DILEMELE ALIANŢEI SOCIALISTE (PSD + PNL + PC)

EDITORIAL 31

Nu vă faceţi iluzii! Alianţa Socialistă PSD + PNL + PC nu va avea câştig de cauză la alegerile viitoare! 

Dacă la centru, în aparenţă, lucrurile stau bine, în teritoriu, pe plan local, vom asista, foarte curând, la disoluţia ei pe fond. Formal s-ar putea ca ea să fie dusă până în preajma alegerilor, dar pe fond, “capii” organizaţiilor locale se vor devora, cu multă pasiune, reciproc.

Încleştarea va porni, ca de obicei, de la tendinţa de promovare a propriilor orgolii: cine să fie candidatul pentru funcţia de primar? Un candidat comun, al Alianţei? Sau câte un candidat din partea fiecărei formaţiuni politice? “Iubitul” primar Mircea Niţu 

(care nu mai este în stare să adune, la o şedinţă de cartier, mai mult de 20 de persoane) nu va mai candida, dar va încerca să  îl impună pe Sorin Niţescu, apropiat al lui Bebe Moacă, venit în braţele primarului pe filiera italiană a lui Mircea Cosma. Nilă Puşkin, potenţialul candidat al PSD, se pare că migrează către P.C., cu tot cu pensia “nesimţită”. Iulia Mărgăritescu (PSD) se visează deja în fotoliul primarului. Ilie Mihai se vrea candidat din partea PNL. La fel şi actualul viceprimar, Vasile Gheorghe,  naşul “specialistului” în afaceri cu Primăria, Constantin Florin (zis Bebe Moacă).  

Lucrurile nu se vor opri aici, pentru că sunt şi celelalte “funcţii algoritmice”: viceprimarul şi consilierii locali.  Aşa cum viaţa ne-a demonstrat, vom asista, cel mai probabil,  la dezmembrarea “en fanfare” a mult trâmbiţatei alianţe, moşite de un fost securist notoriu: Dan Voiculescu, “mogulul antenelor”! Degeaba se vor z(bate) “Micul Titulescu”, Victor Ponta şi savantul în vorbe goale, Crin Antonescu pentru ca lucrurile să meargă unse. Niciunul, nici celălalt nu vor putea ostoi setea de putere a candidaţilor locali. 

Gh. BURDUJAN

NOSTALGII FASCISTO-COMUNISTE ALE PRIMARULUI “CARE ESTE” LA VĂLENII DE MUNTE

Omul care s-a văzut pe “tronul” Primăriei a început să tune şi să fulgere împotriva tuturor acelora care nu sunt din orăşelul său care i se cuvine numai lui,  de parcă l-ar fi moştenit din moşi strămoşi, cu toate acareturile şi cu toţi locuitorii indispensabili unei localităţi, pentru a fi declarată oraş. Tocmai el care, nu-i aşa?, îşi trage rădăcinile din ilustra, luminoasa şi celebra, deja, aşezare Slon – Ceraşu, unde a deschis el ochii pentru prima dată, minunându-se cât de frumos creşte iarba prin poeniţe şi cât de frumos înfloresc copacii prin curţile oamenilor.  Ar fi, ca când s-ar zice că doar el e băiat de oraş, de orăşel, mai bine spus, orăşel cu cca. 13.000 de locuitori, Vălenii de Munte! Tocmai domnia sa care nu ştie altceva decât să bage mâna cât mai adânc în banul public, în banii cetăţenilor contribuabili, pentru a-şi satisface pohtele megalomane de  dictator frustrat (că nu i-a dat lui – Dumnezeu – norocul să fie preşedintele unei ţări!) şi pentru clientela sa politică cu interesele de gaşcă afaceristă…

  În fiţuica sa “Vălenii de Munte” pe care o editează pe banii locuitorilor acestui oraş (pentru că el nu e naiv să umble la banii personali sau de partid. De ce ar face-o dacă are pe mână ditamai bugetul local al unui oraş?! El are nevoie de bani  să-şi mai aranjeze vila de la Ceraşu, să-şi mai asfalteze drumul care duce la vilă, să-şi mai consolideze podul, special construit pentru dânsul – o fi costat fro’ 3 miliarde de lei, dar câte nevoi personale nu are domnul primar?), el  face afirmaţii prin care îşi trădează nostalgiile fascisto-comuniste, ca să amintească alegătorilor săi pe cine “au pus” în fotoliul de primar. 

  Prima personalitate pe care Primarul Oraşului  Vălenii de Munte a “indexat-o la colţul infamiei” pentru vina de a nu se fi născut pe aceste meleaguri moşite de dânsul este, la ora actuală, cea mai importantă personalitate politică a Văii Teleajenului, domnul deputat al Colegiului 5, Mihai Cristian Apostolache. Un demnitar al statului român, membru activ în Parlamentul României! În loc să-i mulţumească pentru modul în care se implică întru bunăstarea Văii Teleajenului.  

   Pentru a se vedea cât de fariseu este primarul Mircea Niţu (împreună cu grupul său de interese), să ne amintim de o altã personalitate care nu s-a născut aici şi care nu are nicio legătură cu oraşul, senatorul PNL, Teodor Meleşcanu! În faţa acestuia care trece prin Vălenii de Munte o dată pe an, maximum de două ori (pentru a participa la deschiderea anului şcolar şi pentru a se întâlni cu viceprimarul, Vasile Gheorghe şi cu finul acestuia), Mircea Niţu manifestă un soi de boală asemănătoare cu “orbul găinilor”. Ce a făcut senatorul Meleşcanu pentru Vălenii de Munte? Dar pentru Valea Teleajenului? Ştie cineva ceva? Vă spun eu: nimic! 

  Pe deputatul Mihai Cristian Apostolache, care vine aproape zi de zi pe Valea Teleajenului (inclusiv în Vălenii de Munte) şi care se implică activ în viaţa comunităţii locale aducând bani – prin proiecte – pentru oraş, primarul înţelege să-l acuze că nu e din Vălenii de Munte, ci că e, auziţi dumneavoastră! tocmai din Ploieşti.

  O altă persoană care-i stă în gât primarului nostru şi pe care el o pomeneşte în mai sus amintita fiţuică plătită din banul public (nu voi înceta să-i amintesc asta, ori de câte ori voi avea ocazia!), este “un aşa zis ziarist care nu are nicio legătură cu oraşul şi care scrie articole tendenţioase în numărul din luna februarie al ziarului VĂLENII şi prezintă poze speculând Oraşul lui Niţu, Câinii lui Niţu,  Comerţul lui Niţu”. Se înţelege că e vorba despre subsemnatul. 

  Articolele realizate de mine ar fi putut fi scrise de orice ziarist de bună credinţă. E suficient să priveşti, ca “omul imparţial”, în jurul tău, să vezi realitatea aşa cum e: al cui este oraşul? Ai cui sunt câinii maidanezi? Cine trebuie să ia o măsură în oraşul acesta pentru ca numărul lor să fie măcar diminuat, dacă nu anihilat? Al cui e comerţul stradal care face din Vălenii de Munte un oraş de talcioc, un bazar generalizat, mai ales pe zona centrală? Cine-l protejează? Cine trebuie să aplice Hotărârea Consiliului Local (Nr. 22/ 31.03.2005)? Cine este executivul în acest oraş? A prezenta cititorilor realitatea, nu înseamnă a fi “împotriva oraşului”. Dacă în Consiliul Local, anumiţi consilieri nu votează cum vrea domnul primar, ci în concordanţă cu propria lor conştiinţă nu înseamnă că “sunt împotriva oraşului”. A ascunde gunoiul sub preş înseamnă să fii împotriva oraşului, nu a-i arăta cetăţeanului ceea ce este de remediat aici. 

 Alte dovezi ale nostalgiilor fascisto-comunite ale Primarului Mircea Niţu: “La Colegiul Naţional “Nicolae Iorga” nu ar trebui să înveţe copii de la ţară”, “La Grupul Şcolar Agromontan Romeo Constantinescu cel puţin 50% din elevi sunt din alte localităţi. Deci, Sala de Sport nu trebuie construită aici, ci la Şcoala de Arte şi Meserii Ing. Gh. Pãnculescu”! 

   Domnul primar a uitat că există o lege care condamnă discriminările de orice fel! A spune că nu faci o Sală de Sport într-o unitate şcolară pentru că jumătate dintre elevi sunt de la ţară este o discriminare pe care numai un om cu mintea întunecată, al mentalităţilor trecute, o poate face.  

  Adică într-o unitate de învăţământ, educaţie fizică fac numai copiii din oraş? Copiii de la ţară stau pe margine şi privesc? Sau sunt trimişi acasă? Ei nu au dreptul la o dezvoltare armoniosă a organismului? Ei nu au dreptul la “educaţia fizică”? Copiii de la ţară nu au acces la Colegiul “N. Iorga”. De ce? Ei sunt mai proşti, mai necizelaţi, mai nespălaţi? Sunt întrebări la care numai primarul poate să răspundă pentru că el s-a născut la ţară. Noi, ăştia, care ne-am născut la oraş, dar care “nu avem nicio legătură cu oraşul” lui nu putem şti ce se află în capul domniei sale şi care-i sunt frustrările… 

  Cu un asemenea personaj în “capul trebii” nu e de mirare că foştii elevi ai oraşului, deveniţi absolvenţi ai unor instituţii superioare din administraţie publică, economie, asistenţă socială, au ales să lucreze în altă parte, pentru că aici, au găsit uşile închise la Primărie şi o gaşcă ostilă promovării tineretului. Primarul şi-a angajat prietenii, rudele, cunoştinţele (de regulă pensionari) în posturile-cheie, pentru a-l sluji politic.   

  Părerea mea este că Mircea Niţu îl visează noaptea pe Hitler, tot aşa cum Mircea Cosma, colegul domniei sale de partid  - PSD – şi preşedinte al Consiliului Judeţean, îl visează noaptea pe Mihai Viteazul dictându-i poezii pe care să le recite el la Chişinău.    

  Apropos, Mihai Viteazul are vreo legătură cu acest oraş? Că era plină Primăria şi Casa de Cultură cu statuiete ale domnitorului, machete pentru care s-au plătit bani grei (tot publici, bineînţeles). Se mai lucrează la statuia în mărime naturală? Sau primarul Mircea Niţu vrea să şi-o toarne pe-a domniei sale!     

   Mai spune edilul în fiţuica sa: “Respingerea proiectelor privind vânzarea unui imobil de pe strada George Enescu (nr. 36A – n.n.) aduce pierderi prin nefolosirea spaţiilor şi a terenurilor, dar şi prin degradarea şi furtul construcţiilor”.  

  Iarăşi preocuparea primarului obsesivă pentru vânzarea acestui imobil (vânzare cu dedicaţie clară: C-tin Florin!). 

 Să spunem lucrurilor pe nume domnule primar! La această adresă se află sediul firmei S.C. CONCRIS SRL! Patronul acestei firme este prietenul şi şeful dumneavoastră (pe linie de afaceri), Constantin Florin, cunoscut sub porecla de Bebe Moacă, ce vă însoţeşte la toate şedinţele de partid, de cartier, fiind şi el un membru marcant al PSD. Ce să înţeleagă muritorul de rând? Cetăţeanul contribuabil? Că domnul Constantin Florin nu plăteşte chiria la bugetul local? Sau că, şi mai rău, domnul Constantin Florin (zis Bebe Moacă), prietenul şi şeful dumneavoastră (repet, ca să se ştie!), nu foloseşte “spaţiile şi terenurile şi că se va apuca de degradarea şi furtul construcţiilor”? 

ILUZIA CÂŞTIGULUI UŞOR

Chiar dacă este criză, vălenarii care au prins gustul banului câştigat uşor nu renunţă la plăcerea de a butona la aparate şi tot mai mulţi îşi încearcă norocul, zilnic, la aşa numitele ,,păcănele”.

Cei care au afaceri cu maşinuţe spun că, deşi trecem prin vremuri grele, unii apelează cu încredere la necunoscutele şanse de câştig.

Localul e frecventat de toate vârstele: de la minori şi tineri, la persoane în vârstă care stau ore în şir şi butonează cu conştiinciozitate caraghioasă. Îi privesc uneori, îmi spune un patron, şi mă gândesc că banii prinşi în joc nu sunt ai lor, sunt nemunciţi sau chiar furaţi, pentru că prea îi aruncă cu duşmănie.

Deşi mulţi ajung acolo în ideea de a câştiga ceva, de cele mai multe ori, sfârşesc prin a pierde şi ultimul bănuţ. Însă acest lucru nu îi descurajează şi vin şi a doua zi, să-şi încerce norocul. Aşa se face că sălile de jocuri au mereu clienţi şi tot mai mulţi ajung să fie dependenţi, fără să îşi dea seama.

Unii sunt conştienţi de faptul că au o problemă în ceea ce priveşte maşinuţele, însă, chiar şi aşa, continuă să creadă că pot controla viciul, afundându-se într-o debarasare completă de lumea reală.

Pe cât de atractive ar fi aceste jocuri de noroc, odată prins în mreaja lor, nu mai scapi prea simplu, ele devenind plăcerea creată de dinamismul oferit şi de riscul pe care îl implică.

Din informaţiile primite, am aflat că noile generaţii de slot-machines funcţionează pe bază de algoritmi care produc secvenţe RNG (random number generator) cu perioade practic nerepetabile în urmatorii 100 de ani.

Concluzia specialiştilor: dacă vrei să joci până când înveţi o secvenţă te duce sigur la faliment şi durează mai mult decât ar avea cineva speranţa de viaţă.

Amatorii de ,,păcănele” încearcă mereu să intre în posesia potului cel mare, chiar dacă ştiu că au şanse foarte mici să câştige.

Ca şi în cazul consumului de substanţe, un dependent de jocuri de noroc poate intra în stări asemănătoare sevrajului, dacă îi este restricţionat accesul la jocuri.

Această dependenţă devine un subiect tot mai des întâlnit pentru psihoterapeuţi, atunci când persoana simte nevoia de a juca pe sume tot mai mari şi nu se opreşte, cu toate că pierde în repetate rânduri.

Ceea ce este foarte grav este că pradă tentaţiei jocurilor cad tinerii, copiii, elevii. Ei joacă nu numai din plictiseală ci şi din convingere când văd că nu li se oferă nimic atractiv în zonă.

Minori cu ghiozdanul în spate, joacă pe bani adevăraţi la slot-machines.

Culmea ironiei, e că trec pe lângă anunţul conform căruia minorii nu au voie să joace. Afişul e pus aşa, să fie.

Maşinuţele au luat locul crâşmelor şi ele vor continua să fie un bun punct de atracţie care va stimula încrezătorul în noroc şi afacerea pacănitoare a deţinătorului.

 Camelia NEAGU

Cine vrea flori, să le caute în suflete !

    În fiecare clipă se deschide către noi o fereastră, ca o cale spre desăvârşire. Acel minut trecător ne împlineşte uşor sufletul… căci el alunecă implacabil în ore, zile, ani…şi ne defineşte !

       Trăim cu entuziasm, cu tristeţe, cu bucurie, cu dorinţe, cu împliniri, cu alte şi alte speranţe… Trăim simplu şi normal, învăţând că multe se învaţă sau că altele sunt dintotdeauna “învăţate”, dar neştiute.

       Atât de multe cuvinte rostite de la catedră, transformă minutele vârstei noastre, în veşnicii. Vorbim despre valori, despre cinste, dreptate şi adevăr, libertate şi fericire, şi ne încântă să le regăsim în elevi, dincolo de toate greşelile şi extravaganţele  timpului lor. Atunci înţelegem că avem o vârstă comună – că rostind cuvinte şi îndemnuri… ei ne urmează, dar că înţelegându-ne, îi urmăm noi… într-un ritm nemăsurabil, al pasiunii pentru profesie, al iubirii de oameni. Şi e destul să credem  că dincolo de cuvinte există înţelesuri, atitudini, credinţe.

            Cred că putem deveni mai buni, pentru că nu suntem răi, că putem înţelege mai mult, tocmai pentru că înţelegem destul, că viaţa noastră poate fi mai frumoasă tocmai pentru că ea chiar este frumoasă. Optimism? Aş spune credinţă !

Dacă ar fi să urâţi, urâţi clipa când aţi renunţat la zâmbet crezând că-i prea târziu, toate acele eşecuri care v-au zmuls o lacrimă, dar amintiţi-vă că în fiecare zi o puteţi lua de la capăt şi fiecare răsărit de soare aduce o speranţă. Iubiţi răsăritul, nu aşteptaţi niciodată apusul!

Aţi încercat să zburaţi, dar vântul v-a frânt aripile… nu renunţaţi! Transformaţi durerea-n putere, răutatea-n bunătate, schimbaţi lacrimile-n zâmbet… nu detestaţi interminabila ploaie, nu vă feriţi de soare!

Toata viaţa încercăm să atingem perfecţiunea şi să uităm de micile bucurii care dau culoare. Risipim puţinele clipe ce ne pot înveseli viaţa…de frică să nu greşim din neştiinţă. Reproşăm ca nu ne-a învăţat nimeni, dar uităm că niciodată nu am acordat timp… Oare n-ar trebui, ca din când în când, să ne oprim… şi să ne gândim încotro ne îndreptăm? De ce oamenii mari, au adesea impresia că ceea ce contează este doar ceea ce se poate măsura sau eticheta în plan material sau fizic? Pare simplu… omul este stăpânul propriei vieţi şi procedează aşa cum crede de cuviință pentru a-şi găsi fericirea. Indiferent de vârstă, sunt şi oameni care simt acut nevoia de a fi respectaţi pentru ceea ce sunt, apreciaţi, încurajaţi şi motivaţi în a da un sens vieţii lor, dovedindu-le că ne pasă cu adevărat de ceea ce li se întâmplă.

Am crezut mereu că merită să investeşti în oameni, chiar dacă aceştia ne mai dezamăgesc uneori şi că, atâta timp cât îţi faci datoria, poţi sta cu capul sus, şi să accepţi ca dar ,,suprem” din partea elevului un MULŢUMESC.

Prof.  Alina IONESCU

PRIMARUL TREBUIE SĂ FIE UN OM PUTERNIC ŞI ÎNŢELEPT

(Interviu cu domnul Constantin IONIŢĂ)
Reporter: Cine sunteţi dumneavoastră,  domnule Constantin Ioniţă?

Sunt cetăţean al oraşului Vălenii de Munte, loc în care m- am născut, crescut şi educat în spiritul tradiţiilor şi istoriei extraordinare ale urbei. Iubesc adevărul cu riscul de a nu fi pe placul tuturor. Ca pregătire profesională sunt economist, absolvent al Facultăţii de Cibernetică Economică din cadrul A.S.E. Bucureşti în anul 1978. Am ales repartiţia la Uzina Mecanică Vălenii de Munte în ciuda faptului că aveam posibilitatea de a opta pentru orice oraş mare din ţară. Am lucrat până în anul 1991 în această uzină, ocupând diferite funcţii de execuţie şi conducere până la nivelul de director economic. După anul 1991 am găsit oportun pentru felul meu de a fi să dezvolt o afacere proprie.

Am vârsta de 56 de ani, sunt căsătorit şi am 2 copii şi 2 nepoţi de care sunt foarte mândru.

La ultimul nostru interviu, din anul 2008, eraţi un membru marcant al PSD.  (Preşedinte interimar al PSD – Vălenii de Munte). Acum sunteţi membru PDL. Cum s-a produs această schimbare? Ce motive aţi avut sã treceţi dintr-o “tabără” în cealaltă?

În anul 2008 mi-am pus mari speranţe în puterea de a schimba în bine o serie de lucruri referitoare la oraşul nostru. Am crezut cu tărie în acest lucru şi am consumat multă energie în toate proiectele iniţiate de PSD. La ceva timp după alegeri, cei din echipa cu care am lucrat în partid s-au liniştit nepermis de mult şi au intrat într-o relaxare pe care nu o puteam împărtăţi. De ce? Pentru că abia atunci era vremea de muncă susţinută pentru îndeplinirea promisiunilor din campanie. Era vremea pentru muncă şi nu pentru relaxare. Trebuia să înfăptuim ceea ce am promis cetăţenilor.

Motivele schimbării taberei, moment în care am trecut la PDL sunt evidente: scopul câştigării alegerilor nu erau ocuparea unei poziţii de frunte în oraş, ci şansa de a infăptui lucruri cuprinse iniţial în program. În acest moment am găsit o echipă mai dinamică şi mai hotărâtă în PDL, al cărui program corespunde structurii şi intenţiilor mele. Împreună cu colegii din PDL vrem să punem în practică proiectele pentru viitorul oraşului.

Am un sentiment de respect şi preţuire pentru toţi vălenarii, pe care indiferent de simpatiile politice îi chem să fie alături de noi în tot ce vom face pentru oraş. Nu sunt adeptul unor lupte neproductive, care nu fac bine nimănui. A venit momentul ca faptele/proiectele pentru Văleni de Munte să ne unească energiile.

Ce speraţi să realizaţi ca membru PDL şi nu aţi putut realiza ca membru PSD?

Acest partid în care astăzi activez nu este doar un vehicul în atingerea unui viitor oraş modern în care doresc să locuiască oamenii. Este pentru mine o cale, pe care o înţeleg şi pot merge cu atâta convingere încât îi pot îndruma pe mai mulţi. A venit timpul ca activităţile productive şi munca să fie apreciate la justa lor valoare. Voi fi alături de cei care vor să facă ceva în viaţă, de întreprinzătorii care creează locuri de muncă.

Cum vă simţiţi  în această nouă postură?  

Mă consider unul din cetăţenii foarte energici ai Văleniului, oraş la care mă gândesc ca la o comunitate aparte, foarte apropiată, asemeni familiei mele pe care o iubesc foarte mult. Deci mă simt bine şi în stare să fac faţă problemelor complexe ale urbei în care m-am născut, pe care nu am părăsit-o niciodată.

Tot la precedentul interviu spuneaţi că, “Un om valoros este  acela care spune ce tu gândeşti şi nu poţi să exprimi”. Ce credeţi că gândesc concetăţenii dumneavoastră şi nu pot să exprime vizavi de buna gospodărire a oraşului Vălenii de Munte? 

Cetăţenii cu care vorbesc în fiecare zi îmi reproşează de obicei că nu am candidat la primărie în alegerile anterioare şi acest lucru nu mă lasă indife-rent. Le răspund că mă preocupă soarta lor şi voi găsi drumul să pot face ceva pentru ei. Oamenii au părerile lor şi nu au probleme în exprimare. Cetăţenii doresc să trecem de la a spune la a face.

Cum va trebui sã arate “profilul” noului primar care va rezulta din alegerile ce vor avea loc în 2012?

Cu toţii privim spre viitor cu speranţă. Oraşul Vălenii de Munte după 2012 va fi după chipul şi asemănarea celor ce-l vor conduce în noul mandat. Şi spunând aceasta mă refer şi la noul primar. Ce profil trebuie să arate  acesta? Este o întrebare pentru toţi cetăţenii oraşului, iar suma acestor păreri va da o nouă înfăţişare de primar, diferită de ce am văzut până acum. Personal cred că, un primar trebuie să fie un manager foarte bun care să gestioneze cu maxim de eficienţă şi responsabilitate banii cetăţenilor, pentru a realiza proiecte şi acţiuni menite să facă existenţa mai placută şi confortabilă.

Dacă este un manager bun, trebuie să facă tot timpul “studiu de piaţă” discutând permanent cu cetăţenii, să asculte cerinţele lor şi să le transforme în proiecte cu execuţie rapidă.

Să asigure finanţarea acestor proiecte prin pârghiile care îi sunt la dispoziţie, prin atragerea de fonduri europene, fapt inedit pentru oraş.

Să fie deschis, transparent (la vedere) pentru toate cheltuielile din bugetul local.

Pentru a realiza proiectele propuse de cetăţeni, primarul trebuie să fie un om puternic şi înţelept, să se conducă după deviza (adaptată) “cetăţeanul nostru, stăpânul nostru”.

Prin definiţie rolul unui primar este acela de a lucra în folosul obştei, al cetăţenilor care l-au ales. Primarul trebuie să slujească cetţeanul care îşi aduce contribuţia bănească (prin taxe şi impozite) la bugetul local, şi nu viceversa.  

De acord. Primarul trebuie să fie în acelaşi timp un vizionar şi un bun cunoscător al realităţilor imediate, un om practic, care să strângă toate  ener-giile pozitive ale cetăţenilor şi să le folosească spre binele oraşului. Dincolo de onestitate să fie un bun mediator, să aibă capacitate bună de comunicare cu oamenii, şi să  pună în practică ideile cele mai bune; să fie un bun strateg şi tactician, un  OM DE ACŢIUNE!

Dacă vi s-ar propune şi veţi fi susţinut de partidul dumneavoastră, veţi candida pentru această funcţie?

Da. Dacă partidul din care fac parte îmi va propune să candidez la funcţia de primar, voi fi onorat şi voi accepta cu toată voinţa şi puterea de care dispun.

Dacă aţi fi fost primar, ce aţi fi făcut dumneavoastră pentru Vălenii de Munte? Care ar fi fost acţiunile prioritare?

Dacã aş fi fost primar aş fi făcut pentru oraş ceea ce am promis cetăţenilor în timpul campaniei electorale. Priorităţile mele ar fi fost cele declarate în programul campaniei.

Care este viziunea dumneavoastră despre criza economică şi financiară pe care o traversează ţara noastră?

Criza economică a avut un caracter global, cu consecinţe negative pentru populaţiile din ţările dezvoltate economic şi din cele mai puţin dezvoltate. Problema este că efectele crizei au fost resimţite puternic şi încă mai sunt în ţările cu un nivel de trai mai scăzut, printre care şi România.

O parte din mãsurile economice de contracarare a efectelor crizei luate de guvernele altor ţări au fost adoptate şi la noi. Aceste măsuri au avut un caracter nepopular dar necesar. Remarc că România a reuşit prin măsurile luate, prin solidaritate, să nu intre în incapacitate de plată a pensiilor şi salariilor şi să menţină o rată a şomajului cu o singură cifră. In acest an sunt semnale că economia ţării se redresează. Efectele redresării se vor simţi treptat şi în buzunarele oamenilor.

Primarul oraşului, Mircea Niţu, acuză Partidul Democrat Liberal, că “este împotriva oraşului”. Afirmaţia o face în fiţuica “Vălenii de Munte” pe care o editează pe banii cetăţenilor, din bani publici. Rezultă că şi dumneavoastră, ca membru PDL sunteţi împotriva oraşului. De ce sunteţi împotriva oraşului, domnule Constantin Ioniţă? 

Fiecare persoană are dreptul la o opinie şi poate interpreta anumite luări de poziţie ale partenerilor politici. De asemeni ceilalţi pot sau nu pot să fie de acord cu aceste opţiuni.

In urma acestei judecăţi eu nu sunt împotriva oraşului pentru că nu împărtăşesc opiniile primarului.

Ce acţiuni împotriva oraşului aţi comis?

Ţinând cont de răspunsul de mai sus nu am comis nicio acţiune împotriva oraşului.

Vi se pare corectă, morală şi justificată acţiunea primarului de a edita o publicaţie pe banii din bugetul oraşului, ai cetăţenilor contribuabili, pentru a se lãuda de unul singur şi pentru a-i ataca pe toţi aceia care nu sunt de acord cu el? 

Nu pot  să fiu de acord ca un ziar  finanţat  din banii contribuabililor  să reflecte  acţiuni  şi fapte doar  pentru  o parte  a spectrului  politic. În mod  normal  un ziar  finanţat din  bani  publici  nu  trebuie  să  reflecte  interesele  nici  unui  partid.  El trebuie  să  fie  o  cale  de comunicare  între  cetăţeni  şi  instituţiile locale.  Dacă  o formaţiune  politică  doreşte  să  comunice  cu  cetăţenii în  spiritul  ideilor  de  partid  o  poate  face  numai  cu  fonduri proprii.

În final,  ce le spuneţi concetăţenilor dumneavoastră? 

În încheiere doresc să le  transmit  locuitorilor  oraşului Vălenii de Munte credinţa  mea  în  energia  pozitivă a locului  şi faptul că dacă vrei cu adevărat  să  realizezi ceva poţi să  o şi faci, dar numai  împreună.

Vă mulţumesc pentru timpul acordat.

Şi eu vă mulţumesc!

LUMINI ŞI UMBRE LA CRUCE…

  Ce este lumina ?

   Fizica actuală ne-ar spune că este un flux de particule minuscule, posesoare de energie denumite « fotoni » care se găsesc în tot Universul, fiind radiate de soare, stele şi alţi aştri sau chiar de porţiuni din Univers. Albert Einstein a arătat că între energie şi materia cunoscută nouă, există o corespondenţă perfectă, energia invizibilă putându-se transforma în materie vizibilă şi invers. El a dat şi o relaţie matematică dovedită corect în cazul reacţiilor nucleare. Lumina este energie, deci ea se poate materializa; lumina este la baza existenţei întregului Univers.

     Dar ce este umbra ?

     Lucian Blaga spunea : « Umbra seamănă cu întunericul dar nu e întuneric, e fiica luminii » pentru că ea trăieşte numai în prezenţa luminii. Dicţionarul îl contrazice oarecum, pentru că defineşte umbra ca fiind « lipsa de lumină, întunecime, obscuritate ».Oricum, înţelegerea acestor termeni e mult mai profundă. 

 În aceste zile de aprilie cu cer senin şi soare cald de primăvară, întreaga creştinătate comemorează unul dintre cele mai mari şi mai sublime evenimente care au avut loc pe planeta noastră : patimile şi învierea lui Iisus Hristos.

     Călătorind cu gândul pe drumul bătăturit de picioarele pelerinilor, drum pe care a mers Mântuitorul nostru, se cuvine să poposim şi noi o clipă la piciorul crucii.

     Leonardo da Vinci spunea că un tablou  perfect este acela în care luminile şi umbrele sunt ilustrate într-un mod armonios. Da, crucea ne oferă un tablou perfect. Privind prin credinţă la cele petrecute pe Calvar, primim lumină când norii plumburii şi întunecoşi ai problemelor ne copleşesc ; iar când focul încercărilor pârjoleşte ultima scânteie de viaţă din noi, să ne ascundem în umbra crucii, să poposim o clipă la piciorul crucii de pe Calvar, să ne răcorim sufletul meditand la preţul nespus de mare care s-a plătit pentru noi.

     Vom putea oare să răstignim şi noi orgoliile noastre, egoismul nostru, sau vom bate din nou cuie în palmele Sale însângerate prin felul cum ne comportăm unii faţă de alţii ?…

     Fie ca umbrele răutăţii să fie risipite, căci insăşi viaţa noastră este o umbră dacă nu ne ancorăm în Golgota – locul luminii şi al umbrelor…

     Hristos a înviat ! A înviat şi în inima mea ? Dar în inima ta ?…

Claudia  PISĂU