joi, 3 martie 2011

SCRISOARE LA LUMINĂ

Consider că este de bun augur să vă fac cunoscut un rapper ce dispune de talent, Cedry2k, numit de unii rezultatul ,,liric explozibil al interacţiunii dintre microfonul deschis şi starea de veghe necontenită a raţiunii” pe numele său adevarat, Marian Crăciun din Bucureşti.
Este un tânăr care ştie să se facă înţeles şi astfel capătă încrederea oamenilor care îl ascultă, iar textele transmise pe un ton foarte agresiv contribuie la accentuarea acţiunii de corecţie. În zilele obişnuite are un job din care îşi câştigă existenţa deoarece rappul nu aduce beneficii materiale.
Piesele sale au mesaje contemporane: critica regimului politic, superficialitatea altor artişti, părerile neconstructive din faţa calculatorului etc.
Face acest lucru pentru a deschide ochii celor care încă nu au înţeles felul în care stau lucrurile în ţară, faptul că hoţii îşi ascund identitatea în spatele costumelor plimbate în maşinile scumpe, iar omul de rând se luptă pentru banii de întreţinere.
Textele sale şi muzica pe care o promovează, arată că deşi e o binecuvantare să te însori, să ai copii, te cuprinde teama ca nu ai cui să spui ,,nepoate”… unii au simţit abia acum noţiunea de criză, în timp ce pentru un bătrân deja e pre târziu.
Se adresează în acest mod, pentru a atinge pe cine se simte, iar mesajul ajunge la urechile celor vizaţi. Oamenii devin reprezentanţii unor vicii, unor slăbiciuni, promovează, defecte şi la un moment dat ei par că expediază o scrisoare de iluminare, către o societăte de consum. Muzica şi textul vor să corecteze să ţintească, să atragă atenţia, să ardă ca o lumânare într-o lume prea electrificată.
Cristian DRĂGOI

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu