Într-o perioadă de tranziţie, care pare a fi fără sfârşit, activitatea educativă, în general, dar mai ales cea din şcoală, capătă o importanţă din ce în ce mai mare. Societatea, aflată într-o continuă alertă pentru realizarea unei aşezări benefice din punct de vedere economic, a lăsat puţin mai la urmă aspectele educative şi de pregătire a tineretului pentru debutul în viaţa din ce în ce mai tumultoasă. În aceste condiţii, şcoala de azi capătă sarcini deosebite în ceea ce priveşte suplinirea minusurilor educative din societate. Supuşi presiunilor exercitate de vreme şi de vremuri, atât activitatea educativă cât şi cei destinaţi să o coordoneze, se văd nevoiţi să-şi adapteze existenţa din mers. Confruntată cu minusurile induse de lipsa de preocupare a celor mai mulţi dintre părinţii, care nevoiţi să alerge după bani, uită de obligaţiile ancestrale de a-şi educa urmaşii, educaţia actuală traversează o criză profundă; situaţie în care, cei mai mulţi dintre membrii societăţii consideră că rolul primordial revine şcolii, devine puţin contradictorie cu aprecierea generală că profesorii sunt o categorie prea puţin importantă şi de aceea şi remuneraţia lipsită total de respectul necesar pentru creatorii de valori. Îmi sună în cap şi acum schimbul de replici dintre un muncitor devotat meseriei şi un activist de partid din vremea anilor 1980: „- Ce produceţi voi profesorii?! Nimic, asta produceţi voi!”, „- Aţi greşit tovarăşe! Noi nu producem nimic, noi producem nimicuri, aşa ca dumneata şi ca cei ce te-au trimis să ne ţii nouă discursuri despre educaţie şi muncă”.Nici astăzi nu suntem prea departe de această realitate. Stau mărturie toate măsurile de „susţinere” întreprinse de guvernele care s-au perindat la conducerea acestei ţări.
Mihai Johann COZORICI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu