joi, 24 februarie 2011

FRACTURĂ DE SUFLET

Peste oraş lumina zilei se vindea încă o data întunericului ca să fie răscumpărată din nou în zori.
Grupuri, grupuri de adolescenţi, ca o adiere proaspătă de primăvară dădeau un freamăt aparte străzii. Îi priveam când ieşeau de la cursuri. Treceau în pas dezinvolt, cum le şedea bine. Îi urmăream cu privirea îndelung, îndelung până la contemplare. Îi vedeam exuberanţi şi tandri, agreabili şi teribilişti, nimic însă în afara bunului simţ. În preajma colegelor încercau fiecare, în felul lui, sa-şi definească cât mai complet cu putinţă personalitatea. Apropierea lor era amicală, dar condescendentă. Unii se priveau cu discreţie tandră, alţii cu dragoste respectuoasă, şi treceau…treceau…ca o revărsare de ape.
Cam aşa cugetam, într-o seară, când aşteptam autobuzul, pe strada sufletului. Într-adevăr o revărsare, dar ce dezlanţuită revărsare!! În câteva minute aleea nu mai este loc public. Cota noastră de stăpânire asupra ei este anulată de grupuri indecente care fac schimburi de replici, în gura mare, de la un capat la altul al străzii. Hohote de râs rănesc auzul şi un vocabular dincolo de pitoresc sfâşie dureros aerul primăvăratic. Unele fete nu-şi mai strigă colegii pe nume, ci folosesc epitete care de care mai picante… şi la care primesc răspunsuri pe care nu îndrăznim nici măcar a le reproduce.
Şi aceste flori umane, marcate de vulgaritate vor fi viitorii intelectuali ai acestui urgisit pământ?!! Vor fi părinţii de mâine care vor dărui urmaşi acestui mileniu?!!
Flori pistruiate, unde sunt oare grădinarii voştri? Oare ei să nu sesizeze cât de strâmb creşte lujerul vieţii voastre în acest fertil timp al formării? Ei nu simt cum se risipeşte în neant miresma suavă a purităţii voastre? Dacă aţi epuizat modelul uman, priviţi în jur şi învătaţi de la Natură cum să vă păstraţi nealteraţi. “Oare din aceaşi vână a izvorului ţâşneşte şi apa dulce şi apa amară?”
Copilaria este cel mai mare profesor pentru lecţiile de mai târziu ale vieţii. Cine îi pune piedici copilăriei va merge şchiop toată viaţa.
Dacă eşti părinte şi citeşti aceste rânduri, găseşte mai mult timp pentru copilul tău.
Dacă sunteţi copii, adolescenţi sau tineri umpleţi vidul în care aţi căzut cu Absolutul divin în care veţi afla un izvor nesecat de putere pentru suflet. Acum sunteţi mugurii ce dau în floare, dar floarea va face fruct şi fructul va emana arome delicate, nu miasme otrăvitoare. Este un act de nobleţe.
Cugetaţi, mai este înca timp să vindecaţi fracturile din suflet!
Prof. Claudia PISĂU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu