miercuri, 8 decembrie 2010

“PLUS” – O PĂLĂRIE-N CENTRU

Nu se putea o decizie mai neinspirată, mai lipsită de raţionament a administraţiei publice locale din Vălenii de Munte decât acordarea girului pentru construirea în centrul oraşului a unui magazin de tip discount. Împotriva tuturor normelor care prevăd amplasarea acestor tipuri de magazine la marginea oraşelor din motive lesne de înţeles (circulaţia rutieră, mediul, aglomerarea umană, şi, nu în ultimul rând, estetica în sine a construcţiei). Unii spun cã nu este mai mult decât o “magazie cu rafturi frigorifice”. Eu zic că este, mai degrabă, o pălărie tuflită, în dauna bunului simţ, chiar în centrul oraşului. Ne-am fi aşteptat ca pe locul fostei primării să apară o construcţie aerisitã, cu mai multe nivele, gândită pentru viitorul mereu aproape şi în permanentă schimbare. De ce tocmai “PLUS” care are standardizată această formulă de comerţ? Pentru cã aceştia s-au mişcat repede şi au avut o mai generoasă “dare de/din mână?  Cum vor privi generaţiile viitoare  centrul acestui oraş?  Pentru că aripa modernizării va atinge, că vrem, că nu vrem, şi Vălenii de Munte, iar magazinul “Plus”, (mândria primarului Mircea Niţu – pe care-l va trece cu siguranţă în panoplia realizărilor personale de mare anvergură) îşi va fi pierdut de mult modernitatea, el fiind mai aproape de o zonă rurală decât de “buricul târgului” unui oraş în devenire continuă.  În zona centrală a oraşului circulaţia autovehicolelor a  devenit deja o problemă. În comuna Măneciu există semafoare, în oraşul Vălenii de Munte nu, pentru că în viziunea autorităţilor există alte priorităţi. Citim în fiţuica primarului “Vălenii de Munte” că edilul şef “a acordat tot sprijinul său investitorului care a ridicat magazinul în timp record”. Iată că primarul mai bifează o realizare la postumitatea sa. Dezvoltarea pe verticală este viitorul oricărui oraş care se vrea a deveni municipiu. Nu trebuie să fii încremenit în proiect şi să nu vezi mai departe de interesele tale personale şi de grup. În aceste condiţii ne punem o întrebare legitimă: cine a luat şpaga? Şi cât de mare a fost ea? Pentru că autorizaţia de construire a unui astfel de obiectiv se acordă extrem de greu pentru centrul unei localităţi.  PLUDI MARKET SRL trebuie să fi cotizat din gros ca sã obţină toate avizele. Nu mai aşteptăm răspunsul pentru că se ştie: de peste 20 de ani, în Vălenii de Munte, cum zice primarul aşa e… şi nu are nimeni curajul să comenteze. Frica a pătruns adânc în sufletul cetăţenilor şi nici nu ştiu dacă, pentru asta, sunt de condamnat…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu