ŢIRIACUL ŞI PATRICIUL

Dupã Revoluţia din 1989, cu toţii ne-am aşezat la o imaginarã linie de start şi am pornit într-o competiţie care se dorea a fi egalã din punctul de vedere al şanselor de reuşitã. Pe parcurs, însã, am realizat cã nu e chiar atât de simplu sã ţii pasul cu cei care aveau relaţia şi informaţia, şmecheria, lipsa de bun simţ şi abilitatea de a se învârti într-o lume nãucã şi nãucitã de ceea ce i se întâmplase...

Dinu Patriciu s-a învârtit mereu în lumea

politicã (cea care face şi desface): P.N.L., P.N.L.-A.T., N.P.L. şi, în fine, din nou P.N.L. În afaceri, ca arhitect, a început, în mod firesc, cu o firmã de construcţii (S.C. “Alpha” S.R.L.). Mirosul de petrol, însã, l-a atras dintotdeauna şi cum din construcţii şi proiectãri nu câştiga pe mãsura nemãsuratei lui ambiţii a vrut sã dea un tun de mare anvergurã încercând sã punã mâna pe S.C. “CONPET” S.A. Adicã pe reţeaua de conducte subterane prin care se transportã petrolul naţional. Nu a ţinut. El nu dorea conductele goale, ci cu petrolul pe care-l conţineau (zeci şi sute de mii de tone). Cineva deştept “s-a prins” şi nu a vrut sã-i facã jocul.

Patriciul a renunţat la “CONPET” şi s-a reorientat rapid cãtre rafinãria Petromidia. A gãsit o nişã (şmecheria cu datoriile istorice) şi a reuşit s-o ia pe nimic ca mai apoi

s-o vândã cu o sumã situatã în jurul cifrei de 3 

miliarde de euro. Stupefiant!

De primii paşi fãcuţi pe teritoriul natal de cãtre Ion Ţiriac vã mai amintiţi? Nişte “ajutoare” pentru copii. Ajutoare care ne-au luat ochii şi minţile... Nu mai facem analiza “devenirii” sale ca "om de afaceri" . O întrebare, totuşi, se impune: de ce nu şi-a fãcut el colosala avere în Germania de unde venea? Rãspunsul ar fi cã nemţii nu sunt proşti, cã aici în România a simţit el terenul slab, aici sunt prieteniile şi relaţiile. Pentru cã aici oamenii abia se trezeau la viaţã dupã 1989, iar el era uns deja cu toate alifiile...

Petrolul, ciolanul şi friptura întotdeauna miros bine, iar aceşti “domni” au mirosul foarte dezvoltat...

Marile averi se fac în câteva generaţii, nu în câţiva ani sau peste noapte, stimate doamne şi stimaţi domni din “Top 300”!

Gh BURDUJAN

ŢIRIACUL ŞI PATRICIUL

Dupã Revoluţia din 1989, cu toţii ne-am aşezat la o imaginarã linie de start şi am pornit într-o competiţie care se dorea a fi egalã din punctul de vedere al şanselor de reuşitã. Pe parcurs, însã, am realizat cã nu e chiar atât de simplu sã ţii pasul cu cei care aveau relaţia şi informaţia, şmecheria, lipsa de bun simţ şi abilitatea de a se învârti într-o lume nãucã şi nãucitã de ceea ce i se întâmplase...

Dinu Patriciu s-a învârtit mereu în lumea

politicã (cea care face şi desface): P.N.L., P.N.L.-A.T., N.P.L. şi, în fine, din nou P.N.L. În afaceri, ca arhitect, a început, în mod firesc, cu o firmã de construcţii (S.C. “Alpha” S.R.L.). Mirosul de petrol, însã, l-a atras dintotdeauna şi cum din construcţii şi proiectãri nu câştiga pe mãsura nemãsuratei lui ambiţii a vrut sã dea un tun de mare anvergurã încercând sã punã mâna pe S.C. “CONPET” S.A. Adicã pe reţeaua de conducte subterane prin care se transportã petrolul naţional. Nu a ţinut. El nu dorea conductele goale, ci cu petrolul pe care-l conţineau (zeci şi sute de mii de tone). Cineva deştept “s-a prins” şi nu a vrut sã-i facã jocul.

Patriciul a renunţat la “CONPET” şi s-a reorientat rapid cãtre rafinãria Petromidia. A gãsit o nişã (şmecheria cu datoriile istorice) şi a reuşit s-o ia pe nimic ca mai apoi

s-o vândã cu o sumã situatã în jurul cifrei de 3

miliarde de euro. Stupefiant!

De primii paşi fãcuţi pe teritoriul natal de cãtre Ion Ţiriac vã mai amintiţi? Nişte “ajutoare” pentru copii. Ajutoare care ne-au luat ochii şi minţile... Nu mai facem analiza “devenirii” sale ca "om de afaceri" . O întrebare, totuşi, se impune: de ce nu şi-a fãcut el colosala avere în Germania de unde venea? Rãspunsul ar fi cã nemţii nu sunt proşti, cã aici în România a simţit el terenul slab, aici sunt prieteniile şi relaţiile. Pentru cã aici oamenii abia se trezeau la viaţã dupã 1989, iar el era uns deja cu toate alifiile...

Petrolul, ciolanul şi friptura întotdeauna miros bine, iar aceşti “domni” au mirosul foarte dezvoltat...

Marile averi se fac în câteva generaţii, nu în câţiva ani sau peste noapte, stimate doamne şi stimaţi domni din “Top 300”!

Gh BURDUJAN

STUPEFIANTUL DAN DIACONESCU

Credeam că nu mai există ceva în viaţa asta care să mă uimească. Le-am cam văzut şi auzit pe toate, le-am cam cunoscut şi cercetat pe toate. Iată, însă, că arestarea lui Dan Diaconescu, dar mai ales ceea ce a scos ea la lumină, a reuşit să mă stupefieze. M-a făcut să-mi pun întrebări pe care nu credeam că mi le voi mai pune, m-a făcut să redescopăr acele răspunsuri pe care le ştiu de zeci de ani. M-a făcut să ajung la aceeaşi concluzie pe care o aveam de multă vreme.

Despre Dan Diaconescu, foarte pe scurt: din punctul meu de vedere el trebuia cercetat de ani buni pentru ceea ce face cu televiziunea sa în materie de manipulare în masă şi în materie de şantaj şi speculă. Revelaţia asta am avut-o în momentul în care la OTV a apărut marele „afacerist” (în fapt un infractor ordinar!), urmărit internaţional, Severin Tcaciuc. Mai întâi de unul singur, apoi cu toată familia (soţia plus vreo zece copii), care abia încăpea în cadrul improvizat în garsoniera de pe Magheru a OTV. Din acel moment nu m-a mai intereat OTV, nici Dan Diaconescu. Atât!

Evenimentele legate de el, care se derulează în aceste zile, însă, mi-au reactivat în minte, resortul judecăţii morale. Recunosc, inventarierea averii sale m-a şocat! Am auzit de multe ori că DD şi-ar fi luat un elicopter, că şi-ar fi cumpărat un Bentley, că ar avea un yaht etc., dar niciodată nu am crezut că ar fi adevărat. Îmi imaginam că sunt miştou-rile la care este supus mereu de către colegii de breaslă. Iată că realitatea mă contrazice. Omul are următoarele maşini: un Mercedes SLK decapotabil (70.000 euro), un Porsche Cayenne (100.000 euro), un Lincoln Navigator (100.000 euro), un Infinity Q 45 (120.000 euro), un Alfa Romeo, un Rolls Royce Phantom (13,5 miliarde lei vechi), un Rolls-Royce Drophead (13,4 miliarde lei vechi), dar si un Bentley Flying Spur, model rarisim, de 560 CP (7,5 miliarde de lei vechi). Mai are: un avion Cessna, un yaht de lux (2.000.000 euro), două elicoptere, o vilă la Cannes - 1,2 milioane euro, o vilă la Miami Beach achiziţionată acum câteva săptămâni - 1.000.000 de euro, o vilă in Bucuresti-Primăverii - 2.500.000 euro, o vilă tot în Primăverii (în care locuieşte), un bloc cu şase nivele – 10.000.000 euro, o clădire de birouri în Băneasa, un apartament în Constanţa, o vilă la Sinaia, dar, în acelaşi timp, 3 societăţi comerciale care sunt în faliment (printre care şi „OGLINDA TELEVISION” - OTV).

Întrebarea care mă stupefiază pe mine este nu de unde şi nu cum (deşi e de bănuit) a făcut el această avere, ci DE CE ARE NEVOIE UN OM de atâtea lucruri inutile? De ce 2 elicoptere? Zboară cu ambele în acelaşi timp? De ce atâtea maşini? Merge cu toate deodată? Eu când mi-am pus problema unei maşini am gândit aşa: am nevoie de o maşină. Una cu care să mă deplasez, care să-mi facă viaţa mai uşoară. Punct. Nu mi-am pus problema CE FEL DE MAŞINĂ SĂ FIE. De ce vrea un om să le aibă pe cele mai scumpe, pe cele mai deocheate. De ce atâtea case? Locuieşti în toate deodată?

Sigur că, din punctul de vedere al averii deţinute, DD este un mic copil pe lângă alţii din Top 300. Numai că omul ăsta vine din presă şi asta nu mă lasă indiferent. El, Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chireac şi-au făcut averile, în mare parte, prin mijloace neortodoxe. Am avut proba înregistrării convorbirii telefonice dintre Macovei (şeful ANI) şi S.R. Stănescu, pentru care 50.000 de euro nu mai înseamnă nimic, sunt cam cât ar fi 5 lei ordinari pentru mine...

Ştiu că întrebările mele sunt inutile şi, oarecum, ludice. Ştiu că degeaba aş spune eu acestor oameni că nu vor lua nimic cu ei în momentul trecerii DINCOLO.

Dar, aş vrea, cel puţin, ca ei să nu ne mai sfideze, să ne scutească de aroganţa lor neruşinată, de „ţigănia” afişării averilor acumulate necinstit, de prezenţa lor noningurgitabilă în casele noastre prin ecranele televizoarelor. Pentru că nimeni nu mă va convinge vreodată că în zece ani poţi strânge un capital de 33.450.000 euro lucrând în presă.

Realitatea de astăzi legată de DD şi afişată pe toate canalele media m-a făcut să-mi fie ruşine de mine însumi, un truditor în presă, care în 20 de ani nu a strâns nimic şi care, în materie de maşini, nu s-a ridicat vreodată mai sus de nivelul unei amărâte de Dacia Nova.

Gh. BURDUJAN

STUPEFIANTUL DAN DIACONESCU

Credeam că nu mai există ceva în viaţa asta care să mă uimească. Le-am cam văzut şi auzit pe toate, le-am cam cunoscut şi cercetat pe toate. Iată, însă, că arestarea lui Dan Diaconescu, dar mai ales ceea ce a scos ea la lumină, a reuşit să mă stupefieze. M-a făcut să-mi pun întrebări pe care nu credeam că mi le voi mai pune, m-a făcut să redescopăr acele răspunsuri pe care le ştiu de zeci de ani. M-a făcut să ajung la aceeaşi concluzie pe care o aveam de multă vreme.

Despre Dan Diaconescu, foarte pe scurt: din punctul meu de vedere el trebuia cercetat de ani buni pentru ceea ce face cu televiziunea sa în materie de manipulare în masă şi în materie de şantaj şi speculă. Revelaţia asta am avut-o în momentul în care la OTV a apărut marele „afacerist” (în fapt un infractor ordinar!), urmărit internaţional, Severin Tcaciuc. Mai întâi de unul singur, apoi cu toată familia (soţia plus vreo zece copii), care abia încăpea în cadrul improvizat în garsoniera de pe Magheru a OTV. Din acel moment nu m-a mai intereat OTV, nici Dan Diaconescu. Atât!

Evenimentele legate de el, care se derulează în aceste zile, însă, mi-au reactivat în minte, resortul judecăţii morale. Recunosc, inventarierea averii sale m-a şocat! Am auzit de multe ori că DD şi-ar fi luat un elicopter, că şi-ar fi cumpărat un Bentley, că ar avea un yaht etc., dar niciodată nu am crezut că ar fi adevărat. Îmi imaginam că sunt miştou-rile la care este supus mereu de către colegii de breaslă. Iată că realitatea mă contrazice. Omul are următoarele maşini: un Mercedes SLK decapotabil (70.000 euro), un Porsche Cayenne (100.000 euro), un Lincoln Navigator (100.000 euro), un Infinity Q 45 (120.000 euro), un Alfa Romeo, un Rolls Royce Phantom (13,5 miliarde lei vechi), un Rolls-Royce Drophead (13,4 miliarde lei vechi), dar si un Bentley Flying Spur, model rarisim, de 560 CP (7,5 miliarde de lei vechi). Mai are: un avion Cessna, un yaht de lux (2.000.000 euro), două elicoptere, o vilă la Cannes - 1,2 milioane euro, o vilă la Miami Beach achiziţionată acum câteva săptămâni - 1.000.000 de euro, o vilă in Bucuresti-Primăverii - 2.500.000 euro, o vilă tot în Primăverii (în care locuieşte), un bloc cu şase nivele – 10.000.000 euro, o clădire de birouri în Băneasa, un apartament în Constanţa, o vilă la Sinaia, dar, în acelaşi timp, 3 societăţi comerciale care sunt în faliment (printre care şi „OGLINDA TELEVISION” - OTV).

Întrebarea care mă stupefiază pe mine este nu de unde şi nu cum (deşi e de bănuit) a făcut el această avere, ci DE CE ARE NEVOIE UN OM de atâtea lucruri inutile? De ce 2 elicoptere? Zboară cu ambele în acelaşi timp? De ce atâtea maşini? Merge cu toate deodată? Eu când mi-am pus problema unei maşini am gândit aşa: am nevoie de o maşină. Una cu care să mă deplasez, care să-mi facă viaţa mai uşoară. Punct. Nu mi-am pus problema CE FEL DE MAŞINĂ SĂ FIE. De ce vrea un om să le aibă pe cele mai scumpe, pe cele mai deocheate. De ce atâtea case? Locuieşti în toate deodată?

Sigur că, din punctul de vedere al averii deţinute, DD este un mic copil pe lângă alţii din Top 300. Numai că omul ăsta vine din presă şi asta nu mă lasă indiferent. El, Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chireac şi-au făcut averile, în mare parte, prin mijloace neortodoxe. Am avut proba înregistrării convorbirii telefonice dintre Macovei (şeful ANI) şi S.R. Stănescu, pentru care 50.000 de euro nu mai înseamnă nimic, sunt cam cât ar fi 5 lei ordinari pentru mine... 

Ştiu că întrebările mele sunt inutile şi, oarecum, ludice. Ştiu că degeaba aş spune eu acestor oameni că nu vor lua nimic cu ei în momentul trecerii DINCOLO.

Dar, aş vrea, cel puţin, ca ei să nu ne mai sfideze, să ne scutească de aroganţa lor neruşinată, de „ţigănia” afişării averilor acumulate necinstit, de prezenţa lor ingurgitabilă în casele noastre prin ecranele televizoarelor. Pentru că nimeni nu mă va convinge vreodată că în zece ani poţi strânge un capital de 33.450.000 euro lucrând în presă.

Realitatea de astăzi legată de DD şi afişată pe toate canalele media m-a făcut să-mi fie ruşine de mine însumi, un truditor în presă, care în 20 de ani nu a strâns nimic şi care, în materie de maşini, nu s-a ridicat vreodată mai sus de nivelul unei amărâte de Dacia Nova.

Gh. BURDUJAN

MIRCEA BADEA ESTE DEŞTEPT, DAR PROST

L-am urmărit, în dimineaţa aceasta, pe Mircea Badea. Să văz şi io cu ochii mei şi să aud cu urechiuşâli mieli di şi aşest om este atât de des amintit de câtre unii şi de către alţii, de ce se dau citate întregi din gura domniei sale, de ce este invocat atunci când ţi-e greu să exprimi o idee, ideea din capul tău, cu forţele proprii pe care fiecare dintre noi le are în dotare de la mama natură. Acest băet, miştocar de Balta Albă, dezbătea din greu, „dădea la iveală”, „demasca” pe un intelectual „din vârful intelectualităţii româneşti”, pe domnul Horia Patapievici, directorul Institutului Cultural Român.

Tre’ să fac aici şi acum o paranteză pen’că iar voi fi interpretat greşit.

Eu nu îl „iubesc” deloc pe Patapievici, deci nu îi iau în nici un fel apărarea. Dimpotrivă, într-o emisiune TV (invitat, George Pruteanu), mi-am permis şi eu să-l atac pe distinsul „om de cultură” pentru motivul foarte grav, în opinia mea, că în cartea sa „Politice” spunea despre poporul român că „are anatomia fecalei”. Pentru această sintagmă nu-l pot uita, nici ierta indiferent ce a scris şi va mai scrie... Totuşi George Pruteanu (Dumnezeu să-l odihnească!) mi-a atras atenţia, în direct, că nu poate permite ca cineva să-l atace pe Horia Patapievici în faţa lui. Erau prieteni, deşi nu „mureau” unul după celălalt. Închid paranteza.

Mircea Badea, cum spuneam, dezbătea chestiunea „organului” şi-l acuza pe Horia Patapievici că l-a răstălmăcit pe el, pe Badea şi că deci, Patapievici este obsedat sexual. Fleoşc! De unde până unde o asemnea concluzie. Distanţa de la una la alta este enormă, dar, în stilul domniei sale, el o minimiza întru susţinerea ideii „demascatoare”. Încă o paranteză: nici eu nu sunt de acord cu expoziţia de la Institutul Cultural Român (plină de simboluri falice), care se vrea reprezentativă pentru ţara noastră. Totuşi expoziţia se bucură de un mare succes în S.U.A.!Totul a pornit de la confuzia intenţionată pe care Elena Udrea a făcut-o între Orban şi Organ. Eu l-am urmărit, astăzi, cu mare atenţie pe Badea. Aluzia lui era clară, evidentă. Se referea la organul masculin, fără dubii! Faptul că era scris cu majusculă sau fără, este mai puţin important. Este şmecher, deştept, dar prost, un bun mani-pula-tor, pen'că tot se vorbeşte p-acilea de manipulare, are audienţă la un anumit public şi este chiar simpatic, în anumite momente. Este circar, face caz de virilitatea lui, de aspectul său fizic, de ceea ce poate EL etc. Este un om al cărui discurs este proiectat în proporţie de 80 la sută pe fizic, pe aspectul fizic, atât al său, cât şi al celor despre care discută. Urmăriţi-l şi veţi observa cu uşurinţă asta: „ăla e chel, aia e grasă, are colăcei, ăla are burtă, aia are fundul lăsat, aia are păr pe braţe, oase evidente, ăla are budigăi, ăla e bâlbâit”...etc. etc. Iertaţi-mă dar dacă discursul unui om (şi succesul acelui discurs) se bazează pe defectul fizic al persoanelor vizate, denotă mai multă prostie decât inteligenţă.

Sau, dacă vreţi, o inteligenţă manipulativă. De ce credeţi că este rejectat de toţi intelectualii români (pe care el îi face, cu atâta nonşalanţă, „proşti”)? De către toţi jurnaliştii de calitate (în frunte cu C.T.P)?

Mă opresc aici. Şi-aşa i-am dat o prea mare importanţă!

Vizionare plăcută celor care-l adoră şi care cred că Mircea Badea are ceva cu adevărat de spus ÎN PLUS... Pentru că valoarea omului stă în ceea ce spune el ÎN PLUS, nu în truisme, nu repetând (maimuţărindu-te, înjurând, hiperbolizând, pamfletând – dacă mi se permite) ceea ce este evident pentru toată lumea (nu chiar pentru toată lumea, e drept. Are el publicul lui)!

Gheorghe BURDUJAN

VOTUL DE MARŢI

VOTUL DE MARŢI

EDITORIAL

Votul de marţi a devenit o problemă majoră numai pentru mebrii PD-L! De ce? Pentru că UDMR, indiferent cum ar vota, va fi în continuare curtată pentru a se forma, la rigoare, o nouă majoritate parlamentară, pentru că orice se va întâmpla în ţara asta ei vor fi mereu la putere! Oprea şi compania se pot abţine, ceea ce le asigură o perspectivă cât de cât neutră într-o eventuală abordare a unor noi şi alte negocieri. PSD şi PNL sunt tranşante şi explicit votante în favoarea moţiunii de cenzură.
Singurii care au mari dureri de cap sunt democrat-liberalii pe care Traian Băsescu i-a băgat într-o mare încurcătură. Mai ales pe aceia care dezertând dintr-o altă grupare politică s-au grăbit, ca mireasa la măritiş, să se înscrie în PD-L. Cum vor vota ei marţi? Ordinul este ca ei să voteze pentru menţinerea actualului cabinet – Cabinetul Boc. Dar ce te faci că urmează alegerile, posibil anticipate, şi vor trebui să dea ochii cu electoratul? Cu aceia de la care vor cere şi de la care vor aştepta un vot.

Cum şi ce le vor explica ei alegătorilor cărora le vor tăia 15 la sută din pensii şi 25 la sută din salarii prin votul lor de marţi?
Vor mai avea ei curajul şi tupeul să se prezinte în faţa alegătorilor cu alte viu-colorate panglici mincinoase? Vor mai avea „obrazul” să ceară votul cuiva? Sigur că în nesimţirea lor toţi o vor face. Şi sigur că se vor găsi destui care să se lase cumpăraţi cu mititei şi bere, dar eu cred că, totuşi, neliniştea lor actuală îi poate duce la o adevărată nevroză.
Nesomnul lor de aici se naşte, din această majoră dilemă: cum să voteze marţi?
Gh. BURDUJAN