Crin Antonescu, un terchea-berchea, oţ, şi bun de gură!

Editorial 33

“M-am săturat! Să mă lase şi pe mine! Nu mai suport! Nu mai vreau!” Acesta este mesajul lui Antonescu; el nu se afirmă ca viitor preşedinte, ci se dă cu capul de Băsescu, facând-o cu furie şi crize, ca un copil răsfăţat. De fapt, el îşi vinde o imagine ca fiind opusă imaginii lui Băsescu, lasând să se înţeleagă că în timp ce actualul preşedinte ar fi omul rău, el, Antonescu, e omul bun.    Crin Antonescu nu are stofă! Nici măsura de craniu la pălăria liberală. “Ciocu-mare fără acoperire”, îl descriu mulţi din colegii săi liberali. Crin Antonescu, este un caz tipic de ratare cocoţată în vârful piramidei politice româneşti fără a avea alt merit decât lipsa de merite. Discursul său, iniţial politicianist-isteric,  a devenit populist-psihotic şi  e axat numai pe imprecaţie şi defăimare şi niciodată pe elementele constructive ale unui program de ţară propriu şi credibil; singurul program “politic” al lui Antonescu este definit de obsesia antibăsesciană parcursă în itemi de mahala, nu în termeni de rigoare politică; declaraţiile sale politice sunt construite, de altfel, numai pe resentimente frivole, de fiţe, şi nu pe afirmaţii mature, de aceea nici nu se ridică măcar cu un milimetru peste jalnicele emisii de ţăţisme şi mahalagisme oferite de antene şi de alte televiziuni specializate în război psihotronic (decontate de amicii lui Voiculescu sau de Voiculescu însuşi).  Discursul lui Antonescu prinde la snobi. Dominantele acestui discurs se trasează prin câteva constante: e de tipul isteric, intolerant, impertinent, inconştient, indolent. Emitentul acestui discurs e stăpânit de un sindrom ce mimează parcă o tulburare de comportament: el uită că starea de adolescent perpetuu a geniilor nu are nimic de a face cu starea de imaturitate perpetuă  a rataţilor!

Gh. BURDUJAN