miercuri, 1 iunie 2011

PDL A ZDROBIT USL LA SCORŢENI

EDITORIAL 32
Primul candidat comun al USL (PSD, PNL plus PC) a eşuat la alegerile locale din comuna Scorţeni, judeţul Prahova. Pe lângă nelipsita mită electorală care se aduce în discuţie la fiecare scrutin de alegeri, se pare ca eşecul a fost cauzat în mare parte de disputa dintre PNL şi PSD. De altfel, Crin Antonescu, liderul PNL, a lipsit de la Scorţeni. Candidatul PDL Mihai Neacşu a obţinut 67,5% dintre voturi, prezenţa la urne fiind de 72%. De ce un candidat propus şi susţinut de un partid aflat într-o evidentă cădere electorală (PD-L) scoate un scor aproape dublu în faţa celui susţinut de USL? Se pare că PSD şi PNL nu prea s-au înţeles ca fraţii. “PSD va propune un viceprimar, iar noi îl susţinem. Acesta va fi sigur membru PSD, dar încă n-a fost nominalizată persoana”, declara în presa locală Graţiela Gavrilescu, vicepreşedinte în Biroul Judeţean PNL Prahova, la începutul lunii aprilie. Între timp, candidatul a venit din partea PNL, în persoana lui Iulian Barbu. La acţiunea electorală a Uniunii Social-Liberale a fost anunţată prezenţa lui Victor Ponta şi a lui Crin Antonescu la Scorţeni. Crin Antonescu nu a mai ajuns însă la acţiunea de sprijinire a candidatului USL. Ponta a motivat absenţa li-derului PNL prin faptul că acesta s-ar fi aflat la o altă acţiune într-un alt judeţ. PDL a reuşit în anul 2011 să câştige cinci din şase competiţii electorale parţiale, respectiv cele de la Baru (Hunedoara), Corni (Botoşani), Cernăteşti (Buzău), Horia (Tulcea) şi Scorţeni (Prahova). Şi în 2010, PDL a câştigat aproape toate alegerile parţiale din ţară, inclusiv în localitatea Secaş, din judeţul Timiş, cunoscută ca fief al PSD. PDL a mai obţinut funcţiile de primar şi în alte localităţi aflate în situaţii similiare celei din Timiş, respectiv Vultureşti (Argeş), Adamclisi (Constanţa), Răchiţi (Botoşani).
Gh. BURDUJAN

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu