MUZEUL DE ETNOGRAFIE AL VĂII TELEAJENULUI (II)

Muzeul de Etnografie şi-a redeschis porţile în anul 2002, fiind situat la etajul clădirii restaurate între anii 1999 şi 2001, unind, parcă simbolic, cele două instituţii aflate la parter: Biblioteca orăşenească „Miron Radu Paraschivescu” şi Muzeul de Artă Religioasă, aflat în vechea clădire a Şcolii de Misionare.

Pătrund cu sfială într-un spaţiu sacru, prin uşa din dreapta, comună cu intrarea în Biblioteca orăşenească, pentru a revedea o pagină din istoria acestor meleaguri care este relevantă pentru întregul popor român, înclinat să-şi ducă existenţa în mod paşnic. Prin secţiunile de prezentare, Muzeul de etnografie ilustrează tocmai acest aspect.  Sala în care sunt prezentate ocupaţiile şi meşteşugurile bărbăteşti  are exponate referitoare la următoarele domenii: agricultură, pomicultură, viticultură, fierărie şi tâmplărie. Între diferite unelte folosite în agricultură, precum plugul de lemn sau de fier, cuţite de plug, coase sau furci se află o impresionantă masă de bejenie.   Ingeniozitatea omului din popor este evidentă în construirea acestui obiect, realizat, probabil dintr-o singură bucată de lemn, aşa cum indică tăietura. O parte a mesei include un vas de servit mâncarea (poate chiar lichidă), iar prin întoarcere se putea obţine o masă mai mare sau un scaun.

Alături este lada de dus la plug, făcută special să nu se răstoarne în căruţă, oferind siguranţă mâncărurilor puse aici.

Piesa cea mai valoroasă este dosca, deoarece conţine pietre de silex. Adusă din Dobrogea, dosca era folosită la tăierea şi mărunţirea paielor necesare construirii caselor din chirpici. I se mai spunea sanie de tăiat paieşi era pusă în funcţiune de un cal care se plimba în cerc, în jurul unui par. Pentru a se asigura stabilitate şi contrabalans, se punea o greutate sau, de cele mai multe ori, un copil, care ajuta, în joacă, la realizarea unui produs util.

Tot în acest sector sunt expuse şi alte unelte: vântureasca – folosită la separarea cerealelor de pleavă, ciur pentru cereale, piuă orizontală sau verticală, maşina de curăţat porumb,  zdrobitor de fructe, cofe şi ulcioare, presă pentru seminţele de floarea-soarelui, buduroi pentru depozitat cereale.

Unitatea de măsură era dubla sau baniţa, reprezentată în muzeu printr-un recipient care conţine de două ori cantitatea unei duble – dublul dublei!

Ţuica de Văleni era renumită prin aromă şi tărie, calităţi date, se pare de solul  în care creşteau prunii. Din păcate, în ultimul timp, terenul cultivat s-a restrâns, ca urmare a extinderii spaţiului urban, iar producţia de prune şi implicit de ţuică, este infimă. Sunt expuse diferite tipuri de alambicuri, folosite la obţinerea ţuicii.

Traga este un obiect realizat dintr-o tărtăcuţă (dovleac de forma unei pere, dar mai mare ca dimensiuni), având o mică gaură la bază, cu ajutorul căreia se trage vinul. Tărtăcuţele, golite de   seminţe, se mai foloseau şi pentru depozitarea apei.

Exponatele Muzeului Etnografic al Văii Teleajenului de la Vălenii de Munte aduc un argument incontestabil despre legătura indestructibilă a omului din popor cu natura pe care o iubeşte şi o respectă, înţelegând să se folosească în mod raţional de tot ceea ce ea îi oferă. Locuitorii acestei zone de tranziţie din Muntenia în Ţara Bârsei au fost în permanentă comuniune cu natura, au preluat de la cei cu care au intrat în contact modalităţi de realizare a unor unelte care să le uşureze viaţa, dar au fost şi oameni ingenioşi, care i-au învăţat pe alţii secretele dobândite în urma unor experienţe de viaţă. Aşa se explică, poate, faptul că Nicolae Iorga a găsit în acest oraş locul cel mai potrivit şi mai liniştit pentru a pune în aplicare valoroasele idei spre gloria neamului românesc.

„Tradiţia e măcar ca rădăcinile uscate ale copacului mort: ea ţine pământul în risipă”. (Nicolae Iorga, Cugetări)

prof. MARIA VISOSCHI

(Materialul a fost realizat cu sprijinul domnişoarei Carmen Ionescu)