marți, 1 februarie 2011

DIN “JMECHERIILE” PRIMARULUI “CARE ESTE” LA VĂLENII DE MUNTE

Băiatul fin de Slon-Ceraşu, fostul director al Fabricii de Mătase (vă mai amintiţi de ea? – o clădire falimentată şi pustiită din care s-a furat şi vândut tot), şcolit la rădăcinile limbii române astfel încât i se scriu textele de către altcineva (“nu spui cine, persoană importantă”) – precum fostului dictator – deh!, obiceiuri comuniste!, texte pe care le publică în fiţuica proprietate personală, dar plătită din banul public al cetăţenilor acestui oraş – “Vălenii de Munte” – , sau le rosteşte pe gură cu diverse ocazii “oficiale” a ajuns primar la Vălenii de Munte numai pentru că aşa a vrut regretatul Stelian Manolescu! Şi nici aşa n-ar fi ajuns dacă nu l-ar fi ajutat din greu subsemntaul şi publicaţia VĂLENII pe care o conduc. Pentru că rezultatele primului tur al alegerilor l-au dat câştigător pe Marian Costovici. Mezalianţa PSD-PNL (şi cu ajutorul subsemnatului – iată repet, dar trebuie s-o fac, pentru că primarul “care este” are memoria scurtă -) a reuşit, în final, să-l înscăuneze în fotoliul de edil şef al oraşului.

RECUNOŞTINŢA PRIMARULUI
Primul lucru pe care l-a făcut, o dată ajuns în “biroul oval” a fost să pună în practică înţelegerea pe care PSD a făcut-o cu PNL de a face astfel încât pe funcţia de viceprimar să fie ales un reprezentant al PNL, respectiv domul Ilie Mihai, mai apoi (acesta renunţând la “onoarea” ce i s-a făcut),  actualul viceprimar PNL, Vasile Gheorghe. Al doilea lucru pe care l-a făcut, sub influenţa fostului secretar de tristă amintire, Paul Inţă şi a acoliţilor săi – cunoştinţe şi rubedenii – a fost să desfiinţeze, drept mulţumire, redacţia ziarului VĂLENII care i-a fost alături în timpul campaniei electorale! A procedat aşa pentru a face loc jucăriei sale de suflet, fiţuicii “Vălenii de Munte”, pentru că subsemnatul nu a mai înţeles să joace rolul de pupincurist al primarului şi al Primăriei (pe care o admi-nistrează ca pe o feudă personală, în loc s-o pună în slujba cetăţenilor), pe banii proprii şi/sau ai sponsorilor pe care cu mare greutate şi umilinţe i-am găsit. Pentru a-şi edita fiţuica în care sã-şi ridice singur osanale, primarul Mircea Niţu recurge la “jmecheria” de a NU propune spre aprobare Consiliului Local un proiect de hotărâre (aşa cum ar fi fost normal când e vorba de banul public), ci semnează direct un contract anual în valoare de 180.000.000 lei. Contract pe care, printr-un tertip (de data aceasta propus Consilului Local) a încercat să-l dubleze la 360.000.000 lei pentru un tiraj de 3.000 de exemplare. Spre cinstea lor distinşii consilieri locali au respins această propunere. 
RĂSFOIND FIŢUICA   “VĂLENII DE MUNTE”
Zice primarul, în ultimul număr al fiţuicii sale: “Vălenarii sunt în măsură să aprecieze modul în care se prezenta oraşul la începutul mandatului meu şi cum arată astăzi”. Cu alte cuvinte regretatul primar Stelian Manolescu a lăsat în urma sa un oraş în paragină, adică oraşul se prezenta jalnic în faţa ilustrului primar de astăzi. Cu aroganţă şi fără pic de recunoştinţă faţă de înaintaşul său datorită căruia este în exclusivitate ceea ce este astăzi, Mircea Niţu se laudă cu “realizări de faţadă”, “de ochii lumii” (lume care trebuie să aprecieze, nu-i aşa?). Uită domnia sa că lucrările la şcoli, spital, parcuri şi străzi erau începute în timpul mandatului primarului anterior, Stelian Manolescu, şi că oricum ele ar fi continuat, indiferent cine ar fi fost primar, pentru că societatea merge înainte, nu înapoi, principiul dezvoltării se orientează către viitor nu către trecut. Mai zice că a “gospodărit eficient fondurile existente”. Sigur că da, orientându-le, clientelar, către aceeaşi “oameni de afaceri”, către aceleaşi firme-căpuşe care au contractat lucrări cu Primăria prin încredinţare directă (majoritatea), şi nu prin licitaţie publică. A scos o fiţuică-ziar obedientă care să-l laude chiar şi atunci când nu face nimic (că doar o plăteşte din banii cetăţenilor pentru asta), a finanţat o monografie (deşi mai exista una) cu 600.000.000 lei, a dirijat sume importante către Casa de Cultură şi Către Sala de Sport a oraşului (locuri unde li se pierd urma banilor alocaţi ca apa în nisipul arid), a dirijat sume importante (câte 350.000.000 lei) pentru distrugerea Parcului Central, pentru că asta s-a urmărit prin organizarea în Parcul Central al oraşului a Serbărilor Toamnei – Festivalul Ţuicii, în loc ca această manifestare să fie organizată în Piaţa Oraşului. Diferenţa dintre frumos şi util nu ştie s-o facă. Partea cea mai grea a necesităţilor acestui oraş (adică UTILUL) a fost realizată în timpul mandatului fostului primar, Stelian Manolescu. Vine acum Mircea Niţu şi se laudă cu ceea ce se face în timpul madatului său (adică înfrumuseţarea a ceea ce făcut predecesorul). Astfel, normalitatea capătă valenţe de excepţional. Ridică, în capul domniei sale, normalul la rangul de excepţie. “Cel mai mare ajutor este acela pe care ţi-l dai singur” mai zice dumnealui în fiţuica mai sus pomenită. Bineînţeles, la asta se pricepe foarte bine domnul primar atâta vreme cât are pe mâna sa bugetul local al oraşului. Îşi dă sieşi (şi grupului său de interese) nenumărate “ajutoare” din banul public. Şi “nimic nu se obţine gratuit” mai zice cu multă subtilitate domnul primar. La ce/cine o fi făcând aluzie?…
PARCUL CENTRAL
O altă “jmecherie” este Parcul Central al oraşului Vălenii de Munte. Doi ani la rând s-au desfăşurat aici Serbările Toamnei – Festivalul Ţuicii. Astfel Parcul Central a fost călcat în picioare la propriu şi la figurat. A fost distrus. După Festivalul Ţuicii arăta ca un câmp pustiit. Şi pentru asta s-au alocat sume importante – câte 350.000.000 lei! De ce? Unde stă “jmecheria” primarului? În faptul că acum vine cu propunerea şi cu proiectul de hotărâre pentru reabilitarea Parculu Central. Alţi bani de la bugetul local, altă distracţie. Nu vi se pare că aţi mai auzit partitura asta? Astfel se asigurã nişte tovarăşi-clienţi de contracte grase cu Primăria (pe banii cetăţenilor). Normal şi moral ar fi ca domnul primar să bage mâna în buzunarul propriu şi nu al cetăţenilor, pentru a repara ceea ce s-a distrus la dispoziţia sa şi apoi să vină, în legislativul local, cu proiecte de hotărâri care să scoată alţi bani de la bugetul oraşului.
IMOBILUL DIN STRADA GEORGE ENESCU Nr. 36 A
Încă o “jmecherie” a domnului edil şef este imobilul situat pe Strada George Enescu nr. 36 A, imobil pe care a încercat, în repetate rânduri, prin proiecte de hotărâri să-l scoată la vânzare. Consiliul Local, spre cinstea lui, a respins acest proiect de hotărâre. Poate vă întrebaţi care-i “jmecheria” aici? Ei bine la adresa respectivă se află sediul unei societăţi comerciale, S.C. CONCRIS S.R.L., al cărei patron este cel mai drag prieten şi sponsor al primarului în funcţie: Constantin Florin, cunoscut sub numele de Bebe Moacă. Credeţi dumneavoastră că ar fi reuşit altcineva din oraşul acesta sau de oriunde, să cumpere acel imobil? Nici vorbă! Licitaţia care s-ar fi organizat şi care, chipurile, ar fi fost corectă, era de ochii lumii ca să se păstreze o brumă de legalitate. Intenţia era să i se dea în proprietate, prin vânzare, acestui “om de afaceri” imobilul în care-şi are sediul firma sa.   Despre alte “jmecherii” în ediţia viitoare.
P.S: Domnule primar, în timpul mandatului dumneavoastră oraşul arată ca un talcioc, datorită comerţului stradal. Nu mai priviţi în pământ, la trotuarele din centru, ci ridicaţi privirea şi vedeţi ce se întâmplă de-a stânga şi de-a dreapta Bulevardului “Nicolae Iorga”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu