“ Omul trebuie să se afle acolo unde poate fi de folos” (Euripide)În ultimii 20 de ani multe din unităţile şcolare din judeţul Prahova şi din toată ţara şi-au schimbat denumirea mai precis au atribuit şcolilor nume de academicieni, scriitori, poieţi, istorici, domnitori, personalităţi marcante care au avut o anumită semnificaţie pentru şcoala respectivă.
Ceea ce ne-a determinat să întreprindem acţiunea de atribuirea numelui „Mihai Mănăstireanu” şcolii din localitatea Predeal Sărari acestea sunt mărturiile directe ale oamenilor de aici care l-au cunoscut pe ilustrul învăţător, pe realizările lui concrete în localitate. Evacuat in 25 martie 1944 din Bucovina, ajunge în1949 cu ordin de la Ministerul Învăţământului în judeţul Prahova, la şcoala primară din Zâmbroaia, Predeal Sărări. Aici începe ultima etapă din viaţa de dascăl a lui Mihai Mănăstireanu, locul unde îşi va pune în practică întreaga lui experienţă.
Am considerat că nobleţea şi devotamentul acestui distins învăţător s-a manifestat mai ales prin dorinţa de a ajuta tinerii să–şi însuşească tainele învăţăturii şi prin aceasta să-şi găsească un drum sigur şi demn în viaţă. Acestui ideal şi-a subordonat întreaga sa carieră, cu preţul unor eforturi de-a dreptul eroice .
În ceea ce mă priveşte, am fost impresionată, dincolo de exemplul personal şi dincolo de credinţa în misiunea nobilă a pedagogului, de imensa dragoste faţă de fii satului pentru care, la numai un an de la venirea aici, a pus mai presus decât confortul familiei sale dorinţa de a ridica o şcoală în Predeal.
Nu l-a interesat construirea unei case proprii şi, locuind cu chirie cu soţia şi cu doi copii, în condiţii austere, şi-a îndreptat întreaga energie pentru construcţia şcolii. Şi-a crescut copiii în spiritul valorilor creştine, cultivându-le dragostea de semeni şi respectul, dorinţa de învăţătură înaltă. Aceştia îi cinstesc numele cu o religiozitate pilduitoare .
Bunul nostru patron spiritual a fost şi consilierul consătenilor, pentru aceştia având mereu un sfat înţelept şi o vorbă bună. A fost sprijinit în nobilele sale acţiuni de soţia sa, împreună cu care a format un nucleu de intelectuali necesar emancipării culturale a localnicilor.
A adunat în jurul şcolii pe cei mai buni fii ai satului, i-a încurajat să meargă la studii, iar mai apoi le-a fost mentor lăsându-le moştenire celor care l-au urmat ca dascăl nu numai o şcoală, ci şi pasiunea şi dorinţa vie de a le deschide noi orizonturi elevilor predeleni, de a-i ajuta să devină oameni adevăraţi.
Vă mărturisesc faptul că m-am născut aici, am crescut pe aceste meleaguri şi tocmai de aceea aş vrea să mulţumesc dascălului Mihai Mănăstireanu că l-a convins pe bunicul meu să–l ajute la construirea şcolii, pe părinţii mei să meargă la şcoală iar pe profesorii mei i-a convins că merită să investească în mine învăţătură.
Consider că a recunoaşte valoarea înaintaşilor este o datorie de onoare. Noi, educatorii de astăzi, avem datoria să cinstim numele ilustrului învăţător care este din 1 septembrie 2010 numele şcolii noastre. Cand vorbim de o intervenţie in invăţământul rural, memoria noastră culturală ataşează din punct de vedere al semnificaţiei sale sociale două imagini definitorii.
În ceea ce mă priveşte, am fost impresionată, dincolo de exemplul personal şi dincolo de credinţa în misiunea nobilă a pedagogului, de imensa dragoste faţă de fii satului pentru care, la numai un an de la venirea aici, a pus mai presus decât confortul familiei sale dorinţa de a ridica o şcoală în Predeal.
Nu l-a interesat construirea unei case proprii şi, locuind cu chirie cu soţia şi cu doi copii, în condiţii austere, şi-a îndreptat întreaga energie pentru construcţia şcolii. Şi-a crescut copiii în spiritul valorilor creştine, cultivându-le dragostea de semeni şi respectul, dorinţa de învăţătură înaltă. Aceştia îi cinstesc numele cu o religiozitate pilduitoare .
Bunul nostru patron spiritual a fost şi consilierul consătenilor, pentru aceştia având mereu un sfat înţelept şi o vorbă bună. A fost sprijinit în nobilele sale acţiuni de soţia sa, împreună cu care a format un nucleu de intelectuali necesar emancipării culturale a localnicilor.
A adunat în jurul şcolii pe cei mai buni fii ai satului, i-a încurajat să meargă la studii, iar mai apoi le-a fost mentor lăsându-le moştenire celor care l-au urmat ca dascăl nu numai o şcoală, ci şi pasiunea şi dorinţa vie de a le deschide noi orizonturi elevilor predeleni, de a-i ajuta să devină oameni adevăraţi.
Vă mărturisesc faptul că m-am născut aici, am crescut pe aceste meleaguri şi tocmai de aceea aş vrea să mulţumesc dascălului Mihai Mănăstireanu că l-a convins pe bunicul meu să–l ajute la construirea şcolii, pe părinţii mei să meargă la şcoală iar pe profesorii mei i-a convins că merită să investească în mine învăţătură.
Consider că a recunoaşte valoarea înaintaşilor este o datorie de onoare. Noi, educatorii de astăzi, avem datoria să cinstim numele ilustrului învăţător care este din 1 septembrie 2010 numele şcolii noastre. Cand vorbim de o intervenţie in invăţământul rural, memoria noastră culturală ataşează din punct de vedere al semnificaţiei sale sociale două imagini definitorii.
Prima este aceea a dascălului de la ţară, apostolul neamului, cel care educa nu doar copii, dar este şi un educator al comunităţii şi un lider al acesteia. El dă dovadă de sacrificiu, de patriotism, de dragoste de oameni şi de credinţa in misiunea sa.
A doua imagine este aceea a copiilor de la ţară, cei care pleacă la oraş să inveţe carte, la indemnul dascălului şi cu sacrificiul părinţilor reuşesc in viaă. Chiar dacă aceste imagini tradiţionale nu mai seamănă cu situaţia de acum avem datoria morală de a ne respecta inaintaşii, de a intelege că aşa cum spunea Nicolae Iorga “şcoala trebuie să te inveţe a fi propriul tău dascăl, cel mai bun şi cel mai aspru”.
Prof. Maria ALEXE,
(directorul Şcolii cu clasele I-VIII „Mihai Mănăstireanu” Predeal Sărari)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu