marți, 1 februarie 2011

NU NE DORIM – CA PRIMAR – O PERSOANĂ CĂREIA SĂ-I ADUCĂ POȘTAȘUL PENSIA SAU O PERSOANĂ CARE SĂ PIARDĂ, LA POKER, PRIMĂRIA ORAŞULUI VĂLENII DE MUNTE

(Interviu cu domnul deputat MIHAI CRISTIAN APOSTOLACHE)
Gheorghe Burdujan: – Stimate domnule deputat, într-un interviu acordat publicaţiei judeţene “Altphel”, actualul primar P.S.D. al oraşului Vălenii de Munte, Mircea Niţu, v-a atribuit calificativul de “copil obraznic”! Cum vă simţiţi în această postură? Sunteţi un “copil obraznic”?
Această afirmație a primarului Nițu o pun pe seama vârstei înaintate. De 5 ani de zile sunt tată, deci în niciun caz nu mai pot fi un copil. Sunt o persoană aleasă de cetățenii din Colegiul 5 Valea Teleajenului care are dreptul la opinie, indiferent dacă aceasta este sau nu pe placul unora sau altora. În calitate de deputat al acestei zone am adus de la bugetul de stat 100.000 euro, fonduri care au fost investite în modernizarea Spitalului Orăsenesc Vălenii de Munte, unitate medicală care deservește înteaga zonă a Văii Teleajenului, am sprijinit construirea locuințelor ANL a căror finanțare este asigurată de Ministerul Dezvoltării Regionale prin Compania Națională de Investiții, am adus 1 miliard lei vechi pentru Grupul Școlar “Romeo Constantinescu” și 850 milioane lei vechi pentru începerea lucrărilor la noul sediu al Protoieriei Văleni. Dacă pentru aceste lucruri sunt considerat “obraznic”, atunci vreau să rămân așa și să ofer în continuare sprijin pentru acest oraș.
Legat de spitalul din Văleni, anul trecut ați intervenit pentru ca acesta să nu fie transformat în centru de sănătate?
Așa este. Anul trecut s-a pus problema închiderii anumitor spitale din țară, iar în cazul altora s-a propus transformarea lor în centre de sănătate. Această soartă o avea și spitalul din Văleni dacă nu interveneam la Ministerul Sănătății împreună cu prefectul județului, argumentând necesitatea menținerii lui. Am propus totodată și o asociere între localitățile din zonă în vederea susținerii din punct de vedere financiar a activității acestei unități medicale, cunoscându-se faptul că spitalul a trecut de la Ministerul Sănătății în administrarea Primăriei Vălenii de Munte, iar pacienții nu sunt numai din Văleni, deci este normal ca și celelalte administrații locale să susțină cheltuielile de funcționare ale acestui spital.
Ca locuitor al Orașului Vălenii de Munte am constatat că ați fost singurul care v-ați implicat efectiv și ați realizat ceva pentru spital. În ultimul timp sunt și alte persoane care vorbesc de necesitatea susținerii spitalului. Cum catalogați o asemenea situație?
Mă bucur că am reușit să-mi țin promisiunea din campania electorală și că am reușit, iată, așa cum spuneți, să determin și alte persoane să se implice în problematica spitalului. Mulți au fost sceptici la început în legătură cu capacitatea mea de a sprijini acest obiectiv, dar au constatat că, în anii 2009 și 2010, am investit 100.000 euro în modernizarea spitalului. Prin asta am creat valul și probabil doresc să se suie și dânșii pe el.
Există anumite voci care susţin că trecerea dumneavoastră de la P.S.D. la P.D.L. a fost o “mişcare interesantă”. Alţii spun că aţi urmărit anumite interese. Care este adevărul? Ce aţi urmărit cu această “reorientare politică”?
Plecarea mea din PSD a fost una forțată și nu dorită. A fost forțată din cauza faptului că, în urma alegerilor din PSD din primăvara anului 2010, la conducere a venit un alt președinte care, cu ceva timp în urmă, solicitase organizației județene excluderea mea din partid, pe motiv că la alegerile de la tineret de la nivel național am susținut un alt coleg și nu pe cel care îl dorea el drept președinte la această organizație. Organizația județeană nu a luat decizia excluderii mele, deoarece la acel moment am fost susținut de Mircea Geoană, care exercita funcția de președinte al partidului și din a cărui echipă am făcut parte.
Vreți să spuneți că Victor Ponta a vrut să scape de dumneavoastră din partid cu mult timp înainte de a ajunge președintele acestui partid?
Ați înțeles exact cum stau lucrurile. Vă întreb și eu pe dumneavoastră: cum ați fi procedat în situația în care știați că cel care a preluat conducerea partidului nu vă agreează și că, oricând, atât el, cât și cei din conducerea județeană puteau să vă sancționeze pentru orice numai ca să scape de dumneavoastră? De asemenea, cum v-ați fi simțit ca parlamentar care a promis anumite lucruri oamenilor în campania electorală și constată că nu are spijinul necesar pentru a realiza acele lucruri sau, mai mult, când punctul dumneavoastră de vedere în partid nu mai contează?
Aveți și răspunsul la întrebările mele, domnule Burdujan, în gestul pe care l-a făcut Victor Ponta de a-l sancționa cu suspendarea din partid pe o perioadă de 6 luni pe Mircea Geoană, Președinte al Senatului și omul care l-a desemnat pe Ponta ministru în guvernarea PSD-PDL. Și-a permis să facă acest abuz cu Mircea Geoană, de ce nu-și permitea cu Mihai Apostolache?!
Și vreau să mai lămurim ceva. Nu eu m-am dus la PDL, PDL-ul a venit la mine, asigurându-mă de sprijin pentru proiectele zonei precum: continuarea modernizării Spitalului Orășenesc Vălenii de Munte, realizarea șoselei ocolitoare pentru zonă, promovarea și dezvoltarea  zonei Văii Teleajenului din punct de vedere turistic, dezvoltarea intrastucturii din localitățile din această zonă. Și care om normal nu ar fi avut în vedere această oportunitate care să-i permită punerea în practică a proiectelor zonale?
Totuși tatăl dumneavoastră a condus organizația județeană a PSD o lungă perioadă de timp? Nu v-a fost greu să vă despărțiți de PSD?
Mi-a fost foarte greu să mă despart de membrii simpli din acest partid care m-au sprijinit întotdeauna, în special de cei din zona Văii Teleajenului, însă de cei din conducere nu, deoarece, în timp ce tatăl meu și-a sacrificat o mare parte din viață pentru a construi organizația județeană, cei care au pus mâna astăzi pe conducerea organizației județene a PSD  își urmăresc numai propriile interese.
Ce vreți să spuneți?
Spun că, de când tatăl meu sau alte personalități de marcă ale PSD-ului au trecut în lumea celor drepti, cum ar fi de pildă, regretatul primar al Orașului Vălenii de Munte, Stelian Manolescu, PSD-ul la nivel de Prahova și la nivel local s-a schimbat în rău, predominând interesele personale în detrimentul celor generale. Oricum, decizia de plecare din PSD am luat-o după consultarea familiei.
A trecut aproape un an de când sunteți membru PDL. Cum vă simțiti făcând parte din acest partid care deţine majoritatea parlamentară?
Simt că am susținerea necesară pentru realizarea proiectelor cu care am venit în fața oamenilor. Am deplină libertate de mișcare și posibilitatea de a construi în întreaga zonă echipe dinamice cu oameni puternici, dornici de reușită. Menirea unui om politic ales uninominal este aceea de a face ceea ce a promis oamenilor care l-au ales, indiferent că este de stânga sau de dreapta. Iar legat de lucrurile care le-am promis oamenilor, vreau să vă anunț că am depus la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului solicitarea pentru realizarea șoselei ocolitoare pentru Orașul Vălenii de Munte, proiect care se va realiza prin Programul Național Pentru Dezvoltarea Infrastructurii, program gestionat de acest minister.
Domnule deputat, anul viitor vor fi alegeri locale. Doresc să
vă întreb  care va fi candidatul P.D.L. pentru fotoliul de primar al oraşului Vălenii de Munte la alegerile viitoare. Ce “profil” ar trebui să aibă el? Căror “grupuri de interese” ar trebui să fie el aservit şi cam până unde ar trebui să bage el mâna în bugetul local pentru a se îmbogăţi şi pentru a-şi servi clienţii politici şi prietenii din umbră, aşa cum face actualul primar P.S.D.?
În niciun caz o persoană căreia să-i aducă poștașul pensia sau care să piardă Primăria Văleni la o partidă de poker. Trebuie să dăm șansă unei persoane dinamice, active, care să reprezinte cu adevărat interesele locuitorilor acestui oraș. Candidatul PDL-ului va fi candidatul oamenilor din Văleni, nu candidatul unui grup de interese. Primăria este a cetățenilor și nu a grupurilor de interese din oraș.
Vreau să scot Primăria Vălenii de Munte din mâinile grupului de interese din fruntea ei și să o redau cetățenilor. De aceea, candidatul la funcția de primar va fi stabilit de către cetățenii orașului, pentru că Orașul Vălenii de Munte merită mai mult, iar cu această ocazie îi invit pe toți cei care cred în acest proiect să mi se alăture, indiferent de opțiunile politice anterioare.
“Grupurile de interese”! Iată o vorbă care a prins rădăcini adânci în Vălenii de Munte. Are, deja, o tradiţie bine definită aici. Prin atitudinea dumneavoastră intransigentă şi prin luările de poziţie în mod public, atât în presă cât şi la tribuna Parlamentului României, aţi deranjat în mod vizibil anumite grupuri şi grupuscule de interese din oraş. Nu vă este teamă?
Am ajuns în Parlamentul României pentru al doilea mandat pentru că oamenii din Văleni si din celelalte localități ale Colegiului 5 au avut încredere în mine și în proiectele mele și pentru acest lucru le mulțumesc încă o dată. Prin urmare, pe mine m-au susținut oamenii din Văleni pe care trebuie să- reprezint și să-i apăr, și nu grupurile de interese. Când vrei să așezi lucrurile în ordinea lor firească, desigur că deranjezi.
Se aude că strategia adversarilor dumneavoastră este aceea de a vă discredita. Vă sperie? Cum veţi răspunde?
Am auzit și eu că vor să inventeze fel de fel de lucruri despre mine, dar oamenii știu cine sunt și ce fac pentru ei, așa că nu este nicio problemă.
Nu eu am căpușat bugetul local, ci firmele unor reprezentanți ai PSD și PNL. Banii din bugetul local provin în mare parte din taxele și impozitele plătite de cetățenii din oraș și ei trebuie folosiți tot pentru cetățeni, nu doar de “unii cetățeni”. Există documente care arată câți bani au intrat în buzunarele unor reprezentanți ai PSD și PNL prin intermediul firmelor pe care le controlează. Dacă în cazul meu vor exista vorbe plimbate de colo-colo de persoane interesate, în cazul lor există documente.
Mie sincer îmi pare rău că simplii membri PSD au ajuns să fie conduși de oameni care își văd doar de propriile interese.
După cum ați văzut și dumneavoastră, așa-zisele proiecte de dezvoltare ale orașului sunt făcute, în mare parte, nu după necesități, ci după firmele care urmează să execute acele proiecte. Această stare de lucruri trebuie să înceteze.
Revenim la chestiunea alegerilor viitoare. Ce părere aveţi despre posibilii candidaţi ai celorlalte două partide importante: P.S.D. şi P.N.L.? Dacă aceste partide au “aşi în mânecă”, oameni providenţiali meniţi să spulbere candidatul partidului din care faceţi parte?
Înțeleg că de la PSD dorește să candideze domnul Pușkin, iar de la PNL, Ilie Mihai sau viceprimarul Gheorghe. Toți se află, din păcate, în sfera de influența a omului de afaceri Constantin Florin, cunoscut sub numele de Bebe Moacă. Spun, din păcate, pentru că de exemplu, pe domnul Pușkin îl apreciam până să aflu acest lucru. Prin urmare nu se va schimba nimic la primărie dacă unul din ei ajunge primar. De altfel, strategia era făcută ca și de la PDL să candideze tot un om susținut din umbră de același om de afaceri, dar prin trecerea mea la acest partid, planurile au sărit în aer.
Ce vreţi să spuneţi prin asta?
Vreau să spun că după strategia lor, indiferent cine ieșea primar tot bine era pentru ei pentru că, nu-i așa, afacerile cu Primăria Vălenii de Munte ale omului de afaceri anterior menționat trebuie să continue și în mandatul viitor.
Aveţi ceva personal cu “omul de afaceri” Constantin Florin care este cunoscut de toată lumea sub numele de Bebe Moacă?
Nu am nimic personal cu nimeni. Însă atât timp cât decizia în Primăria Văleni este luată în multe situații de persoane care nu au fost alese de cetățenii orașului (vezi relația naș-fin), deja este o problemă care atentează la siguranța națională, iar eu, ca parlamentar, trebuie să aduc în atenție aceste lucruri.
În timp ce eu mă lupt să dezvolt zona, să aduc fonduri de la nivel central pentru spital, pentru dezvoltarea infrastructurii zonei, pentru promovarea ei, ceilalți au numai interese mărunte.
Legat de interese, în prima ședintă a legislativului local din acest an, primarul Nițu a acuzat consilierii PDL și pe dumneavoastră că sunteți împotriva orașului. De ce?
Petru că cine nu-i împărtășește punctele de vedere și are o părere proprie întemeiată este, în opinia domnului primar Nițu, împotriva orașului. Să luăm doar două situații apărute în ședința din data de 21 ianuarie 2011 a Consiliului local: Prima se referă la propunerea de reamenajare a parcului central și cea de-a doua la propunerea de trecere a unor bunuri din domeniul public al localității în domeniul privat al acesteia în vederea construirii unei săli de sport. În prima situație este vorba de cheltuirea de fonduri pentru refacerea unei zone care la inițiativa actualului primar a fost distrusă prin organizarea Festivalului Toamnei în parcul central, în condițiile în care acest eveniment putea să fie organizat foarte bine în zona pieței orașului. Dacă tot a avut inițiativa de a distruge parcul, trebuie să aibă inițiativa să plătească din banii personali refacerea lui. În cea de-a doua situație problema a intervenit deoarece pentru realizarea viitorului proiect, respectiv sala de sport la SAM nu era prevăzută sursa de finanțare, ori cât timp nu ai stabilită sursa de finanțare pentru că bugetul orașului încă nu este votat nu poți să aprobi un astfel de proiect, lucru recunoscut și de Președintele Consiliului Județean Prahova și președinte PSD prezent și dânsul la ședința respectivă.
Deci, cine este împotriva orașului?
Se aude, “pe surse” că aceste partide – P.S.D. plus P.N.L. – şi viitorii lor candidaţi, au de gând să cumpere voturi. Ce ziceţi de treaba asta?
Dacă tot au strâns bani prin căpușarea bugetului local susținut din taxele si impozitele cetățenilor din oraș, probabil vor folosi o parte din ei și în acest scop. Dar eu cred că pe vălenari nu o să-i păcălească. Omul primește ce i se oferă și votează tot cu cine știe.
Aveţi de gând să mai candidaţi pentru un nou mandat?
Ne aflăm la jumătatea mandatului parlamentar. În acest moment sunt preocupat de atingerea obiectivelor stabilite în campania electorală din anul 2008. Candidatura nu o stabilesc eu, ci oamenii pe care îi reprezint. Dacă oamenii mă susțin în continuare, voi candida, pentru că am înțeles că politica trebuie făcută cu prefesionalism, pe termen lung și în interesul oamenilor. Nu întâmplător am urmat cursurile unei școli de administrație, a unei școli de diplomație, precum și Colegiul Național de Apărare. Dacă priviți în occident, majoritatea oamenilor politici au o astfel de pregătire. Acest lucru trebuie să se generalizeze și la noi.
Politica trebuie făcută de oameni pregătiți și dedicați unei asemenea activități și nu de amatori.  Iar pentru a vă convinge, comparați clasa politică din diverse țări europene și clasa politică din Romănia și o să-mi dați dreptate.
Vă mulțumesc domnule deputat pentru timpul acordat.
Vă mulțumesc și eu și vă felicit pentru curajul de a spune lucrurilor pe nume!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu