vineri, 4 noiembrie 2011

NUMAI MUNCA ÎN ECHIPĂ POATE SĂ DEA ROADE ADEVĂRATE ŞI NOTABILE

 (INTERVIU CU DOMNUL GH. STĂNESCU, PREŞEDINTE
PDL – ORG. GURA VITIOAREI)
Reporter: Stimate domnule Stănescu, cine sunteţi dumneavoastră şi cum aţi ajuns preşedintele Organi-zaţiei PDL – Gura Vitioarei?
Vreau mai întâi să vă comunic că este primul meu interviu într-o agenţie de presă şi vă mulţumesc atât dumneavoastră cât şi cititorilor dumneavoastră.
Sunt născut în oraşul Vălenii de Munte la data de 3 iunie 1978 şi sunt locuitor al comunei Gura Vitioarei, sat Făgetu. Fac parte dintr-o familie frumoasă, unită, formată din doi părinţi şi patru fraţi. Din anul 1984 am început studiul la Grupul Şcolar din sat Făgetu până în anul 1992. După care am absolvit Liceul Industrial Petrol Teleajen în anul 1996. La vârsta de 18 ani am avut primul meu loc de muncă la Schela de Petrol din Boldeşti. Munca nu a fost uşoară în domeniul respectiv, dar a fost formativă pentru viitorul meu ca om care iubeşte şi preţu-ieşte munca mai mult decât orice altă cale de integrare în societate. Astfel, de mici am fost învăţaţi şi educaţi în spiritul muncii şi al lucrului în echipă.
În anul 2002 m-am căsătorit. Împreună cu soţia, în 2003 ne-am decis să înfiinţăm o societate comercială desfăşurând o activitate axată pe comerţ. Am avut rezultate modeste.
În anul 2006 am trăit prima bucurie majoră în viaţa noastră, a mea şi a soţiei, prin naşterea primului copil, o fetiţă. După care a urmat şi al doilea copil, tot o fetiţă care s-a născut în anul 2008. Fetiţa cea mare este la gradiniţă în Vălenii de Munte, iar cea mică are doar 3 anişori şi stă acasă.
Sunt un om simplu care ţine foarte mult la satul în care locuieşte şi la consătenii mei pe care îi consider a fi a doua mea familie.
Plăcându-mi animalele pot spune că sunt şi un mic fermier. Sunt crescător de porcine şi de păsări, domeniu în care am de gând să mă dezvolt mai mult deoarece zootehnia, cel puţin aici la noi în localitate, este un domeniu de activitate care poate oferi mari satisfacţii având un potenţial real de exploatare.
În anul 2007 am mai înfiinţat o societate comercială în domeniul construcţiilor. Actualmente sunt administratorul acestei societăţi.
Aveţi o casă foarte frumoasă. Când aţi construit-o?
În anul 2004 am cumpărat un loc în sat Făgetu, cu o suprafaţă de 700 de metri pătraţi. Aici am reuşit să construim o casă în care ne aflăm acum şi în care eu şi familia mea ne simţim foarte bine.
Ce funcţie politică aveţi în cadrul Organizaţiei PDL – Gura Vitioarei?
În acest moment sunt preşedintele Organizaţiei PDL – Gura Vitioarei. În această funcţie am fost ales de către membrii Organizaţiei PDL din Comuna Gura Vitioarei. Le mulţumesc tututor membrilor pentru votul pe care mi l-au acordat. Mesajul meu către dumnealor a fost acela că trebuie să formăm o echipă unită, bine sudată, pentru că numai munca în echipă poate da roade notabile şi adevărate.
Aţi fost membru al PDL dintotdeauna?
Nu. Am fost membru în PSD din anul 2003, iar din anul 2010, am trecut în PDL unde am şi fost ales preşedintele organizaţiei din Gura Vitioarei a acestui partid.
De ce aţi trecut din PSD în PDL?
Am decis să trec din PSD la PDL deoarece aici, în PDL, am găsit o echipă mai tânără, mai dinamică şi mai deschisă către nevoile cetăţenilor. De asemenea am găsit o mai bună înţelegere pentru proiectele mele de viitor pe care aş vrea să le realizez împreună cu echipa PDL, pentru comuna noastră. Mi s-a acordat tot sprijinul şi încrederea în tot ceea ce fac, fapt pentru care le mulţumesc încă o dată.
Ce vi se pare dumneavoastră că nu merge bine în comuna în care locuiţi?
În primul rând, infrastructura este aproape inexistentă! Cu excepþia DN 1 A unde riveranii acelei zone beneficiază de infrastructură. În rest locuitorii comunei noastre nu au canalizare, drumuri asfaltate, apă curentă, gaze şi tot ceeea ce înseamnă infrastructură.
Mã refer, în special, la satul Copăceni de care administraţia actuală a uitat pur şi simplu. Cetăţenii acestui sat trebuie să parcurgă un drum de circa 13-15 kilometri ocolitori prin Valea Gardului, Vălenii de Munte, ca să ajungă la Consiliul Local Gura Vitioarei. Aici s-ar fi putut investi în infrastructură pentru a se face legătura între Gura Vitioarei şi Copăceni astfel ca locuitorii din Copăceni să nu mai parcurgă atâţia kilometri în plus, ocolind prin Vălenii de Munte. Există o variantă, un drum “pe gârlă” în limbaj popular. Se putea face această legătură, între Gura Vitioarei şi Copăceni, relativ uşor, deoarece este vorba doar de 2 kilometri şi nu de 13 – 15 câţi sunt pe varianta ocolitoare.
De asemenea ar fi fost utilã şi necesară de realizat conexiunea cu Valea Slănicului.
Dacă ne referim la satul Bughea de Jos, el a fost împărţit în 3 categorii, de către domnii de la consiliul local. Astfel locuitorii din zonele B şi C nu beneficiază deloc de infrastructură. Acolo mai sunt şi alte probleme importante de rezolvat. De pildă podul pietonal de acces la grădiniţa de copii care nu se poate traversa.
Nu există apă curentă în Gura Vitioarei?
Există în 3 localităţi din 5. Adică în Gura Vitioarei, Făgetu, Fundeni. La Copăceni doar o parte din săteni sunt conectaţi la reţeaua de apă, situaţie care se regăseşte şi la Bughea.
Ce aţi face dumneavoastră dacă aţi conduce această comună?
Aş face o comună la nivel european. Aş investi mai mult şi în primul rând în infrastructură. Toţi locuitorii, fără nicio excepţie, să beneficieze de toate condiţiile de civilizaţie şi trai ca şi celelalte comune care s-au dezvoltat şi care nu mai au probleme de infrastructură, deşi, o să-mi spuneţi că şi oraşele au probleme de infrastructură. E adevărat, dar una este să ai de remediat pe ici pe colo o infrastructură existentă şi alta este să nu ai deloc infrastructură.
Apoi aş face tot posibilul pentru atragerea de fonduri europene atât pentru dezvoltatrea comunei cât şi pentru reabilitarea în scop turistic a acestui minunat monument istoric care a funcţionat odată şi care acum se află în para-gină. Mã refer, desigur, la “Hanul Roşu”.
Care este specificul economic al Comunei Gura Vitioarei?
Sunt patru domenii importante de activitate economică: agricultura, zootehnia, apicultura, pomicultura. Ar mai fi şi exploatarea lemnului.
Legat de zootehnie vreau să subliniez necesitatea înfiinţării unor centre de colectare a laptelui, a brânzei, a mierii, a fructelor etc. Atunci când acestea vor exista cetăţeanul va avea încredere, va creşte animale tot mai multe, vor dezvolta la rândul lor activitatea pe care o practică fiecare, având certitudinea că există cine să le ia produsele spre valorificare, astfel încât să nu mai bată el pieţele sau să rămână cu producţia în propria gospodărie. În comuna noastră sunt mulţi oameni care se ocupă cu creşterea albinelor, deci sunt producători de miere naturală. La fel stau lucrurile şi în pomicultură sau în zootehnie. Aceste preocupări sunt tradiţionale în zonă şi e păcat ca ele să nu continuie şi să nu se dezvolte în continuare.
Cei care sunt angajaţi lucrează în industrie, comerţ şi în domeniul petrolului…
Aveţi intenţia de a candida la alegerile locale ce vor avea loc anul viitor?
La momentul oportun partidul va decide cine va candida la următoarele alegeri din Comuna Gura Viitoarei.
Organizaţia PDL – Gura Vitioarei este puternică, are mulţi membri?
Da. Suntem peste 150 de membri. Un loc foarte important în organizaţia noastră îl au reprezentantele sexului frumos. Noi punem un accent deosebit pe promovarea femeilor atât în organizaţia de partid, cât şi în societate sau în administraţia publică locală.
Suntem o organizaţie puternică, unită, o echipă. Pentru că, repet ceea ce am mai spus, convingerea mea fermã este că numai în echipă se pot realiza lucruri utile cetăţenilor şi comunei în ansamblul ei.
Cum stă comuna dumneavoastră la capitolul culte? Pe locurile acestea circulă o vorbă: “Se naşte la Văleni, se moare la Copăceni şi se îngroapă la Predeal Sărari”.
Vorba asta este “lozinca” celor de la Copăceni. şi asta deoarece ei nu au o biserică. Există acolo, în Copăceni, doar o piatră care a fost sfinţită. Nu s-a mai construit nimic altceva. Toate au rămas la stadiul ăsta: de piatră sfinţită! În loc de biserică, o piatră. Ei nu au o biserică şi un cimitir al lor.
Ştim cu toţii că există în Gura Vitioarei o construcţie care a fost foarte frumoasă, iar acum este o ruină: “Hanul Roşu”. Ce ne puteţi spune despre “Hanul Roşu”?
“Hanul Roşu” este un obiectiv foarte important în zonă căruia nu i se acordă suficientă atenţie de către actuala administraţie. În periaoda 1998-1999, când eu îmi satisfăceam stagiul militar am aflat ca la “Hanul Roşu” a avut loc un incendiu. Nu cunosc care au fost cauzele şi nu vreau să intru în speculaţii. Era o clădire foarte frumoasă, foarte populată. Aici era graniţa dintre Ardeal şi Ţara Românească. “Hanul Roşu” a fost singurul han poştal “de drum mare” situaţie care a sporit valoarea clădirii la categoria monument istoric de importanţă naţionalã excepţională. Hanul împărţea distanţa dintre Ploieşti şi Vălenii de Munte în două tronsoane egale.
Ce mesaj aveţi pentru conlocuitorii dumneavoastră şi pentru cititorii ziarului nostru?
Conlocuitorilor mei aş vrea să le transmit următorul mesaj: trebuie să fim uniţi, să nu uităm că prin muncă se pot realiza multe. Iar pentru cititorii ziarului dumneavoastră cuvintele marelui istoric Nico lae Iorga: “localitatea Gura Vitioarei are o poveste a ei,,,dar trebuie să tragi bine cu urechea ca s-o auzi şi trebuie şi un dram de iubire ca s-o înţelegi.”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu