miercuri, 8 decembrie 2010

GREVA FOAMEI LA VĂLENII DE MUNTE

(Încã o profesoară în greva foamei)

“Marţi, 19.10.2010 am declarat oficial greva foamei ca gest de solidaritate cu doamna învăţătoare Anghel. Miercuri, 20.10.2010 am mers la medicul de familie. Am 62 kg şi tensiunea era ceva cu 13 şi 7. Nu mă voi panica şi voi gestiona foarte bine această grevă. Doamna învăţătoare, Cristina Anghel, este revoltată de faptul că nu se aplică o lege. În ultimii 3 ani am constatat că, de fapt, aproape nicio lege nu se aplică în litera şi spiritul ei. M-am gândit mult înainte de a mă solidariza cu dânsa pentru că nu vreau ca demersul meu  să fie în sprijinul vreunui partid. Cred că ar trebui să ne întãrim ca societate civilă şi să luptăm pentru aplicarea legilor. În acest sens i-am trimis domnului Preşedinte al României, Traian Băsescu următoarea scrisoare:
,,Carmen Amza Vălenii  de Munte, jud. PrahovaTelefon: 0244 – 282.747 Data : 19.10.2010 Domnului Preşedinte  Traian Băsescu,
Toate nenorocirile mele au început în momentul în care am făcut public că vă susţin, în defavoarea cunoştinţelor mele  liberale care, unii, în momentele  grele îmi fuseserã alături. În anul 2007, în chiar ziua în care aţi fost suspendat din funcţia de Preşedinte al României de către cei ,,322” am mers împreună cu alţi colegi, ca “decan de vârstă”, şi ne-am înscris în Partidul Democrat. Ne-a înscris chiar doamna Roberta Anastase în calitatea  sa de preşedinte al organizaţiei Prahova. Nu regret gestul meu, deoarece am considerat şi consider în continuare că a fost un abuz al parlamentarilor, nici controversata Curte Constituţională nu le-a dat dreptate. Astăzi văd că o doamnă, învăţătoarea Cristiana Anghel,  este de 58 zile în greva foamei. Un protest democratic care, în mod normal, ar trebui sã ducă la negocieri. Din păcate este un act neluat în seamă sau chiar tratat cu cinism de către domnul Videanu. În acest moment mă solidarizez cu doamna învăţătoare Cristiana Anghel şi declar la rându-mi  greva foamei  deoarece, în România, încălcarea legilor a devenit un fapt cotidian. Guvernul îşi motivează faptul că nu aplică Legea 221/2008 pe lipsa fondurilor. Ar fi putut să ne dea în schimb nişte bonuri care să fie plătite de către stat în momentul ieşirii din criza economică. Ceea ce nu poate să motiveze guvernul este lipsa de acţiune pentru combaterea corupţiei, realitate sesizatã şi de U.E. Procurori şi judecători încalcă cu bună        ştiinţã Codul Penal şi Codul de Procedură Penală în favoarea funcţionarilor publici care săvârşesc falsuri intelectuale. Chiar prim-procurorul Glican Ana Maria de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte, a comis un fals intelectual pentru a-i acoperi pe ceilalţi făptuitori. Ştiu că nu ne-aţi promis măriri de salarii în campania din anul 2009 în schimb ne-aţi promis: “O Românie cu o justiţie de bun-simţ, în care nimeni să nu fie mai presus de lege”. Cu aceeaşi stimă, Prof. Carmen Amza”.
O puteţi contacta pe doamna profesoară Carmen Amza pe blogul său personal: Dictatura justiţiei

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu