(Ultima emisiune)
„Vă supăraţi dacă vă dăm rest mărunţiş?”, întreabă vânzătoarele. Răspund invariabil „Nu” şi am buzunarele pline de monede: 1 ban arămiu ─ paraua fundamentală, 5 bani, 10 bani… . Dar neuitatul Mitică ne-a învăţat că nu e bine să umbli cu metal, pericol de trăznet, aşa că sper să-l întâlnesc pe Nicuşor zis Hapty, Codin, Dragoş Bursuc, Stelu sau pe Nae Săbioru’. Până una-alta am întâlnire cu Nea Pui’ la berărie.„Băi cap dă puber, ce-are mărunţişul cu Caragiale?”─ întreabă Nea Pui’, ronţăindu-şi nervos mustaţa. „Are, ─ zic ─ există un moment intitulat Ultima emisiune”. “Eşti un prost, era emisiune de televizor pe vremea lui Caragiale?!”. „Emisiune financiară bre! Uite despre ce-i vorba:”
„Momentul” a fost publicat în Universul din 6 nov. 1906. Pe piaţă tocmai apăruse tinicheaua de 20 de parale, aceasta devenind cea mai mică monedă în circulaţie. Cei mai afectaţi au fost cerşetorii, care nu mai primeau tradiţionalii cincizeci de bani de la trecători. Acu’, de! Mărunţele d’astea!!!. La o cârciumă de mahala s’adunau mulţi dintre cei cărora „ultima emisiune” le-a micşorat cifra de afaceri. Supăraţi! înjură guvernul şi pă Rege, aruncă nervoşi paralele pe tejghea: „Ai văzut sărăciile astea noile?” Sunt celebrii cerşetori ai Bucurescilor de la ‘nceputul lui ‘900, aldată oameni de lux, pe care nenorocirile vieţii i-au făcut acum să ajungă „să ceară”, ca domnul Iancu Bucătarul, ce învăţase arta culinară în copilărie la conacul unde tatăl său era rob, Tomiţa Barabanciu, fost toboşar municipal, or’ alţii mai puţin importanţi, precum Putilă cobzaru’, Ţunţurug ţambalagiu’ şi Baborò vioristu’,
neamintiţi de Nenea Iancu. Marea vedetă era însă coana Zamfira Muscalagioaica, hacuma bătrână şi făr’ de iubiţi, ce-i turburase pe mulţii ei amanţi cîntându-le, cu intonaţiune aleasă, bucăţi din repertoriul tatălui ei, cel mai vestit ghitarist fără perdea de pe vremuri, mai ales Bidineaua (cântec celebru până mai ieri, cerut de boieri la ceas de dimineaţă şi argumentat prin lipirea cu scuipat pe fruntea baragladinei a celei mai importante bacnote în curs, melodie neagreată de nenea Iancu, pe nedrept, zicem noi, căci era adevăratăcap d’opera faţă de ce auzi’n ziua dă azi la alde’ Huţă, Tobă de Salam, ori Gardian şaoro minune). Apare şi Popa Matache cu paracliseru’, avansând ipoteza tragică că „o să scoaţă şi de câte-o para”, „Trăsni-i-ar Maica Domnului”. Asta nu pricep io, ce căuta taica părintili ‘tre cerşători? Mare pişicher Nenea Iancu, fie-i zmoala uşoară acolo unde-i el acu’!
neamintiţi de Nenea Iancu. Marea vedetă era însă coana Zamfira Muscalagioaica, hacuma bătrână şi făr’ de iubiţi, ce-i turburase pe mulţii ei amanţi cîntându-le, cu intonaţiune aleasă, bucăţi din repertoriul tatălui ei, cel mai vestit ghitarist fără perdea de pe vremuri, mai ales Bidineaua (cântec celebru până mai ieri, cerut de boieri la ceas de dimineaţă şi argumentat prin lipirea cu scuipat pe fruntea baragladinei a celei mai importante bacnote în curs, melodie neagreată de nenea Iancu, pe nedrept, zicem noi, căci era adevăratăcap d’opera faţă de ce auzi’n ziua dă azi la alde’ Huţă, Tobă de Salam, ori Gardian şaoro minune). Apare şi Popa Matache cu paracliseru’, avansând ipoteza tragică că „o să scoaţă şi de câte-o para”, „Trăsni-i-ar Maica Domnului”. Asta nu pricep io, ce căuta taica părintili ‘tre cerşători? Mare pişicher Nenea Iancu, fie-i zmoala uşoară acolo unde-i el acu’!Îl las pe Nea Pui’, după ce plătesc votcile şi-l împrumut sine die cu 10 RON, ies în stradă, spre parc. Apare Hapty! Pică bine! zic tare: „Ooo, Bravo Şolete!!!”, „Ai ceva conaşule?”. Îi bag la vro’ sută dă grame dă mărunţiş. „Trăiască conu’!”, nu mă depărtez prea tare şi trag cu urechea, insidios. Şolete numără banii, şucărit, Doamne şucărit: „Să fie al dracul’ guvernu’ care a scornit drăciile astea!!!”
Adrian MIHALCEA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu