Ce semnificație o avea faptul că cineva visează pomi de Crăciun, brazi frumos împodobiți cu ghirlande și clopoței, cu globulețe și lumini, păstrând totuși îndrăzneala ramurilor verzi și lucioase, care se ivesc aproape amenințător, precum cristalele de gheață pe geam. Da, parcă este o ființă acest brad, strălucitor și plin de viață, având în el întruchipate săgețile luminii, chiar dacă sunt verzi, având în ramurile sale structurate ca un fulg de nea o putere mai mare decât a gheții și a frigului. Cum să nu te minunezi de această putere care rezistă acolo unde totul a murit, care trăiește și strălucește chiar și atunci când săgeți de gheață caută să-l acopere… Desigur că un astfel de vis are foarte mare legătură cu dârzenia din noi, dârzenia cu care reușim să trecem peste toate greutățile vieții și să găsim fărâme de lumină în noroi, puterea de a ne bucura un pic în mijlocul împărăției frigului, a vântului și a nopții ce nu se mai termină.
O sărbătoare în Decembrie? În luna aceasta cea mai grea? Când soarele parcă a adormit? Când focul din sobă ne e singurul aliat? Da, pentru că la gura sobei încep poveștile, amintirile, se întăresc prieteniile și se înmulțesc sentimentele de iubire, se ajută oamenii între ei și îndrăznesc să viseze….
Din „bube, mucegaiuri și noroi” se nasc iar „frumuseți și sensuri noi”, cum spunea Arghezi, care a fost monah și a simțit fiorul credinței religioase, tocmai acolo unde inimile oamenilor îngheață, căci numai prin credință și curaj, prin încrederea unui ajutor de „Sus” și prin lupta cu toți și cu toate lucrurile capătă altă valoare, alt sens…
Acesta este sensul Crăciunului, viața care se naște în mijlocul furtunii de zăpadă, speranța care vine din ajutorul Divin, puterea care se înmulțește în noi prin harul lui Dumnezeu, mijlocirea Mântuitorului care ne aduce măcar dreapta judecată.
Da, ne aducem aminte că este o dreaptă judecată care trebuie să guverneze lumea aceasta, dar va fi și o „dreaptă judecată” care va pune lucrurile la punct, la adevăratul punct…. Căci la gura sobei și visul și nedreptatea ne dor la fel de mult…
Mai există dreptate? Da, și să cântăm cu toți „Lerui ler” care înseamnă „Aliluia”, Domnul fie lăudat! Da, El schimbă inimile și rărunchii, îndeamnă la dragoste și într-ajutorare, la daruri și mulțumire, la repararea greșelilor și cererea iertării, la potolirea patimilor, a tutunului și a altor lucruri care se dovedesc adesea mai puternice decât noi înșine. Există timp pentru toate, chiar dacă nu pentru toți la fel de lung, chiar dacă timpul de-afară nu ne este prea prietenos.
Precum crenguța de măr care este pusă doar într-un pahar cu apă și până la Crăciun putem să îi cântăm „Florile dalbe”, precum grâul pus de Sfântul Andrei doar într-o farfuriuță crește de putem să-l strângem și să-i punem fundă, așa și noi să avem parte de minuni în viața noastră, ne refacem și să mergem mai departe, având îndrăzneala bradului, credința Sfântului Nicolae, dreptatea și milostenia lui, având ajutorul Mântuitorului chiar dacă este doar un Prunc. Să ne refacem nu numai pentru noi, ci și pentru a putea ajuta pe alții, pe cei apropiați sau pe cei de departe.., pentru a crea și a dărui lucruri frumoase, pentru a ne dovedi libertatea față de lucruri atunci când avem puterea de a renunța la ele, pentru a câștiga libertatea de a iubi și a ajunge măcar în umbra Celui ce ne-a dat iubirea.
PROFESOR RELIGIE DUȚĂ DANIELA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu