VALOAREA MOTIVAŢIONALĂ A EVALUĂRII

Termenul de evaluare şcolară desemnează actul prin care se formulează o judecată pe baza unor criterii prestabilite, cu referire la o prestaţie orală, scrisă sau practică. O astfel de judecată poate căpăta forma unei exprimări numerice(note) sau calitative, sub forma unor calificative.

Nota pe care elevul o primeşte este în strânsă legătură cu motivaţia extrinsecă (cea care apare ca urmare a acţiunii unor stimuli externi, veniţi din afara individului, precum dorinţa de succes sau teama de eşec), dar constituie, în acelaşi timp, fundamentul dezvoltării motivaţiei intrinseci care se manifestă ca urmare a plăcerii de a învăţa sau a afla informaţii noi, înclinaţiei faţă de un obiect de învăţământ sau mai multe, conştientizării necesităţii de a şti sau acţiona. Succesul sistematic înscrie motivaţia învăţării pe o spirală ascendentă, în timp ce insuccesul poate duce la demotivare. Cadrele didactice încearcă prin diverse mijloace să-i responsabilizeze pe elevi cu privire la propria învăţare, să-i facă parteneri pe anevoiosul „drum” al formării lor ca oameni. Dar ar fi cu totul nerealist să ne aşteptăm ca elevii să înveţe cu regularitate, în mod sistematic şi conştiincios în absenţa unor verificări periodice. Controlul, evaluarea externă ritmică stimulează pregătirea continuă a lecţiilor de către elevi, cerinţele externe constituind suportul dezvoltării deprinderilor de automonitorizare şi a transformării motivaţiei externe în motivaţie internă.

Ştiind că va fi controlat, elevul investeşte un capital variabil de efort în funcţie de ceea ce i se cere, dar şi de firea şi modul de a aborda o cerinţă proprii fiecărui individ.Unii elevi abordează cu seriozitate şi conştiinciozitate sarcinile care le-au fost trasate, alţii sunt mai nepăsători, neserioşi. Să ne gândim cum ar arăta nivelul de pregătire a unei părţi din elevi în absenţa catalogului sau a notelor. Autoritatea  profesorilor, şi aşa zdruncitată de înţelegerea deformată a democraţiei de către unii elevi şi părinţi ar avea, de asemenea, de suferit. Aprecierea obţinută în şcoală este asimilată şi interiorizată de elev, devenind reper de autoapreciere şi constituind unul din factorii importanţi în  formarea imaginii de sine. Notele şcolare reprezintă, de regulă, şi note de inteligenţă, abia în clasele mari elevii reuşind să facă disocierea între acestea.

Evaluarea constituie un factor motivaţional şi reglator nu numai pentru elevi, ci şi pentru profesori şi părinţi. Pentru primii rezultatele evaluării constituie indiciu în reglarea efortului de învăţare, raportat la timpul disponibil şi dozarea acestuia, dar şi concretizarea cerinţelor societăţii faţă de pregătirea lor şi repere în conturarea aspiraţiilor proprii. Informaţiile obţinute, raportate la propria performanţă şi la cea a grupului şcolar reprezintă un stimul motivaţional importat pentru progres. În funcţie de acea diferenţă între rezultatele aşteptate şi cele obţinute, profesorul îşi dozează materia, o planifică sau poate relua sub alte forme anumite conţinuturi. Pentru părinţi aceleaşi rezultate ale evaluării reprezintă o bază de predicţie sau o garanţie a reuşitei în viitor, dar şi un indiciu pentru acordarea de sprijin.

Pornind aşadar de la această  importanţă evidentă a evaluării, profesorul trebuie să explice clar elevilor, dar şi părinţilor, aşteptările concretizate în obiective.Este dator, în acelaşi timp, să precize şi să explice criteriile de notare. Motivarea acordării unei note conduce în timp la interiorizarea acestor criterii(autoevaluare) şi la raportarea corectă la o scară de referinţă: aceea oferită de profesor şi de colectiv.

Aşadar, pentru a obţine rezultate bune de la elevii noştri trebuie să dăm dovadă de optimism pedagogic, asigurând echilibrul corect între stimulare, încurajare şi penalizare.

Magdalena BUZEA