miercuri, 28 iulie 2010

O ANTOLOGIE A LITERATURII VĂLENARE (V)

VALERIU SÂRBU
Valeriu Sârbu este cel mai important scriitor al perioadei contemporane a Văleniului de Munte. Născut la 18 septembrie 1931 la Bujoreni (Vâlcea), absolvent al Liceului „Moise Nicoară” din Arad şi al Facultăţii de Litere din Bucureşti (1955), membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1977) şi secretar al Asociaţiei Braşov a Uniunii Scriitorilor, îşi leagă numele de Colegiul Naţional „N.Iorga” dinVălenii de Munte în calitate de profesor şi de director adjunct.
Descoperit de M. R. Paraschivescu, poetul Valeriu Sârbu a fost publicat în revista „Ramuri”, în suplimentul „Povestea vorbei”, interzis după câteva numere de cenzura comunistă. Vocaţia scriitoricească probată în anii studenţiei în grupul avangardist din care mai făceau parte Dimitrie Stelaru, Ludovic Antal şi Tudor George l-a  îndreptat spre publicistică, Valeriu Sârbu fiind reporter la prestigioasa „Roumanie Nouvelle” (1955 – 1957).
Ca dramaturg debutează în 1968 cu teatru radiofonic – „Balerina portocalie”, laureată La PRIX Italia unde a reprezentat Radiodifuziunea Română. Consacrat mai ales ca autor de scenarii de teatru radiofonic, Valeriu Sârbu va fi distins cu premii importante la Bratislava (Recolta de aur – 1974) şi Euro Berlin (Eclipsa 1999), Roma (Acceptaţi retrovizorul – 1973). Deţine mai multe premii ale Uniunii Scriitorilor din România pentru teatru şi poezie (Amfora de rezervă – 1980), „Vechiturile din garderoba istoriei” ş.a.
A înfiinţat cenaclul şi revista „Ecoul”, una din cele mai prestigioase reviste şcolare din România precum şi revista „Accent” apărută sub egida Uniunii Scriitorilor din România la Vălenii de Munte.
Cu 11 volume de versuri, patru de proză, două de teatru, cu 26 de scenarii de teatru radiofonic puse în undă la noi şi în majoritatea ţărilor Europei centrale, cu nouă dramatizări din marile opere ale literaturii române şi universale, cu şase piese de teatru puse în scenă în teatrele din capitală şi din provincie, Valeriu Sârbu este fără îndoială un autor a cărui operă impresionează nu numai prin numărul mare de titluri, cât prin mesajul meditativ pe care îl transmite contemporanilor într-o formulă modernă, fantezist-ironică, în deplină sincronizare cu estetica europeană, cu spiritul veacului. Subiectul operei sale este condiţia omului contemporan agresat de convenţii, prejudecăţi, tehnologie, războaie, ură şi impostură. Meditaţia gravă transpusă adesea ludic nu ascunde însă imensul rezervor de speranţe şi de încredere în regăsirea fondului uman pierdut în confruntarea cu istoria.
Retras la Cheia, Valeriu Sârbu rămâne însă o prezenţă majoră a culturii acestui oraş iar prezenţa sa în cadrul principalelor manifestări spirituale înnobilează tradiţia literară a Vălenilor de Munte.
Valentin Emil MUŞAT

Enhanced by Zemanta

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu