joi, 5 ianuarie 2012

MI-AR PLĂCEA CA ÎN ACEST ORAŞ SĂ EXISTE O ŞOSEA DE CENTURĂ

  (INTERVIU CU DOMNUL BOGDAN OŢELEA, INGINER LA SC SIMDATA TOPSERV SRL)
Nu sunt mulţi tinerii întreprinzători în oraşul Vălenii de Munte. Dintre cei foarte puţini o notă distinctă o face domnul Bogdan Oţelea, pe care l-am cunoscut într-o zi de sâmbătă, în biroul domniei sale, preocupat de soluţionarea problemelor ce se cereau a fi musai rezolvate. 
Un tânăr onest, în care simţi că pulsează rigoarea disciplinei, cu respect pentru tot ceea ce-l înconjoară şi, mai ales, cu foarte mult bun-simţ şi modestie în tot ceea ce face şi gândeşte. I-am luat un interviu pentru a-l face cunoscut tinerei generaţii vălenene, pentru că el poate fi (de ce nu?) un model al reuşitei în planul socio-profesional.
Reporter: Stimate domnule Bogdan Oţelea, după cum aţi observat, prima mea întrebare este invariabilă: cine sunteţi dumnea-voastră?
Numele meu este Oţelea Bogdan-Andrei. Sunt născut în comuna Bălţeşti, pe data de 13 august 1982 – pânã acum ziua de 13 mi-a purtat noroc, sper ca şi în viitor sã pot afirma acelaşi lucru. Părinţii mei, Viorel şi Elena sunt cei care mi-au îndrumat paşii, m-au învăţat să discern între bine şi rău, să iau decizii înţelepte, să mă respect şi să respect pe cei din jurul meu, să fiu om. Sunt căsătorit cu femeia care mi-a dăruit cel mai minunat lucru din viaţa mea, o fetiţă pe nume Antonia.
Locuiesc în oraşul Vălenii de Munte de când m-am născut şi până în prezent.
Ce şcoli aţi făcut şi pe unde le-aţi terminat?
Am absolvit Colegiul “Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte, clasa de matematică -informatică, în anul 2001, apoi am absolvit cursurile Facultăţii de Management în cadrul Universităţii Spiru Haret – Braşov, în anul 2007 şi, ulterior, cursurile Facultăţii de Îmbunătăţiri Funciare şi Ingineria Mediului – specializarea cadastru şi topografie în cadrul Unversităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară – Bucureşti, în anul 2010. În prezent lucrez la firma de cadastru şi topografie SC SIMDATA TOPSERV SRL, în Vălenii de Munte, având funcţia de inginer.
În ce constă activitatea pe care o desfăşuraţi în cadrul acestei societăţi comerciale?
Activitatea mea constă în prestarea următoarelor servicii: lucrări de cadastru şi intabulare pentru apartamente, case, terenuri intravilane şi extravilane; dezmembrări, parcelări şi/sau lotizări de terenuri intravilane şi extravilane; comasări şi/sau alipiri de terenuri sau parcele; realizare planuri topografice de situaţie în format analogic şi digital; ridicări topografice necesare executării proiectelor diverselor investiţii (construcţii, amenajări, restructurări); ridicări topografice necesare executării proiectelor diverselor investiţii (construcţii, amenajări, restructurări); consultanţă tehnică de specialitate.
Aţi avut un model, un mentor în viaţă?
Mentor mi-a fost D-l inginer Tătaru Ion, patronul firmei, cel care mi-a transmis de-a lungul celor 6 ani, de când lucrez în cadrul firmei, foarte multe informaţii utile pentru a-mi desfăşura activitatea cât mai corect.
Îmi place job-ul pe care-l practic deoarece nu existã monotonie, efectuez atât lucrãri de teren, cât şi prelucrarea datelor şi cu fiecare documentaţie pe care o finalizez învăţ alte lucruri noi. M-am confruntat cu destul de multe probleme în întocmirea documentaţiilor: neconcordanţe între situaţia din teren şi cea din acte, probleme de drept civil şi altele. În viitor mi-aş dori să mă perfecţionez şi să devin şi expert judiciar.
Aparatura cu care lucrăm este performantă şi ne înlesneşte munca foarte mult.
Ce părere aveţi dumneavostră despre situaţia generală a României de azi?
În ceea ce priveşte contextul socio-politic-economic, consider ca tranzităm o perioadã extrem de dificilã, atât la nivel naţional, cât şi la nivel mondial. În România, situaţia este foarte greu de gestionat şi oricine ar fi la putere are o povarã extrem de grea, deci ar fi bine sã venim cu propuneri şi idei practice şi să evităm a critica. Sunt rezervat în privinţa viitorului, dar generaţia mea sper să dea dovadă de echilibru şi iniţiativă, de putere de muncă, de onestitate.
Realitatea înconjurătoare cu realizările şi nerealizările ei, vă satisface?
Sunt mândru că locuiesc într-un oraş ca Vălenii de Munte. Spun asta pentru că este un oraş în care nu mi-ar fi frică să-mi cresc copilul, există grădiniţe şi şcoli în care îşi desfăşoarã activitatea cadre didactice demne de respect, este un oraş curat, îngrijit, cu suficiente spaţii verzi şi locuri de joacă pentru copii, cu oameni respectuoşi.
Mi-ar plăcea ca în acest oraş să existe o şosea de centură pentru fluidizarea traficului, cu atât mai mult cu cât ne aflăm pe ruta Braşov-Săcele-Cheia-Ploieşti.
De asemenea, mi-aş dori înfiinţarea unor asociaţii şi cluburi în care copiii şi adolescenţii să aibă posibilitatea să-şi dezvolte creativitatea, imaginaţia, să-şi petreacă timpul liber practicând un sport, să înveţe să cânte la un instrument muzical; construirea unei baze sportive complexe la care să aibă acces atât cei din oraş, cât şi cei din zona rurală.
Ce pasiuni extraprofesionale aveţi?
Ca pasiuni pot enumera: muzica, sportul, excursiile în ţară, dar şi în străinătate pentru a vedea cât mai multe locuri deosebite, încărcate de istorie, peisaje unice, tradiţii, cultură. Cu cât vizitez mai multe locuri noi şi deosebite, cu atât mă consider un om mai bogat spiritual.
Ce vă doriţi de la viitor?
Pe viitor îmi doresc acea stabilitate financiară şi socială pe care cred că orice om şi-o doreşte, implicarea mea în proiecte cât mai complexe şi antrenante, asimilarea de noi cunoştinţe care să mă ajute la perfecţionare – OMUL CÂT TRĂIEŞTE ÎNVAŢĂ!
Aveţi simpatii politice?
Optez pentru Partidul Democrat Liberal. Dau vot de încredere acestui partid, aşa cum am procedat şi la alegerile anterioare, deoarece au rezistat şi au cãutat să gestioneze criza într-un mod acceptabil, au avut rezultate pozitive în lupta împotriva corupţiei.
Aţi dori să candidaţi la alegerile de anul viitor?
Îmi doresc să am posibilitatea candidării la funcţia de consiler în cadrul administraţiei locale pentru a putea duce la îndeplinire obiectivele mai sus menţionate.
Ce mesaj aveţi pentru concetăţenii dumneavoastră?
Cu ocazia sărbătorilor de iarnă le urez conlocuitorilor sănătate, linişte sufletească, putere de muncă, înţelepciune, forţă, curaj, împliniri, optimism, noroc şi gândul că anul ce va urma ne va aduce acel echilibru de care avem atâta nevoie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu