LUMEA CA O CARTE ÎNCHISĂ

Vălenii de Munte, loc magic prin care au trecut, de-a lungul vremii, oameni de artă sau de litere, Nicolae Iorga, Nicolae Tonitza, Miron Radu Paraschivescu (şi lista rămâne deschisă), atraşi în mod iremediabil de aerul patriarhal şi de peisajul edenic al acestui târg de provincie.

De ani buni, savantul Nicolae Iorga a aprins aici o scânteie care continuă să ardă, prin efortul susţinut al unor oameni de mare nobleţe sufletească: Universitatea Populară de Vară care poartă numele marelui învăţat. Există chiar un orgoliu al vălenarilor, care îşi revendică astfel un blazon nemaiîntâlnit în spaţiul românesc, ţuica de Văleni, licoare magică ce îngemănează lumina soarelui şi misterul pământului într-un elixir unic de viaţă lungă.

Sunt argumente solide în favoarea acestui orăşel, fost capitală de judeţ în vremuri de mult apuse. Şi totuşi… Ceva lipseşte: un oraş cu un trecut şi cu un prezent atât de pline de evenimente culturale nu are un spaţiu în care să poţi intra pentru a cumpăra o carte, pentru a vedea ultimele apariţii editoriale sau doar pentru a simţi că distanţa de Capitală nu există decât la nivel geografic, nu şi cultural.

Mărturisesc, fără falsă modestie, că aparţin acestui oraş din totdeauna. Cele mai frumoase clipe ale copilăriei mele sunt marcate de mirosul de motorină al scândurilor ce podeau vechea librărie a oraşului, cu rafturi pline de comori care aşteptau ca fantezia mea de copil să le exploreze. Printr-o întâmplare norocoasă, am învăţat să citesc foarte devreme, când alţii se mai jucau încă. Librăria era locul unde prăjiturile nemâncate şi bomboanele la care renunţam, nu fără o strângere de inimă, se transformau, în mod magic, în cărţi, chei ce deschideau uşi spre o lume în care orice era posibil. Probabil că memoria afectivă îmi joacă feste, dar aveam senzaţia unui labirint din care numai doamna librăreasă (pentru mine, o meserie echivalentă cu un titlu nobiliar) mai ştia cum se scapă.

Acum, această magie nu mai funcţionează, nu pentru că am crescut, ci pentru că cineva nu mai iubeşte cartea, o socoteşte, o afacere, probabil nerentabilă, neconformă cu ritmul alert al lumii moderne. A cumpăra o carte devine astfel o aventură, o călătorie iniţiatică spre oraşe mai mari, în care librăria, rentabilă sau nu, supravieţuieşte eroic, ducând cu sine parfumul vremurilor de altă dată.

În acest fel, Vălenii de Munte, vechi centru de cultură, se pregăteşte să devină un spaţiu securizat împotriva culturii, care va trăi din amintirea unui eroic timp revolut,  o cetate închisă în care nici un copil nu va mai visa la cartea din raft, renunţând împăcat la o bomboană în schimbul unei aventuri fără seamăn în lumea literelor.

Petruţa STAN