Marginalizarea socială este definită ca: “poziţia socială perife-rică, de izolare a indivizilor sau grupurilor cu acces limitat la resursele economice, politice, educaţionale şi comunicaţionale ale colectivitãţii” (Art. 3 din Legea 116/2002).Marginalizarea socială este un fenomen social complex, apărut ca urmare a scăderii veniturilor financiare, pierderea locurilor de muncă sau imposibilitatea obţinerii unui loc de muncă, creşterea ratei şomajului, lipsa unei locuinţe sau imposibilitatea obţinerii unei locuinţe şi, nu în ultimul rând, marginalizarea socială înseamnă lipsa accesului sau acces deficitar la serviciile sanitare, educative, culturale, sportive, politice etc. Cele mai vulnerabile categorii de persoane, victime ale riscurilor sociale, sunt tinerii care au trăit într-un sistem de protecţie (în cadrul serviciilor publice specializate şi/sau a organismelor private autorizate), cei singuri sau familişti cu/fără copii, cei care au executat pedepse privative de libertate, persoanele cu un anumit grad de handicap sau invaliditate, precum şi vârstnicii fără susţinători legali, confruntaţi cu situaţii de pauperizare severă. În sprijinul persoanelor marginalizate social au fost elaborate o serie de legi cu caracter protecţionist: Legea venitului minim garantat, Legea sistemului naţional de asistenţă socială, Legea asigurărilor pentru somaj, Legea pensiilor etc. Legea privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale are ca obiectiv principal garantarea respectării drepturilor elementare şi fundamentale ale omului, cu participarea instituţiilor publice, a comunităţii locale, a reprezentanţilor organizaţiilor patronale şi sindicale şi a societăţii civile.
Cătălina MIHAI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu