Pierdut in procesul de modernizare, oraşul nostru, aflat într-o continuă schimbare işi păstrează umbrele triste ale vremurilor apuse. Deşi poartă o haină nouă alcatuită minuţios din clădiri, parcuri colorate şi borduri moderne, pe alocuri frânturi din scheletul vechiului oraş încă păstreaza vie atmosfera anilor ’90. Uitată în tărâmul taximetriştilor, gara din Văleni arată ca după război. Dacă nu ai zări oamenii pierduţi de-a lungul peronului ai spune că e părăsită.În incinta clădirii nu descoperi ceva spectaculos: o casă de bilete prăfuită peste care trecerea timpului şi-a lăsat amprenta şi o sală de aşteptare, un martor tăcut ce poartă scrijelit de-a lungul său puternic imprimat in pereţi numele vandalilor ce s-au abătut din călătoria lor pentru a lăsa un omagiu.
Peronul te intâmpină fără urmă de ospitalitate, îţi oferă un peisaj rupt parcă dintr-un film vechi ce te trimite către un tărâm aparţinând altor timpuri.
Oamenii încep să se agite, in zare trenul îşi anunţă sosirea. Locomotiva greoaie din 1973 poartă călătorii spre alte gări prăfuite, uitate in paragină. Dupa cinci minute un sunet puternic anunţă plecarea. Priveşti cum trenul se pierde in zare. Te intorci in staţia de maxi-taxi şi pătrunzi într-o altă lume ce a evoluată şi modernă. O imagine ce iţi lasă un gust amar îţi rămâne intipărită in minte, imaginea gării. Trist porneşti spre alte locuri mai vesele. Te intrebi însă: cui ar trebui să îi pese de “gara noastră mică”? De ce nu face nimeni ceva să o schimbe?
Alexandra ZANIE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu