PITORESC DIN ALTE VREMI

Sunt cărţi de care te îndrăgosteşti pur şi simplu, de la titlu sau chiar din momentul în care ai aflat că există. Şi ca în orice pasiune nu ştii de unde vine această necontrolată atracţie, această nestăpânită dorinţă de a devora fiecare cuvânt, de a pătrunde fiecare idee, nu ştii ce din tine e atât de însetat de a se cufunda în imaginarul celuilalt, dar ştii fără îndoială că e undeva un gol care trebuie umplut, o rană care trebuie vindecată, o întrebare care îşi aşteaptă răspunsul.

Un astfel de înflăcărat orizont de aşteptare mi-au trezit şi mie cele opt balade ale lui Miron Radu Paraschivescu. Deschizand aceasta carte, o amintire jucausa, un amanunt aparent neinsemnat surprins din viata de zi cu zi ne face cu ochiul si ne imbie sa-l urmam. Pana sa ne dezmeticim bine ne si trezim fascinati, intr-o lume cu talcuri mai adanci decat ne asteptam o lume a tiganilor ,a iubirilor patimase si a dezamagirilor risipitoare de suflete de oameni liber:”Tiganie,tiganie,/doar cin’ te-a iubit te stie!/Doar in mine mai traiesti/dantuind negre povesti”(„Cantic de poterasi). 
Remarcam faptul ca uneori imagini neiinsemnate in aparenta surprind viata in substanta ei si nu aratarile conventionale, asa cum s-ar parea. Secretul miraculoasei transformari a cotidianului din efemer catre memorabil consta fara indoiala in rabdarea, simtul ascutit de observatie, umorul sanatos si, nu in ultimul rand, fantezia treaza, calitati cu care Miron Radu Paraschivescu jongleaza la fel ca si cu cu piesele de rummy.

sa se face ca, dintr-un caleidoscop multicolor aparent haotic de personaje(Viana din balada cu acelasi nume, Hanny, Rica,din baladele care le poarta numele etc), amintiri si locuri, intocmai ca-n exemplul jucatorului care castiga partida la final in mod neasteptat, autorul desprinde cu evidenta usurinta un talc ascuns: „Dar – spune Miron Radu Paraschivescu – geometria formei ascunde uneori în severitatea ei şi o raclă perfectă, cum e chihlimbarul pentru insecte: emoţia închisă-n versul riguros riscă să fie sacrificată rigorii însăşi. Şi atunci se scorni un alt limbaj, al preciziei neglijente – dacă pot spune astfel – din versul liber, chemat să restituie la lectură miezul emoţiei vii. Căci aparenta lui libertate obligă în fond la o şi mai aspră rigoare: înregistrarea exactă a mişcărilor sufletului, împinsă până la reconstituirea grafică a unui sentiment; printre cuvinte, aparent înlănţuite la-ntâmplare, el trebuie să palpite ritmic şi viu ca şi în răsuflare. Ideea poetică va fi atunci o rezultantă firească a vieţii, mai mult sugerată decât rostită. Iată ce mi se pare a fi actualitate în poezie. (…) Poetul nu spune lucruri ce nu s-au mai spus, dar nou în poezie e sentimentul pe care el îl încearcă-n descoperirea şi formularea lor, care ne şi face să-l credem pe cuvânt, ca şi cum ar fi descoperit aceste lucruri pentru-ntâia oară. Actualitatea poeziei va fi aşadar în autenticitatea formulării, în restituirea intactă, dar înnobilată de o idee, a fiorului trăit.»(Miron Radu Paraschivescu, Scrieri, vol. I – II, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1969).

Prof. Georgeta Nicoleta  CHIROIU