(S)ALTUL PESTE CAL

Editorial (4)

Traian Băsescu mi-a atras atenţia încă de pe vremea când era slujbaş în Ministerul Transporturilor. Nu prin acţiunile sale, ci, mai degrabă, prin figura sa insolită. Era evident, pentru mine, că impetuozitaea cu care s-a impus, mai apoi, pe scena vieţii politice româneşti se datora unor complexe de inferioritate. Privirea sa pe care nu o poţi identifica, celebra sa şuviţă de păr, spun multe… A susţine cu vehemenţă o afirmaţie înseamnă, de fapt, a impune contrariul ei (Sigmung Freud). Cu cât mai mult dorea el să-şi ascundă calviţia  cu atât mai mult aceasta era pusă în evidenţă.

Omul este o triadă bio-psiho-socială. Oricât am încerca nu putem distruge această axiomă. Pe de altă parte, nimeni nu se poate schimba peste noapte. O pânză genetică, ţesută îndelung şi fără voia noastră, ne ţine în frâu şi ne hotărăşte firea. Nu ne putem schimba prin simplă voinţă. Nici educaţia nu ne conferă o altă identitate; cel mult o poate disimula.

Instinctul său de marinar încercat l-a ajutat pe Traian Băsescu să simtă că vântul îi este prielnic. Aşa a devenit ministru, aşa a dezbinat Cabinetul Ciorbea, aşa l-a înlăturat pe “liderul naţional”, Petre Roman, devenind preşedintele Partidului Democrat, aşa a ajuns primar al capitalei, aşa a devenit, în sfârşit, Preşedintele României. Controversat şi contradictoriu în acţiuni şi-n afirmaţii el a găsit culoarul favorabil pentru a-şi promova propria personalitate. Departe de fi un om politic în adevăratul sens al cuvântului, el este mai degrabă un căpitan de vas (obişnuit să dea ordine echipajului său – “comanda la mine”) promovat, peste noapte, în înalta funcţie de şef al statului. Succesele sale repetate l-a făcut să-şi piardă propria identitate, justa cumpătare a forţelor proprii, realismul obiectivat poziţionării sale ca fiinţă socială într-un context istoric şi geografic. Oricât ar fi lucrurile de clare pentru toată lumea, el se face a nu înţelege, complică lucrurile simple, răstălmăceşte evidenţa, respinge adevărul (adevărul altora, pentru a şi-l impune pe-al său), răspândeşte confuzia, uneori ameninţă, rămâne veşnic nemulţumit (Emil Constantinescu era  « scârbit »), împarte lumea în « licurici mari » şi în « licurici mici », repune pe tapet « teoria axei », decretează Marea Neagră drept « lac rusesc », ş.a.m.d.

« A sări peste cal » se traduce prin incapacitatea de a-ţi măsura obiectiv realul potenţial. « Liderul regional » de odinioară (Emil Constantinescu) vrea să devină acum (prin Traian Băsescu) lider mondial… Norocul nostru este că lumea bună, adevăraţii oameni politici ai vremurilor noastre nu prea îl bagă în seamă…

Gh. BURDUJAN