joi, 1 septembrie 2011

TRENUL VIEŢII ESTE ACELAŞI


   “Ce este viaţa?”, “De unde venim?” şi “Unde ne ducem?” acestea sunt întrebările pe care majoritatea dintre noi ni le punem la un moment dat. La unele, aflăm răspunsul târziu, după ce jumătate din viaţă s-a dus, la altele după o perioadă scurtă de timp, deşi sunt şi întrebări la care nu găsim răspuns toată viaţa. Unii dintre noi ne-am dori să trăim veşnic aşa cum erau zeii, fără să ne amanetăm sufletul.
  Trenul vieţii este acelaşi, el merge mai departe, iar timpul nu poate fi dat înapoi. O clepsidră poate fi întoarsă dar clipele pe care le petrecem în această viaţă nu. Avem un destin, pe care ni-l modelăm prin ceea ce trăim şi ne întrebăm retoric cine suntem şi încotro ne îndreptăm. Fiecare fiinţă de pe acest pământ se naşte, creşte, îşi croieşte un viitor, un anume destin şi după o viaţă de muncă, greutăţi, câştiguri şi bucurii, moare lăsând la rândul său pe alţii care să continue acest circuit fără a lua pe lumea cealaltă decât faptele săvârşite pe pământ şi nimic mai mult.
Stau şi mă privesc în oglindă cu îndoială şi mă întreb: “Sunt eu un om bun?, capabil de reuşită? Am făcut în viaţă asta, până acum, ceva demn de a fi respectată, iubită?
Diana SAVU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu