Un bun ministru, un bun funcţionar public nu e necesar să fie cult, ci eficient! Cultura poate fi la un ministru, la funcţionarul public, un handicap adesea insurmontabil. În loc să rezolve, să zicem, problema drumurilor, el se va apuca să hamletizeze lângă fiecare groapă: „a fi sau a nu fi”. Un ministru, prefect, primar (un funcţionart public de orice rang) nu e cazul să-şi piardă vremea cu privitul stelelor sau cu obsesia eternităţii. El trebuie să fie practic, iute în decizii, fără mofturi metafizice, deştept, ager, la care pofta de a mişca lucrurile în domeniul său e cu atât mai productivă cu cât nu are nevoie de fineţuri de spirit. Nefiind sâcâit de parabola melancoliilor autumnale – răul de care suferă orice intelectual autentic – el va acţiona, va făptui (va vorbi mai puţin) cu fermitate, ca un administrator ce-şi face treaba fără să audă în urechi strigătul disperat şi periculos al Eclesiastului: „totul e deşărtăciune”. Nu va cădea pe gânduri în plină şedinţă de consiliu, meditând la teoria relativităţii. Întreaga lui energie şi întreaga lui dorinţă de a demonstra ce e în stare să facă se vor putea îndrepta, nestingherite, spre rosturile funcţiei sale. Puţini sunt aceea care au înţeles că sensul ascuns al „reformei” cere, pe lângă trăncăneală, inevitabilă la noi, şi osteneală practică.
Dacă totuşi ai obiceiul de a vorbi mult fără acoperire în fapte, de a-ţi da „cuvântul de onoare” la fiecare trei fraze, de a promite „marea cu sarea”, atunci, ne- „ţinerea de cuvânt” nu mai este o chestiune genetică, nici astrologică, ci devine o chestiune de caracter...
A vorbi mult şi a nu face nimic este o boală greu de vindecat.
A nu spune mare lucru dar a face totul (adesea de unul singur) înseamnă să ai coloană vertebrală. Din acest punct de vedere Vălenii de Munte este un oraş privilegiat. Prin oamenii de excepţie care-l locuiesc, prin cel care se află în fruntea obştii de peste 20 de ani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu