INTELIGENŢA

Vorbind despre inteligenţă ca sistem complex de operaţii care condiţionează modul general de abordare şi soluţionare a celor mai diverse situaţii şi sarcini problematice, avem în vedere operaţii şi abilităţi cum ar fi: adaptarea la situaţii noi, deducţia şi generalizarea, corelarea şi integrarea într-un tot unitar a părţilor relativ disparate, consecinţele şi anticiparea deznodământului, compararea rapidă a variantelor acţionale şi reţinerea celei optime, rezolvarea corectă şi uşoară a unor probleme cu grade crescânde de dificultate. Toate aceste abilităţi şi operaţii relevă cel puţin trei caracteristici fundamentale ale inteligenţei:

1. capacitatea de a soluţiona situaţiile noi;

2. rapiditatea, mobilitatea, supleţea, flexibilitatea ei;

3. adaptabilitatea adecvată şi eficientă la împrejurări.

Inteligenţa emoţională – ale cărei componente sunt: autocunoaşterea, autoreglarea, auto-motivarea, empatia şi abilitatea de a stabili relaţii cu ceilalţi – determină modul în care ne descurcăm cu propriile emoţii şi cu ale celorlalţi.

“Inteligenţa interpersonală este abilitatea de a înţelege alţi oameni: ce îi motivează, cum lucrează, cum să lucrezi în echipă cu ei.

Inteligenţa intrapersonală este o abilitate corelativă, îndreptată înspre interiorul persoanei. Este capacitatea de a-ţi forma modele veridice şi corecte despre cineva şi de a folosi acele modele eficient în viaţă.” (Thorndike, 1983).

De ani de zile, educatori, profesionişti în resurse umane, formatori, echipe de recrutare, manageri şi alţii ştiu ceea ce îi diferenţiază pe lucrătorii obişnuiţi de cei care se desprind din rândul mulţimii. Nu este vorba de abilităţi tehnice – acestea sunt relativ uşor de învăţat şi este uşor de determinat dacă o persoană le deţine sau nu. Nu este nici neapărat inteligenţă. Este vorba de altceva, ceva ce ştii că există atunci când o vezi, dar care este dificil de definit clar. Este vorba de abilităţile personale.  Se poate înlocui termenul subiectiv  “abilităţile personale”  cu un termen mult mai exact şi obiectiv – “inteligenţa emoţională”.

Să luăm, de exemplu, în considerare sentimente precum frica, neliniştea sau grijile. Sã presupunem cã este vorba de şcoli. Grijile, teama şi neliniştea sunt sentimente care pot însemna că ceva nu merge bine. Grijile pot trage un semnal de alarmă asupra pericolelor viitoare. Toate sentimentele sunt extrem de importante la locul de muncă, nu doar frica sau grijile. Satisfacţia, de exemplu, este un semnal cã lucrurile merg bine. Un sentiment de mulţumire la locul de muncă poate însemna un lucru bine fãcut. Important de ştiut este faptul cã sentimentele conţin informaţii critice de care trebuie să ţii cont dacă doreşti sã fii eficient. Inteligenţa emoţională nu poate prezice de una singură succesul în muncă, o carierã satisfãcãtoare sau un leadership eficient. Este doar una din componentele importante. În cadrul calităţii de a fi un bun utilizator al inteligenţei emoţionale intră şi înţelegerea faptului că aceasta nu este şi nu ar trebui să fie gândită ca un înlocuitor sau substituent al abilităţilor, cunoştinţelor sau priceperii căpătate în timp.

Gândirea creativă

Inteligenţa emoţională te ajută să gândeşti creativ astfel:

- Vezi problemele din mai multe puncte de vedere;

- Ai multe idei noi şi creative;

-  Eşti inventiv;

-  Generezi idei originale şi soluţii viabile;

- Identifici soluţii noi.

Eficienţa socială

Când lucrezi într-o echipã, sau doar cu o singurã persoanã, eficienţa socialã te ajutã în atingerea scopurilor comune.

Inteligenţa emoţională te ajutã sã lucrezi cu ceilalţi astfel:

- Devii o persoanã agreabilã celor din jur;

- Eşti o persoanã de încredere;

- Eşti o persoanã empaticã.

În cazul unui manager, inteligenţa logic-matematicã conferã acestuia calitãţi analitice, indispensabile alocării şi coordonãrii resurselor organizaţiei. Emoţiile bine examinate, bine canalizate şi bine folosite duc la creşterea performanţei, la relaţii interumane mai bune şi la o reducere generală a stresului.

Georgeta-Nicoleta CHIROIU

(Grup Şcolar Măneciu)