vineri, 12 noiembrie 2010

CENTRUL ŞI PERIFERIA

Toată vara am “monitorizat” strada “Ştefan cel Mare”. O stradã importantã care face intrarea şi ieşirea rutierã a oraşului Vãlenii de Munte. Nu mi-am propus asta în mod special, dar am fost obli-gat s-o fac. Obligat de starea precarã a trotuarelor şi de mirosurile insuportabile pe care le emanã, pe timp cãlduros, coşurile de gunoi pline pânã la refuz, gunoi care nu a mai fost ridicat, din luna iulie!
Aceastã stradã este parte componentã din Drumul Naţional 1A! Doar şi numai pentru acest lucru ar trebui sã i se acorde o importanţã deosebitã, cel puţin, în egalã masurã, cu cea acordatã bulevardului central. Administraţia localã, primarul, viceprimarul şi inspectorul cu atribuţiuni specifice ar trebui sã fie interesaţi nu numai de centrul oraşului, ci şi de aceste strãzi periferice. Regretatul primar, Stelian Manolescu avea bunul obicei sã se “plimbe” pe toate strãzile oraşului pentru a vedea personal cum stau lucrurile. Se pare ca actualului “prim gospodar” al urbei îi place mai mult biroul sãu de “edil şef”.
Pe strada Ştefan cel Mare funcţioneazã mai multe puncte comerciale, deci un motiv de scurt popas, atât pentru şoferii
profesionişti, cât şi pentru excursionişti. Se ştie cã prima impresie întotdeauna conteazã. Şi ce impresie îşi poate face aceşti trecãtori prin oraşul nostru când vãd atârnate pe stâlpi nişte cutii inestetice din tablã verde, care deverseazã gunoiul pe trotuare, pentru cã nu au fost golite de peste trei luni de zile? Bucuria câinilor maidanezi (si aceştia o altã problemã a Vãleniului). Locuitorii din zonã susţin cã gunoiul menajer este colectat saptamânal de cãtre maşinile aparţinãtoare S.C. Salub S.A., iar coşurile de gunoi aparţin de altã firmã. Domnul Ion Dincã, directorul economic al S.C. SALUB S.A., precizeazã, pe 06 octombrie, cã “existã o înţelegere verbalã cu primãria ca gunoiul din coşurile de gunoi stradale sã fie colectat tot de cãtre lucrãtorii de la S.C. SALUB S.A., numai cã primãria nu plãteşte pentru asta, nici pentru “curãţat cãi publice”, acesta fiind, probabil, un motiv pentru care lucrãtorii din subordine nu se achitã integral de sarcinile de serviciu sau o fac de mântuialã, dupã cum sunt plãtiţi.”
Pe cetãţeanul contribuabil nu-l intereseazã înţelegerile, verbale sau contractuale, fãcute între primãrie şi diverse societãţi de prestãri servicii cãtre populaţie, ci-l intereseazã ca oraşul lui sã funcţioneze normal, sã fie curat şi îngrijit în egalã mãsurã, atât în centru, cât şi la periferii, pentru cã el plãteşte pentru asta. Mai ales cã aceste periferii sunt adevãrate “porţi de intrare” în oraş!
O altã “poartã de intrare” în oraş este şi clãdirea gãrii. O sã mi se spunã ca gara oraşului “nu este a noastrã”, ci a SNCFR-ului, deci nu ne intereseazã. Starea jalnicã în care se aflã gara este o ruşine. Indiferent a cui este clãdirea  gãrii ea se aflã pe teritoriul Oraşului Vãlenii de Munte şi este de datoria Administraţiei sã facã
diligenţele necesare pentru ca cineva sã se ocupe de aspectul şi de curãţenia ei. Poliţia Comunitarã şi Poliţia Oraşului Vãlenii de Munte ar trebui sã “viziteze” mai des zona gãrii – nu doar la apel -, pentru cã asta intrã în atribuţiunile lor de serviciu. În garã şi-a gãsit culcuş nu doar mizeria materialã, ci şi mizeria umanã. Cãlãtorul care trece prin garã nu va sta el sã-şi punã întrebãri existenţiale despre  clãdire, a cui este ea şi cine trebuie s-o îngrijeascã, ci va constata sec: o garã mizerabilã! 
A te îngriji doar de centrul oraşului neglijând periferiile este ca şi cum ai ascunde gunoiul sub preş!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu