ANTOLOGIA LITERATURII VĂLENARE (II)

Elena Paraschivescu

Incinerată fiind, mormântul i-ar putea fi singura carte.

Doar vârstnicii vălenari îşi mai amintesc (poate) de Lena Paraschivescu, eleganta şi boema soţie a lui M.R. Paraschivescu, fire sociabilă şi parcă dintotdeauna de aici. Biografia misterioasă ori mai degrabă necunoscută are totuşi câteva momente de transparenţă. Originară din Constanţa (unde a terminat liceul), a urmat celebra şcoală de Literatură „Mihail Sadoveanu” din Bucureşti alături, între alţii, de Nicolae Labiş şi Fănuş Neagu. A trăit în cercul select a lui Dimitrie Stelaru şi a legat amiciţii poetice cu Dionisie Şincan şi Constantin Vişan, scriitori şi intelectuali de prestigiu ai Radiolui. Aşa cum ne-o amintim, în ipostaza maternă lângă Mitică Paraschivescu ori scriitoare încurajând pe tinerii literaţi din Vălenii de Munte, la Cenaclul „M. R. Paraschivescu” alături de Voichiţa şi Sergiu Dimitriu, de Felicia Mihăilescu ori de Valeriu Sârbu, Elena Paraschivescu a scris o singură carte de poezie închinată „Lui MRP”: DEDICAŢIE, Editura Cartea Românească, 1974.

Versurile sunt de fapt un jurnal de veghe şi de introspecţie scris la căpătâiul poetului MRP, din primele zile ale certitudinii condamnării la moarte de către o boală implacabilă şi până în clipa trecerii în nefiinţă. Există în versurile puţin cunoscute ale Elenei Paraschivescu o linişte olimpiană şi o împăcare cu sine profundă, o acceptare a destinului paradoxal („răscumpăr simpla ta moarte/ prin libertatea mea”), o înţelegere a absurdului existenţei, toate convertite în metafora trăirii intelectuale a agoniei mărturisite discret, ca pentru sine.

Dragostea afirmată în gesturi şi în confesiuni lipsite de ostentaţie face din volumul Elenei Paraschivescu o mărturie a exemplarităţii iubirii la fel de pasionantă precum cea dintre Veronica Micle şi Eminescu ori cea dintre Aurora Cornu şi Marin Preda. Va veni vremea când istoricii literari vor descoperi cu interes acest capitol biobibliografic sublim tocmai prin tragismul care dădea viaţă pasiunii.

FILĂ DE JURNAL

„Spune-mi o poveste cu Luna,

în care tata

s-a dus după moarte.

Dacă pleci şi tu,

eu rămân singur?…”

Te mângâiam cu mâini vii,

încă adevărate.

Zâmbeai, pe jumătate adormit,

la prima ta lecţie

de singurătate…

Valentin Emil MUŞAT