CARAGIALE DINCOLO DE CUVÂNT

,,Teatrul este poezia ce se desprinde din carte şi devine omenească” afirma Federico Garcia Lorca.

Urmând cele spuse de acest poet, l-am ales pe Caragiale sa fie imbinarea perfectă a  poeziei din fiecare cuvânt, a culorii  fiecărui gest si fiecărei priviri.

De ce Caragiale? Spiritul său de observaţie psihologică, larga deschidere a curiozităţii către toate domeniile cunoaşterii, sensibilitatea acută faţă de întâmplările cu haz sau faţă de dramele individuale şi colective îl fac să înfăţişeze viaţa aşa cum este ea şi să ne impresioneze sufletul.

Ne-am gândit, ca anul  acesta  să ieşim din  tiparele cărtii si să-l simţim pe Caragiale altfel. Şi aşa am făcut… am pornit la drum cu trupa de teatru (ciclul gimnazial) a Grupului Şcolar Măneciu într-o zi de toamnă când ne-am adunat să citim Caragiale si să punem in scenă cateva secvenţe din opera sa. Piesa aleasă de trupa ,,Mir”-  cls a-VI-a A (coordonator prof. Georgeta Nicoleta Chiroiu) a fost ,,O noapte furtunoasă”.

Vă dezvăluim in continuare din culisele regizorale şi actoriceşti.  Prin sute de ore de  repetiţii, cu sprijinul părinţilor si al doamnei director Gabriela Despan, micii actori au înţeles că arta e mai mult dect a memora un text.

Mihaela Rodica  Despan  s-a îndrăgostit de teatru pe când era în clasa I şi ne mărturiseşte cu cea mai mare dezinvoltură: “Nu mi-e greu să intru în rol, pentru că îmi place să ies din realitate”.

Realitatea construita de noi toţi anul acesta s-a numit ,,O  noapte furtunoasă’’ şi a fost transpusă pe scena Concursului interjudeţean de interpretare artistică a personajelor caragialiene ,,Caragiale- contemporanul nostru” dintr-un 30 ianuarie  2011 după cum urmează:  Mihaela Rodica Despan (rolul Ziţei 1),  Ioana Antonia Taca (rolul Ziţei 2), Maria Teodora Pasculeţ (rolul Ziţei 3) Damian Cristian Mareş (Rică Venturiano),  Sorina Elena Iordache (Spiridon), Ştefania Luiza Terzea (Nae Ipingescu), George Victoraş Filip (Jupân Dumitrache 1), Ionuţ Sebastian Savu (Jupân Dumitrache 2), Maria Cremona Carstocea (Veta), Iustin Toceanu (Chiriac).

Prestigiosul juriu al  acestei editii, a-XIV-a, format din distinşii membrii: Ilie Galea, actor, preşedinte, Ionut Burlan, actor , membru, Cristina Tătaru, profesor, membru, Cristina Georgescu, muzeograf, membru si Laura Rădulescu, economist, membru, a hotărt ca  trupa MIR sa obţină locul al doilea din cele 32 de alte trupe de actori participante din ţară.

Talentul si frumuseţea  Mihaelei Rodica  Despan au fost răsplătite cu premiul intâi la interpretare pentru rolul Ziţei, in timp ce colegul ei de scenă, Damian Cristian Mareş  a primit tot   premiul intâi la interpretare pentru rolul lui Rică Venturiano. Scenografia integii echipe a fost apreciată cu un binemeritat loc întâi. Comitetul de organizare format din: dr.Lia Maria Voicu – director general, arhg. Marinela Peneş- director adjunct, ec. Valeria Anghel – director, sing. Nina Gabriela Nicolae – conservator coordonator al Muzeului ,,Ion Luca Caragiale” a oferit diplome şi premii câştigătorilor, feliciându-i pentru talentul, dezinvoltura şi costumaţia lor.

Prin dramatizare acesti copii devin mai siguri pe ei, citesc şi memorează, dar şi interpretează un rol, se transpun într-un personaj şi-l îndrăgesc, contopindu-se sufleteşte cu acesta, iar bucuria propiului succes îi face încrezători în forţele lor. Mulţi dintre ei ajung să fie uimiţi şi încântaţi de ceea ce ei înşişi au reuşit să realizeze.

Din buna colaborare, copiii înţeleg că fiecare în parte este ca o piesă dintr-un mecanism, care se va desfăşura bine numai dacă fiecare dintre ele, la locul şi la rândul ei va funcţiona bine.

Deşi nu avem sponsori, iar copii îşî  improvizează costumaţiile şi toată rechizita necesară unei asemenae activităţi, dragostea şi talentul  pentru artă ne-a făcut să mergem mai departe.

Un spectacol ce începe dintr-o piesă a cărei sorginte porneşte dintr-un fapt autentic, dintr-o “întâmplare” menită să ne releve o dramă umană. Noi am  transpus-o in registrul comic tocmai pentru a crea contrastul dintre două lumi care, dacă la un moment dat se află ,,sub acelaşi acoperiş”, nu comunică şi mai ales nu pot comunica. Piesa, una din comediile cele mai împlinite ale şcolii dramaturgice româneşti, fiind atât de ancorată in lumea autohtonă, n-a rămas doar o ilustrare a acelor timpuri, ci a căpătat autonomie estetică şi permanenţă spirituală. Şi aceasta deoarece Caragiale conferă intrigii valorile umane şi estetice care trec dincolo de anecdotică. E o lume care poartă cu voluptate o mască, o lume care îşî ascunde goliciunea şi urâţenia morală clamând necontenit sacrificiul de prea multă iubire. Ea reprezintă o soluţie care dă satisfacţie moralei publice şi interesului personal, dar şi o revoltă împotriva imoralităţii. Permanenţa piesei se explică prin faptul că darul observaţiei care l-a caracterizat pe I. L. Caragiale s-a convertit in creaţia de tipuri viabile peste timpuri, prin adevărul uman pe care piesa il degajă in totalitatea ei, vorbind celor de azi cum a vorbit celor de ieri şi cum are să vorbească celor de mâine.

Profesor, dir adj. Grup Şcolar Măneciu,

Georgeta Nicoleta CHIROIU