CE AVEM DE FĂCUT

Mai bine de douã decenii au trecut de când speranţa unei vieţi mai bune şi dreptul la demnitate ne-au fost redate de îndepãrtarea comunismului. Revoluţia a fost atât de necesarã, dar nicidecum suficientã, pentru atingerea acestor idealuri. Mai trebuiau câteva ingrediente pentru reuşita unei astfel de reţete: munca asiduã pentru reconstrucie, patriotismul veritabil, nu cel de duzinã, declarativ şi gol de conţinut, adicã dragostea de ţarã şi de neam.
Mã întreb încã, dacã ştiu copiii ţãrii valorile noastre, ca neam, valori pentru care atâţia români au murit fãrã sã fie nevoie de o clipã de gândire la sacrificiul propriu. Aceasta este o temã ce ar trebui dezbãtutã în public şi mai ales în şcoli. Aici este momentul sã vã spun cã românii vor fi cu adevãrat respectaţi, când se vor respecta ei înşişi, îşi vor asuma trecutul, vor putea vorbi deschis, fãrã complexe, de ceea ce a fost şi de ce. Când ne eliberãm de trecut mai uşor construim viitorul.
România încã îşi cautã drumul cãtre bunãstarea occidentalã. Înainte de 1989 românii nu aveau voie sa vadã, sã ştie, sã înţeleagã, sã vorbeascã, de ceea ce este dincolo de graniţe, pentru cã o comparaţie onestã era în defavoarea comunismului şi demasca proasta calitate a vieţii cetãţenilor sub aceastã utopicã ideologie. Propaganda comunistã elogia ,,grandioasele” construcţii sub conducerea partidului comunist şi independenţa financiarã a ţãrii dobanditã în urma achitãrii datoriei externe. Preţul plãtit al acestor aşa zise ,,succese ale partidului conducãtor” au lãsat în urmã sãrãcia în ţarã, înapoierea tehnologicã în economie, slaba productivitate a muncii, scãderea calitãţii produselor româneşti, ruina în industrie şi agriculturã. Lipseşte dovada oricãrei gândiri de strategie de dezvoltare economicã, aşa cum ar fi fost normal sã o facã o economie bazatã pe planificare şi centralizare, pentru cã elita comunistã se îmbuibase în mod mulţumitor şi grija lor nu era bunãstarea populaţiei, nicidecum asigurarea viitorului copiilor noştri. Dar de ce nu s-au preocupat la fel comuniştii şi de încasarea sumelor ce ne datorau alte ţãri? România nu a fost în situaţia Poloniei de a i se şterge datoria externã de 40 miliarde de dolari (dupa 1989), dând astfel un nou start economic, pentru cã noi nu mai aveam datorii. Cum ar fi arãtat ţara noastrã dacã istoria nu ne-ar fi predat în mâinile comuniste? Sunt de dat multe rãspunsuri şi sunt de pus mai multe întrebãri, dar acestea rãmân în grija istoriei, a posteritãţii.
Revenind în planul economic trebuie spus cã, o datã cu dispariţia regimurilor comuniste din zona est europeanã, piaţa externã s-a reaşezat în mod natural şi produsele româneşti nu şi-au mai gãsit desfacere, pentru cã erau necalitative, deci necompetitive. S-a restrâns comanda în domeniul înarmãrii şi am asistat cu toţii la falimentarea uzinelor producãtoare de armament printre care Uzina Mecanicã Vãleni, Plopeni, Mija ş. a. Consecinţa dispariţiei pieţelor, în care produsele româneşti nu aveau de înfruntat preţul mic şi buna calitate a produselor occidentale, precum şi inundarea pieţei europene (inclusiv piaţa româneascã) de produsele chinezeşti ieftine, dar de calitate slabã, a condus brusc la constatarea cã am rãmas cu o industrie preponderent ,,grãmadã de fiare vechi”, ce a fost valorificatã în interes propriu de ,,ulii” hotãrâţi sã rupã o bucatã cat mai mare.
Cu mare uşurinţã, sub umbrela corupţiei, ce s-a amplificat într-o ţarã rãmasã în urmã economic şi prea mult ţinutã în zona de gri, s-au propagat în ţarã marile lanţuri de magazine cu capital strãin (cã de capitalul românesc nimãnui nu i-a pãsat). Românii îşi fac piaţa cumpãrând produse strãine, dând de muncã strãinilor în ţãrile lor, iar produsele româneşti, de multe ori mai bune şi mai curate decat cele din extern, au început sã disparã. Tot aşa au dispãrut treptat şi locurile de muncã în România.
Nu ne-ar fi stricat puţin patriotism din partea administraţiilor locale şi centrale, care sã protejeze producãtorii şi comercianţii autohtoni de valul produselor şi hipermarcheturilor strãine, ce au invadat piaţa româneascã. Este de notorietate vânzãrile acestor magazine, care au inregistrat cifre de afaceri record în piaţa mondialã, dar care expatriazã profiturile şi dã locuri de muncã altora.
Dar ce putem face acum? Cum sã accedem la un loc mai bun în piaţa internã şi externã? Rãspunsul este complex şi poate avea multe condiţionãri, dar şi mulţi protagonişti. Cred cã este important sã acordãm întâi cea mai mare atenţie ocupãrii pieţei interne cu produse româneşti. Aceasta este calea creãrii de locuri de muncã în ţarã şi la noi în localitate.
Autorii acestei construcţii vor fi întreprinzãtorii privaţi şi populaţia (cumpãrãtorii). Cheia succesului este la cei care vor produce ceva românesc, cu resurse bine gospodãrite, proprii sau împrumutate, cu asociere de terenuri, utilaje, abilitãţi profesionale proprii, cu sprijin local şi european (pentru cã deja se pune problema sprijinirii cu fonduri europene a micii iniţiative private). Cel ce-şi asigurã traiul propriu şi va crea mãcar un singur loc de muncã pentru altul, meritã încurajat şi ajutat. Aici pot interveni administraţiile locale (prin instituţiile lor) şi Primãria, pentru a nivela drumul cu prioritarã atenţie, sprijin birocratic transparent pentru normele şi legile ce trebuiesc respectate. În foarte multe situaţii voinţa, calitatea intenţiei, oamenii din mediul economic şi administrativ pot uşura acţiunea de începere a unei activitãţi. Claritatea ideilor este cheia succesului.
Al doilea autor al creãrii locurilor de muncã este populaţia – adicã cei ce sunt beneficiarii unei activitãţi particulare productive. Cetãţenii ţãrii, cetãţenii oraşului nostru în particular, au principalul rol în formarea pieţei autohtone, prin exprimarea preferinţei lor pentru produsele româneşti.
Exemple sunt peste tot în lume, de protejare a produselor locale, şi este cred suficient sã vã spun cã în Germania nu se vinde bere Effes. Cei care îşi vor pune pe magazine “Doar produse româneşti” meritã sprijinul autoritãţilor la orice nivel, pentru cã aşa vor avea românii locuri de muncã, aşa se va forma capitalul autohton care nu migreazã peste graniţe. În mod sigur se doreşte, în orice loc din ţara asta, sã vinã investitorii strãini, sã fie locuri de muncã, sã creascã nivelul de trai. Dar noi ce facem, stãm sã aşteptãm cu privirea în zare?
Sã vã spun acum cã bunãstarea fiecãrui cetãţean este bunãstarea României.
S-a vorbit mult de agriculturã şi potenţialul agricol al acestei ţãri, care este de excepţie, potrivit aprecierii unanime, dar lipsa unui pachet unitar de legi, care sã punã baze simple şi clare unui mecanism corect şi funcţional, şi-a spus cuvântul. Un exemplu bun în acest sens este Turcia care a trecut uşor peste efectele crizei financiare şi economice pentru cã la ei produsele alimentare au fost abundente şi în consecinţã ieftine.
Turismul este un alt reper al dezvoltãrii ţãrii. Cei care au ieşit peste graniţe au avut ocazia sã facã comparaţii şi sã constate cã avem multe oportunitãţi de dezvoltare în domeniu.Va trebui sã facem efortul de a face turism cu şiinţã (aici sunt multe de spus), cu oferta de tradiţii locale bine gândite, cu calitate bunã a serviciilor. Peisajele, diversitatea geograficã bogatã într-un teritoriu cu distanţe lesne accesibile, tradiţiile, muzica şi portul popular, ospitalitatea şi dragostea de oameni, religia noastrã ortodoxã, istoria noastrã zbuciumatã, cum n-o cunosc mulţi occidentali, rãdãcinile acestui popor ce dau unicitatea neamului nostru, sunt doar câteva repere la prima vedere. Dar cred cã cea mai de prêţ şi autenticã resursã pentru turism este sufletul şi spiritul românesc pe care strãinul de oriunde, dacã l-ar cunoaşte s-ar simţi rãsplãtit. Nu trebuie decât sã gãsim calea, sã invitãm turiştii în casa noastrã, în gospodãria româ-neascã tradiţionalã, acolo unde suntem noi cei ce dãm suflet lucrurilor. La Vãlenii de Munte se pot gãsi oportunitãţi turistice deosebite, de a cãror gândire sã se ocupe oameni şi autoritãţi deopotrivã. Dacã vom aduce oraşul nostru pe o harta turisticã însemnatã, dezvoltarea şi bunãstarea vor fi consecinţe sigure, dupã cum am vãzut în alte locuri.
Vom privi în jurul nostru cãutând bogãţiile acestei ţãri ce a fost odatã pe primul loc în Europa pentru creşterea economicã. Acesta trebuie sã fie idealul românilor. Sã începem sã gândim cum folosim cu economie şi eficienţã aceste bogãţii naturale ale solului şi subsolului. Poate vã sunã a limbaj de lemn, dar bunãstarea nu o vom dobândi fiind preponderent exportatori de materii prime şi produse puţin prelucrate. Cum vom face asta, este o provocare a prezentului.

Ec. Constantin IONIŢĂ