miercuri, 25 august 2010

ZIARUL “VĂLENII” NU ESTE AL PRIMĂRIEI

(continuare din pagina 5)
Întâlnirea a avut loc în luna mai (2005). La discuţie au fost prezenţi: domnul primar (fost) Stelian Manolescu, domnul viceprimar (actual primar) Mircea Niţu, domnul Manta (junior), domnul V. Emil Muşat, domnul Ion Bocioacã, domnul Mihai Cozorici şi subsemnatul (Gh. Burdujan).
FONDATOR DOAR CU NUMELE
Propunearea mea de a edita ziarul pe Fundaţia Armonia, al cãrei preşedinte sunt, (pentru operativitate şi scutirea de cheltuieli inutile), a fost respinsã de domnul primar care a cerut, în schimb, înfiinţarea unei societãţi comerciale. Ulterior, nimeni dintre cei prezenţi nu a fost de acord cu aceastã idee, aşa cã a rãmas în sarcina mea constituirea societãţii. Astfel a luat fiinţă S.C. “VALTE” S.R.L. (cu ajutorul substanţial şi hotãrâtor al scriitorului şi istoricului Alex Mihai Stoenescu).
Pentru a determina Primãria sã se implice în demersul nostru i-am propus domnului primar St. Manolescu sã accepte titlul de Fondator al viitoarei publicaţii. Iniţial a refuzat, apoi, într-o discuţie particularã, a revenit precizând: “Tu eşti asociat unic, eu sunt Fondator”. Am acceptat sperând cã, astfel, publicaţia noastrã va avea de câştigat. Dar nu a fost deloc aşa.
Singura contribuţie “majorã” a domnului primar Stelian Manolescu a constat în donarea sumei de 6 milioane de lei pentru editarea primului numãr al ziarului local “Vãlenii” care a apãrut în luna iunie (1-15), (2005).
La data de 31.08.2005 a luat fiinţă (aşa cum s-a dorit) Societatea Comercialã “VALTE” S.R.L. cu asociat unic în persoana subsemnatului (Burdujan Gheorghe), societate nãscutã pentru a eşua deoarece eu nu mi-am propus sã fac afaceri (la care nici nu mã pricep), ci doar sã editez o publicaţie localã, pentru reînnodarea tradiţiei care, odatã cu avocatul Ioan Dima (1929), a încetat sã mai existe în Vãlenii de Munte.
Sediul redacţiei ziarului: Str George Enescu nr. 1 (subsolul Şcolii de Misionare), Vãlenii de Munte (spaţiu pe care, la decizia  unilaterală a actualului primar, Mircea Niţu,  am fost obligat să-l eliberez (în luna aprilie 2009), deşi chiria a fost plãtitã pânã la sfârşitul acestui an (2009). Dupã cum se poate vedea în Contractul de închiriere, “spaţiul a fost închiriat în vederea desfãşurãrii activităţii de activităţi social culturale de interes public” nicidecum pentru dezvolarea şi/sau susţinerea unei afaceri aducătoare de venituri. Presa în general şi presa localã în special este falimentarã dacã nu are în spate o finanţare susţinutã şi continuã.
Acest lucru elementar, actualul primar, Mircea Niţu, abia acum îl descoperă deşi nu îi era chiar necunoscut (îl ştia încã din perioada campaniei electorale pentru alegerile locale – care l-au propulsat în fruntea obştii). Avea idee despre costuri, cheltuieli, procesare, editare etc. şi datorită referatului pe care l-am  depus la registratura Primăriei pe data de 15.12.2008.
CONTRIBUŢIA PRIMĂRIEI
Mobilier foarte vechi (dat la casat) şi patru scaune relativ mai bune. Astfel a gândit primarul că poate avea un ziar al său, al primăriei, al oraşului. Nici măcar un calculator nu a  reuşit să asigure. Relaţia noastrã cu Primăria oraşuluiVălenii de Munte constă doar în existenţa Contractului de Închiriere pentru spaţiul din Str. George Enescu nr. 1. Cei ce au vizitat sediul redacţiei ziarului “VĂLENII” au putut vedea spaţiul (umed şi toxic – cu o toaletã nefuncţională) şi aşa zisa “dotare materială”.
APARIŢIA SPORADICĂ
Cea mai grea întrebare care mi s-a pus vreodatã a fost: “Când apare ziarul?”.
Existenţa acestuia a ţinut şi ţine în continuare de finanţarea lui. Ziarul nu a fost gândit ca o afacere, iar eu nu am venit în Vălenii de Munte ca să fac afaceri (aşa cum şi-ar fi dorit cei doi primari şi cum, probabil, îşi imagineazã mulţi dintre cei care mă întreabă “din ce trăiesc”). Asta nu au putut şi nu pot înţelege autorităţile locale: faptul că eu am scos şi scot ziarul pe banii mei şi/sau al sponsorilor, fãră a urmări un beneficiu material.
(continuare în numãrul urmãtor)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu