Cuvintele rostite sau cele lăsate nerostite formează atmosfera care ne înconjoară pe fiecare în parte. Puterea noastră asupra altora nu constă atât în ideile pe care le avem, ci mai mult în puterea de a le exprima. În Grecia antică erau nişte oameni numiţi pitagoreni. Cine dorea să intre în tovărăşia lor, trebuia să facă legământ că vreme de trei ani de zile nu va vorbi. Puteţi să vă daţi seama pentru ce era pusă condiţia aceasta? Fiindcă nimic nu este mai greu decât să fii stăpân pe limba ta. Cine n-a învăţat să tacă, n-a învăţat nici să gândească. Tăcerea trebuie să fie o îndrumare spre gândire, ca să judeci înainte de a rosti o vorbă. S-a constatat că un vorbitor pronunţă, în medie, cam 100 de cuvinte pe minut. Lingviştii americani au calculat că francezii au cel mai mare debit verbal: 350 de cuvinte pe minut. Ei sunt urmaţi în acest clasament de englezi, cu 220 de cuvinte pe minut. Cel mai lent vorbesc locuitorii Polineziei şi Microneziei, care pronunţă 50 de cuvinte pe minut. Dacă rămânem la media de 100 de cuvinte pe minut şi presupunem că vorbim cam patru ore pe zi, înseamnă un total de 24.000 de cuvinte în fiecare zi şi ar corespunde conţinutului unei broşuri de 48 de pagini, de format obişnuit. Cuvintele vorbite într-un an ar umple 17.520 de pagini sau 35 de volume de câte 500 de pagini fiecare. În 30 de ani ar fi umplute 1.050 de volume. Vorbim mult şi nu totdeauna conştienţi de responsabilitatea care ne revine, difuzând şi răspândind tot ce se referă la individ, zugrăvindu-i clişeul ambiguităţii pe care-l vrem confuz şi îndoielnic în faţa opiniei publice. Unul dintre scriitorii români spunea: “Omul este cea mai delicată făptură. Este o trestie cugetătoare. Fructul de aur pe care-l poartă este inima lui, iar rădăcina care întreţine viaţa de zi cu zi a acestui fruct este cuvântul. Ceea ce ne spunem unii altora merge de-a dreptul la inimă, dar inima trăieşte cu sarea cuvintelor, cu bunătatea, cu frumuseţea şi cu limpezimea lor.”În vremuri de bucurie, în zile cu nori, în ceasul durerii sau al fericirii, avem nevoie vitală de cuvânt, alergăm la cuvânt ca la limanul dorit. Un lucru foarte important, pe care trebuie să-l cultivăm în sens pozitiv, este forţa magică a terapiei verbale. La aproape toate popoarele există proverbe care exprimă aceste idei, ca de exemplu: ”Cuvântul bun unge şi cel rău împunge”; “Cuvântul mângâios e ca un doctor milos”… Un vechi aforism medical spune: “Ceea ce nu vindecă medicamentul, vindecă vorba”. Cuvintele negative sunt la fel de nocive pentru organism ca şi un produs toxic. Infarctul este adesea provocat de cuvinte corosive. Cuvintele trebuie să inspire, să captiveze, să stimuleze, să consoleze, să înveselească, sã vindece o inimă, un suflet… În felul acesta, niciodată nu vom vorbi prea mult, niciodată nu trebuie să ne temem de o “inflaţie a cuvintelor”.
Prof. Claudia PISÃU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu