012, veţi candida la vreo funcţie în administraţia publică locală?

La alegerile locale din 2012 doresc sã candidez la funcţia de Primar al oraşului şi sper ca sprijinit de colegi şi cetãţenii oraşului natal, sã câştig dreptul de a ocupa aceastã demnitate. Funcţia de Primar va fi puternicã şi eficientã, în condiþiile în care vom câştiga cât mai mulţi consilieri în Consiliul Local, având astfel majoritate în luarea deciziilor. Voi avea pârghiile necesare pentru a transforma în fapt proiectele noastre.
Am experienţă în materie de Consiliu Local din vremea cât am fost consilier şi pregãtirea mea pentru funcţia de primar o fac încã de pe acum. O contribuţie majorã în abordarea statutului şi atribuţiilor Primarului o are dl. Deputat Apostolache Mihai în lucrarea de doctorat pe care a susţinut-o recent la Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti şi care aduce în discuţie tocmai aceste atribute în lumina legilor existente.

Ce mesaj transmiteţi locuitorilor acestui oraş şi tuturor cititorilor noştri?

Acum la încheierea anului 2011, conştient că pentru mulţi dintre concetăţenii mei a fost poate cel mai dificil an al vieţii, doresc să le aduc un îndemn la speranţă şi urările mele, ale colegilor din Partidul Democrat Liberal – Vălenii de Munte, de prosperitate şi sănătate! Să dea Domnul un an mai bun 2012!

Vă mulţumesc pentru timpul acordat acestui interviu.
Şi eu vă mulţumesc!

MI-AR PLĂCEA CA ÎN ACEST ORAŞ SĂ EXISTE O ŞOSEA DE CENTURĂ

  (INTERVIU CU DOMNUL BOGDAN OŢELEA, INGINER LA SC SIMDATA TOPSERV SRL)

Nu sunt mulţi tinerii întreprinzători în oraşul Vălenii de Munte. Dintre cei foarte puţini o notă distinctă o face domnul Bogdan Oţelea, pe care l-am cunoscut într-o zi de sâmbătă, în biroul domniei sale, preocupat de soluţionarea problemelor ce se cereau a fi musai rezolvate. 
Un tânăr onest, în care simţi că pulsează rigoarea disciplinei, cu respect pentru tot ceea ce-l înconjoară şi, mai ales, cu foarte mult bun-simţ şi modestie în tot ceea ce face şi gândeşte. I-am luat un interviu pentru a-l face cunoscut tinerei generaţii vălenene, pentru că el poate fi (de ce nu?) un model al reuşitei în planul socio-profesional.

Reporter: Stimate domnule Bogdan Oţelea, după cum aţi observat, prima mea întrebare este invariabilă: cine sunteţi dumnea-voastră?

Numele meu este Oţelea Bogdan-Andrei. Sunt născut în comuna Bălţeşti, pe data de 13 august 1982 – pânã acum ziua de 13 mi-a purtat noroc, sper ca şi în viitor sã pot afirma acelaşi lucru. Părinţii mei, Viorel şi Elena sunt cei care mi-au îndrumat paşii, m-au învăţat să discern între bine şi rău, să iau decizii înţelepte, să mă respect şi să respect pe cei din jurul meu, să fiu om. Sunt căsătorit cu femeia care mi-a dăruit cel mai minunat lucru din viaţa mea, o fetiţă pe nume Antonia.
Locuiesc în oraşul Vălenii de Munte de când m-am născut şi până în prezent.

Ce şcoli aţi făcut şi pe unde le-aţi terminat?

Am absolvit Colegiul “Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte, clasa de matematică -informatică, în anul 2001, apoi am absolvit cursurile Facultăţii de Management în cadrul Universităţii Spiru Haret – Braşov, în anul 2007 şi, ulterior, cursurile Facultăţii de Îmbunătăţiri Funciare şi Ingineria Mediului – specializarea cadastru şi topografie în cadrul Unversităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară – Bucureşti, în anul 2010. În prezent lucrez la firma de cadastru şi topografie SC SIMDATA TOPSERV SRL, în Vălenii de Munte, având funcţia de inginer.

În ce constă activitatea pe care o desfăşuraţi în cadrul acestei societăţi comerciale?

Activitatea mea constă în prestarea următoarelor servicii: lucrări de cadastru şi intabulare pentru apartamente, case, terenuri intravilane şi extravilane; dezmembrări, parcelări şi/sau lotizări de terenuri intravilane şi extravilane; comasări şi/sau alipiri de terenuri sau parcele; realizare planuri topografice de situaţie în format analogic şi digital; ridicări topografice necesare executării proiectelor diverselor investiţii (construcţii, amenajări, restructurări); ridicări topografice necesare executării proiectelor diverselor investiţii (construcţii, amenajări, restructurări); consultanţă tehnică de specialitate.

Aţi avut un model, un mentor în viaţă?

Mentor mi-a fost D-l inginer Tătaru Ion, patronul firmei, cel care mi-a transmis de-a lungul celor 6 ani, de când lucrez în cadrul firmei, foarte multe informaţii utile pentru a-mi desfăşura activitatea cât mai corect.
Îmi place job-ul pe care-l practic deoarece nu existã monotonie, efectuez atât lucrãri de teren, cât şi prelucrarea datelor şi cu fiecare documentaţie pe care o finalizez învăţ alte lucruri noi. M-am confruntat cu destul de multe probleme în întocmirea documentaţiilor: neconcordanţe între situaţia din teren şi cea din acte, probleme de drept civil şi altele. În viitor mi-aş dori să mă perfecţionez şi să devin şi expert judiciar.
Aparatura cu care lucrăm este performantă şi ne înlesneşte munca foarte mult.

Ce părere aveţi dumneavostră despre situaţia generală a României de azi?

În ceea ce priveşte contextul socio-politic-economic, consider ca tranzităm o perioadã extrem de dificilã, atât la nivel naţional, cât şi la nivel mondial. În România, situaţia este foarte greu de gestionat şi oricine ar fi la putere are o povarã extrem de grea, deci ar fi bine sã venim cu propuneri şi idei practice şi să evităm a critica. Sunt rezervat în privinţa viitorului, dar generaţia mea sper să dea dovadă de echilibru şi iniţiativă, de putere de muncă, de onestitate.

Realitatea înconjurătoare cu realizările şi nerealizările ei, vă satisface?

Sunt mândru că locuiesc într-un oraş ca Vălenii de Munte. Spun asta pentru că este un oraş în care nu mi-ar fi frică să-mi cresc copilul, există grădiniţe şi şcoli în care îşi desfăşoarã activitatea cadre didactice demne de respect, este un oraş curat, îngrijit, cu suficiente spaţii verzi şi locuri de joacă pentru copii, cu oameni respectuoşi.
Mi-ar plăcea ca în acest oraş să existe o şosea de centură pentru fluidizarea traficului, cu atât mai mult cu cât ne aflăm pe ruta Braşov-Săcele-Cheia-Ploieşti.
De asemenea, mi-aş dori înfiinţarea unor asociaţii şi cluburi în care copiii şi adolescenţii să aibă posibilitatea să-şi dezvolte creativitatea, imaginaţia, să-şi petreacă timpul liber practicând un sport, să înveţe să cânte la un instrument muzical; construirea unei baze sportive complexe la care să aibă acces atât cei din oraş, cât şi cei din zona rurală.

Ce pasiuni extraprofesionale aveţi?

Ca pasiuni pot enumera: muzica, sportul, excursiile în ţară, dar şi în străinătate pentru a vedea cât mai multe locuri deosebite, încărcate de istorie, peisaje unice, tradiţii, cultură. Cu cât vizitez mai multe locuri noi şi deosebite, cu atât mă consider un om mai bogat spiritual.

Ce vă doriţi de la viitor?

Pe viitor îmi doresc acea stabilitate financiară şi socială pe care cred că orice om şi-o doreşte, implicarea mea în proiecte cât mai complexe şi antrenante, asimilarea de noi cunoştinţe care să mă ajute la perfecţionare – OMUL CÂT TRĂIEŞTE ÎNVAŢĂ!

Aveţi simpatii politice?

Optez pentru Partidul Democrat Liberal. Dau vot de încredere acestui partid, aşa cum am procedat şi la alegerile anterioare, deoarece au rezistat şi au cãutat să gestioneze criza într-un mod acceptabil, au avut rezultate pozitive în lupta împotriva corupţiei.

Aţi dori să candidaţi la alegerile de anul viitor?

Îmi doresc să am posibilitatea candidării la funcţia de consiler în cadrul administraţiei locale pentru a putea duce la îndeplinire obiectivele mai sus menţionate.

Ce mesaj aveţi pentru concetăţenii dumneavoastră?

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă le urez conlocuitorilor sănătate, linişte sufletească, putere de muncă, înţelepciune, forţă, curaj, împliniri, optimism, noroc şi gândul că anul ce va urma ne va aduce acel echilibru de care avem atâta nevoie.

PATRIOTISM, IUBIRE DE ŢARĂ ŞI DRAGOSTE DE NEAM

1 Decembrie – zi de sărbătoare naţională, zi în care aniversăm 93 de ani de la unirea tuturor teritoriilor româneşti – a început sub un soare blând şi o adiere ca de primăvară.

Oficialităţile comunei în frunte cu domnul primar al com. Măneciu  ing. Ştefan Lupu, consilieri locali ai Consiliului Local Măneciu alături de cadre didactice, elevii şi părinţi   de la Grupul Şcolar Măneciu sub îndrumarea doamnei directoare Gabriela Despan au luat parte la această activitate solemnă.

Preoţii parohi ai comunei Mihai Peneş, Daniel Simion, Ionuţ Rotaru au ţinut un taedeum în memoria eroilor ce  s-au jertifit pentru ţară şi pentru înfăptuirea unităţii naţionale, vis al tuturor românilor.

Domnul primar a ţinut un discurs emoţionant, iar prof. Diana Barbu – doctor în istorie – a readus in atentie aspecte din istoria locală.

Emoţiile au  fost  ţinute la cote înalte de  „Scrisoarea a-III-a” de Mihai Eminescu recitată cu mult talent de eleva de numai 11 ani Mihaela Rodica Despan, dar şi de cântecele interpretate de corul de elevi ai Grupului Şcolar Măneciu coordonaţi de doamna profesoară Maria Trăscău. Au avut acelaşi efect şi versurile pline de patriotism din poezia „Doina” de Mihai Eminescu recitate de elevele Popescu Silvia şi Popescu Alexia, coordonate de doamnele învăţătoare Rodica Stochiţa, Damiana Nicolae şi doamna profesoară Crina Popescu.

De buna desfăşurare a activităţii s-au ocupat coordonatorul educativ al Grupului Şcolar Măneciu doamna profesoară Raluca Dragomir şi doamna directoare a Căminului Cultural, Camelia David.

Patriotsmul şi dragostea de ţară nu pot fi niciodată uitate. La finalul festivităţii mănecenii s-au strâns într-o horă imensă  alături de cadre didcatice, oficialităţi ale comunei şi elevi.

 Aurelian STANCIU

Prof. istorie  Grup Şcolar Măneciu 

INVITAŢIE LA BEST OF DANCE 2011

Toamna aceasta a avut parfum de nuci, de mere aurii, de crizanteme şi de un surâs de cer albastru sub soarele blând şi melancolic al lui noiembrie. La noi la şcoală (n.r. Grup Şcolar Măneciu) domnii profesori învăţăceii dumnealor muncesc temeinic căci aşa cum spune proverbul „ Rădăcinile învăţăturii sunt amare , dar fructele ei sunt dulci”.

Grijulie ca întotdeauna cu cei pe care-i are sub oblânduire doamna directoare Gabriela Despan lansează într-o zi o veste care aduce o uimire bucuroasă în rândul tuturor: „Mergem la Bucureşti la un spectacol grozav”. Cu mic, cu mare ne grăbim să aflăm noi amănunte: Când? Unde? Cum? Şi tot dânsa, zâmbind cu mulţumire ne lămureşte cu răbdare. Este vorba de un spectacol „Best of dance2011” care are loc la sala Palatului pe data de 28 noiembrie 2011 la ora 19, organizat de „Media Suport Team”. Vor fi recompensaţi elevii participanţi la Halloween deoarece preţul biletului şi transportul vor fi achitate într-o mare proporţie de un sponsor  dl. Gabriel Chivaran care vrea să încurajeze micii artişti. Ne pune la dispoziţie 3 autocare dotate cu confort modern şi… surpriză: nu vom fi singuri! Îi vom avea alături pe cei din echipa de dansuri a Căminului Cultural Măneciu şi pe doamna directoare David Camelia care pune mult suflet în organizarea acţiunilor culturale dar are grijă să le ofere în măsura posibilităţilor şi mici bucurii celor care nu lasă dansurile populare să piară de pe aceste meleaguri.

Pe scena Sălii Palatului vor evolua trupe de succes ca DJ PROJECT şi Deepside Deejays, HONEY şi artişti de renume ca Andreea Bălan şi Giulia. Invitatul serii este Petrişor, cel care a fost partenerul de dans al Andreei Bălan la emisiunea „Dansez pentru tine” – o revelaţie.

Ziua cea mare a sosit repede. Însoţite de doamna directoare Gabriela Despan, de doamnele profesoare Adina Zaharia, Adina Baciu, Adina Simion, Alina Oţelea, Julieta Jercan, Adriana Cârstocea şi de domnul profesor responsabil cu activităţile artistice Traian Soare elevii claselor  aV-a D, a VI-a B, a VII-a A, a VIII-a C urcă în primul autocar – pentru gimnaziu; în timp ce elevii claselor de liceu IX A, IX B, XI A sunt veseli că vor fi doar ei, cei mari, în al doilea autocar. Sosesc şi cei din clasa a Va A însoţiţi de energica lor şefă de clasă Mihaela Rodica Despan. Se verifică documentele, se face instructajul şi şoferii întreabă: putem porni? Sigur, răspund călătorii care, fericiţi îşi iau rămas bun de la părinţi în acordurile vesele ale muzicii de la Kiss FM. Oprire la Văleni pentru elevii de acolo, fani ai grupului HANEY alcătuit din colegi talentaţi de-ai lor care vor susţine nu numai din concert.

Drumul este bun, atmosfera caldă, se spun glume, se aud râsete, ochii însufleţiţi urmăresc clipele care zboară. Ce plăcut este să fim împreună, profesori şi elevi într-o seară în care lecţiile au rămas departe. Zămbetul blajin al dascălilor întinereşte lângă acestă revărsare de apă vie: sufletul de copil.

După 2 h, maşinile sunt din ce în ce mai dese, seara coboară, luminiţe se aprind. Autocarul întreg e străbătut de fiorul curiozităţii. Se aude mereu: „Ce este acolo? Dar acolo? Ce de lumini! Ce frumos! Uite Arcul de Triumf! Şi muzeul acela, Antipa. Noi am fost aici.”

Este ora 19 fără 10. Am ajuns. Cuminţi ne îndreptăm spre intrare. Domnii profesori au primit invitaţii prin bunăvoinţa doamnei directoare a Grupului Şcolar şi a doamnei directoare de la Căminul Cultural. Păşim cu emoţii în Sala Palatului. Unii o văd pentru prima oară.  Se aude gongul şi iată-ne într-o lume de vis: sunetele minunate ne taie răsuflarea, jocul de lumini care închipuie pânze de păianjen multicolore ne încântă sufletul. Totul ne farmecă: ritmul lent urmat de melodii antrenante, jocul dansatoarelor, costumele strălucitoare, varietatea stilurilor. Artiştii nu-şi precupeţesc eforturile, îndeamnă publicul să-i însoţească pe cărările muzicii, sunt calzi, vii, entuziaşti. Sala vibrează, şi deodată, nemairezistând, adolescenţii se ridică în picioare şi încep să danseze pe ritmuri sacadate. Firesc, natural, dezinvolt. Nimeni nu se miră. Chiar şi ceilalţi spectatori, adulţii, nu se pot stăpânii: bat tactul. Între melodii, se aplaudă frenetic. Artiştii simt că ne-au cucerit şi dau tot ce au mai bun. Nici urmă de oboseală.

Această atmosferă incendiară durează 4 ore. Nu ştiu când au trecut. Nu ne e somn, dar mergem spre autocare. Doamna directoare ne întreabă dacă ne-a plăcut. O mare de voci îşi manifestă entuziasmul. A fost o seară minunată şi ea nu ne-a lăsat decât un regret: a durat prea puţin. Nici nu ştim când am ajuns. Înainte de „noapte bună” acelaşi gând este în mintea tuturor: Rămas bun, toamnă, de-acum poate veni iarna.

         Prof. Adina BACIU

               Grup Şcolar Măneciu

CAPITALISMUL DEMOCRATIC

După 40-50 de ani în care am privit peste gardul vecinului şi am aflat că apologeţii capitalismului o ţineau sus şi tare că societatea comunista – respectiv comunismul – este o utopie şi unii dintre noi am început chiar să credem văzând condiţiile grele de viaţă din ultimii ani dinainte de ’90, am asistat la schimbarea foii şi la trecerea la capitalismul democratic. Abundenţa de produse din magazine după ceva ani de lipsuri a făcut să credem că am fost invadaţi de câinii cu covrigi în coadă; mai mult dădeam drumul la robinete de câteva ori pe zi pentru a nu pierde momentul în care pe acestea începea să curgă laptele şi mierea. (Doar cei mai în vârstă îşi aminteau că în anii ’60 – ’70 magazinele erau pline cu de toate şi produsele erau de o calitate neîndoielnică). Egalitatea între membrii societăţii comuniste a fost înlocuită cu egalitatea de şanse a cărei veridicitate o constatăm din plin pe pielea noastră. Am spus alături de alţii că într-adevăr comunismul este o utopie deoarece noi oamenii nu suntem capabili de asemenea societate care nu înseamnă aşa cum îşi închipuiau unii ca toţi să umblăm în salopete şi cu gamela la brâu ori toţi să aibă salarii egale şi să locuiască în “faguri” de beton ci aşezarea fiecăruia pe creanga în funcţie de capacitate şi pregătire. Societăţile aşa-zis comuniste din ţările estului nu făceau decât să copieze modelul URSS-ului care, cel puţin ca lozinca, se baza pe puterea proletariatului iar cultura era una proletcultistă. Am subliniat că adevăratul comunism îl găsim doar în cărţile SF unde fiecare este pregătit pentru postul pe care îl ocupa iar cei din vârful piramidei ocupaţionale nu privesc cu dispreţ la cei de la baza ei. Unde mai pui că în asemenea societăţi nu există politruci, partide şi alte “minunăţii” pe care le-am trăit şi continuăm să le trăim. Dar să revenim în zilele noastre şi să pornim de la axiomă “Comunismul este rău, este o utopie şi este o formă extremă de dictatura”. Luăm această afirmaţie drept bună, o repetăm ca papagalii şi luăm de bună altă axiomă: “Spre deosebire de comunism în care toţi sunt furnicuţe în muşuroi, capitalismul este o societate superioară, ba chiar perfectă, în care valoarea omului este bla, bla, bla…”. (Să nu-şi fi adus aminte acei apologeţi capitalişti că socialismul şi comunismul spuneau că omul este cel mai preţios capital?). Până aici este clar? Cred că da. În rezumat, comunism=câh! Şi capitalism=gigea. Dar… după ce societăţile capitaliste dezvoltate au făcut ceeace au făcut şi au dus aşa-zisul comunism la disparitie – vrajeala cu democraţia nu face decât să acopere realitatea care înseamnă ocuparea noilor pieţe de desfacere din estul Europei pentru supraproducţia vestului – s-au apucat să se aplaude că “adevărata societate” a ieşit învingătoare în lupta cu utopicul comunism. şi să-şi trâmbiţeze victoria în cele patru zări. Dar ce să vezi? Într-o zi… (unii zic că a fost prin 2007, alţii că a fost prin 2008), minunata, adevărata şi superioara societate capitalista-rebotezată de către unii ca fiind “post-industrială” – a început să se clatine şi să se clatine şi să se clatine în continuare nefăcând altceva decât să demonstreze că şi această societate este o utopie construită din cărţi de joc care stă să cadă. ŞI VA CĂDEA! Cutremurele din economiile europene nu sunt altceva decât replici ale marelui cutremur din America aşa cum s-a întâmplat şi în anii ’29-’33. Nu o să mă apuc să plâng de milă americanilor sau a celor din Europa vestică ci de mila noastră. Când vor cădea zgârie – norii din America, ce se va întâmpla cu bojdeuca numită România? Mi-e şi groază să mă gândesc! Cred că cel mai util pentru noi este să nu mai căutăm să înţelegem politicile globale ci să ne mulţumim cu branzica din cursa de şoricei ce suntem iar când arcul cursei se va declanşa… asta e!

Gh. SÂRBU

Gânduri pentru o planetă curată

Nepăsarea, lipsa educației, inconștiența, fac din om cel mai mare inamic al planetei. Societatea noastră se confruntă zilnic cu probleme de mediu, pentru că, de cele mai multe ori OMUL a uitat să trăiască în armonie cu natura. În acest context, este oportună dezvoltarea unor atitudini ecologice în rândul copiilor și a tinerilor și educarea acestora în spiritul unui comportament prietenos față de mediu.

Pentru conștientizarea de către elevi a problemelor de mediu generate de deșeurile de tip DEEE (deșeuri de echipamente electrice și electrocasnice), școala noastră s-a implicat în demararea unui proiect „Patrula de Reciclare”, realizat de Asociația Română pentru Reciclare – RoRec, în parteneriat cu Primăriile și Inspectoratele Județene.

Patrula de Reciclare se desfășoară sub forma unui program educațional de protecție a mediului, centrat pe colectarea și reciclarea DEEE, în instituțiile de învățământ preșcolar și preuniversitar, având drept obiectiv stimularea obiceiului de colectare selectivă a acestor deșeuri.

Proiectul se va desfășura în perioada: 15 ian. – 31 mai 2012, timp în care se vor derula activități constante de colectare DEEE, baterii și acumulatori portabili, lămpi și becuri, la punctul de colectare amenajat în unitatea școlară. În final va fi contabilizată cantitatea strânsă și se vor desemna câștigătorii locali și naționali. Premiul constă într-un pachet ce conține: ecran de proiecție, proiector, dvd player, boxe pentru înființarea/dotarea unui laborator audio/video.

Ne-am mobilizat încă de la început în demararea acestui proiect și ne dorim ca rezultatele acțiunilor noastre să ne aducă premiul cel mare. Ca profesor coordonator al programului, doresc o implicare activă a elevilor și a colegilor mei, astfel încât, la finele proiectului să devenim toți ambasadori ai normelor corecte de comportament.

Nu este așa de greu să trăim în armonie cu natura – trebuie doar să vrem.

Iustina NECULA – prof. biologie Gr. Şc. Agromontan -

Vălenii de Munte

CRĂCIUNUL – VIAŢA CARE SE NAŞTE

Ce semnificație o avea faptul că cineva visează pomi de Crăciun, brazi frumos împodobiți cu ghirlande și clopoței, cu globulețe și lumini, păstrând totuși îndrăzneala ramurilor verzi și lucioase, care se ivesc aproape amenințător, precum cristalele de gheață pe geam. Da, parcă este o ființă acest brad, strălucitor și plin de viață, având în el întruchipate săgețile luminii, chiar dacă sunt verzi, având în ramurile sale structurate ca un fulg de nea o putere mai mare decât a gheții și a frigului. Cum să nu te minunezi de această putere care rezistă acolo unde totul a murit, care trăiește și strălucește chiar și atunci când săgeți de gheață caută să-l acopere…     Desigur că un astfel de vis are foarte mare legătură cu dârzenia din noi, dârzenia cu care reușim să trecem peste toate greutățile vieții și să găsim fărâme de lumină în noroi, puterea de a ne bucura un pic în mijlocul împărăției frigului, a vântului și a nopții ce nu se mai termină.

O sărbătoare în Decembrie? În luna aceasta cea mai grea? Când soarele parcă a adormit? Când focul din sobă ne e singurul aliat? Da, pentru că la gura sobei încep poveștile, amintirile, se întăresc prieteniile și se înmulțesc sentimentele de iubire, se ajută oamenii între ei și îndrăznesc să viseze….

Din „bube, mucegaiuri și noroi” se nasc iar „frumuseți și sensuri noi”, cum spunea Arghezi, care a fost monah și a simțit fiorul credinței religioase, tocmai acolo unde inimile oamenilor îngheață, căci numai prin credință și curaj, prin încrederea unui ajutor de „Sus” și prin lupta cu toți și cu toate lucrurile capătă altă valoare, alt sens…

Acesta este sensul Crăciunului, viața care se naște în mijlocul furtunii de zăpadă, speranța care vine din ajutorul Divin, puterea care se înmulțește în noi prin harul lui Dumnezeu, mijlocirea Mântuitorului care ne aduce măcar dreapta judecată.

Da, ne aducem aminte că este o dreaptă judecată care trebuie să guverneze lumea aceasta, dar va fi și o „dreaptă judecată” care va pune lucrurile la punct, la adevăratul punct…. Căci la gura sobei și visul și nedreptatea ne dor la fel de mult…

Mai există dreptate? Da, și să cântăm cu toți „Lerui ler” care înseamnă „Aliluia”, Domnul fie lăudat! Da, El schimbă inimile și rărunchii, îndeamnă la dragoste și într-ajutorare, la daruri și mulțumire, la repararea greșelilor și cererea iertării, la potolirea patimilor, a tutunului și a altor lucruri care se dovedesc adesea mai puternice decât noi înșine. Există timp pentru toate, chiar dacă nu pentru toți la fel de lung, chiar dacă timpul de-afară nu ne este prea prietenos.

Precum crenguța de măr care este pusă doar într-un pahar cu apă și până la Crăciun putem să îi cântăm „Florile dalbe”, precum grâul pus de Sfântul Andrei doar  într-o  farfuriuță crește de putem să-l strângem și să-i punem fundă, așa și noi să avem parte de minuni în viața noastră, ne refacem și să mergem mai departe, având îndrăzneala bradului, credința Sfântului Nicolae, dreptatea și milostenia lui, având ajutorul Mântuitorului chiar dacă este doar un Prunc. Să ne refacem nu numai pentru noi, ci și pentru a putea ajuta pe alții, pe cei apropiați sau pe cei de departe.., pentru a crea și a dărui lucruri frumoase, pentru a ne dovedi libertatea față de lucruri atunci când avem puterea de a  renunța la ele, pentru a câștiga libertatea de a iubi și a ajunge măcar în umbra Celui ce ne-a dat iubirea.

PROFESOR  RELIGIE DUȚĂ DANIELA

Lumini şi umbre în asasinarea lui Nicolae Iorga

În dimineaţa zilei de 28 noiembrie 1940 naţiunea română şi nu numai, avea să afle ştirea apocaliptică: asasinarea marelui savant Nicolae Iorga! Fapta oribilă a fost îndelung pregătită de asasinii legionari. Nicolae Iorga era consilier regal, se manifestase plenar, public sau prin scris, contra atrocităţilor făcute de legionari. Era un ultim stâlp al rezistenţei contra organizaţiei de extremă dreaptă, mişcarea legionară.

Nicolae Iorga a combătut deseori regimurile agresive afirmându-şi convingerea că naţiunile nu pot urca spre trepte superioare ale civilizaţiei dacă nu se bucură de libertăţi civice şi drepturi sociale, dacă sunt  frustrate de cadrul  necesar afirmării voinţei şi aspiraţiilor lor. A crezut totuşi în despoţi luminaţi devenind consilier regal al lui Carol al II-lea şi chiar ministru (1938-1940).

La începuturile anului 1938 Nicolae Iorga era în plină campanie antilegionară şi antihitleristă având un atu prin faima poetică dar mai ales ştiinţifică. Conştient de valoarea sa, Corneliu Zelea Codreanu, liderul Gărzii de Fier, a încercat mai întâi să-l atragă pe istoric printr-o scrisoare măgulitoare la care răspunsul a fost categoric:“la ofertele lui Codreanu răspund că nu pot avea nimic cu cel care lucrează pentru crimă, că mi-e indiferentă ura şi preţuirea ei”.  A urmat o serie de acuzaţii printre care rolul lui Iorga în inchiderea restaurantelor legionare.  Au fost sesizate organele abilitate. A urmat procesul şi o ameninţare prin scrisoare: “Te voi ucide ca pe un ticălos, canalie ce eşti şi profitor de-o viaţă întreagă… Noaptea Sfântului Bartolomeu bate la uşă, da, da, aşa să ştii”.

Aceste ameninţări l-au determinat pe Carol al II-lea, care iniţial cochetase cu mişcarea legionară, să ia măsuri pentru anihilarea Căpitanului. Procesul s-a încheiat cu o pedeapsă de 6 luni de închisoare, amendă şi despăgubiri, iar ulterior condamnare la 10 ani de muncă silnică.

La 30 noiembrie 1938, Codreanu şi cu acei 13 legionari (nicadorii şi decemvirii) au fost exterminaţi din ordinul expres al regelui. Iorga era acuzat că a determinat o acţiune pe faţă contra Căpitanului.

După  6 septembrie 1940, prin instalarea guvernului  Ion Antonescu, în complicitate cu Mişcarea Legionară, acţiunile de exterminare contra elitelor democraţiei  s-au succedat: atentatul de la Jilava (65 morţi) şi altele. Luna noiembrie era declarată “luna sângeroasă”, “luna răzbunării”. Planul de la Berlin încuraja suprimarea lui Carol al II-lea, a lui Virgil Magdearu şi a lui Nicolae Iorga. Pe 30 noiembrie se preconiza un proces de reabilitare a Căpitanului la care să fie adus ca martor Nicolae Iorga. Profesorul se aflase la Vălenii de Munte din 3 septembrie 1940 şi  primise deja câteva lovituri: I s-a înmânat ordinul de trecere la pensie de la Universitate deşi era profesor pe viaţă. Casa de la Văleni a fost distrusă pe 10 noiembrie 1940 de cutremurul devastator. A mai ramas câteva zile, în Tabaci, în casa cumnatei Bogdan, dezolat, cu toată familia şi fără bani. Din 13 noiembrie  se stabileşte  în casa proprietate  de la Sinaia. De aici a fost smuls de la masa de lucru de către “echipa morţii” pe motiv că trebuie să dea unele declaraţii la Bucureşti. (probabil pentru 30 noiembrie). Traseul parcurs de maşină a fost explicat în diferite variante: că profesorul a fost dus la Teişani, torturat şi batjocorit în casa primarului legionar (op. cit. “Drumeţ în calea lupilor” de Mihai Stoian). Studii ulterioare (printe care “Noiembrie însângerat” de Haralamb Zincă) conduc la o altă variantă. Dispariţia istoricului fusese anunţată şefului statului Ion Antonescu care a şi dat în urmărire maşina. Pentru acest motiv răpitorii l-au “adăpostit” pe Nicolae Iorga în garajul Poliţiei Ploieşti (str. Regina Maria nr. 34) într-un Ford. În noapte, constatându-se o barieră pe calea Ploieşti-Bucureşti, făptaşii au încercat să-l scoată spre Bucureşti prin varianta Buftea. Între orele 24 şi 1 noaptea, 27/28 noiembrie ,“echipa morţii” s-a abătut spre Strejnic unde prin câteva gloanţe l-au ucis pe savant. Înmormântarea s-a făcut în taină la Cimitirul Bellu. 47 de Academii şi instituţii internaţionale au declareat doliu. Nu România. Numai Turcia, căreaia N. Iorga îi lăsa pentru vecie o istorie complexă, a declarat doliu naţional.

Rămân neexplicate încă: ce a făcut N. Iorga în seara zilei de 27 noiembrie în garajul de la Ploieşti, deşi martorii Vasile Pricopeanu, Tudor Dacu, Ştefan Cojocaru au elucidat unele momente? Ce intenţionau legionarii să facă în zilele următoare până la uciderea prin process în 30 noiembrie? A fost sau nu o întâlnire Iorga – Horia Sima laPloieşti? Cât a fost implicat primarul oraşului Vălenii de Munte, legionarul N. Dinescu?

 Prof. Ion BOCIOACĂ

 N. Iorga în viziunea altora:

   Constantin Xeni: “Iorga era o cascadă de spirit, un foc de artificii dovedind puterea de a aprinde, a asimila şi a  reda fulgerător… În zeci de ani nu l-am văzut decât pe jos.”

   Henri Foccilon: “N. Iorga este una din acele personalităţi legendare înfipte pentru veşnicie în glia ţării şi în istoria inteligenţei umane”.   

Prin ochii unui spectator…

Unii consideră că perioada liceului este cea mai frumoasă din viaţă, în care trăieşti momente inedite şi emoţii noi şi ce mod mai frumos să spui Bun Venit tinerilor Liceeni, dacă nu printr-un bal organizat special pentru ei – Balul Bobocilor.

Ca în fiecare an, Balul a fost organizat de cei mai “bătrâni” dintre liceeni – elevii claselor a XII-a, şi de câţiva profesori care i-au  îndrumat  şi pregătit  pe concurenţii ce au trecut de preselecţii.

După lungi repetiţii şi pregătiri, concurenţii emoţionaţi, gătiţi de gală şi-au făcut apariţia. Cele 7 perechi ne-au prezentat ţinutele de zi, de seară, au dansat tango, ne-au amuzat cu momentele de pantomimă şi cu proba comună, unde băieţii îmbrăcaţi în tutu au dansat balet, iar fetele un dans ţigănesc specific masculin.

Bineînţeles că a existat şi o probă de departajare, la care concurenţii au fost puşi în încurcătură, fiind nevoiţi să răspundă la întrebări bucluclaşe şi să alcătuiască poveşti folosindu-se de cuvinte din domenii diferite.

Spectacolul nu s-a rezumat doar la concursul în sine, ci a fost o ocazie de a pune în valoare şi alţi elevi talentaţi . Astfel, am fost încântaţi de momentele muzicale susţinute de elevi ai şcolii şi de baieţii de la Avem Records dar şi de trupele de dans Seven şi Style Crew.

Concursul s-a sfârşit prin decernarea premiilor Miss şi Mister Boboc CNNI câştigate anul acesta de Laura Tănăsescu şi de Octavian Catană, iar apoi distracţia a continuat până târziu în Centrul de Tineret.

Raluca-Ştefania GEORGESCU

Clasa  a XI-a A

Colegiul Naţional “Nicolae Iorga”, Văleniii de Munte