SE DESCHID CERURILE

Într-o vineri, de 12 ianuarie 1973, în preajma Noului An spiritual românesc ce începe întotdeauna la 15 ianuarie, dupã cum este scris într-o carte de suflet, Paznic de far,Geo Bogza nota:

“Inspirata statuie a lui Eminescu, datoratã lui Anghel, se aflã mereu în faţa Ateneului şi aşteaptã, mai ales în preajma zilei de 15 ianuarie, flori din partea celor ce, netemându-se de judecãţile comune, pot trãi sublimul:”

De la Nistru pân’ la Tisa…
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie…
Dreptatea, libertatea nu sunt numai
un nume…
Vãd poeţi ce-au scris o limbã ca un
fagure de miere…
Ori de nu-cui ce-i aduce? – Poezie -
sãrãcie!…
Ce-ţi lipseşte sã fii înger-aripi lungi şi
constelate…
Totuşi este trist
în lume…
De lege n-au
nevoie, virtutea
e uşoarã
Când ai ce-ţi
trebuieşte… Iar
legi sunt pentru
voi…
Cã vis al morţii-
eterne e viaţa
lumii-ntregi…
Şi eu trec de-a
lung
de maluri…
Zburãtor cu
negre plete, vin’
la noapte de mã
furã…
Împãrat slãvit e
codrul…
Luna-n urmã
ţine strajã…
Şed la masa mea
de brad…
Petrec în minte
viaţa-mi lipsitã
de noroc…
Pe aceeaşi uli-
cioarã…
Oceanul cel de
gheaţã mi-apare
înainte…
Cã te-am zãrit e a
mea vinã…
Privirea-mi arde,
sufletul îmi
creşte…
Numai omu-i
schimbãtor
Pe pãmânt rãtã-
citor…
Pe freamãtul de
frunze la tine tu
mã chemi…
Doar ceasornicul
urmeazã lung-a
timpului cãrare…
Iar în lumea cea comunã a visa e un
pericul…
O, te-admir, progeniturã de origine
românã!…
Ci eu în lumea mea mã simt
Nemuritor şi rece…

Recitit dincolo de clişee, Eminescu este de fiecare datã altul, proaspãt şi surprinzãtor în adâncimea ideilor, în tumultul sufletesc. Chiar dacã tot mai puţin pare cã se vorbeşte de Eminescu şi lumea de azi pare a nu mai avea nevoie de el, tot mai deschidem cartea lui sfântã sufletului românesc pentru a ne simţi atât de trecãtori ca oameni dar, pentru o clipã, şi atât de aproape de îndumnezeire. La 15 ianuarie se deschid cerurile cuvintelor şi în oglinda lor sufletul neamului românesc ia chipul lui Eminescu.

Valentin Emil MUSAT